Dan Puric: Oamenii normali vor deveni o sectă în România

0 330

” România este o ţară sângerândă, este o rană”.  Are o populaţie bezmetică la suprafaţă, chinuită, distrusă. Iată că din rândul tineretului sunt soldaţi ai populaţiei bezmetice, această ultima invazie a poporului român, este făcută de populaţia României, sunt vorbitori de limba română care ne înconjoară.

România încearcă să se ridice, să reziste la noul val care vine acum. Cum e să mănânci Danone peste tot? Nu am nimic cu firma respectivă. Dar am început sa fim nostalgici după iaurtul lui Ceauşescu. Avea o idioţenie luminoasă, pe când acum văd o patologie a firii.

L-au întrebat pe Nichita Mihalkov ce l-a învăţat cenzura comunistă şi a zis ca a învăţat să vorbească despre dragoste fără să îşi arate organele genitale. Am început să fim nostalgici după cenzura comunistă. Uitaţi în ce hal am ajuns, nu ştim linia de echilibru.

Cel mai greu, spunea Leonardo Da Vinci, este să desenezi un om în picioare, în poziţie verticală. Verticalitatea şi echilibrul sunt cel mai greu de redat. Am început să ne mirăm de normalitate în România. Oamenii normali vor fi o sectă, dacă o vom duce tot aşa, nişte marginali.”

În interviul acordat „Frontnews”, Dan Puric a acceptat să vorbească despre provocările morale ale societăţii româneşti în prezent.

În faţa clişeelor lumii moderne, Dan Puric nu ezita să se declare răspicat drept un “intolerant” şi un “critic al cinismului european”.

– Cum s-a născut “Cine suntem”?

– Eu cred că este un reflex de minima toaletă identitară, într-un context în care nu se mai poartă diferenţele, ci se trăieşte hipnotizat, într-o mare orizontală, în care toţi suntem unul şi acelaşi lucru. Ceea ce nu este adevărat: Nu suntem toţi egali, aşa cum se zice în drepturile omului, decât prin drepturile juridice. Ne naştem inegali şi murim inegali.
Iar singura chestie de egalitate este în faţa morţii şi în faţa lui Dumnezeu. Câtă vreme suntem pe pământ avem diferenţe.
Una dintre ele este şi această esenţă a poporului român. El este o unicitate. Unicitatea aceasta înseamnă o intimitate.Despre această intimitate calcată în picioare am vrut eu să vorbesc.

– Cum trebuie să fie percepută de cititori?

– Eu nu pot să impun acest lucru fiecăruia.
Vorba lui Shakespeare: „Soarta unei glume nu stă în gura celui care o spune, ţine de urechea celor care o ascultă”.
Până în clipa de faţă s-au vândut peste 60.000 de exemplare, în cinci luni şi jumătate. Ceea ce arată că nu curiozitatea i-a făcut pe spectatori să citească ce mai zice Dan Puric în prima sa carte, ci o necesitate şi o sete extraordinare. Rezultă că poporul român nu a murit.
Poporul român are nevoie de autentic şi de lucruri cinstite, are nevoie să se vadă, să se recunoască.

– Aţi vorbit despre ce anume are nevoie poporul român. În momentul de faţă însă, care este identitatea acestui popor?

– România are un popor îngenunchiat, dar nu în genunchi.
Depinde cine intreaba.  Dacă întreaba un securist, îi spunem că suntem o ţară încă bună de furat pentru el şi neamul lui, adică mama, soacra şi nepoţi. Dacă întreabărusul, spunem căsuntem un fel de gubernie, oricând putem accesa la ei. Dacă întreabă americanul, îi spunem că ne putem situa în zona de portavion în orice direcţie şi în orice poziţie doreşte el. Dacă întreabă comunitatea europeană îi spunem că suntem un hipermarket plin cu brand-uri, nu cu intimităţi şi identităţi. Dacă întreabă un bun creştin îi spun că România este o intimitate ca orice alt popor de pe faţa pământului, cu o taina a existenţei. Şi că este un popor îngenunchiat, dar nu în genunchi, ci un popor care se va ridica.

– Sunt mulţi tineri care vă citesc, vă privesc şi vă ascultăconferinţele, într-un moment în care România nu stă pe roze şi nici nu are modele. Are şansa un filosof creştin să creeze un curent dominant? Cum reuşiţi să îi apropiaţi de dumneavoastră?

