27 martie, Sfântul Prooroc Anania

Sfânta Muceniţă Lidia, Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi, Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa)

0 897

Evanghelia Zilei

În vremea aceea se mirau toţi de cuvintele harului care ieşeau din gura lui Iisus şi se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veţi spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuţi. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât numai Neeman sirianul. Însă toţi în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie şi, sculându-se, L-au scos afară din oraş şi L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit oraşul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.

Leave A Reply

Your email address will not be published.