22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS

0 24

1992 – A apărut, sub conducerea redacţională a publicistului Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei.

1978 A fost descoperită prima Lună a planetei Pluto de către astronomul James W. Christy.

1973 – A fost semnat, la Washington, acordul dintre SUA şi URSS cu privire la preîntâmpinarea unui război nuclear.

1970 – Preşedintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituţie, prin care vârsta la care cetăţenii puteau să voteze a fost stabilită la 18 ani.

1941 – România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS. Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordul Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică.

La 22 iunie 1941, Germania a atacat prin surprindere URSS, fostul ei aliat de război şi cotropiri din 1919-1941, România angajându-se, potrivit eforturilor convenite cu precedentele zece luni, alături de trupele germane.

Pentru România a început Războiul Sfânt, care a fost, de la un capăt la altul (1941-1944), anticomunist, drept şi naţional, bucurându-se de aprobarea întregului popor.

În zorii zilei de 22 iunie, asumându-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ următorul Ordin de zi către armată: Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!

Dintre membrii srălucitului corp ofiţeresc român au făcut parte Al. Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Principalul său efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aibă loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina până să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat în ochii comandanţilor germani. De aceea vasta majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflându-se în principal doar unităţile motorizate româneşti.

Pentru operaţiunile din Bucovina de Nord (nordul Principatului Moldova) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă, estul Principatului Moldova) erau preconizate Armata 11 germană (comandant, general – colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 române).

Dislocarea unităţilor la începutul operaţiunii era următoarea: în nord – Armata 3 (Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie), comandată de general de corp de armată Petre Dumitrescu; în centru – Armata 11 germană (Corpurile 11, 30 si 54 germane ) a geneneral-colonelului Eugen von Schobert, căruia i se subordona şi Armata 3; în sud – Armata 4 română (Corpurile 5, 3 si 11) a generalului de corp de armată Nicolae Ciupercă; în Delta Dunării era detaşat Corpul 2 Armată, comandat de general de divizie Nicolae Macici.

Pe 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infanterie germane.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.

1940 –  A fost creat Partidul Naţiunii, partid unic, totalitar, care a înlocuit partidul Frontul Renaşterii Naţionale, sub conducerea supremă a regelui.

A reprezentat o încercare de ultimă oră a lui Carol al II-lea de a se alinia, pe plan intern, la noua balanţă de forţe de pe continent, înclinând în favoarea Reichului (dizolvat la 11 septembrie acelaşi an).

La 16.XII.1938 se înfiinţase, prin Decret-lege, Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid de masă din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea; şeful suprem al FRN era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea paramilitară Straja ţării.

1918 –  S-a înfiinţat, la Washington, din iniţiativa lui Vasile Stoica, Liga naţională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei româneşti. La 13 septembrie acelaşi an, a fuzionat cu Comitetul naţional roman.

1910 – A venit pe lume Konrad Zuse, inginer german, pionier al informaticii.

Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator funcțional programabil și Turing-complet, Z3, care a fost pus în funcțiune în mai 1941.

A primit premiul Werner-von-Siemens-Ring, în 1964, pentru Z3. Mare parte din activitatea sa timpurie a fost finanțată de familie și de comerț, nefiind aproape deloc ajutat de guvernul nazist.

Mașina de calcul S2 a lui Zuse este considerată a fi primul calculator controlat de proces. În 1946, el a proiectat un limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül.

Zuse a înființat una din primele sale afaceri în domeniul calculatoarelor la 1 aprilie 1941 (Zuse Ingenieurbüro und Apparatebau).

1815 – Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena.

1805 – S-a născut Giuseppe Mazzini, jurist, democrat și luptător italian în mișcarea „Renașterea Italiei” (1815-1870).

Țelul activității lui Mazzini era independența și unirea Italiei, care era pe atunci fragmentată în Regatul Neapolelui și Regatul Siciliei, care aparținea bourbonilor și spaniolilor, provincia Veneției și Lombardiei, ce aparținea Austriei, regiunile ce aparțineau de Statul Papal sau provinciile independente ale Piemontului și Sardiniei.