– Nu este vorba de asta. Eu nu leg filozofia de creştinism.
Creştinismul nu este un concept, este calea adevărului în viaţă, este viaţa adevarată. În jurul creştinismului, dacă te apuci să filozofezi prea mult, îl pierzi.
Ca şi cum eu sunt îndragostit de o fată si încep să îi vorbesc despre dragoste. Eu o iubesc, mă manifest cum îmi dă bunul Dumnezeu.
Nu o concepţie filozofică creştină restabileşte România , ci o mărturisire creştină şi o îndrazneală de tip fizic. Îndrăzniţi şi am biruit lumea! În jurul acestei îndrăzneli, nu în jurul tupeului, acolo se adună securiştii cu neamurile lor, bestiile comuniste care încă ne conduc.
În jurul îndrăznelii hristice se adună şi toţi aceşti copii cu suflet curat.În lumea asta aiurită, nenorocită, confuză, ipocrită, o lume de ghetou internaţionalist, îşi trăiesc darul de la Dumnezeu.

– Sunteţi considerat drept un critic al Uniunii Europene. Ce nu vă place la UE?

– Comunitatea Europeană este un agregat de interese economice care nu vrea să ţină seama de trecut. Sunt un admirator al civilizaţiei europene, al modelelor din Uniunea Europeană, unde tineretul nostru s-a adapat şi a putut să iasă din feudalismul ăla prelungit. Sunt critic al cinismului european, al lipsei lor de autoculpabilizare. Comunitatea Europeanăeste un construct, un agregat de interese economice, politice care nu vrea să ţină seama de trecut şi de ceea ce au făcut din punct de vedere politic.

Conflagraţiile mondiale nu le-am făcut noi, ei le-au făcut, noi am fost victime centrale.

În clipa în care într-o Uniune Europeană pe tine te intereseazănumai structurile economice, neţinând cont de trecut, de nişte traume, nu putem să aderăm. Cinsimul acesta politic îl acuz.Un construct economic, politic, poate să fie foarte benefic. Comunitatea Europeană, din punctul ăsta de vedere, va fi civilizatorie pentru feudalismul neo-securist în care stăm. Nu am fost niciodată împotriva faptului că un sistem juridic de tip european nu ne-ar izbăvi. Lucrurile astea trebuie amendate. Să vedem ce este bun şi ce este rău. Cum refacem această ţară ? Comunitatea Europeană a cerut, pe bunădreptate, ca tineretul nostru să se specializeze în străinatate în materie de economie, de management, de justiţie.

“Dacă aveţi un director securist, spuneţi-i în faţă că este o jigodie!  Aveţi unul la televiziune care e criminal? Îi spuneţi că este criminal cultural! Aveţi un Guvern care este criminal şi care trimite studenţii înapoi? Îi spuneţi că e criminal! “

“Cum a apărut omul? Dumnezeu sau maimuţa?Religia sau ştiinţa? M-a întrebat puştiul meu când avea cinci ani:
„Tată, pe om l-a făcut Dumnezeu sau se trage din maimuţă?” „Pe om l-a făcut Dumnezeu, dar sunt câţiva care se trag din maimuţă, îţi arată tata mâine la teatru”.

„Omul frumos” nu este vizibil, el nu are imagine, el tâşneste, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persista în suflet toată viaţa, ca o icoană.

“Acum câţiva ani mă duceam în America şi avionul s-a oprit pentru o escală la Timişoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, înfofolite, legate, grase, cu paporniţe, de parcă mergeau cu raţa.

În sinea mea, am gândit stânjenit ca aşa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România. Dupăce am trecut Atlanticul şi ne apropiam de destinaţie, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm nişte formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la limba română.

În starea aceea de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuţe lângă mine, care mi-au spus cinstit: „Scrie-ne şi nouă, maică, aici, că noi nu ştim nimic!” Şi astfel, eu le întrebam din chestionar şi ele îmi răspundeau din inimă:
– Când te-ai născut, mamă?
– 1877.
– Câţi copii ai?
– 11.
Şi aşa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenţa României. A început să se clatine avionul. Avionul se clatină şi la toţi ne-a fost frică, inclusiv mie, asta cu imaginea României în lume.Mi-am pus centura, stewardesele au plecat şi ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine şi se sprijineau de partea de sus, ca şi cum ar fi mers cu rata. Zic:

– Maica, stai jos, ca a început furtuna. E pericol să ne prăbuşim. Nu ţi-e frică?
– Lasă, mamă, răspunde babuţa, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insist! Ajunge.
În siguranţa ei stăteau două mii de ani de creştinism. Iar eu, pe lângă babuţă, eram un puric.Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Băbuţa m-a reîncreştinat într-o fracţiune de secundă şi, astfel, am văzut din nou Omul Frumos.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.