Jurnal de revoluție/ Reperele unor zile care au schimbat România

0 173

Evenimentele din Timișoara au fost descrise în jurnalele de știri ale radiourilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum și de către studenții care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

Pe data de 18 decembrie 1989, în ziarul Scânteia Tineretului apare un articol nespecific perioadei din an, denumit Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare, despre care s-a presupus că ar conține instrucțiuni pentru grupările teroriste ce au acționat în perioada imediat următoare.

„Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare”

—Evitați expunerea intempestivă și prelungită la soare. E de preferat să începeți mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – când pe-o parte, când pe alta. Astfel, vă veți asigura un bronzaj plăcut și uniform. Nu vă avântați prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigați. Este inutil. Șansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă a vă asculta sunt minime. Profitați de binefacerile razelor ultraviolete.

După cum se știe, ele sunt mai active între orele 5,30 și 7,30. Se recomanda cu precădere persoanelor mai debile. Dacă sunteți o fire sentimentală și agreați apusurile soarelui, librăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect. Și încă ceva – dacă aceste v-au pus pe gânduri și aveți deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunțați în favoarea muntelui, înseamnă că nu iubiți în suficientă măsură marea.

Contraspionajul românesc a decodificat atunci acest mesaj astfel:

„Câteva indicații pentru cei aflați în aceste zile în misiuni la diferite obiective”

—Evitați atacurile prelungite asupra obiectivelor. Este indicat să atacați cu prudență, în serii scurte de 10-15 minute din diferite direcții. Astfel vă veți asigura o supraprotecție și rezultatele vor fi mai bune. Nu vă apropiați prea mult de obiectiv(pericol de capturare sau de ucidere). În caz de pericol(rănire sau capturare) nu cereți ajutor, fiindcă nu va fi nimeni care să vă ajute sau să vă asculte.

Acționați și atacați obiectivele dimineața mai devreme, în special între orele 5:30 și 7:30. Acest sistem se recomandă pentru apărătorii mai fricoși sau mai neinstruiți, între aceste ore oboseala fiind mai accentuată după o noapte de veghe. Este indicat ca pe înserate, să vă refaceți rezervele de muniție și alte produse: depozitele știute sunt bine dotate, cu sortimente variate.

Dacă aveți ezitări, sunteți afectat într-un fel sau altul, sau vă gândiți să renunțați, înseamnă că nu v-ați îndeplinit în totalitate misiunea pentru care ați fost pregătiți.-

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu descoperă în țară o situație deteriorată. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut o cuvântare televizată, transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România.

Populația, totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze. Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările “Revoluției Socialiste”, neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

“Mult timp nu s-a știut cine a “stricat” mitingul lui Ceaușescu din 21 decembrie 1989. Au apărut fel și fel de personaje care și-au arogat acest merit. Acum se știe că acest fapt se datorează unor grupuri de timișoreni care s-au deplasat la București.”

Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie. O parte dintre participanții la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental și au început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect.

Transmisiunea directă de televiziune a fost întreruptă pentru aceste clipe. O mare parte a mulțimii a plecat pe străzi, în piață au rămas activiștii de partid, membrii gărzilor patriotice, militarii îmbrăcați în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. După câteva minute, Ceaușescu a fost în stare să-și continue discursul, promițând măriri de salarii și pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.

Oamenii care au părăsit piața erau panicați, aruncau pe jos steagurile și pancartele cu lozinci. Foarte mulți dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieței Palatului, și au început să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceaușescu, cine ești/Criminal din Scornicești”.

În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piața Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universității București, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

Revoluționari au ocupat Piaţa Palatului

În cursul după-amiezii, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor județene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate, cu scopul destabilizării țării, și îndreptate împotriva integrității și independenței României. S-a pronunțat pentru mobilizarea generală a între¬gului activ de partid și de stat, a tuturor forțelor armate, (Miliție, Securitate, unități militare).

„Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului.” În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secții, a unor „grupe de apărare”.

Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanți: prim-secretarul județului Cluj, Constantinescu, care a cerut – „pentru câteva zile măcar” – instituirea stării de necesitate și în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al județului Brăila, Lungu, a raportat militărește:

„Tovarășe secretar general, vă raportez că în adu-nările ținute cu comuniștii, cu oamenii muncii și-au exprimat totala indignare și au condamnat hotărât ma¬nifestările elementelor reacționare. Aici activitatea se desfășoară normal și hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asigurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicațiilor ce ni le-ați dat. Am terminat, să trăiți.

