10 septembrie 1868, a început construirea Gării de Nord din Bucureşti, inaugurată la 13.09.1872

0 861

2008 – A început cel mai mare experiment al lumii pentru căutarea „particulei lui Dumnezeu”, cum a fost denumit metaforic bozonul Higgs, ultima particulă încă nedescoperită, prezisă de teoria fizicii particulelor. Este o zi istorică în care Large Hadron Collider (LHC) a fost pus în funcţiune, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, la CERN, organizaţia europeană de cercetare nucleară. Cu ajutorul uriaşei maşinării, oamenii de ştiinţă vor explora cele mai mici particule existente în Univers, pentru a afla lucruri noi despre materie şi naşterea sa.

A fost construit în colaborare cu peste opt sute de fizicieni din peste optzeci și cinci de țări, precum și în parteneriat cu sute de universități și laboratoare importante. După greutăți tehnice importante a fost repus în funcțiune în noiembrie 2009.

CERN are aproximativ 2600 de angajați cu normă întreagă și, pe lângă aceștia, alți 7931 de cercetători și ingineri (care reprezintă 500 de universități și 80 de naționalități diferite). Aproximativ jumătate din comunitatea mondială a fizicii particulelor lucrează la experimente ce au loc la CERN.

Pentru că este un centru de cercetare internațional, cercetările CERN nu se află în mod oficial nici sub jurisdicția Franței, nici sub jurisdicția Elveției, iar unele vehicule ale companiei au numere diplomatice de înmatriculare. Printre aceste vehicule se află și mașinile de pompieri.

2007 – A decedat actriţa americană Jane Wyman, câştigătoare a unui premiu Oscar (1948), pentru rolul din filmul „Johnny Belinda”, prima soţie a fostului preşedinte american Ronald Reagan.

2002 – Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17.07.2002, de admitere în cadrul organizaţiei, ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948).

1999 – Primul magazin de tip Mall, din România, a fost deschis la Bucureşti.

1996 – România a pierdut procesul intentat regelui Mihai, prin care i se cerea acestuia să înapoieze cele 42 de tablouri scoase la plecarea sa din ţară, incluzând opere ale pictorilor Rembrandt şi El Greco.

1989 – În urma coliziunii cu un convoi bulgăresc de barje, nava „Mogoșoaia” s-a scufundat în apropiere de Galați. Catastrofa s-a soldat cu 215 victime.

1989 – Deschiderea „Cortinei de Fier”; Ungaria şi-a deschis graniţele, permiţând zecilor de mii de refugiaţi est-germani să părăsească ţara cu destinaţia Germania de Vest.

1988 – Steffi Graf, jucătoare germană de tenis, pentru a doua oară în cariera sa, a înregistrat un succes rar, câştigând în acelaşi an toate cele patru mari turnee de grand slam, U.S. Open, Australia, Franta şi Wimbledon. În urma rezultatelor deosebite, a fost declarată „personaliatea sportivă a anului”.

1981 – „Guernica”, una dintre cele mai faimoase lucrări ale pictorului spaniol Pablo Picasso, realizată în 1937 ca un protest antirăzboi, a fost returnată Spaniei după 40 de ani de „exil”. Autorul a cedat pictura Muzeului de Artă Modernă din New York, care a înapoiat-o Spaniei abia după ce democraţia a fost reinstaurată în ţară, aşa cum a cerut însuşi autorul.

1976 – Deţinutul tunisian Hamida Djandoubi, încarcerat într-o închisoare franceză, a fost ultima persoană condamnată la moarte prin ghilotinare. Metoda de executare a dobândit o tristă faimă în perioada Revoluţiei Franceze, când Joseph-Ignace Guillotin a propus în locul arderilor pe rug sau spânzurărilor decapitarea cu ajutorul unei „maşinării”. Peste 10.000 de persoane au fost ghilotinate în timpul Revoluţiei din Franţa, printre acestea regele Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta. Pedeapsa capitală a fost abrogată în Franţa, în septembrie 1981.

1964 – A avut loc prima audiţie, în ţară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta.

1960 – La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaş, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri şi a câştigat medalia olimpică de aur la o diferenţă de 14 cm faţă de următoarea clasată. În total România a obţinut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).

1930 – Nicolae Titulescu, ministru de externe al României, a fost ales preşedinte al celei de-a XI-a Sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor, calitate în care a rostit discursul de deschidere.

1919 – Puterile aliate au semnat, la Saint Germain (Franţa), „Tratatul de pace” cu Austria. Prin acest tratat se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România.

1916 – A încetat din viaţă publicistul Vintilă C.A. Rosetti, al treilea fiu al lui C.A. Rosetti; a fost director al „Monitorului Oficial” (1901), membru fondator al Ligii culturale, editor al unor lucrări semnate de C.A. Rosetti şi al scrierilor literare ale Mariei Rosetti, mama sa.

1910 – Yvonne Cămărăsescu a parcurs cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând astfel recordul mondial feminin de 30 de km, care aparţinea unei franţuzoaice.

1898 – A fost asasinată împărăteasa Austriei şi regina Ungariei, Elisabeta, soţia lui Franz Joseph I, cunoscută sub numele de „Sissi”.

1868 – A început construirea Gării de Nord din Bucureşti, inaugurată la 13.09.1872.

1823 – Simón Bolivar a devenit președintele statului Peru. Pentru Simón Bolívar, toți locuitorii Venezuelei erau egali. Nu accepta ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Nu a fost de acord cu ideea aducerii unui „rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez .

1806 – A încetat din viaţă filologul Johann Cristoph Adelung, cel care a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob („Mithridates sau Lingvistică generalăˮ).

1524 – A murit Pierre de Ronsard, poet francez (principalul reprezentant al şcolii literare franceze din secolul al XVI-lea), cunoscut sub numele de „Pleiadeˮ.

Leave A Reply

Your email address will not be published.