27 decembrie 1822, s-a născut Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze

0 12

1391 – Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească.

Logofeții erau înalti dregători în Țara Românească și Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului.

Erau ajutati la cancelarie de grămătici sau dieci.

În sec.XIX-lea a luat nastere  institutia Logofeția Dreptății, un minister care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul departamentului, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.

Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, prin Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediu la București.

1571 – S-a născut Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice (d. 1630)

Johannes Kepler (n. 27 decembrie 1571, Weil der Stadt – d. 15 noiembrie 1630, Regensburg) a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

Kepler s-a născut la 27 decembrie 1571 în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, și a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Unul din profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic.

Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn).

Kepler consideră că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”. În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea Mysterium Cosmographicum („Misterul lumii cosmice”, 1596).

În aprilie 1597 Kepler se căsătorește cu Barbara Mühlek. Din cauza presiunilor exercitate de Contrareforma catolică, Kepler este nevoit să plece din Graz și, în 1600, acceptă oferta de a lucra la Praga ca asistent al lui Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. Calitățile de observator ale lui Tycho Brahe sunt acum completate cu cunoștințele excepționale de matematică ale lui Kepler. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”).

În lucrarea Astronomia Nova („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea Harmonices Mundi („Armonia lumii”, 1619). În ultimul capitol al acestei cărți, pe baza observațiilor și calculelor efectuate, enunță a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.

În anii 1615-1620 Kepler a trebuit să-și apere mama, care era acuzată de vrăjitorie. Până la urmă a reușit să-i obțină eliberarea, fără a putea însă împiedica torturile la care a fost supusă, în urma cărora ea a murit un an mai târziu. Kepler a trăit într-o epocă de intoleranță, a luptelor dintre catolici și protestanți din timpul războiului de treizeci de ani, fiind nevoit de mai multe ori să se refugieze pentru a scăpa de persecuții, cu toate încercările sale de a rămâne neutru.

Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieții, este Tabulae Rudolfinae (1627), care conține tabele ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler.

În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă și a calculat forțele naturale care intervin în creșterea structurilor geometrice și care vor fi aplicate în studiul cristalografiei. A lucrat și în domeniul opticii, unde se poate aminti invenția sa numită „luneta lui Kepler”.

Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, în vârstă de 59 de ani. În memoria lui, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität”.

Recepția lucrărilor sale

Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet Astronomia nova a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa.

1654 – Jakob Bernoulli, matematician elvetian; in urma cercetarilor sale asupra sirurilor de numere a ajuns la celebra inegalitate care ii poarta numele – “Inegalitatea lui Bernoulli” (d.16.08.1705 )

Inegalitatea lui Bernoulli, atribuită lui Jakob Bernoulli (1654 – 1705), reprezintă una din inegalitățile care stau la baza teoretică a analizei matematice.

1784 – Prinderea prin trădare a lui Horea și Cloșca

La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei țărăneşti din Transilvania din anul 1784-1785. Pornită în toamna anului 1784 de moţii din Munţii Apuseni, această răscoală se va extinde foarte repede în aproape toată Transilvania, ea devansând cu aproape cinci ani principiile revoluţiei franceze de la 1789 în care se cerea: „libertate, egalitate şi fraternitate”.

Revendicările răsculaţilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan au fost în principal sociale şi cereau desfiinţarea iobăgiei şi a claselor nobiliare ce exercitau importante constrângeri feudale asupra românilor. Nu peste foarte mult timp răscoala va căpăta accente de luptă naţională, împotriva clasei nobiliare maghiare ce asuprea populaţia românească majoritară din Transilvania.

După ce răscoala s-a extins în aproape tot Ardealul, ea va fi înăbuşită în sânge cu o deosebită cruzime, de către nobilii maghiari și de armata imperială habsburgică. În decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta şi să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala în zona Apusenilor. Se ascunde astfel, împreună cu Cloşca, în pădurile din jurul satului său natal Albac, dar va fi prins prin trădare în pădurea Scoruşetului de lângă Albac la data de 27 decembrie 1784.