Ofițerii  uciși in fața MAPN

Cu trecerea timpului, la București tot mai mulți oameni ieșeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineața. Protestatarii – neînarmați și neorganizați – au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile.

Represiunea a început spre miezul nopții, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei.

Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii. Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forțele de ordine.

Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în fața Hotelului Negoiu, iar altul, în spațiul aflat în fața fostului Minister al Comerțului Exterior – stația de troleibuze Piața Universității), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.

Protestatari și blindate în capitală

Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe. La un moment dat, toți pasagerii care au coborât la stația de metrou Piața Universității (inclusiv femeile, bătrânii și copiii) au fost maltratați.

Cei prinși erau bătuți, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi. Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității.

Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate.

S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat și cu revoluționarii uciși la Timișoara – de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Bilanțul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava. Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informați operativ asupra desfășurării evenimentelor și a da indicații privind modul de acțiune.

Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanți.

Dovezi despre evenimentele din acea zi se află și în fotografiile făcute din elicopterele trimise să survoleze zona și de turiștii aflați în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Național București și peste drum de Universitate.

Manifestanți pe străzi

Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” și de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, și din contră, s-a început organizarea de proteste și mai ample împotriva regimului.

Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să fraternizeze cu demonstranții.

În aceeași dimineață, în jurul orei 9.30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis (dar unii susțin și acum, că ar fi fost omorât din ordinul lui Ceaușescu).

La ora 9.45 a început ședința de urgență a Comitetului Politic Executiv al partidului, la care nu s-a reușit să se ajungă la o decizie unanimă de a se trage în demonstranți. Până la urmă s-a hotărât decretarea stării de necesitate pe teritoriul întregii țări.

Decretul a fost citit și repetat de mai multe ori la radio (ora 10.11), apoi și la Televiziune (10.50). Imediat după citirea decretului, din ordinul lui Ceaușescu, a fost anunțată știrea că Milea a fost găsit vinovat de trădare, și s-a sinucis pentru a scăpa de consecințe.

Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceaușescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005, că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui ofițer de transmisioniști, Marius Tufan.

S-a emis și ipoteza că intenția sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonțul i-ar fi secționat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul că ministrul apărării nu și-a tras glonțul în membre sau alte părți nevitale ale corpului, ci spre inimă.

Aflând că Milea s-a sinucis, Ceaușescu l-a numit verbal ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu. Generalii și ceilalți ofițeri din comandamentul aflat în clădirea CC au luat la cunoștință numirea lui Stănculescu și au respectat ordinele date de el.

Stănculescu – după mărturiile sale ulterioare – a acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acțiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi și să „parlamenteze” cu demonstranții.

După ora 10, venind din străzile laterale, mulțimea a început să ocupe piața din fața sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni în piață, și în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a luat o portavoce și a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie.

Elicoptere împărțeau manifeste (care nu ajungeau la mulțime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor “tentative de diversiune”, să meargă acasă, și să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.

Echipa de transmisioniști din sediul CC nu transmitea decât ordinele lui Stănculescu, care a împiedicat ca ordinul gen. Eftimescu care dispunea mișcarea blindatelor din fața Palatului Republicii la intrarea sediului CC să fie executat.

Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceaușescu, care era comandantul suprem al armatei, Stănculescu a luat la cunoștință voința poporului exprimată de milioane de români care erau pe străzi, și demonstrau împotriva regimului. Istoricul Ioan Scurtu scrie următoarele:

“Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituției aparțineau Președintelui Republicii Socialiste România.

Acest fapt a determinat pe unii istorici și neistorici să aprecieze că Stănculescu a dat o lovitură de Stat și sprijinindu-se pe armată a preluat puterea politică în România. O analiză, oricât de sumară, a situației din acea zi de 22 decembrie 1989 conduce la concluzia că notele telefonice menționate au fost rezultatul unei situații care nu fusese creată de generalul Stănculescu, ci de marea masă a populației, care devenise stăpână pe stradă.

