(VIDEO) Ilie Năstase, copilul obraznic al tenisului mondial

0 372

Ilie Năstase este povestea uluitoare a felului în care un tânăr sportiv român a ajuns un superstar adulat: “copilul teribil” al tenisului, al cărui nume a devenit cunoscut mult dincolo de graniţele jocului.”Enigma inexplicabilă”, l-a numit un comentator BBC, iar faimosul Lew Hoad a afirmat entuziast: “Dacă mă veţi întreba la ce jucător m-aş uita cu cea mai mare plăcere, v-aş răspunde – Ilie Năstase”. Câştigător a două turnee de mare şlem, US Open şi Roland Garros, şi de două ori finalist la Wimbledon, Năstase a fost primul numărul 1 mondial în 1973.

Ilie Năstase s-a născut la 19 iulie 1946, la București. “Nasty” (“obraznicul”), cum a fost poreclit de americani, a adus spectacolul pe terenurile de tenis din întreaga lume, îmbinând tehnica ireproșabilă și loviturile de geniu, cu glumele, uneori șocante.

(Am fost un jucător de tenis nebun, mi-a plăcut spectacolul din toate punctele de vedere. Oamenii mă iubesc și acum pentru ceea ce am făcut ca jucător. Am fost un răsfățat al sorții..)

Copil fiind, a cochetat la început cu fotbalul, fiind legitimat la clubul din strada dr. Staicovici, Progresul București. Datorită fratelui său mai mare, Constantin, s-a îndreptat apoi spre tenis, devenind campion național de copii în 1952, de juniori, în 1962 și campion național de seniori în 1968-1969. În toamna anului 1965 participă la campionatele naționale ale României, unde îl întâlnește în finală pe campionul en-titre, mai vârstnicul Ion Țiriac, pe care îl întrece în patru seturi: 2-6, 6-4, 6-4, 6-1. Cei doi vor scrie o pagină de neuitat în istoria sportului românesc, reușind să joace de trei ori finala Cupei Davis (1969, 1971 și 1972).

(În turneele de dublu, Ilie Năstase a câştigat 45 de trofee, inclusiv la Roland Garros, Wimbledon şi US Open. Pentru echipa de Cupa Davis a României Ilie Năstase a jucat 146 de meciuri și a disputat trei finale.)

Debutul carierei sale internaționale are loc la vârsta de 20 de ani, la Openul francez din 1966, când a jucat finala întrecerii de dublu, alături de Ion Țiriac. Primul mare succes internațional îl obține în 1972 în Statele Unite ale Americii, unde câștigă turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, se impune împreună cu Ion Țiriac în proba de dublu a turneului de la Roma și la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.

( Ilie Năstase – Arthur Ashe.  Ashe nu a fost tot timpul adversarul cuplului Năstase-Țiriac. A fost la un moment dat și partenerul lui Ilie, în cadrul unui turneu de dublu, prin anii 70. De atunci datează una dintre celebrele farse ale lui Ilie Năstase. Turneul instaurase regula că jucătorii la dublu trebuie să arate la fel, echipamentul purtat trebuind să fie identic. Ei bine, Ilie Năstase a lăsat publicul, oficialii şi probabil și pe Ashe însuşi fără grai când, la începerea meciului, a apărut pe teren cu faţa vopsită în negru cu cremă de ghete. A fost probabil felul lui de a-şi arăta solidaritatea cu americanul împotriva discriminării rasiale.)

Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câștigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În același an, se impune și în proba de dublu de la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câștigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes și este desemnat primul lider al clasamentului mondial ATP.

(În această fotografie, realizată în anul 1979, Ilie Năstase se ceartă cu adversarul sau John McEnroe, precum și cu arbitrul, folosind gesturi care au făcut deliciul publicului. Ulterior, el a negat faptul ca ar fi arătat degetul mijlociu, susținând că l-a folosit doar pe cel mic – scriu cei de la Getty.)

