Restituiri. Un pamflet care a dus la temniță grea!

0 227

Baroane,

Ce semeț erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Și ce mojic, ce mitocan, ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om și parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva prin ceruri ori în Iad.Botul nu-ți mai e așa de gros, fălcile ți-s mai puțin dolofane și ai început Doamne, să și surâzi cu buzele alea groase, șterse de unsoare! Ceafa ți s-a mai tras, gura s-a mai moderat, burta caută un relief mai apropiat de spinare. Nici părțile de dindărăt nu mai sunt așa de expresiv dominante, dedesubtul croeilii scurte.

Cred că nu mai iei dimineața patru cafele cu lapte, o halcă de șuncă și opt prăjituri, cu care ți-ai pus din nou în funcțiune intestinul gros, anemiat de atâtea răbdări prăjite. Te umpluseși bine, până la râgâială. Ți-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac și cum ne pălmuia căutătura ta ațâțată, după ce te-ai pricopsit?

Îndopat cu bunurile mele, nu-ți mai dam de nas și ți s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularelor tale, burții, gușii, sacului și dăsagilor tăi; ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine flămândule, roșcovanule, baboșatule, umflatule! Mi-ai împuțit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt și miroase până la Calafat, nobilă spurcăciune! I-auzi!

Vrea să-mi fie stăpân și să slugăresc la mațele lui, eu, care nu m-am băgat rândaș nici la boierul meu. Vreai trăi părți și din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul pe care-l vreau eu, dacă trebuie să ma robesc, nu să mă ia la jug și bici, înfășcat de ceafă, cine poftește. Uită-te, mă, la mine! Baroane!

Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul și hrisoavele mele, scrise pe cojoc, și tu zdrențele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie! Scrie Ștefan? Nu scrie! Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu scrie! Păi ce să scrie pe cârpele tale? Degete șterse de sânge?

Mi-a ieșit o floare în grădină, ca o pasăre roșie, rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o! Ți-ai pus labele pe ea și s-a uscat! Mi-a dat spicul în țarină cât hulubul și mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul și te-ai dus cu el. Ți-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele și le-ai sorbit adânc și le-ai secat. Mocirlă și bale rămân după tine în munți și secetă galbenă, pustie în seș! Din toate păsarile cântătoare câte erau pe la noi nu mi-ai lăsat decât cârduri de ciori!

Începi să tremuri acum căzătură. Așa s-a intâmplat cu toti cei care au umblat să-mi fure binele pe care mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subțiat și învinețit. Obrazul ți-a intrat în gură, gulerul și-a căzut pe gât, ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci nițel o sa-ți adune doagele de pe jos! Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustață pleoștită! Ce ochi fleșcăiți! Parcă ești un șoarece scos din apă fiartă, de coadă, baroane…

Tudor ARGHEZI (1943)

Personajul vizat de marele nostru poet este Baronul Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei naziste la București. Era un fascist fanatic, de aceea s-a și sinucis imediat după întoarcerea armelor de către România împotriva Germaniei, la 23 august 1944.

Leave A Reply

Your email address will not be published.