În acel context, armata nu putea să se confrunte cu sutele de mii de oameni; nu o făcuse pe parcursul zilei de 22 decembrie, când Ceaușescu se afla încă la putere și cu atât mai puțin o putea face acum, când sentimentul victoriei le dădea românilor și mai mult curaj. La ora 13.30, Nicolae Ceaușescu abandonase deja puterea și nu mai îndeplinea funcția de comandant suprem al armatei, nici pe cea de secretar general al P.C.R. și nici de Președinte al Republicii Socialiste România.

Lovitura de Stat înseamnă înlăturarea conducătorului de la putere, dar la acea oră România nu mai avea un conducător. În consecință, generalul Stănculescu nu a avut împotriva cui să dea lovitura de Stat, întrucât o asemenea acțiune – dacă ar fi fost în intenția lui – rămăsese fără obiect.

La 13.30, cel numit verbal de Ceaușescu în funcția de ministru al Apărării Naționale, a dat un ordin către armată, care se înscria în logica situației concrete.” La rândul său, ex-generalul Victor Stănculescu a declarat următoarele: „M-am aflat între două plutoane de execuție: cel al lui Ceaușescu și cel al revoluționarilor!”. Stănculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau să preia puterea.

Văzând că soții Ceaușescu nu pot părăsi clădirea nici prin piață, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane (care erau nefuncționale), generalul Marin Neagoe, comandantul Direcției a V-a Securității (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceaușeștilor.

Generalul Stănculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviației, care a trimis două elicoptere, însă numai unul a reușit să aterizeze pe terasa-acoperiș a clădirii CC. Pe lângă soții Ceaușescu și paza lor de corp, urcă în elicopterul pilotat de Vasile Maluțan doi demnitari comuniști: Emil Bobu și Manea Mănescu.

Ceaușescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din țară (probabil la buncărul din zona Pitești, apostrofat mai târziu ca „punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forțelor aeriene, care după scurt timp a dispus închiderea spațiul aerian al României.

Spațiul aerian al țării a fost închis inițial din cauza că pe ecranele radar au început să apare zeci, sute, apoi mii de ținte aeriene care păreau să vină din direcția țărilor vecine. Aceste ținte s-au dovedit a fi false; făceau parte dintr-un război electronic.

În jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. La 12:51 Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluționari, se adresează telespectatorilor, anunțând fuga dictatorului, și formând cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!
Ultimele momente ale vechiului regim și instalarea democratiei

Civilii preiau controlul

După fuga lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în București, precedat de o stare de euforie generală. Mulțimile descătușate invadează Comitetul Central iar birourile oficialilor comuniști sunt vandalizate. Țintele preferate sunt portretele dictatorului și lucrările acestuia și ale soției lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă și dispreț.

La puțin timp după aceea, în jurul orei 12:50, Televiziunea Română își reia emisia. Mircea Dinescu și Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluționari, anunțând exaltați fuga dictatorului.

Haosul din București cuprinde întreaga țară. La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităților din România au avut loc manifestații spontane de protest față de regimul ceaușist și de solidarizare cu revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii de partid și de stat, și posturi de miliție. Câțiva lucrători de miliție au fost linșați.

Petre Roman citește de pe balconul CC al PCR Declarația în trei puncte a „Frontului Unității Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 și la Televiziune.

În cursul după-amiezii se conturează trei centre de putere:

  1. la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, și personajul cel mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu,
  2. la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluționarii pătrunși, și pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeț, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulțime: „Fără comunism!”),
    3. în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu).

În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, și în jurul orei 23:00 este anunțată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca noul organ al puterii.

În cartea” În sfârșit, adevărul… “, Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, apărută în 2009 la editura RAO, generalul Stănculescu relatează că în dimineața zilei de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și echipa sa au venit la MApN de unde a luat legătura cu Moscova pentru a cere instrucțiuni.

Opinia publică internațională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluției române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS (președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) și RSS Moldovenească.

Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantități de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ș.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

Statisticile victimelor revoluției din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătății:

În total: 1104 morți și 3321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.

