31 mai 1954 , s-a născut Nicu Alifantis, muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru, actor și poet

0 28

1359 – Era întemeiată Mitropolia Valahiei, cu sediul la Curtea de Argeș, recunoscută de patriarhul de Constantinopol, Calist I și de sinodul său.

Mitropolia Ungrovlahiei a fost o structură canonică a ortodoxiei, înființată în anul 1359 de Patriarhia de Constantinopol. În acel an patriarhul ecumenic Calistus I l-a numit pe călugărul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.

Denumirea mitropoliei provine din necesitatea distingerii în vremea respectivă a valahiilor din Balcani (teritorii locuite de valahi) de cea aflată sub autoritatea Regatului Ungariei, numită din acest motiv Ungrovlahia.

Inițial sediul mitropoliei a fost la Câmpulung, apoi la Curtea de Argeș. În anul 1517 scaunul mitropolitan a fost mutat la Târgoviște, iar în 1668 la București. Până în 1990 mitropolit al Ungrovlahiei a fost arhiepiscopul de București, care din 1925 a îndeplinit și funcția de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1990 titulatura patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aceea de arhiepiscop al Bucureștilor și mitropolit al Ungrovlahiei, a fost schimbată, implicit înlocuindu-se denumirea multiseculară a Mitropoliei Ungrovlahiei cu aceea de Mitropolia Munteniei și Dobrogei.

1578 – Regele Henric al III-lea al Franţei a pus piatra de temelie a Podului Nou (Pont Neuf ), cel mai vechi pod din Paris.

La jumatatea secolului al 16-lea, numai doua poduri traversau Sena. Din cauza ca erau intr-o stare foarte proasta si in mod frecvent foarte aglomerate, Regele Henric al III-lea a hotarat in 1578 sa ridice un nou pod si abia in 1607 podul a fost inaugurat oficial de catre Henric al IV-lea care a si botezat podul, Pont Neuf. Dupa moartea sa, o statuie ecvestra al Regelui Henric al IV-lea a fost ridicata in mijlocul podului, in piata Vert-Galant. Aceasta statuie a fost daramata si topita in timpul Revolutiei Franceze dar a fost inlocuita de o copie fidela in anul 1818.

In vremea cand a fost construit, Pont Neuf, un pod lung de 232 de metri si cu o latime de 22 de metri era un pod modern cu o multime de inovatii. Pont Neuf a fost primul pod din Paris cu case pe el. A fost de asemenea primul pod pavat, ceea ce l-a transformat imediat intr-un loc preferat al multor parizieni care au inceput sa foloseasca podul ca loc de intalnire.

In prezent Pont Neuf este format din doua sectoare, cate unul pe fiecare parte a Île de la Cité, unde piata Vert-Galant uneste cele doua sectoare. Podul are un total de 12 arcade, 7 din ele fiind pe unul din sectoare care uneste Île de la Cité de malul drept al Senei si celelalte 5 pe sectorul care uneste Île de la Cité de malul stang.

La Muzeul Carnavalet, o pictura numita “Spectacolul Bufonilor” prezinta podul, asa cum arata el intre anii 1665 si 1669. Se purtau numeroase dueluri pe el, trasurile nobilimii treceau pe el, negustorii isi vindeau marfa pe el si animatori precum Tabarin veneau aici in cautarea catorva monede. Din lipsa facilitatilor publice, podul a servit si ca o toaleta de facto.

1819 – S-a născut Walter Whitman, poet, eseist, jurnalist și umanist american, considerat „cel mai mare poet american”, văzut ca primul poet urban.

Mama sa Loisia Van Velsor, care avea origini olandeze, nu stia sa citeasca prea bine si nici nu punea mare pret pe scoala, considerand mai importanta deprinderea unei meserii. De altfel, scriitorul s-a nascut intr-o familie numeroasa, el mai avand 8 frati, dintre care patru sufereau de diferite dizabilitati.

La varsta de 12 ani, si-a descoperit talentul la literatura cand a inceput sa lucreze in biblioteca scolii ca legator.

La varsta de 17 ani, a inceput sa predea lectii intr-o scoala marginasa, iar cinci ani mai tarziu s-a angajat la un ziar din New York.

A inceput sa scrie, perfectionandu-si tot ami mult stilul. Este autorul a peste 400 de poeme.A incetat din viata in anul 1892. pe 26 martie.

