La nord de insula Gozo în arhipeleagul maltez

”Abandonăm nava” pentru ”școala ramelor”

0 203

Duminică ajungem în dreptul Bizertei din Tunisia, dar la 60 de mile travers, și ne continuăm drumul spre est, cu un vânt puternic din prova și un curent potrivnic care ne reduc din viteză. Și tot duminică după-amiază are loc la bord concursul pentru cadeți intitulat ”Flota Mircea” (denumit astfel de căpitanul Flaviu Kmen care l-a și organizat, de altfel).

Pe scurt, am avut opt ”echipaje” alcătuite fiecare din șase cadeți (elevi și studenți români și străini) care au trebuit să facă față unui concurs teoretic cu întrebări despre cunoașterea navei și răspunsuri oferite în 15 secunde, urmat de unul practic cu șase probe (echiparea în costumul de vitaltate, găsirea unui fruct ascuns într-unul din compartimenetele navei, alergare și consumarea fructului, cățărarea pe parâmă, umplerea și transportul a patru ghiordele cu apă de mare, aruncarea bandulei la punct fix).

Juriul (format din căpitan-comandorul Răzvan Broască, căpitanul Gabriel Sandu și locotenent Andra Nedelcu și căpitanul Flaviu Kmen) a deliberat și a desemnat câștigător echipajul 7, după aproape două ore de distracție pentru participanți și spectatori. Dincolo de distracția în sine, este de semnalat și faptul că acest concurs a avut o latură educativă și instructivă deoarece organizatorul a ținut să introducă ideea de ”echipaj” din ”flotă”, fiecare lot având în componență un căpitan, un elev (adică un viitor maistru), puntiști și electromecanici, adică cam tot ceea ce întâlnim într-un echipaj adevărat de la oricare navă, plus întrebările despre N.Ș.Mircea.

Prima zi a săptămânii aduce un alt exercițiu de data aceasta dorit, așteptat și aclamat de tot echipajul: abandonul navei! Și nu doar cum îl executăm la fiecare plecare din port ci ca la carte, cu tot algoritmul și scenariul de rigoare, cu declanșarea unui incendiu sub punte, acționarea grupei de atac și de sprijin, evacuarea victimelor și în final abandonarea efectivă a navei (pe serii, nu tot echipajul o dată!).

Practic și nu simulat. Este una din puținele ocazii aici la bordul N.Ș.Mircea unde un astfel de exercițiu este dus până la capăt, se aruncă în mare și se activează o plută de salvare în mod real iar membrii echipajului sar în apă de la puntea centru înoată și se urcă în pluta de salvare. Meritul este al comandantului navei, comandorul Mircea Târhoacă care a avut inspirația și decizia de a folosi în procesul de instrucție plutele vechi de salvare care au fost înlocuite pentru a respecta noile cerințe de siguranță iar echipajul și cadeții au oportunitatea de a testa pe viu, în realitate, rolul de abandon al navei pe care nimeni nu și-l dorește dar pentru care trebuie să fim permanent pregătiți.

Așadar un exercițiu serios, cu toate măsurile de siguranță și protecția muncii adică toată lumea a purtat veste de salvare, bombardul lăsat la apă pentru siguranță, saule și scafandrii bordului la datorie și mai ales un exercițiu la care echipajul a participat cu entuziasm și bucurie datorită căldurii din Mediterana și apei mării care avea aproximativ 25 de grade.

În astfel de condiții cine putea refuza o baie în mare liberă, chiar dacă vesta de salvare a fost obligatorie? ”Îmi pare rău doar că nu am putut să stau mai mult în apă, după atâtea zile căldurase a fost binevenită o baie, am intrat chiar de două ori. Saltul de pe platformă nu mi-a pus nici o problemă, am mai sărit la bazinul Academiei Navale,” spune studentul caporal Sorina Băcanu.

”Exercițiul de abandon al navei a fost mai mult decât binevenit. În opinia mea a fost unul complet și a fost extraordinar ca după atâtea zile de căldură să putem înota în Mediterana, chiar și cu vesta de salvare pe noi. Tot marșul este unul extraordinar, cu escale care nu sunt la îndemâna oricui, l-aș repeta oricând.” completează și studentul caporal Ioan Tulac.

Așa că nu este de mirare că au sărit în albastra Mediterana de la comandantul navei până la, aleatoriu vorbind, doamna Ioana Plic, bucătăreasa noastră care a împlinit la bordul navei 50 de ani și până la subsemnatul, 52 de ani și cel mai bătrân de pe navă dar aș fi ipocrit să afirm că am făcut-o doar din motive profesionale. S-a întâmplat pe 22 iulie în Canalul Maltez la 9 mile nord-vest de San Dimitrio Point de pe insula Gozo din arhipeleagul maltez iar sub chilă aveam 400 de metri adâncime. O amintire de neuitat.

