29 octombrie 1875, s-a născut Regina Maria a României

0 161

2004 – A fost semnat, la Roma, de cei 25 de şefi de stat sau de guvern ai ţărilor membre UE, Tratatul Constituţiei Europene, care, cu toate acestea, la data respectivă nu a reuşit să fie ratificat de toate ţările semnatare.

2004 – Televiziunea arabă de ştiri Al Jazeera a difuzat un fragment dintr-un film,  în care liderul terorist islamist Osama bin Laden îşi asuma responsabilitatea directă pentru organizarea atentatelor teroriste de la 11 septembrie din SUA.

2003 – S–a desfăşurat, la Bucureşti, primul Festival al Filmului Românesc (Gala Filmului Românesc). La cinematografele Patria, Union şi Eforie s–a putut viziona în fiecare zi un film românesc (29.10 – 2.11).

2003 – A murit Franco Corelli, celebru tenor italian, unul dintre cei mai talentaţi cântăreţi de operă. A cântat alături de toate numele mari ale genului: Maria Callas, Giulietta Simionato, Giuseppe Taddei, Tenata Scotto, Nicolae Herlea.

1991 – Grupul japonez Toshiba a cumpărat pentru un miliard de dolari 12,5% din capitalul concernului Time Warner Entertainment, în care erau incluse şi activităţile cinematografice Warner.

1974 – S-a deschis sesiunea Marii Adunări Naţionale, la care s-au adoptat mai multe legi, între care „Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii”, „Legea privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor”.

1971 – A murit Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1948; a avut importante contribuţii în biologia macromoleculară, elaborând metode de separare biochimică prin electroforeză şi difuzie, precum şi o metodă de absorbţie.

1969 – A încetat din viaţă Cecilia Cutescu-Storck, pictoriţă româncă, cea care a realizat peisaje panoramice, compoziţii decorative cu figuri, picturi murale, dintre care cea mai importantă este „Istoria negoţului românesc”, situată în aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

1964 – Fostele colonii britanice Tanganyika şi Zanzibar au adoptat numele de Republica Unită Tanzania.

1958 – F. Mason Sones Jr, medic cardiolog la Clinica din Cleveland, a realizat prima angiogramă coronariană.

1957 – A venit pe lume Principesa Sofia a României, fiica regelui Mihai al României.

ASR Principesa Sofia a României este cea de-a patra fiică a MS Regelui Mihai si a MS Reginei Ana.

Principesa Sofia a studiat Artele Frumoase la Universitatea Carolina de Nord din Asheville şi Design Grafic şi Fotografie la Colegiul Corcoran din Washington DC.

1957 – S-a stins din viaţă Louis B. Mayer, producător american, unul dintre fondatorii companiei „Metro Pictures Corp”, care a devenit ulterior „Louis B. Mayer Prod.”, embrionul viitoarei „Metro-Goldwin-Mayer”. A fost un descoperitor de talente actoriceşti (Rudolph Valentino, Ramon Novarro, Norma Shearer, Greta Garbo, John Gilbert, Clark Gable, Joan Crawford, Spencer Tracy, Robert Taylor, Hedy Lamarr), considerat drept „inventatorul” starsistemului.

1930 – S-a născut Radu Cosaşu, prozator şi publicist român, autorul a 3000 de articole publicate în reviste literare din ţară şi străinătate, precum şi a 15 cărţi de proză, dintre care menţionăm: „Logica”, „Poveşti pentru a–mi îmblânzi iubita”, „August pe un bloc de gheaţă”.

1923 – Postul de radio Berliner Funkstunde a transmis pentru prima dată un concert radiodifuzat, care s–a bucurat de o primire favorabilă din partea tuturor păturilor populaţiei şi a marcat primii paşi ai mass–media. Posibilităţi tehnice erau de mai multă vreme, dar interdicţia aplicată în Germania, după încheierea războiului, persoanelor particulare de a deţine receptoare radio făcea imposibilă utilizarea telefonului fără fir pe scară largă.

1918 – A avut loc semnarea Armistiţiului de la Compiegne între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. Germania a recunoscut, între altele, caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti, fiind obligată, în acelasi timp, să retragă armata din România.

1918 – Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, a adoptat în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş privind hotărârea naţiunii române din Transilvania, de a se aşeza printre naţiunile libere (în temeiul dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa). S-a constituit un Comitet de acţiune, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiş.