Considerat de contemporanii săi „cel mai mare poet american”, a fost unul dintre cei mai influenţi şi controversaţi scriitori ai epocii sale.

Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci şi cinci de limbi străine.

 Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („șoc puternic”) și drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneață și discutabilă contribuție adusă până acum literaturii americane). Așa cum scrie Walt Whitman în „Leaves of Grass (By Blue Ontario’s Shore)”, „Rimele și versificatorii pier… America își va justifica existența, dați-i timp…”

El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine.

Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („șoc puternic”) și drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneață și discutabilă contribuție adusă până acum literaturii americane).

1859 – Orologiul Parlamentului din Londra, poreclit ulterior Big Ben, a fost pornit pentru prima oară.

Big Ben (în traducere, Marele Ben) este porecla marelui clopot al ceasului din turnul de nord al Palatului Westminster din Londra,. Acest nume a fost utilizat atât în cazul clopotului, cât și al ceasului și chiar al turnului cu ceas.

Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe, și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume.Ceasul a fost pus în funcțiune în ziua de 31 mai 1859.

La Westminster s-a construit un turn cu ceas în 1288. Turnul actual a fost înălțat ca parte din proiectul lui Charles Barry de construcție a unui nou palat, după ce vechiul Palat Westminster a fost distrus de incendiu în noaptea de 16 octombrie 1834.

Noul Parlament a fost construit în stil neogotic. Deși Barry era arhitect-șef al Palatului, el a apelat la Augustus Pugin pentru a proiecta turnul cu ceas, turn ce se aseamănă cu alte turnuri proiectate de Pugin, printre care se numără cel de la Scarisbrick Hall. Proiectul turnului cu ceas a fost ultimul realizat de Pugin înainte de a înnebuni și a muri, el însuși scriind, la momentul când Barry a venit la el să ia schițele: „Nu am muncit niciodată atât de mult în viața mea [ca] pentru dl. Barry căci mâine îi dau toate schițele pentru terminarea turnului său cu ceas și este frumos.” Turnul are 96,3 m înălțime.

Primii 61 m de la bază sunt construiți din căramidă învelită în calcar de Anston colorat cu nisip. Restul turnului este din fier. Turnul își are baza pe o placă de beton pătrată cu latura de 15 m și cu o grosime de 3 m, aflată la o adâncime de 4 m sub pământ. Cele patru fețe ale ceasului se află la o înălțime de 55 m. Volumul interior al turnului este de 4.650 m³.

Deși este una dintre cele mai importante atracții turistice din lume, interiorul turnului nu este deschis vizitatorilor străini, doar cetățenii Regatului Unit putând să aranjeze vizite (cu multe zile în avans) prin intermediul parlamentarului lor. Turnul nu are lift, astfel că vizitatorii trebuie să urce toate cele 334 de trepte până la vârf.

Din cauza schimbării stării solului de la construcție (în primul rând prin construcția liniei de metrou Jubilee), turnul este ușor înclinat spre nord-vest, cu aproximativ 220 milimetri la fața ceasului, aproximativ 1/250.

Fețele

Big Ben a fost cel mai mare ceas cu patru fețe din lume, fiind depășit între timp de Turnul cu ceas Allen-Bradley din Milwaukee, Wisconsin. Acest ceas însă nu are clopot, deci ceasul din Westminster încă este cel mai mare ceas cu patru fețe și clopot din lume.

Față a Marelui Ceas de la Westminster. Orarul este de 2,7 metri lungime, iar minutarul are 4,3 metri lungime.

Ceasul și fețele sale au fost proiectate de Augustus Pugin. Fețele sunt fixate într-un cadru de fier cu diametrul de 7 m, care susține 312 bucăți de sticlă de opal. Unele din bucățile de sticlă pot fi înlăturate pentru inspectarea brațelor. Cadrul fiecărei fețe este aurit. La baza fiecărei fețe este gravată inscripția în latină:

„DOMINE SALVAM FAC REGINAM NOSTRAM VICTORIAM PRIMAM ”

care se traduce Doamne, apără pe a noastră regină Victoria Întâia.

