Prostul și Deșteptul (sau Evoluatul și Primitivul)

0 85

El, evoluat: Crede că a devenit un monument de inteligență după ce “Natura” a ales ce era mai bun din ceea ce a creat ea mai bun.. Selectând încet, încet, această Natură și-a ales maimuța ca material de lucru. A pus-o la treabă, la evoluție, și iată-l pe el, evoluatul, după miliarde de ani, deștept, frumos și cu idealuri..

Eu, înapoiat: Mă încăpățânez, cu toate operele deștepților care au tot scris în ultimele secole, mă încăpățânez să cred că eu sunt un urmaș al lui Adam! Și continui să cred că pe Adam l-a făcut.. Dumnezeu! Bine, că pentru mine Dumnezeu nu este un moșulică în cârjă, ci infinitul Spirit Universal, asta-i altceva.. Important este că eu “îndrăznesc” să cred că originea mea pe acest pământ este divină, adică eu sunt adus la ființă și la viață de Dumnezeu, o singură Ființă, dar, surpriză.. în TREI PERSOANE! Și cu cât grupurile de “evoluați” se încăpățânează mai tare să afirme teoriile lor, cu atât mă încăpățânez și eu mai mult ca să “țin” cu Biblia și cu Biserica. Pentru că de fapt Biserica aduce în actualitate cuvintele Bibliei, asta-i îndeletnicirea ei.

Tot eu, prost și incult: Cred din tot sufletul că moartea este doar un moment de TRECERE dintr-o stare în altă stare. Cred că sufletul este nemuritor, și cred că “murind” nu voi înceta să văd, să aud și să gândesc, ci dimpotrivă, le voi face pe toate acestea și mai bine decât până în clipa morții!

Eu, prostul, cred că voi fi înhățat pe sus de o armată de diavoli care vor încerca să mă tragă în iad, dar sunt profund convins că vor apărea îngerii care mă vor salva din ghearele lor. Și cred că îngerii mă vor duce sus, la tronul de judecată al Domnului Iisus Hristos, unde mi se va face un scurt proces. Și mai cred că Domnul va indica îngerilor Săi care este locul meu pe viitor: Raiul sau iadul, în funcție de modul în care eu am ținut cont de poruncile Lui, împlinindu-le sau încălcându-le.. De aceea eu, prostul, încerc după puterile mele să păzesc poruncile lui Hristos, ca să beneficiez de avizul Său favorabil, care mă va trimite direct în Rai!

El, deșteptul: Este convins că sufletul nu este decât o energie de natură electrică generată în organele vitale ale corpului, adică în inimă și în creier. De aceea face electrocardiograme și electroencefalograme. Crede că acești curenți pe care-i măsoară el cu aparatele sale generează viața omului și este convins că moartea survine atunci când encefalograma dă grafic pe zero, adică linie continuă.. La început lua în calcul și zero-ul inimii, dar acum a schimbat ideea, mulțumindu-se numai cu creierul. Moarte cerebrală.. Da, el crede în curenții ăștia elctrici și este convins că moartea lui va însemna dispariția curenților din corp. Bun.. și atunci moartea ce-ar fi după el?.. Păi.. un fel de stingere a becului.. Totul negru. Gata, am dispărut. Păi diavoli, îngeri, tronul lui Hristos, judecată, Rai, iad?.. Nu există! (După el) Basme pentru proști (ca mine). Bine, dar asta înseamnă că în viață poți să trăiești cum vrei, poți să fii imoral, să ucizi, să furi.. Bravo ție, important este să nu te prindă.. Bine, dar eu, prostul, sunt atent să nu jignesc pe nimeni, să nu fac rău nimănui, să ajut, să miluiesc.. Mi le cere Dumnezeu lucrurile astea.. “Așa-ți trebuie! Cine te pune să crezi? Evoluează!”

Eu, înapoiatul: Dar mii de ani poporul meu a crezut în Dumnezeu, în Judecată și în viața veșnică.. Brâncoveanu și cei patru fii ai săi au murit pentru idealul vieții veșnice..

El, evoluatul: Erau înapoiați. Nu-și puteau explica fenomenele naturii și astfel credeau în Dumnezeu.

Eu, înapoiatul: Și totuși înțelegeau destul de bine funcționarea naturii. Baza matematicii de azi a fost pusă de greci acum trei mii de ani, deci erau deștepți și totuși credeau în existența sufletului nemuritor! Pe de altă parte, milioane de oameni cred în Dumnezeu ASTĂZI, când se cunosc explicațiile științifice ale lumii..

El, deșteptul: Au rămas înapoiați, fiind fideli tradițiilor înaintașilor.

Eu, prostul: Bine, dar istoria ne confirmă existența personajului istoric Iisus Hristos, iar Biblia ne confirmă că Iisus Hristos este Dumnezeu, Care a coborât din cer pe pământ. Înseamnă că tot ce scrie în Biblie este adevărat, pentru că a fost confirmat de Dumnezeu Însuși..

El, evoluatul: Asta pentru că tu ai ales să crezi.

Eu: Lucrurile nu ÎNCEP SĂ EXISTE atunci când eu încep să cred. Prin credință eu nu fac decât să accept ceea ce EXISTĂ DEJA. Dumnezeu Se numește “Cel Ce Sunt”. N-are nevoie de credința mea în El. Prin credință eu nu fac decât să Îl descopăr. Dar El există și fără ca eu să cred în El.

El: Este optica ta. Oricum, rămâi un înapoiat în lumea aceasta care a făcut pași mari în cunoaștere.

Eu: Da, rămân “înapoiat”. La fel ca Ștefan cel Mare, la fel ca Brâncoveanu, la fel ca Sfântul Apostol Pavel..

El și eu, o strângere de mână..Totul a fost imaginat de mine. De obicei nu se termină cu strângeri de mână..Dumnezeu să vă aducă de partea Lui, amin!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.