În decursul carierei sale, Ilie Năstase a câștigat 87 de turnee la simplu (dintre care 57 de turnee înregistrate de ATP) și 55 la dublu (dintre care 47 înregistrate de ATP). A câștigat de patru ori Turneul Masters, în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 și 1975; French Open în 1970 și 1973; Wimbledon în 1973. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câștigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume. În acel an, el a câștigat dublul masculin la Roland Garros alături de Ion Țiriac.

S-a retras din activitatea competițională în 1985, la turneul de la Toulouse din Franța, țară unde și-a început cariera sportivă internațională. În anul 1994, a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.

(Moment de relaxare și amuzament pentru public după un schimb de mingi extrem de disputat în turneul de la Wimbledon. Pentru astfel de momente Năstase a fost iubit de iubitorii tenisului din toată lumea)

A fost desemnat de patru ori ”Cel mai bun sportiv român al anului” (1969, 1972, 1973 și 1974). A fost timp de 40 de săptămâni nr. 1 mondial (23 august 1973 — 2 iunie 1974) și de 8 ori în Top Ten. A primit “Racheta de aur” la New York în 1973 și este singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame. În 1990, la Roland Garros, a obținut Premiul deceniului. În 2005, revista ”Tennis Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor ”40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”.

Ilie Năstase, primul lider al clasamentului Asociației Tenismenilor Profesioniști (ATP), s-a numărat printre invitații de onoare la gala care a marcat împlinirea a 40 de ani de la înființarea acestei ierarhii, desfășurată la Hotelul Waldorf Astoria din New York la 26 august 2013. El a fost unul dintre cei 19 lideri ai clasamentului ATP invitați la acest eveniment, printre care s-au numărat americanii Jimmy Connors, John McEnroe, Andy Roddick și Jim Courier, cehul Ivan Lendl, suedezii Bjorn Borg, Mats Wilanders și Stefan Edberg, chilianul Marcelo Rios ș.a.

( Ilie Năstase într-o fotografie de arhivă, din 1981, alături de prietenul lui Jimmy Connors. Imaginea a fost realizată la Cincinnati, acolo unde, în acel an, românul a fost eliminat în turul secund de francezul Christophe Roger-Vasellin)

În 2013 Ilie Năstase a primit, alături de alte personalități din România, titlul de ”Ambasador al Turismului Românesc”. În același an, Ilie Năstase, alături de Ion Țiriac, Florin Segărceanu și Andrei Pavel au fost recompensați de Federația Internațională de Tenis (ITF) cu Premiul Devotamentului, acordat jucătorilor care și-au reprezentat țara în 20 de meciuri în Cupa Davis la nivelul Grupei Mondiale sau în zona grupelor.

În 2014 Ilie Năstase, alături de Constantin Chiriac, Nadia Comăneci, Helmuth Duckadam, Ovidiu Lipan Țăndărică, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Dinu Săraru, Nicolae Voiculeț și Elisabeta Lipa au fost desemnați, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Ministerul Afacerilor Externe, drept ”ambasadori ai turismului românesc”, în cadrul proiectului ”România promovată prin valori”. La 20 noiembrie 2014 Ilie Năstase a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru “contribuția semnificativă la întărirea și promovarea României”.

(Ilie Năstase alături de Ion Țiriac în timpul unui meci de tenis la dublu disputat în septembrie 1972)

O grupă de la Turneul Campionilor va purta numele fostului tenisman român Ilie Năstase, cel care a câștigat de patru ori această competiție, a anunțat la 10 noiembrie 2015 site-ul ATP. Grupa B a Turneului Campionilor va fi numită “Ilie Năstase”, în onoarea celui care a triumfat de patru ori în această întrecere, în 1971, 1972, 1973 și 1975.

(Decorarea tenismenilor Ion Țiriac și Ilie Năstase – 5 noiembrie 1971)

Ilie Năstase este autorul unor romane scrise în limba franceză (”Le filet”, ”Break Point”, ”Tie-break”, ”The Net”), iar la 29 mai 2008 și-a lansat, la Ambasada României de la Paris, cartea autobiografică ”Mr. Năstase”, evenimentul fiind menit să ajute copiii bolnavi de cancer de la Spitalul ”Marie Curie” din București.

Leave A Reply

Your email address will not be published.