Mecanismul

Turnul cu ceas la amurg, cu The London Eye în spate

Ceasul este celebru pentru acuratețea sa. Mecanismul său a fost proiectat de avocatul și ceasornicarul amator Edmund Beckett Denison, și de George Airy, Astronomul Regal. Lucrările de construcție au fost încredințate ceasornicarului Edward John Dent; după moartea sa în 1853, fiul său vitreg Frederick Dent i-a dus munca la bun sfârșit, în 1854. Întrucât turnul a fost terminat abia în 1859, Denison a avut timp să facă experimente: în loc să folosească un regulator și un remontoar, așa cum fusese inițial proiectat ceasul, Denison a inventat regulatorul gravitațional dublu cu trei picioare. Acest regulator dă cea mai bună separare între pendul și mecanismul ceasului. Pendulul este instalat într-o cutie închisă ermetic aflată sub camera ceasului. Ea are 3,9 m lungime, cântărește 300 kg și bate la fiecare 2 secunde. Mecanismul ceasului dintr-o cameră de sub ea cântărește 5 tone.

Deasupra pendulului este o mică stivă de monezi vechi britanice de un penny; ele sunt puse acolo pentru ajustarea orei ceasului. Adăugarea unei monede are ca efect o mică înălțare a poziției centrului de masă al pendulului, reducând lungimea efectivă a brațului pendulului și astfel mărind viteza cu care el se deplasează. Adăugarea sau înlăturarea unei monezi modifică viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi.

La 10 mai 1941, un bombardament german a deteriorat două dintre fețele ceasului și unele părți din acoperiș, precum și sala Camerei Comunelor. Arhitectul Sir Giles Gilbert Scott a proiectat un nou corp de clădire cu cinci etaje. Două etaje sunt ocupate de sala Camerei, inaugurată la 26 octombrie 1950. În ciuda bombardamentelor, ceasul a funcționat cu exactitate și clopotele au bătut în permanență de-a lungul Blitz-ului.

Clopotul cel mare

Al doilea „Big Ben” (centru) și clopotele de sfert de oră în The Illustrated News of the World din 4 decembrie 1858

Clopotul principal, denumit oficial Great Bell (în traducere, Marele Clopot), este cel mai mare clopot din turn. El a fost primul care a primit porecla Big Ben.

Clopotul instalat inițial cântărea 16.3 tone și a fost turnat la 6 august 1856 la Stockton-on-Tees de către John Warner & Sons. Clopotul a fost denumit în cinstea lui Sir Benjamin Hall, numele acestuia fiind gravat pe clopot.

Clopotele din turnul cu ceas Westminster

Cele patru clopote de sfert de oră bat de 16 ori (sunetele 5-20 din Westminster Quarter), urmate de Marele Clopot o singură dată.

Cum turnul nu era încă terminat, clopotul a fost instalat în curtea Palatului Westminster. Turnat în 1856, primul clopot a fost transportat la turn pe un tren tras de șaisprezece cai, avansul său lent fiind observat și aclamat de mulțime. Din păcate, în timpul probelor, clopotul a crăpat, nu a mai putut fi reparat și s-a făcut un altul nou. Clopotul a fost turnat din nou la Whitechapel Bell Foundry (turnătoria de clopote Whitechapel) cu o masă de doar 13,76 t. Acesta a fost ridicat 60 m până în clopotnița turnului cu ceas, efort ce a necesitat 18 ore. El are 2,2 metri înălțime și 2,9 metri lățime. Acest nou clopot a bătut pentru prima oară în luna iulie 1859. În septembrie și el a crăpat sub ciocan, la doar două luni după intrarea în uz. Directorul turnătoriei, George Mears, l-a acuzat pe Denison că a utilizat un ciocan de peste două ori mai mare decât masa maximă specificată. Timp de trei ani, Big Ben a fost oprit și ora fixă a fost bătută de clopotul mic cel mai de jos până la reinstalarea clopotului. Pentru reparații, s-a extras o bucată de metal din jurul crăpăturii, iar clopotul a fost rotit cu 45° pentru ca noul ciocan să lovească în alt loc. Sunetul clopotului Big Ben a sunat de atunci într-un fel neobișnuit și este încă utilizat astăzi cu tot cu crăpătură. La turnare, Big Ben era cel mai mare clopot din insulele Marii Britanii până la turnarea lui „Great Paul”, un clopot de 17 tone aflat în catedrala Saint Paul din Londra, în 1881.

Clopotele mici

Împreună cu Marele Clopot, turnul cu ceas găzduiește patru clopote mai mici care bat la fiecare sfert de oră. Cele patru clopote de sfert de oră bat pe tonalitățile: sol♯, fa♯, mi și si. Ele au fost turnate de John Warner & Sons la turnătoria Crescent în 1857 (sol♯, fa♯ și si) și 1858 (mi). Turnătoria se afla în Jewin Crescent, ceea ce astăzi este centrul artistic Barbican din Londra.