La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca, a fost prins şi Crişan, cel de-al treilea conducător al răscoalei şi încarceraţi cu toți la Alba Iulia, unde au fost uciși prin tragere pe roată primi doi, cel de-al treilea, Crișan, spânzurându-se mai înainte în temnița din Alba Iulia.

1816 – La Iaşi, Moldova, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi

Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este initiativa organizarii primului spectacol de teatru jucat de artisti români, în limba româna.

Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816: Mirtil si Hloe după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian.

Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961).

În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română:

„Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.

La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti.

Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui .

1822 – S-a născut Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze; (d. 1895)

Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette) a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei.

A descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor şi vaccinul antirabic (aplicat pentru prima oară în 1885), punând astfel bazele stiintei imunologiei; a stabilit printre altele si metoda conservării berii prin pasteurizare; (m. 28 septembrie 1895).

Întreprinde cercetări de cristalografie și descoperă fenomenul de izomerie. Este numit profesor la noua Facultate de Științe din Lille, unde face o descoperire capitală, și anume demonstrează că levurile din drojdia de bere sunt ființe vii care provoacă procesul de fermentație.

Prin lucrările (1858-1864) sale infirmă pentru totdeauna teoria generației spontane. Începând din 1865, studiază o maladie care decima viermii de mătase și reușește să identifice fluturii bolnavi și să le distrugă ouăle, înainte ca întreaga crescătorie să fie infestată.

În acest timp, în Germania, Robert Koch demonstrase experimental că un anumit tip de microbi provoacă o anumită maladie specifică. Pasteur este cucerit de acest nou domeniu al biologiei și reușește să izoleze germenul numit apoi stafilococ. În următorii ani se declanșează o adevărată cursă între Germania și Franța în această ramură a științei care se va numi microbiologie. Împreună cu colaboratorii săi, Pasteur pune la punct un vaccin împotriva holerei, pe care îl aplică cu succes în 1881.

Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.

Sfârșitul vieții

Louis Pasteur este considerat pe bună dreptate unul din binefăcătorii omenirii. După moartea sa, survenită la 28 septembrie 1895, se odihnește într-o criptă din institutul care îi poartă numele.

1831 – Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle.

A doua călătorie a vasului HMS Beagle, din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, a fost a doua expediție științifică efectuată de vasul HMS Beagle, sub comanda căpitanului Robert FitzRoy care preluase comanda și în prima călătorie după ce fostul căpitan s-a sinucis.

FitzRoy se gândise deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare. Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată Călătoria lui Beagle l-a făcut celebru ca scriitor.

Beagle a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci.

Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe uscat, 18 luni pe mare. La începutul călătoriei, el a hotărât că poate scrie o carte despre geologie și avea talent pentru teoretizare. La Punta Alta, a efectuat o descoperire majoră a unor fosile gigantice ale unor mamifere dispărute, pe atunci cunoscute doar după câteva specimene.

A colecționat și a observat detaliat plante și animale, cu rezultate care i-au zguduit credința că speciile sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală.

Scopul principal al expediției a fost efectuarea unui studiu hidrografic asupra coastelor părții sudice a Americii de Sud, în continuarea unor studii anterioare. Aceasta urma să aibă ca rezultat întocmirea de hărți de navigație ce urmau să prezinte informații privind adâncimea mării și alte asemenea date necesare în scop de război naval sau pentru transporturi comerciale, împreună cu desene ale culmilor de pe uscat văzute dinspre mare, împreună cu altitudinile acelor culmi.

În particular, longitudinea orașului Rio de Janeiro, punct de început al acestor studii, era atunci neclar stabilită din cauza unor discrepanțe între diversele măsurători, și misiunea urma să stabilească longitudinea reală cu ajutorul unor cronometre calibrate, și să o verifice prin observații astronomice. Erau necesare și înregistrări continue ale mareelor și ale condițiilor meteorologice.

