(Foto-Reportaj, Nava Școală Mircea) / În Marea Neagră la ora bilanțului

0 13

Navigăm în Marea Neagră, în ultima zi a marșului, 19 septembrie. Mâine dimineață vom intra în portul Constanța și vom pune punct și celui de-al doilea marș de instrucție al anului. Dar, deocamdată, în dimineața aceasta, suntem în mare liberă și navigăm cu motor, undeva la 35 de mile travers de portul Burgas.

Am schimbat puțin de drum spre nord-est, pentru a avea vântul din pupa și a continua, astfel, dezvergarea ultimelor vele pătrate de pe cei doi arbori, contargabierul, gabierul și vela mare. Ca de obicei, după amiază, urmează o curățenie generală pe navă.

Dar, dincolo de toate am ajuns acasă. Aceasta este și ultima corespondență și nu pot decât să sper că prin intermediul celor 31 de relatări, povestiri sau portrete zilnice sau prin corespondențele de radio pentru emisiunea Scutul Dobrogei, am reușit să vă țin la curent cu viața navei și a echipajului său pe timpul marșului de instrucție, al doilea din anul 2018.

Totodată, este vremea bilanțului marșului (a statisticilor, dacă vreți), pentru a vă oferi o imagine mai completă asupra celor 31 de zile pe mare și în porturi. Așadar, dintre cele 31 de zile, în porturi am staționat 10 zile, iar în restul, adică 21 de zile, am navigat pe mare. Am arcurs un total de 2.628 de mile marine, dintre care 2.291,6 cu motor și 336,4 cu vele.

Dintre acestea, 1.434,8 au fost parcurse ziua și 1193,2 noaptea. Mai detaliat, pentru cei interesați de statistici, ziua am parcurs 1.232,7 mile cu motor și 202,1 mile cu vele, iar pe timp de noapte am parcurs 1.058,9 mile cu motor și 134,3 mile cu vele. În sfârșit, totalul orelor de marș se ridică la 415,65 dintre care 232,55 ziua și 183,1 noaptea.

Încă un lucru important, cum sublinia comandorul Gabriel Moise, timp de o lună, cadeții au privit marea de pe mare, pentru că nu este același lucru ca atunci când o privești de pe uscat.

A fost voiajul lor, au învățat ce înseamnă viața pe mare la bordul unui velier și nu este puțin lucru, mai ales când ai șansa să se întâmple la vârsta de 20 de ani.

(Text și foto: Bogdan Dinu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.