(Foto-Reportaj, Nava Școală Mircea)/Povestea de mecanic pe navă

0 15

Dimineața devreme, luni 17 septembrie, început de săptămână, la ora șase ridicăm ancora de lângă insula Limnos și începem să parcurgem ultimele mile în Marea Egee, înainte de a intra în Dardanele. Sunt și cele mai dificile. Vântul bate puternic cu 21 de noduri din direcția nord-est, adică direct din prova noastră, iar marea s-a montat bine, este deja de gradul 2-3, dar ajunge repede și trece și de gradul 3. Mașina este toată înainte, dar din cauza vântului (valurile nu sunt deocamdată foarte mari în prova), nu reușim să avem o viteză mai mare de 5,6 noduri.

Mai târziu, vântul atinge și 26 de noduri. Cu vergile brațate la tribord, ne croim drum încet prin marea înspumată. La ora 16, suntem în gura Dardanelelor și ambarcăm pilot la bord. Surprinzător pentru cei prezenți pe dunetă, când ajungem travers de impozantul monument turcesc de la intrarea în Dardanele, cei doi cadeți turci, Onur Aydinli și Selcuk Erim, iau poziția de drepți și salută. Rămân în aceeași poziție până îl lăsăm la babord, iar mai târziu îmi explică că astfel se întâmplă la toate navele militare, dar și civile turcești, în astfel de momente.

Patriotism? Respect? Probabil amândouă. Dacă tot am amintit de gloria vechiului Imperiu Otoman, să mai precizăm că azi sărbătoritul bordului este chiar cadetul turc Aydinli Onur, care a împlinit 21 de ani la trecerea prin Dardanele. Frumoasă coincidență! La Canakkale, vântul scade la jumătate, dar datorită curentului nu avem o viteză mai mare de 6,5 noduri cu mașina toată înainte. Abia mult după apusul soarelui, în jur de ora 22, intrăm în Marea Marmara. La asfințit, după ce au învățat toată ziua, studenții se relaxează la puntea centru și speră la subiecte ușoare la examenul de mâine.

Dezamăgit de faptul că la bord a început deja dezvergarea velelor – adică certitudinea pentru cine mai avea vreo îndoială că navigația cu vele s-a încheiat pentru acest marș de instrucție – dar și pentru că timp de șase zile navigăm numai cu motor, am decis să vorbesc azi tot despre un „motorist”, dar nu oricare, ci despre căpitanul Flaviu Kmen, șeful mecanic. Glumețul „stăpân al mașinilor” de aici de la N.Ș. Mircea, nu mare la stat, dar mucalit și pasionat de navă, are în spate o poveste greu de crezut, dacă ne gândim la funcția pe care o ocupă în prezent. În septembrie 2008, după marșul de instrucție care ne-a purtat până în Marea Baltică, cobora schela N.Ș. Mircea fără să se uite înapoi, jurându-și în barbă că nu va mai urca niciodată la bord. Efectiv, după cum mărturisește singur, a urât această navă din tot sufletul din perspectiva condițiilor de atunci de la bord. Îmi amintesc și eu că în marșul din 2008, pentru tot echipajul fără excepție, programul de apă era de o oră și jumătate pe zi împărțit în trei reprize. Căldură mare, senzație de disconfort maxim, cadeți mulți. Așa că observația comandorului Gabriel Moise, comandantul navei de atunci, că poate într-o zi va reveni la bord ca șef mecanic părea o glumă. Destinul însă a fost altul.

Ajuns la bord în 2014 (niciodată să nu spui niciodată!), este promoție 2010 a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și timp de patru ani a fost șef mecanic la dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”.  Amintirile de la bord din anul 2008 erau încă vii în memorie, așa că a decis să facă tot ce poate pentru îmbunătățirea condițiilor de viață la bord. Până acum a reușit să rezolve o problemă de normalitate în timpurile noastre, problema apei la bord și urmează și rezolvarea problemei climatizării pe partea din prova navei adică în cazărmile soldaților gradaților profesioniști și ale cadeților. Partea frumoasă este că odată cu instalarea celei de a doua instalații de desalinizare a apei a prevăzut și posibilitatea montării climatizării la prova, doar prin simpla montare a unor tubulaturi fără a mai fi nevoie de intrarea navei în șantier. Este un proiect făcut, bugetat cu șanse mari de a fi realizat la începutul anului viitor.