1911 – A decedat Joseph Pulitzer, publicist şi editor american de origine maghiară, fondatorul „Premiului Pulitzer”, care din 1917 se acordă anual pentru realizări remarcabile în jurnalism, literatură şi muzică.

În anul 1892, Pulitzer a donat bani pentru fondarea unei școli de jurnalistică, însă n-a fost aprobată. Drept urmare, a lăsat el prin tesatament suma de 2 milioane de dolari pentru fondarea unei școli de jurnalism, „School of Journalism” și a unui premiu jurnalistic. Abia în anul 1912, la un an după moartea sa, a fost înființată facultatea de jurnalism „Columbia University” și, din anul 1917, a fost decernat anual premiul Pulitzer.

1875 – S-a născut Regina Maria a României

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină.

Maria a devenit regina in 1914, dupa care a inceput o serie de turnee internationale prin care promova interesele Romaniei, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Desi rolul femeilor in politica, in acea perioada, era cel putin redus (ca sa folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfatuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, pana la decesul acestuia in 1927. In momentul in care fiul sau Carol a mostenit tronul, acesta a izolat-o complet de viata publica.

Regina Maria fost mama a sase copii: principele Carol, principesele Elisabeta si Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana si principele Mircea.

Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Balcic si Bran, locuri carora le-a imprimat o amprenta ce se poate vedea si astazi. “Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina Maria.

Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii.

De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau.

Țării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.
Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.
Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.( … )
Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.
Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.
Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.
Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (… )
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI

1688 – A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. El a urcat pe tron imediat după moartea lui Şerban Cantacuzino, care, murind pe neaşteptate, nu a mai apucat să îşi numească un succesor. Astfel, Brâncoveanu a fost preferatul marii boierimi în dauna fiului, Gheorghe, al lui Cantacuzuino. Situaţia Ţării Româneşti nu era deloc bună din cauza războielor turco-austriece şi ruso-turce, Brâncoveanu a fost destul de abil ca să evite un conflict în cei 26 de ani de domnie. Datorită politicii echilibrate pe plan extern, a reuşit să păstreze autonomia Ţării Româneşti în faţa celor trei mari imperii. Pe plan intern, a efectuat o reformă fiscală prin care a împărţit dările în patru sferturi, dar mai ales a sprijinit cultura, numeroase cărţi s-au tipărit în perioada cât a fost domn şi, totodată, a apărut un stil arhitectonic nou, denumit „brâncovenesc”. În 1710 i-a promis ajutor ţarului Petru cel Mare în războiul cu turcii, decizie care l-a costat viaţa.

1675 – Leibniz a folosit pentru prima dată semnul  „∫ ˮ pentru integrală.

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german.

Leibniz a elaborat în 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton, care enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc și astăzi. Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz a construit un calculator mecanic, capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. A dezvoltat forma modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare. Leibniz a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice.

1618 – A fost executat Sir Walter Raleigh, faimos scriitor, poet și explorator englez, întemeietorul primei colonii engleze în Lumea Nouă, la 4 iunie 1584, pe insula Roanoke. A dat apoi o mână de ajutor la reprimarea unei revolte din Irlanda și, în decembrie 1581, a fost trimis la Curtea de la Greenwich ca mesager de război. Aventurier impetuos și curtean rafinat, a avut și importante realizări literare. Majoritatea poeziilor lui s-au pierdut, dar au rămas câteva uimitoare lucrări în proză. Cea mai impresionantă și mai cunoscută dintre ele este Istoria lumii, scrisă între 1607 și 1614, în timp ce aștepta în Turnul Londrei aducerea la îndeplinire a sentinței de condamnare la moarte.