Înainte de intrarea în portul La Valetta a fost ziua în care la bord s-a făcut ceea ce noi numim ”școala ramelor” adică primul contact al cadeților cu trasul la ramele celor două bărci de 10+1 ale bordului. S-a întâmplat tot în nordul arhipeleagului maltez la 13 mile nord de insula Gozo cu fund de 160 de metri, noi fiind tot în derivă. Opt ”armamente” au armat cele două bărci ale bordului. ”Am coborât prima dată pe atârnători, este un lucru pe care îl poți experimenta doar aici la N.Ș.Mircea. Am avut emoții la început dar m-am descurcat chiar dacă am coborât doar în mâini.

A urmat peste o oră de tras la rame în căldura Mediteranei, sub soarele arzător, cu silueta insulei Gozo la orizont și cu maistrul militar clasa a II-a Marius Tomiță care ne dădea ritmul: Unuuu, doiii, timp de peste o oră nu a fost ușor. La peste 30 de grade îmi venea să sar în apă, cum s-a întâmplat ieri. Dar mi-a plăcut, am mai tras la rame în Marea Neagră dar aici în Mediterana e cu totul altceva.” aflăm de la studentul caporal Sorina Băcanu. ”Aș coborî oricând din nou pe atârnători, mi se pare ceva marinăresc, diferit de ce întâlnim la uscat. Pentru noi, elevii de la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu este singura oportunitate de a ne întâlni cu barca de 10+1 și să putem trage la rame. Iar dacă acest lucru se întâmplă și în Marea Mediterană este super.

Ce-i drept, la sfârșitul zilei aveam bășici proaspete peste vechile bătături de la vele dar mi-a plăcut, așa avem mâini de bărbați adevărați. Viața la N.Ș.Mircea este aspră dar bărbătească. Singurul impediment a fost căldura dar eram bine pregătiți de către căpitan-comandorul Răzvan Broască care ne-a explicat înainte de a urca în barcă câteva lucruri și a organizat armamentul împreună cu maistrul militar principal Ionuț Comună. Pentru o primă astfel de experiență mă declar mulțumit.” ne-a declarat elevul fruntaș Ionuț Bogdan Blaj. ”Temperaturile nu au fost de partea noastră – ne spune și studentul caporal Ioan Tulac – deoarece dacă nu îmi udam șapca în mare pentru a mi-o pune apoi pe cap ca să mă răcoresc puțin nu cred că rezistam mai mult de 45 de minute.

În schimb școala ramelor este o oportunitate fantastică de a descoperi plăcerea lucrului în echipă și cred că în afara exercițiului de abandon al navei a fost cea mai apropiată interacțiune cu apa mării iar abastrul Mediteranei este cu adevărat extraordinar.” De fapt escala noastră malteză a început cu două zile mai devreme, în sensul că am rămas în derivă în zona arhipeleagului tocmai pentru a ne putea executa activitățile propuse într-o zonă adecvată, la adăpost de mare liberă, vânt puternic sau valuri. A fost coborâtă chiar și șalupa navei – marea calmă a permis acest lucru fără probleme – pentru prima dată în acest marș de instrucție, pentru verificarea de rutină a motorului astfel că la un moment dat zona devenise una sub ”pavilion românesc” prin numărul de ambarcațiuni pe milă pătrată, pe lângă N.Ș.Mircea fiind pe apă și cele două bărci cu rame, bombardul și șalupa. Evident că nu a fost ratată oportunitatea de a reîmprospăta aspectul marinăresc al navei iar cu ajutorul bombardului a fost piturat bordajul mai ales în locurile unde lăsaseră urme baloanele de acostare sau remorcherele din numeroasele porturi pe unde am trecut în acest marș de instrucție.

N.Ș.Mircea se află acostată acum în portul Valletta din insula Malta. Am intrat aici miercuri dimineață și urmează să plecăm sâmbătă, după o escală de trei zile. Nu sunt foarte multe de spus despre aceste zile petrecute în capitala arhipeleagului maltez, este una pentru refacerea plinurilor la alimente și la combustibil și în egală măsură pentru refacerea echipajului după cea mai lungă etapă a marșului, de nouă zile și aproape 1400 de mile marine.

Malta se află chiar în mjlocul Mării Mediterane, nava a mai fost de nenumărate ori în acest port, chiar la acest cheu, inclusiv în 1939 în marșul de aducere în țară a velierului nostru și unul din motivele prezenței noastre aici, dincolo de cele legate de aprovizionare. Nu avem un program oficial și singurul impediment este căldura toridă care descurajează parcă orice incursiune în frumosul și istoricul oraș. Poziția în care suntem acostați este una excelentă, la poalele orașului iar în pupa noastră se află uriașele nave de pasageri.

Text și foto: Bogdan Dinu

Leave A Reply

Your email address will not be published.