Cum e să fii șef mecanic pe N.Ș. Mircea? Foarte frumos, greu, provocator, și foarte multă responsabilitate, pentru că este vorba de 200 de oameni cărora trebuie să le oferi condiții de viață cât mai aproape de normalitate (apă, climatizare, mâncare, energie electrică) și, din păcate, toate sunt în responsabilitatea șefului mecanic. Cu ce se laudă șeful mecanic în mandatul său?

Așa, pe repede înainte, ar fi repararea vechii instalații de desalinizare a apei de mare, montarea celui de-al doilea astfel de echipament, repararea motorului principal (efectiv prima reparație capitală a motorului de la instalarea lui în 1966), instalarea unei noi mașini de spălat rufe de mare capacitate și a unui nou uscător (ambele montate în vara aceasta între cele două marșuri de instrucție), a unei mașini de spălat vase.

Cea din urmă are o poveste pentru că s-au găsit destul de mulți critici, să spunem din partea tradiționaliștilor, a celor care au prins spălarea veselei cu nisip și apă, asta până când căpitanul Flaviu Kmen a găsit documentația și a dovedit că nava avea o astfel de mașină de spălat vase automată la ieșirea din reparația din 1966 de la Hamburg! Nu este un moft, s-a reușit astfel reducerea drastică a consumului de apă la bord. Acum peste 30 de farfurii sunt spălate cu un litru de apă într-un minut ca să nu mai vorbim de igienizarea produsă prin temperatura de 80 de grade. Problema apei a fost astfel definitiv rezolvată. În bucătărie, o mare parte din echipamente au fost schimbate și, mai ales pentru confortul celor care lucrează aici, a fost instalată o hotă. Mai are și alte proiecte de viitor legate de trecerea la un alt nivel de automatizare în compartimentul mașini.

Chiar și povestea reparației motorului principal, de care este foarte mândru, are momentele ei de necrezut. Ca la orice astfel de lucrare, se face o documentație, un caiet de sarcini, este destul de dificil pentru că la reparația și demontarea motorului nu știi efectiv ce vei găsi, ce probleme apar, trebuie să te încadrezi în buget, etc. Nu că ar fi o problemă, în zilele noastre, se pot produce la comandă orice piese, dar soarta a vrut altfel. Aflat la Academia Navală, căpitanul Kmen a fost chemat de gestionarul unui depozit să identifice câteva piese din inventar despre care nu știa nimic, nici ce reprezintă, nici de unde provin, dar… erau în gestiune. Uluirea mecanicului șef a fost pe măsura descoperirii: conservate perfect în ceară, acoperite doar de praful gros al deceniilor care au trecut peste ele, descoperea, rând pe rând, incredibil, pistoane, cămăși, supape, alte piese importante ale motorului său MAK de pe N.S. Mircea, achiziționate ca piese de schimb la începutul anilor 70 de Academia Navală (Institutul de Marină la vremea aceea) și uitate (nu abandonate!) într-un colț de depozit, nimeni nu mai știa nimic de ele, încă cu etichetele legate de ele, dar de pe care scrisul devenise de mult ilizibil!

 Pe de altă parte, consideră că este suficient cinci ani pe această funcție și în viitorul apropiat este posibil să părăsească nava și să se îndrepte către Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pe partea de logistică, mai are și un doctorat de terminat deci are nevoie de puțină liniște după care vom vedea. Acesta este căpitanul Flaviu Kmen, șef mecanic pe N.S. Mircea, omul care a urât nava la primul contact în calitate de cadet, dar a sfârșit prin a o iubi și a o prețui (nu doar din punct de vedere tehnic, ca o adevărată bijuterie) și mai mult, de a fi mândru că nu doar a reușit să ducă tradiția mai departe, dar și să lase ceva în urmă, o navă mai modernă.

(Text și foto: Bogdan Dinu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.