Cătălina Buzoianu, visul permanent al teatrului născut din pasiune

0 223

Eu nu sunt nefericită deloc. Am trăit o viaţă din plin şi am făcut din teatru exact viaţă. Cred că în teatru am făcut tot ce trebuia să fac. Am primit tot ce mi s-a oferit. Am făcut ce am crezut. Am mers, de exemplu, cu „Teatru descompus”, de Matei Vişniec, montat la Theatrum Mundi, la Barcelona, după care am avut un turneu în Franţa şi în toată Elveţia. Mă opream la Zurich, unde venea avionul de la Bucureşti, cu actorii de la Teatrul L.S. Bulandra, în turneu cu spectacolul „Petru”, de Vlad Zografi. Mă urcam în avionul lor şi ajungeam în Suedia. Străbăteam spaţii uriaşe. Jucam „Visul”, de A. Stringberg, într-un castel din Barcelona, şi mă duceam la Stockholm ca să văd castelul în care a locuit A. Stringberg şi care l-a inspirat… Acum s-a terminat, dar nu-mi pare rău.

Cătălina Buzoianu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, s-a născut la 13 aprilie 1938, la Brăila.

„Regizorul este un eseist care vorbeşte în imagini. Spectacolul materializează lecturarea sa personală, creatoare, asupra unui text, dar mai ales poate construi un fragment al esteticii sale teatrale. Conştient că nimic nu poate fi pe vecie fixat; orgolios în alegerea sa efemeră, regizorul de teatru este creatorul momentelor, demiurgul clipei. Arta nu poate exista în afara comunicării imediate.”
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965 – 1970), la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu. A participat, în paralel, la atelierele de creaţie ale profesorilor Radu Penciulescu şi David Esrig

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a pus în scenă spectacolele “Pescăruşul” de A. P. Cehov (1970), “Bolnavul închipuit” de Moliere (1970), “Poveste de iarnă” de William Shakespeare (1973).
A fost, apoi, regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, până în 1973, unde s-a făcut remarcată cu spectacolul “Peer Gynt” de Ibsen (1972.

Cătălina Buzoianu a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din Bucureşti (1979 – 1985). Dintre spectacolele regizate aici amintim: “Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel (1978), “Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (1979), “Maestrul şi Margareta” după Mihail Bulgakov (1980), “Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), “Trovarsi” de Luigi Pirandello (1992), “Pescăruşul” de A. P. Cehov (1993), “Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999), “Spirit” de Margaret Edson (2001), “Lolita” de Vladimir Nabokov (2002), “Cum gândeşte Amy” de David Hare (2005), “Furtuna” de William Shakespeare (2009).

Apoi a fost regizor permanent la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti (1985 – 2006), unde a regizat printre altele: “Interviu” de Ecaterina Oproiu (1975); “O dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu (adaptare proprie, 1986), “Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello (1988), “Merlin” de Tancred Dorst (1991), “Patul lui Procust” după Camil Petrescu (1995), “Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello (1995), “Copilul îngropat” de Sam Shepard (1996), “Petru” de Vlad Zografi (1998), “Mutter Courage” de Bertolt Brecht (1999), “Turandot” de Carlo Gozzi (2000), “Odiseea 2001” (după un scenariu propriu şi realizat în coproducţie cu Teatrul Tourski, Marsilia), “Tatăl” de August Stindberg (2004), “Richard al III-lea se interzice” de Matei Vişniec (2006), “Noi doi” de Ileana Răducanu (2015).

În octombrie anul trecut, regizoarea Cătălina Buzoianu a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.