7 mai 1986, a 31-a ediţie a Cupei Campionilor Europeni la fotbal a fost câştigată de echipa Steaua Bucureşti

0 205

2007 – A trecut la cele veșnice Octavian Paler, poet, prozator, eseist şi publicist; din 1949 angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); redactor-şef la cotidianul „România liberă” din 1970; demis în august 1983, din motive politice.

2003 – Academia de Ştiinte şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003 pentru: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută autoare originară din România.

1999 – Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România; a fost prima vizită, în ţara noastră, a unui Suveran Pontif (7–9 mai 1999).

1999 – Avioanele NATO au bombardat din greşeală ambasada Chinei din Belgrad, ucigând trei persoane şi rănind alte 20, în timpul acţiunilor militare îndreptate împotriva Iugoslaviei.

1987 – A fost anunţată oficial extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Mării Negre.

1986 – A 31-a ediţie a Cupei Campionilor Europeni la fotbal a fost câştigată de echipa Steaua Bucureşti, care a învins, în finala de la Sevilla, formaţia F.C. Barcelona, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri, cu scorul de 2-0.

Este prima şi singura echipă din istoria fotbalului românesc care a cucerit această Cupă.

1918– A fost încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte, prin care România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie condiţii economice dezavantajoase.

În toamna anului 1917, anarhia din rândul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare gravă la adresa stabilităţii României, în condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie  1917), România a rămas singură şi înconjurată de duşmani.

Consiliul de Coroană din 19 noiembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar a doua zi generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel că la 26 noiembrie 1917, România s-a văzut silită, deşi victorioasă pe front, să ceară armistiţiul cu Puterile Centrale.

La 25 ianuarie 1918, România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii;

După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie 1918, s-a semnat pacea de la Bucureşti în condiţii dramatice pentru ţara noastră: Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale; armata română era demobilizată; Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor; surplusul de petrol şi cereale era luat de Germania; controlul german şi Austro-Ungar asupra economiei româneşti.

1899 – Germania a aderat la protocolul secret, din 30 septembrie 1896, de prelungire a Tratatului de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria.

1877 – Gazeta de Transilvania a publicat scrisoarea lui George Bariţiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre”, prin care îndemna pe româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donaţiilor pentru ajutorarea armatei române şi a răniţilor de pe frontul războiului pentru independenţa României.

1877 – Guvernul României a aderat la Convenţia de la Geneva privind Crucea Roşie Internaţională.

1840 – S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski.

A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes şi de aceea, în 1863, împotriva hotărârii familiei, a părăsit slujba de la minister și a început să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878.

Începând cu anul 1876, Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, i-a stabilit timp de 13 ani o pensie anuală de 16.000 de ruble. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

Printre cele mai iubite creaţii ale sale se numără: Baletele Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, precum şi simfoniile Vise de iarnă, Poloneza, Patetica şi Manfred.

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul mondial al spectacolelor de operă.

Pe data de 6 noiembrie 1893, Ceaikovski a murit de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus.

Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.

1833 –  A venit pe lume Johannes Brahms, compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena, considerat de mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther. De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel, Variațiunile Paganini și Variațiuni după o temă de Joseph Haydn, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.

De asemenea, Brahms a compus și un mare număr de lucrări pentru ansambluri mici. Multele lucrări de muzică de cameră formează o parte din nucleul acestui repertoriu, aidoma muzicii sale pentru pian solo.

Brahms este considerat drept fiind printre cei mai mari compozitori de lieduri, aparținându-i un număr de aproape 200. A compus și un ciclu de preludii corale pentru orgă cu puțin timp înainte de moartea sa, care au devenit astăzi o parte importantă din repertoriul standard al orgii.

Brahms nu a compus niciodată vreo operă, nici nu s-a folosit vreodată de forma de poem simfonic caracteristică secolului al XIX-lea. Brahms era un adept înverșunat al muzicii absolute – muzică ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă precum în cazul unui poem simfonic.

Brahms îl venera pe Beethoven. În casa compozitorului, un bust de marmură a lui Beethoven privea în jos spre locul unde compunea. Lucrările sale conțin un număr de aparente imitații ale lui Beethoven.

Afecțiunea lui Brahms pentru perioada clasică se reflectă și în alegerea genurilor sale: el prefera formele clasice ale sonatei, simfoniei și concertului și compunea frecvent mișcări în formă de sonată.

Ca și Beethoven, Brahms era un iubitor al naturii și mergea adesea la plimbare prin pădurile din jurul Vienei. Adesea aducea dulciuri pentru a le oferi copiilor. Elevul său, Gustav Jenner a scris: „Brahms a câștigat, pe bună dreptate, reputația de a fi un morăcănos, deși puțini ar putea fi la fel de adorabili precum el”. Avea și tabieturi care erau dezvăluite de presa vieneză, precum vizita sa zilnică la taverna Ariciul Roșu, favorita sa în Viena, iar presa remarca îndeosebi stilul său de a merge cu mâinile strânse la spate, pe care îl imortaliza în caricaturi reprezentând și un arici roșu mergând alături de el.

Începând cu anii 1860, când lucrările sale se vindeau în număr mare, Brahms chiar reușise financiar. Prefera un stil de viață modest, trăind într-un simplu apartament de trei camere, având o servitoare. Dădea de pomană majoritatea banilor rudelor sale și sprijinea în anonimat un număr de tineri muzicieni.

1832 – Otto de Bavaria a fost ales de Marile Puteri, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Londra, rege al Greciei. A fost ales şi de Adunarea Naţională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862).

1824 – A avut loc, la Viena, prima audiţie a Simfoniei a IX-a, care s-a încheiat cu un succes triumfal. Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii, a fost răsplătit cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve.

1775 – Bucovina a foat ruptă din trupul Moldovei prin presiunile Imperiului Austriac asupra turcilor în urma Războiului ruso-turc 1768-1774.

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei.

Toponimul slav Bucovina = Ţara Fagilor, preluat ulterior de austrieci cu aceeaşi semnificaţie (Buchenland), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturându-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10 iulie 1774), Rusia a câştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române. Folosindu-se de moment, Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare era necesară Porţii pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei, în 1771.

Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica. A protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării, contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara protejată.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic, ea a devenit oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova.

Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

973 – A murit împăratul german Otto cel Mare, fiul regelui germanilor Henric I și al Matildei von Ringelheim. A fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, după Charlemagne ( care a fost încoronat împărat în 800, dar al cărui imperiu a fost împărțit între nepoți, iar după asasinărea lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani). Otto i-a urmat tatălui său ca rege al germanilor în 936. Ceremonia încoronarii s-a ținut la catedrala din Aachen, fosta capitală a lui Carol cel Mare.

Otto a purtat campanii militare pentru întărirea autorității sale în faţa marilor feudali, dar în timpul unei incursiuni în Lotharingia, a fost capturat în timp ce ataca orașul Mainz, iar până anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul. Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei i-a convins pe marii nobili germani să convoace, în anul 954, Dieta la Auerstadt, iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto și-a consolidat autoritatea spulberând forțele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces i-a recunoscut titlul de împărat și a fost de acord cu o căsătorie între fiul și moștenitorul lui Otto, Otto al II-lea și nepoata sa Theophano.

La moartea sa, în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soție Edith de Wessex, în catedrala din Magdeburg.

Leave A Reply

Your email address will not be published.