Mazzini căuta unirea acestor ținuturi într-o republică, lucru care se putea realiza numai printr-o revoluție, cu participarea maselor populare.

În primăvara anului 1827, după terminarea studiilor sale juridice la universitatea din Genova, el a devenit membru în mișcarea revoluționară secretă „Carbonari” (a Cărbunarilor).

După un an, a publicat un articol, un adevărat apel patriotic, în ziarul „Indicatore Genovese”, ziar care a devenit în scurt timp un cotidian al mișcării naționale de eliberare italiene, fiind interzis în anul 1829. Curând a fost înființat un alt cotidian, „Indicatore Livornese”, care a publicat concepția despre formarea unei republici italiene.

În noiembrie 1830, Mazzini a fost denunțat de unul dintre membrii mișcării, motiv pentru care a fost arestat timp de 3 luni în fortăreața din Savona.

După eliberare din detenție, a părăsit Italia, trăind în exil în Geneva și Savoia, de unde a coordonat mai departe mișcarea revoluționară. Mazzini și-a continuat activitatea revoluționară, trăind mai apoi în Lyon și Marseille, unde a inițiat, în anul 1831, mișcarea „Giovine Italia” (Tânăra Italie).

În ziarul care purta același nume a solicitat ridicarea revoluționară a maselor populare, rugându-l în același timp pe regele Carol Albert de Sardinia și Piemont să participe la lupta pentru eliberarea Italiei.

În 1830, revoluționarul italian Giuseppe Garibaldi s-a alăturat mișcării. La 15 aprilie 1834, au fost initiate, în Berna, mișcările revoluționare „Tânăra Germanie” și „Tânăra Polonie”, având ca motto „libertate – egalitate – umanitate”, mișcări care s-au unit sub numele „Tânăra Europă” sau „Noua Europă”, cu aspirația comună spre o Europă fără monarhi.

La 26 aprilie 1835, Mazzini a găsit refugiu la familia „Girard”, în Grenchen (Elveția), iar în 1837 a ajuns în Londra, continuând activitatea sa de agitator al maselor.

Revoluția din 1848/49, organizată în mare parte de Mazzini, a eșuat în Milano, dar el a continuat coordonarea mișcării revoluționare în Roma, unde ministrul papal Pellegrino Rossi a fost omorât de revoluționari, ceea ce l-a determinat pe Papa Pius al IX-lea să se refugieze în noiembrie 1848 la Gaeta.

La 9 februarie 1849, Mazzini a declarat statul papal „Republică Romană”, dar, la data de 3 iulie 1849, revoluția a fost înăbușită în mod sângeros, cu ajutorul trupelor franceze. Mazzini a plecat din nou în exil în Londra. De aici a căutat să sprijine mișcările revoluționare din alte țări europene, întemeind, împreună cu Lajos Kossuth, Ledru-Rollin și Arnold Ruge așa-numitul „Comitato europeo”, care avea ca țel formarea unei republici europene.

1799 – Comisia constituită din savanţi din mai multe ţări a prezentat etaloanele sistemului metric, metrul şi kilogramul, care au fost preluate de guvernul francez şi depuse, pentru păstrare, la Arhivele Republicii Franceze.

La 27 iunie, Convenţia de la Paris a stabilit metrul adevărat şi definitv (443,295938 linii de toise), după ce, în 1795, decretase metrul provizoriu şi legal (443,443 linii de toise), egal cu valoarea a 40-a miliona parte a meridianului parizian ( 20.522.960 toise).

1675 – Charles al II-lea a deschis Observatorul Regal Greenwich în Anglia.

1498 – Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, ca urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate aşezările şi cetăţile din Galiţia, până aproape de Cracovia, ajungând peste Nistru, în Pocuţia.

1479 – S-au încheiat construcţiile cetăţii Chilia Nouă, ctitorită de Ştefan cel Mare, pe malul stâng al Dunării.

Leave A Reply

Your email address will not be published.