Oameni, albine și sfaturi duhonicești

0 175

Multe locuri murdare văd albinele în zborul lor prin lume, iar faptul că ele nu se opresc asupra lor, nu înseamnă că ele nu sunt “realiste”, ci dimpotrivă, sunt foarte REALISTE. Pentru că ele au menirea să contribuie la înfrumusețarea lumii, la sănătate şi binele ei, iar nu la urâțirea ei sau condamnarea ei.

De noi depinde ceea ce vrem să facem în lumea dăruită de Preabunul DUMNEZEU.

Oare să ne focusăm mai mult pe nimicuri, pe rahaturi şi tot felul de mizerii, pentru a le <<analiza cu talent şi cu tot sufletul>> pe toate părțile, umplându-ne mereu sufletul de amărăciune, cu <<motivul>> de a face ceva ca să scăpăm de mizerii, de a trage tot felul de <<semnale de alarmă>>, ca să fim <<realişti>> şi nu nişte indiferenți <<ca alții>>, sau să ne concentrăm mai mult şi să ne folosim mai mult energia pe partea frumoasă, minunată şi bună din lumea aceasta a păcatului, pentru că, bineînțeles, există şi acea parte ?!? Când vezi urâtul şi răul, desigur, să îl sesizezi, ca să îl eviți, dar nu să te bagi direct cu capul în el ca să demonstrezi tuturor cât de <<bine l-ai observat>>, devorându-l cu nesaț. Imaginea în care ne apare un bondar şi o albină, ar trebuie să ne de-a mult de gândit, dacă tot vrem să fim oameni profunzi. Că şi bondarul se bagă în căcaturi de tot feluri cu multă <<profunzime>>, dar şi albina se bagă în tot felul de flori cu multă profunzime. Numai că unul se încarcă cu un fel de <<profunzime>> iar celălalt cu alt fel de profunzime.

Oare chiar merită să ne umplem sufletul cu tot felul de mizerii (care există, desigur, în lumea asta, în mod indiscutabil), invocând fel şi fel de motive de <<igienizare>>, neputând noi schimba lumea din jur, ci numai lumea noastră interioară, dar şi aceasta foarte greu, sau să ne umplem sufletul de mierea cea duhovnicească a iubirii curate față de HRISTOS şi de tot ceea ce iubeşte HRISTOS – Mântuitorul lumii întregi, adică pe absolut toți oamenii, pentru că El şi cei ce sunt cu El pot privi şi dincolo de aparențe ?!?

DUMNEZEU ne iubeşte pentru ceea ce suntem, mai mult decât pentru ceea ce facem, dar la ceea ce suntem putem mereu adăuga sau scădea … îți dai seama după gustul cu care rămâi, trecând prin lumea aceasta a încercărilor de tot felul, cam ce ai adăugat şi ce ai scăzut la tine … Experiența ar trebui să îşi spună şi ea mereu cuvântul. Concluzia, adică, oare care este?

Bucuria adevărată vine şi se adună din lucrurile mici şi mult nebăgată în seamă de cei mai mulți. Dar niciodată nimic nu e pierdut, atâta vreme cât încă mai suntem îngăduiți să vedem <<de-de-toate>> … şi să alegem singuri cu ce vrem să rămânem pentru totdeauna.

(Dimitrie Ivașco, stareț mănăstirea Straja)

Leave A Reply

Your email address will not be published.