Prima lui expediție lua în stăpânire pentru Anglia țărmul Atlanticului de la nord de Florida. Regina a dat noului teritoriu numele Virginia, ea însăși era numită Regina fecioară. Mai târziu, când regina i-a interzis lui Raleigh să mai plece de la Curte, acolo a fost trimis un văr, Sir Richard Grenville, să pună bazele unei colonii la Roanoke, aceasta fiind prima dintre cele două tentative nereușite de a stabili un cap de pod pe continentul nord-american. Prin venirea la Curte, în mai 1587, a lui Robert Devereux, conte de Essex, Raleigh s-a văzut în fața unui rival în ce privește afecțiunea Elisabetei, ceea ce l-a determinat chiar să se retragă o vreme pe domeniul său din Irlanda. Revenind la Curte, a început o relație cu Elizabeth Throckmorton, una dintre domnișoarele de onoare ale reginei, un afront pentru geloasa suverană, care i-a închis pe amândoi în Turnul Londrei. După un timp au fost eliberați și li s-a îngăduit să se căsătorească, dar cu condiția să trăiască discret la țară. În 1595 lui Raleigh i s-a permis până la urmă să plece din Anglia, în fruntea unei expediții împotriva posesiunilor spaniole din Lumea Nouă și în căutarea aurului pe cursul inferior al fluviului Orinoco din America de Sud. În anul următor s-a angajat într-un atac victorios împotriva portului spaniol Cádiz, iar în 1597 nu numai că recucerea favorurile reginei, dar devenea și membru al parlamentului.

Ulterior a fost trădat de doi bărbați pe care îi considera prieteni. Primul, Sir Robert Cecil, un cocoșat mărunt și bolnăvicios, fusese secretarul de stat al reginei din 1596 și întreținuse corespondență secretă cu Iacob al VI-lea cu privire la succesiune. Al doilea fals prieten a fost lordul Cobham, care avea să furnizeze în cele din urmă singura dovadă în sprijinul condamnării lui Raleigh la moarte.

Când el s-a grăbit să jure credință noului rege, Iacob I l-a întâmpinat cu un dispreț nedisimulat. În următoarele două săptămâni, monarhul l-a demis din toate funcțiile, i-a ridicat toate licențele de comerț și i-a ordonat să plece din reședința londoneză pe care i-o pusese la dispoziție regina cu câțiva ani înainte.

Lordul Cobham, prietenul de altădată al lui Raleigh, a obținut de la ambasadorul Țărilor de Jos Spaniole, contele Aremberg, un împrumut de 500 000 de coroane pentru a finanța o lovitură de stat care să-l înlăture pe rege și să-l înlocuiască cu docila lui verișoară Arabella Stuart.

Raleigh a fost acuzat ca inițiator al complotului. Acuzația lui l-a adus pe Raleigh în fața tribunalului din Winchester în ziua de 17 noiembrie.

Refuzând asistența unui avocat, Raleigh s-a apărat singur, istețimea și elocința lui l-au ajutat efectiv. După relatarea unui martor ocular, la început a glumit cu acuzarea afirmând că „este cea mai fericită zi” din viața lui. Întrebat dacă poate să răspundă acuzațiilor pe măsură ce i se aduceau, a răspuns că nu îndrăznește să întrerupă prezentarea probelor, ca să nu-și piardă din „grație și vigoare” . Confruntat cu mărturisirea lui Cobham, a prezentat o retractare scrisă de mână de către prietenul său. Sir Edward Coke, acuzatorul, a comparat cele două hârtii, iar Raleigh a propus să fie adus chiar Cobham să facă acest lucru. Propunerea a fost respinsă. Devenea clar că juriul era intimidat și se îndrepta spre un verdict dinainte hotărât. Câțiva dintre jurați au îngenunchiat în fața lui Raleigh să-i ceară iertare. Curteanul disprețuit de dimineață se transformase într-un martir, victima unei înscenări judecătorești. Un val de proteste la adresa judecății a străbătut țara și a determinat, în timp, reforma procedurală prin care sistemele legale din Marea Britanie și din America se disting de cele din restul lumii. Pe patul de moarte, unul dintre judecătorii lui Raleigh a mărturisit : „Niciodată justiția n-a fost în Anglia atât de terfelitâ și de insultată ca în acest proces”.

Așa că, la 29 octombrie, pășea spre eșafod, urmând să suporte pedeapsa care i se dăduse. Cerând să vadă securea cu care urma să i se taie capul, Raleigh și-a trecut degetele peste tăiș, glumind : „Iată un leac care o să mă vindece de toate durerile”. Când cineva din asistență i-a cerut să-și așeze capul pe butuc cu fața spre răsărit, Raleigh a răspuns : „Ce contează cum stă capul, dacă inima e la locul ei ?”, cel mai potrivit epitaf pentru favoritul căzut în dizgrație.

1497 – A avut loc lupta de la Lenteşti: o mică oaste de moldoveni, condusă de vornicul Boldur, a biruit rămăşiţele armatei polone; în consecinţă, Ioan Albert, regele Poloniei, a fost silit să încheie un tratat de pace cu Ştefan cel Mare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.