Clopotele de sfert de oră bat într-o secvență de 20 de bătăi, 1–4 la și un sfert, 5–12 la și jumătate, 13–20 și 1–4 la fără un sfert și 5–20 la oră fixă (cu 25 de secunde înainte ca clopotul cel mare să bată ora fixă). Întrucât clopotul cel mic (mi) bate de două ori la rând foarte repede, nu este suficient timp pentru a trage ciocanul înapoi și a repeta bătaia, și astfel el este dotat cu două ciocane aflate pe două părți opuse. Melodia este cea a clopotelor de la biserica Sf. Maria cea Mare din Cambridge, împreună cu ceea ce pare a fi o variație, atribuită lui William Crotch, după o bucată din Mesia de Händel. Versurile imaginare sunt tot cele de la Sf. Maria cea Mare și fac aluzie la psalmul 37: „All through this hour/Lord be my guide/And by Thy power/No foot shall slide”.

Ele sunt scrise pe o placă de pe zidul sălii ceasului.

Porecla

Porecla Big Ben este centrul unor controverse. Inițial, această poreclă a fost dată clopotului mare; numele provine, probabil, de la Benjamin Hall, care a supervizat instalarea clopotului sau de la campionul englez la box de categorie grea Benjamin Caunt. Astăzi, termenul Big Ben se referă și la ceas, și la turnul său și la clopot, deși încă nu este acceptat universal pentru turn și pentru ceas.Unii autori de lucrări despre turn, ceas și clopot folosesc termenul Big Ben în titlu, după care clarifică faptul că subiectul cărții lor nu este doar clopotul, ci și ceasul și turnul.

1883 – S-a născut Onisifor Ghibu, profesor şi politician român, unul dintre participanţii importanţi la Mara Unire din 1918, membru corespondent al Academiei Române.

Onisifor Ghibu s-a născut la 31 mai 1883, în Sălişte, judeţul Sibiu, unde a făcut şi şcoala primară. Studiile universitare le-a făcut la Institutul teologic andreian Sibiu, apoi şi le-a desăvârşit la Universitatea din Bucureşti, la Budapesta, Strasbourg şi Jena, în acest din urmă oraş universitar trecându-şi şi doctoratul în filosofie, pedagogie şi în istorie universală.

Numele lui Onisifor Ghibu este evocat îndeobşte în asociere cu preocupările sale de pedagog, de istoric şi, mai ales, de militant pentru realizarea unităţii nationale, pentru păstrarea integrităţii statale, pentru educarea poporului prin intermediul şcolii, întru a cărei apărare şi creştere şi-a consumat viaţa. A fost unul dintre participanţii importanţi la realizarea Marii Uniri de la 1918.

A mărturisit cu fermitate, prin discurs şi prin scris, credinţa neamului din care se trăgea. A luptat permanent pentru unitatea poporului său, atât din Ardeal, cât şi de peste Prut, iar atunci cînd drepturile sale erau lezate, nu a precupeţit niciun efort pentru a le apăra cu argumente istorice.

Neslăbita credinţă într-un ideal, ca şi disciplina muncii au fost cele care l-au ajutat să redacteze zeci de volume de pedagogie, studii politice, memorii, jurnale, să susţină o corespondenţă bogată cu personalităţi ale epocii sale, să scrie mii de articole.

Cunoştea la perfecţie germana, engleza, franceza, maghiara, latina şi se exprima în cea mai corectă şi mai rafinată limbă română literară.

Refugiindu-se în Moldova, a trecut Prutul şi s-a stabilit cu familia la Chişinău. Aici s-a angajat în lupta pentru reorganizarea învăţământului în limba română. A întemeiat şi condus revista Şcoala moldoveană şi ziarul Ardealul, devenit, în ianuarie 1918, România Mare.

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia l-a ales secretar general la Resortul de Instrucţie Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu îndatorirea de a reorganiza învăţământul.

În această calitate, din decembrie 1918 până în aprilie 1920, cât a funcţionat acest Consiliu, a organizat învăţământul primar şi secundar, a înfiinţat Universitatea Românească din Cluj, Politehnica din Timişoara, Conservatorul din Cluj.