O prioritate inferioară a fost acordată studierea limanelor din Insulele Falkland și, dacă permitea vremea, a Insulelor Galápagos. Apoi, Beagle urma să se deplaseze în Tahiti și de acolo la Port Jackson, Australia puncte cunoscute pentru verificarea cronometrelor. O altă misiune era efectuarea unui studiu geologic asupra unui atol circular de corali din Oceanul Pacific, inclusiv cercetarea profilului său și al mareelor.

Beagle trebuia la început să plece la 24 octombrie 1831, dar, din cauza unor întârzieri în pregătirea plecării, aceasta s-a amânat până în decembrie. S-a încercat ridicarea ancorei la 10 decembrie, dar vremea a fost nefavorabilă. În cele din urmă, în dimineața zilei de 27 decembrie, Beagle a plecat din Barn Pool, de sub Mount Edgecumbe din zona vestică a Strâmtorii Plymouth și și-a început expediția de explorare.

Geologia era „principalul interes” al lui Darwin iar notele sale pe acest subiect au fost de aproape patru ori mai multe decât cele de zoologie. În timpul călătoriei, i-a scris surorii lui că „nimic nu e ca geologia; nici plăcerea primelor zile de vânătoare de potârnichi nu se pot compara cu găsirea unui lot frumos cu oase fosile, care-și spun povestea despre vremurile trecute de parcă ar fi vii și ar grăi”. Pentru el, cercetările geologice puneau în joc rațiunea și îi dădeau oportunități de a teoretiza.

1832 – S-a născut Pavel Mihailovici Tretiakov, critic și umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele.

A fost colecţionar, patron al artelor, filantrop şi, desigur, un strălucit om de afaceri. În 1892 s-a gândit să-şi prezinte colecţia de tablouri poporului rus. Iar de atunci colecţia sa s-a tot îmbogăţit şi tot îmbogăţit, ajungând astăzi să fie cea mai importantă colecţie de artă rusească din lume.

Istoria Galeriilor Tretiakov începe în 1854, cand omul de afaceri rus Pavel Mihailovici Tretiakov, un Mecena al Rusiei, iubitor de artă, colecționar si filantrop a început sa achizitioneze lucrari de arta. În 1870 pune bazele viitoarelor galerii care inițial au fost adăpostite într-una dintre casele familiei din strada Lavrushenski.

Tretiakov a continuat cu achiziția de lucrări ale artiștilor rusi Vereshagin, Serov, Perov, Repin, Nevrev, Kramskoi. Visul fondatorului era acela de a construi un muzeu deschis oricărui artist dornic de a-și promova opera, indiferent de poziția socială sau averea pe care o avea, cu scopul de a ajuta oamenii să admire și să înțeleagă mai bine istoria artei rusești. În 1892 acesta și-a donat întreaga colecție statului.

În 1893 muzeul a fost deschis oficial sub numele “Galeria de artă a orasului, Pavel și Serghei Tretiakov”. Astazi, muzeul adaposteste peste 130.000 de exponate ale artistilor ruși din toate timpurile, capodoperele galeriilor fiind considerate picturile Sfanta Treime (Andrei Rublev, 1420) și Fecioara Maria a lui Vladimir, un exemplar tipic al iconografiei bizantine.

Galeriile sunt împărțite în mai multe secțiuni: iconografie, pictură, sculptură, artă contemporană. Notabila este secțiunea de iconografie veche rusă în care sunt expuse icoane de secolele XII si XIII. Nu sunt necesare cunostinte de pictura religioasa pentru a fi impresionat de frumusețea acestora. Printre pictorii ruși care merită menționați se numara Ivan Shishkin, Ilya Repin, Vasily Surikov si Mihail Vrubel.

1897 – S-a născut Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; 

A fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964).

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național.

Leave A Reply

Your email address will not be published.