(VIDEO) 5 iulie 1954, a fost lansat primul single semnat Elvis Presley – That’ s All Right

0 21

1999 – Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) s-a mutat oficial din Bonn, la Berlin.

1996 – Cercetătorii de la Institutul Roslin din Edinburg, Scoţia, conduşi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clonă de mamifer, oaia Dolly, care a trăit doar şase ani, până la 14.02.2003, fiind apoi împăiată şi expusă la Muzeul Regal Edinburg.

1993 – A fost constituită Fundaţia culturală Rampa şi Ecranul, având ca ţeluri: iniţierea unor activităţi de cunoaştere şi evaluare a resurselor tradiţionale, stimularea şi valorificarea scenică a dramaturgiei originale contemporane, editarea unor cărţi şi reviste de profil, acordarea de premii şi diplome.

1983 – Tenorul spaniol Placido Domingo a fost bisat de 83 de ori, la finele operei Boema de Puccini, prezentată pe scena „State Opera” din Viena.

1975 – Capul Verde şi-a câştigat independenţa faţă de Portugalia.

1965 – Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanţă cântând în opera Tosca de Giacomo Puccini, la London’s Covent Garden.

1962 – Algeria a devenit independentă faţă de Franţa.

1959 – Preşedintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul şi şi–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură.

În 1962 s–a declarat preşedinte pe viaţă. S–a retras din funcţie în 1967.

1954 – A fost lansat primul single semnat Elvis PresleyThat’ s All Right.

Începerea colaborării de 17 luni cu Sun Records, colaborare a schimbat pentru totdeauna atât muzica, cât şi cultura pop. La înregistrările sale din mijlocul anilor ’50 în studioul Sun Records din Memphis, Elvis a inventat look-ul şi sound-ul rock’n’roll-ului.

1946 – La Paris au fost prezentaţi primii bikini.

1943 – A început operaţiunea Citadela, rămasă în istorie ca Bătălia de la Kursk, din cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Bătălia de la Kursk a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontul de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include şi mai mică bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie.

Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodet Rumiantev.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodet Rumiantev.

După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului.

Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima faza este considerată victoria sovietică de la Stalingrad.

Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Bătătia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mari a contraatacului.

Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

1935 – S-a născut Nikolaus Berwanger, scriitor de limbă germană, originar din România; fost redactor şef al cotidianului local Neue Banater Zeitung; cel care a publicat numeroase volume de poezii în dialectul şvabilor bănăţeni, considerându-se un continuator al scriitorului tradiţionalist Adam Müller-Guttenbrunn (1852 – 1923).

În 1976, a publicat o monografie dedicată lui Müller-Guttenbrunn. Cenaclul timişorean german a purtat numele acestuia până în 1989.

Deşi a ocupat funcţii de răspundere în aparatul Partidului Comunist Român (cunoscut şi după acronimul PCR), Berwanger a sprijinit, în mod deschis, scriitorii nonconformişti care iniţial au activat în cadrul Grupului de Acţiune Banat (Aktionsgruppe Banat), care a existat între anii 1972 şi 1975 şi care a fost distrus de Securitate.

Au făcut parte din această grupare autori ca: Rolf Bossert (1952 – 1986), Richard Wagner, William Totok, Gerhard Ortinau, Anton Bohn, Werner Kremm, Anton Sterbling şi Johann Lippet.

1918 – S-a înfiinţat, la Washington, din iniţiativa lui Vasile Stoica, Liga socială română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei româneşti, în preajma Marii Uniri.

1880 – A venit pe lume Constantin Tănase, actor de scenă şi de vodevil, celebru cupletist român, o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Prima experienţă profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiş condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui şi a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiţii.

În 1896, a terminat gimnaziul şi, în ciuda dorinţei sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iaşi, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-şi făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel.

Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul Nicolae Bălcescu, la care însă a fost nevoit să renunţe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Curseşti, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia.

S-a descurcat destul de bine ca învăţător, însă a intrat în conflict cu directorul şi câţiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârşoveni, Poeneşti, unde învăţase poetul Alexandru Vlahuţă.

Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către şcoală. Părinţii elevilor au fost de asemenea implicaţi în activităţile şcolare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie şi geografie.

Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, a atras însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase a fost în cele din urmă dat afară.

1870 – A avut loc un incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morţi şi 60.000 persoane rămase fără locuinţe.

1865 – A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie.

1833 – S-a născut Visarion Roman, publicist şi om politic roman, membru corespondent al Academiei Române (1877).

A editat pentru sate „Amicul poporului” (1861-1882), cel dintâi calendar scris cu alfabet latin în Transilvania.

Împreună cu I. Al. Lapedatu a scos (1877) „Albina Carpaţilor”. A organizat cele dintâi instituţii de credit din Transilvania, Banca Albina, pe care a condus-o (1871-1884).

1811 – Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania.

1687 – A fost publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica.

328 – A avut loc inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius.

Leave A Reply

Your email address will not be published.