În vara lui 1945, a fost ridicat şi închis în lagărul de la Caracal, unde a rămas până la desfiinţarea acestuia, la sfârşitul anului. Nemulţumit de ceea ce se întâmpla, a scris memorii şi scrisori, a adresat petiţii conducătorilor ţării la acea vreme. De la una dintre aceste scrisori i s-au tras încă doi ani de închisoare.

1884 – In SUA, sunt patentati fulgi de pormb Cornflakes, de catre John Harvey Kellogg

Primele cereale comerciale au fost produse de doctorul John Harvey Kellogg, care a copt la un loc grâu, ovăz și mălai, numindu-le „granola”. Marca Kellogg’s este și în ziua de azi una dintre cele mai bine vândute mărci de cereale din lume.

În 1894, Will Keith Kellogg lucra la un spital, fiind responsabil cu elaborarea unor noi reţete de mâncare pentru pacienţi.

Din greşeală, Kellog a lăsat prea mult timp la înmuiat nişte grâu. În loc să îl arunce, Kellog l-a copt şi l-a servit pacienţilor. A fost un adevărat succes, astfel că viitorul bogătaş a încercat şi alte cereale, între care şi porumbul. Aşa s-a născut brandul Kellog Corn Flakes, care a devenit rapid foarte popular în întreaga lume şi l-a făcut pe inventatorul său multi-milionar.

1891 – A inceput constructia marelui drum siberian, calea ferata ce strabate toata Siberia pana la Vladivostok.

Calea ferată transsiberiană este o rețea de cale ferată care leagă Moscova și partea europeană a Rusiei cu Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, China și Marea Japoniei.

Proiectul și finanțarea construcției transsiberianului au fost aprobate de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Fiul său, țarul Alexandru al III-lea al Rusiei a supravegheat construcția, numindu-l pe Serghei Witte director al Căilor ferate, în 1889.

Bugetul imperial de stat alocat giganticei lucrari a fost de 1 miliard 455 milioane ruble, între 1891 și 1913, un record depășit numai de cheltuielile militare din primul război mondial.

1954 – S-a născut Nicu Alifantis, muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru, actor și poet.

Unul dintre cei mai apreciați cantautori folk, Nicu Alifantis, s-a născut la 31 mai 1954, la Brăila.
A debutat la TVR, în 1973, iar în 1976 i-a apărut primul disc, ”Cântec de noapte”, care includea cunoscuta piesă ”Decembre”.

După stagiul militar, a devenit membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, melodiile sale figurând pe compilațiile Folk 1 și 2 apărute la Electrecord în 1977, respectiv în 1978. În 1983, a apărut cu mai multe piese la casa de discuri, care marca 10 ani de activitate a cenaclului, conform www.cinemagia.ro.

A compus prima operă folk — ”După melci” — pe versurile lui Ion Barbu, la albumul acesta, care cuprinde 9 piese, colaborând cu Costin Petrescu (tobe, instrumente de percuție), Evandro Rossetti (cobză, chitări), Sorin Minghiat (flaut, glockenspiel) și Niky Oagan (chitară solo, bass), potrivit site-ului www.foreverfolk.com.

În 1980 a colaborat la un single cu Florian Pittiș, dar și cu grupul Song, condus de Ioan Luchian Mihalea. În 1984 apare albumul ”Nicu Alifantis”, care include piesele ”Umbra”, ”Cântec de toamnă (”Emoție de toamnă”), pe versuri de Nichita Stănescu, Lucian Blaga sau Adrian Păunescu.

”Mitică Popescu” (1984) este prima piesă de teatru pentru care Nicu Alifantis a compus integral coloana sonoră, dramatizare după Camil Petrescu, conform site-ului amintit.

Albumul ”Piața Romană nr. 9” a fost orchestrat de Doru Căplescu, fiind urmat de albumul ”Risipitorul de iubire”, apărut în 1990.

Tot în 1990 a înființat propria casă de producție — Toji Productions — unde, în 1992, a editat single-ul ”Decembre” (conținând piesele ”Rar” și ”Decembre”), la care a colaborat cu Ioan Luchian Mihalea și Song. Albumul ”Ia Toji Baladist” apare în 1993, toate cele 12 piese de pe album conținând cuvântul ”baladă” în titlu.