Timișoara:
în perioada 16 – 21 decembrie 73 morți și 296 răniți
după 22 decembrie 20 morți și 77 răniți

București:
până în 22 decembrie, ora 12:08 (ora la care cuplul Ceaușescu fuge), s-au înregistrat 49 morți și 599 răniți
după ora 12:08, din 22 decembrie s-au înregistrat 515 morți și 1162 răniți

Arad
după 22 decembrie 19 morți și 38 de răniți [29]

Brăila s-au înregistrat 42 de morți.

Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morți și 58 răniți.

Constanța s-au înregistrat 32 morți și 116 răniți.

Sibiu s-au înregistrat 99 de morți și peste 100 de răniți.

Hunedoara șase persoane au fost ucise și alte 19 rănite.

Cronologia ultimelor 80 zile ale regimului Ceaușescu

2 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită de lucru în județul Ialomița. Vizită la unități de industrie alimentară din capitală (cuvântare).

4 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică.

5 octombrie – Consfătuire de lucru la CC al PCR (cuvântare).

6 – 8 octombrie – Nicolae Ceaușescu participă la festivitățile de la Berlin consacrate împlinirii a 40 de ani de la înființarea RDG (dată la care începe destrămarea regimului comunist din această țară).

La 7 octombrie au loc întâlniri cu Jivkov și Honecker și secretarul P. C. Vietnamez.

9 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită în piețe agroalimentare din capitală. Întâlnire cu Yasser Arafat.

10 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită în piețe și la institutele de cercetări.

12 octombrie – Ședință CPEx. al CC al PCR. Întâlnire cu conducerea comisiei economice româno-americane (cuvântări).

14 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediții a Târgului Național București (TIB); – Nicolae și Elena Ceaușescu fac o vizită în județul Bistrița-Năsăud (cuvântări).

16 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu participă la un miting popular la Bistrița; primirea delegațiilor țărilor socialiste la TIB (cuvântare).

18 octombrie – Telegrame legate de realegerea lui Nicolae Ceaușescu; ședința Tratatului de la Varșovia (cuvântare).

19 octombrie – Primiri: trimisul Iranului

20 octombrie – Ședință CPEx. al CC al PCR. (cuvântare).

21 octombrie – Elena Ceaușescu prezidează Plenara Consiliului Național al Științei și Învățământului (cuvântare Elena Ceaușescu).

23 octombrie – Primiri: reprezentantul Ciprului (cuvântare)

24-25 octombrie – La Plenara lărgită a CC al PCR, Nicolae Ceaușescu prezintă expunerea „Cu privire la problemele socialismului, ale activității ideologice, politico-educative, de dezvoltare a conștiiței revoluționare, de formare a omului nou, constructor conștient al socialismului și comunismului în România”.

26 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariția în presă de date de recolte false („Scînteia”, „România liberă”, ș.a.)

27 octombrie – Nicolae Ceaușescu susține o cuvântare la Marea Adunare Națională (MAN).

28-30 octombrie – Nicolae și Elena Ceaușescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru județul Brăila.

3 noiembrie – Apariția unei cărți a Elenei Ceaușescu în Siria.

7 noiembrie – Conferințe județene de partid

8 noiembrie – Ziarele „Scînteia”, „România liberă”, ș.a. susțin campania pentru realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general; Vizită în unități industriale și științifice din București.

9 noiembrie – Conferința organizației municipale București. (cuvântare)

10 noiembrie – Consfătuirea secretarilor cu probleme economice la CC al PCR; apariția unei cărți standard Nicolae Ceaușescu în Tanzania.

14 noiembrie – Primiri: ministrul de externe cubanez, ziarist din China, apariție carte standard Nicolae Ceaușescu la Bogota.

16 noiembrie – Interviu acordat agenției de presă „Prensa Latina”, mesajul lui Nicolae Ceaușescu pentru studenți.

18 noiembrie – Interviu pentru presa din RPD Coreeană, apariția în „Scînteia”, „România liberă”, ș.a. de picturi reprezentându-i pe Elena și Nicolae Ceaușescu.

19 noiembrie – Interviu Kuweit; coperți cărți.

20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al PCR. Cuvântări Nicolae si Elena Ceaușescu; întâlniri cu prim-secretari din Bulgaria, RDG, Afganistan, Coreea, Cuba etc. Congresul îi realege pe Nicolae și Elena Ceaușescu, continuând cu intensitate cultul personalității acestora.

25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae si Elena Ceaușescu.

27 noiembrie – Interviu acordat unui ziarist din Nigeria.

29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceaușescu efectuează o vizită în unități industriale și de cercetare din București.

1 decembrie – Cuvântare la CPEx. al CC al PCR.

2-3 decembrie – La Malta se desfășoară întâlnirea la nivel înalt americano-sovietică.

4 decembrie – Întâlnirea, la Moscova, între Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, cu prilejul participării la întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Are loc un schimb dur de replici între cei doi, încheiat cu o amenințare din partea lui Mihail Gorbaciov care-i cere lui Nicolae Ceaușescu să îmbunătățească nivelul de trai al populației și să respecte drepturile omului.

5 decembrie – Ziarele „Scânteia”, „România liberă”, ș.a. prezintă decretul aberant al Consiliului de Stat cu privire la mărirea a burselor studenților; reacții în școli și facultăți; Primire: ministrul de externe al RPD Coreeană.

8 – 10 decembrie – Presa abundă de declarații din țările în curs de dezvoltare laudative la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
Declarația și Programul în opt puncte al Frontului Popular Român de la Iași, a fost difuzat sub forma de manifest la Iași, Bacău, Roman începând cu ziua de 10 decembrie 1989.

11 – 12 decembrie – Ședința comună a CC al PCR, a Biroului Permanent și birourilor secțiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN și consiliile populare și ascultă o informare a lui Nicolae Ceaușescu cu privirea la ședința de la Moscova a Tratatului de la Varșovia.

14 decembrie – Nicolae Ceaușescu susține o cuvântare în fața Marii Adunări Naționale. Un grup de oponenți ai regimului dictatorial a încercat să organizeze o acțiune restrânsă la Iași, prin adunarea în Piața Unirii a unor intelectuali, studenți și muncitori sub egida Frontului Popular Român. Mitingul a fost preîntâmpinat de autorități.

16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale și anticomuniste la Timișoara. Intervenția forțelor de ordine se soldează cu zeci de morți și răniți.

17 decembrie – Ședință a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timișoara.

18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceaușescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale și tehnici dintre cele două țări.

19 decembrie – La Timișoara se declanșează greva generală și se cere demisia lui Nicolae Ceaușescu. Generalul Ștefan Gușă, șef al Marelui Stat Major, raportează la București că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timișorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.

20 decembrie – Timișoara devine primul oraș liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formațiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceaușescu revine în țară. El se adresează populației, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timișoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani și nu au nimic comun cu clasa muncitoare.

21 decembrie – Decret prezidențial de instituire a stării de necesitate în județul Timiș. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceaușescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în fața Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA și în Piața Romană. În cursul nopții se trage în demonstranți și se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declarația și Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timișoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineața zilei de 21 decembrie 1989.

21-22 decembrie – Au loc confruntări armate și demonstrații populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.

22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae și Elena Ceaușescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sunt lăsați în zona Titu și preluați de miliție. În jurul orei 18:00 cuplul Ceaușescu este luat și depus într-o unitate militară din Târgoviște. Se desfășoară prima ședință a Comitetului Frontului Salvării Naționale, compus din vechi comuniști și disidenți, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele orașe din România.

24 decembrie în România este proclamată Victoria revoluției.

25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepțional organizat de CFSN, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt condamnați la moarte prin împușcare. Sentința este executată în aceeași zi în jurul orei 15:00. În după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele cuplului Ceaușescu sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din București.

22 Decembrie a fost ziua de referință pentru lupa românilor împotriva sistemului comunist. Privațiunile, lipsa confortului în viața de zi cu zi, inexistența libertății de exprimare, granițele închise, sunt cateva din aspectele vieții din perioada comunistă care i-au determinat pe oameni sa iasă în stradă. Tinerii care au murit pentru o țara liberă cu oameni care pot exprima opinii fără teama securității nu trebuie uitați niciodată. Ei sunt eroii care trebuiesc respectați. Ei și-au dat viața cu lacrimi de sânge pentru ca generațiile următoare sa poată construi o țară liberă de care lumea să fie mândră.

Să nu uităm niciodată ceea ce s-a întâmplat în 1989. Altfel, am fi pierduți! Pentru totdeauna!

Leave A Reply

Your email address will not be published.