Din 1995 a fondat un “grup de proiecte” intitulat Nicu Alifantis & ZAN, împreună cu Virgil Popescu — bass, voce, Sorin Voinea — keyboards, voce, Răzvan Mirică — chitară acustică, sitar, mandolină, voce, Relu Bițulescu — tobe, percuții și Nicolae Trăistaru — tehnic. Împreună înregistrează albumul ”Voiaj”, apoi albumul ”Nichita” (1996), care este realizat integral pe versurile marelui poet, fiind incluse scurte fragmente recitative cu Nichita Stănescu, precizează site-ul www.foreverfolk.ro.

În 1997 a publicat la Editura Nemira volumul de poezie ”Scrisori nedesfăcute”. Doi ani mai târziu, a lansat un Best of — ”Nicu Alifantis 25” — care încununa 25 de ani de carieră muzicală. Tot, în 1999, a înființat Fundația Nicu Alifantis, cu scopul de a promova “proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”, arată site-ul www.cinemagia.ro.

Albumul ”Neuitatele femei” (2002) conține 11 piese, iar piesa care deschide albumul, ”Luni e ziua”, a fost compusă în 1996, pentru Festivalul de artă medievală de la Sighișoara. Piesa ”Cântic di sârmâniță” este în limba aromână, pentru că Nicu Alifantis și invitatul său pe acest album Marius Bațu au rădăcini macedonene.

În 2004 apare albumul ”Șah-Mat”. La aniversarea a 50 de ani, pe 31 mai 2004, a susținut un concert la Teatrul Național din București, a cărui înregistrare apare, în 2006, sub numele de ”Simphonicu”.

Nicu Alifantis a susținut aproximativ 5.000 de concerte, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Alexandru Andrieș — ”Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei”, la Circul Globus din București, în 2003.

Nicu Alifantis a compus muzică de teatru pentru peste 100 de piese și a lucrat cu regizori ca Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji Culea, Gelu Colceag, Cătălina Buzoianu. A jucat roluri legate de muzică (acordeonistul din ”Furtuna” lui Ostrovski, trubadurul din ”Swanewit” de Strindberg etc.), de-a lungul anilor fiind angajat la Teatrul ”Maria Filotti”, Brăila (1975); Teatrul Mic, București (1979 — 1990); Teatrul ”Excelsior”, București (1990 — 2002); Teatrul ”Toma Caragiu”, Ploiești (din 2002).

A realizat coloana sonoră pentru 17 filme, a cântat tema filmului ”Ringul” (regia: Sergiu Nicolaescu) și a jucat rolul Radu Cantacuzino în ”Bietul Ioanide” în regia lui Dan Pița.

De-a lungul anilor, a fost recompensat pentru activitatea muzicală cu numeroase distincții.

1957 – Scriitorul american Arthur Miller este gasit vinovat de sfidarea Congresului, dupa ce a refuzat să dezvăluie nume de scriitori presupus a fi comunisti.

Găsit vinovat de sfidarea Congresului Miller a fost condamnat la o amendă 500 dolari sau treizeci de zile în închisoare, a fost inscris pe lista neagră, și i s-a anulat pasaportul american. La 8 mai 1958, condamnarea sa a fost anulată de către Curtea de Apel a SUA.

Arthur Miller a avut legături strânse cu Partidul Comunist american.

A fost un dramaturg și eseist american de origine evreiască, laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie precum și soțul lui Marilyn Monroe.

1988 – S-a adoptat ”ziua fără fumat”, 

La propunerea Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care a dorit in acest fel sa atraga atentia asupra pericolul pe care il reprezinta tutunul pentru societate,

OMS a adoptat o rezolutie in acest sens in 1987 prin care s-a stabilit ca „ziua fara fumat” sa fie marcata in data de 7 aprilie, un an mai tarziu, printr-un alt act, s-a decis ca Ziua mondiala fara fumat sa fie stabiliita anual pe data de 31 mai.

Scopul declararii acestei zile a fost acela de a atentiona opinia publice asupra efectelor negative pe care le implica fumatul. Anual, la nivel mondial, se inregistreaza cinci milioane de decese, din cauza acestui viciu. O zi internationala fara fumat se mai marcheaza in a treia zi de joi a lunii noiembrie, la initiativa si sub auspiciile “Uniunii internationale contra cancerului”.

In 1976, Divizia California a “American Cancer Society” a reusit sa convinga un milion de fumatori sa renunte pentru o zi la acest obicei, iar un an mai tarziu, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrata in SUA la nivel national ca zi fara tutun.

Leave A Reply

Your email address will not be published.