5 septembrie 1944– ziua în care Marina Română a rămas fără flotă

0 215

Între consecințele imediate survenite ca urmare a încetării unilaterale a operațiilor militare ale României împotriva U.R.S.S. și declanșarea operațiilor contra Germaniei hitleriste, ca urmare a actului de la 23 august 1944, s-a aflat și statutul de ţară ocupată, cu principalele atribute de suveranitate şi independenţă uzurpate de către autorităţile de ocupaţie sovietică.

După sosirea trupelor sovietice în porturile fluviale şi maritime româneşti, totalitatea navelor aparţinând Marinei Militare şi transporturilor navale civile au fost capturate sau blocate de comandamentul sovietic şi puse la dispoziţia sa.

Astfel, refuzând orice fel de negocieri cu reprezentanţii armatei şi guvernului român, până la semnarea, la 12 septembrie 1944, a Convenției de Armistițiu dintre România și puterile aliate, Comandamentul naval sovietic de la Constanța a sechestrat 125 de unităţi aparţinând Marinei Militare, pe care le-au deplasat în porturile caucaziene, unde li s-au schimbat pavilionul şi denumirile româneşti cu altele sovietice. Mijloacele de transport fluviale şi maritime, precum şi şantierele şi bazele navale cu echipamentele şi mijloacele auxiliare aferente, au fost puse în întregime la dispoziţia Armatei Roşii.

Pentru prima dată în istoria Marinei Române, flota României a fost dezmembrată şi anihilată, pierderile însumate întrecându-le pe cele ale tuturor confruntărilor armate la un loc, în care aceasta a fost implicată vreodată.

La ordinul comandantului Flotilei Fluviale sovietice, contraamiralul Gorșkov, sub pretextul organizării cooperării interflote, între 1 și 10 septembrie 1944 majoritatea navelor de luptă românești au fost concentrate la Ismail.

Astfel, în ziua de 1 septembrie, către ora 16.30, echipajele navelor româneşti aflate la Ismail au fost evacuate de la nave în cămaşă şi pantaloni. În timp ce ruşii intraţi la bord le devastau cabinele, marinarii români erau filmaţi pe cheu. Ulterior, la bordul fiecărei nave s-a menţinut un echipaj de siguranţă şi s-a instalat câte un ofiţer şi peste 10 marinari ruşi.

Principalele nave ale Marinei Regale Române capturate de U.R.S.S. la 5 septembrie 1944 au fost: la mare – distrugătoarele “Mărăști”, “Mărășești”, “Regele Ferdinand” și “Regina Maria”, torpiloarele “Zmeul” și “Zborul”, canonierele “Locotenent-comandor Stihi Eugen”, “Căpitan Dumitrescu Constantin” și “Ghiculescu”, nava-bază ,,Constanța”, submarinele ,,Delfinul”, ,,Rechinul“, ,,Marsuinul“, 7 vedete torpiloare, 3 vânătoare de submarine, 3 pontoane de transport armate, nava-şcoală ,,Mircea”, puitoarele de mine “Amiral Murgescu” și “Dacia”, 1 remorcher dragor, 3 şalupe pentru urmărit torpile, 3 şalupe de serviciu şi 1 bac.

De la Flotila de Dunăre: 7 monitoare, 5 vedete fluviale, 1 ponton port mine, 8 şalupe de patrulare, 5 şalupe de comandament, 1 bac pentru scafandri, 1 ceam, 1 navă hidrografică, nava de comandament “Măcin”, 4 şlepuri detransport, 2 şlepuri (baie şi cazarmă), 4 tancuri, 5 bacuri cu motor şi 6 bacuri fără motor.

Marinarii români, majoritatea maiştri şi marinari din Divizia de Dunăre, erau închişi în lagărul din port, o magazie împrejmuită cu două rânduri de sârmă ghimpată.

Pe 5 septembrie au fost ridicate de la bord pentru a fi transportate la Ismail arhiva, corespondenţa secretă şi aparatele radio. Arhiva ordinară a fost arsă la mal.

Pe timpul dezarmării navelor noastre, ofiţerii de marină au fost loviţi şi injuriaţi de militari sovietici, brutalizaţi şi deposedaţi de bunuri personale şi alungaţi în modul cel mai umilitor de la bord.

În fața acestei situații de neimaginat, în această fatidică zi căpitan-comandorul Alexandru Dumbravă, comandantul Escadrilei de Distrugătoare și al distrugătorului “Regina Maria” a recurs la un gest extrem, preferând să se sinucidă decât să accepte această dezonoare.

Sub ameninţarea ofiţerilor ruşi, pe 9 septembrie personalul românesc rămas la bord a fost obligat să semneze câte o declaraţie prin care se angajau că vor servi pe navele sovietice, păstrând în bună stare materialele şi secretele militare.

Pe 18 septembrie au fost debarcate portretele M.S. Regelui şi M.S. Regina şi a fost scoasă coroana regală de la pupa monitoarelor. Două zile mai târziu a fost debarcată toată muniţia.

La 30 septembrie 1944, vedetele româneşti şi bulgare purtau deja iniţialele ruseşti T.K. şi numere tactice de ordine noi.

Centrala electrică a Marinei de la Dana 1 a fost demontată şi luată de ruşi. După 29 septembrie, Marina Sovietică a început operaţii de dragaj în faţa Constanţei, în incinta portului fiind interzis să mai locuiască vreun civil român.

În afara navelor, organele marinei sovietice au luat Marinei Militare și toate depozitele de materiale, muniție, echipament ș.a., în valoare de peste 14 miliarde lei.

În pofida anihilării majorității unităților sale navale, Marina Română și-a continuat activitatea de campanie. Participarea Marinei Regale Române la războiul împotriva Germaniei a fost mai intensă în perioada 23 august – 20 septembrie 1944 şi s-a diminuat treptat în perioada 20 septembrie 1944 – 10 mai 1945, din cauza lipsei mijloacelor navale care au fost preluate de forţele sovietice şi a reducerilor succesive suferite de efectivele Marinei.

Astfel, dacă la 23 august 1944 Marina Regală avea un efectiv total de 21016 oameni (858 ofiţeri, 1417 subofiţeri şi 18741 trupă), din care 19104 oameni operativ şi 1912 interior, acest efectiv s-a redus succesiv, prin preluarea navelor de luptă de către forţele sovietice.

Din efectivul operativ, 4106 oameni încadrau navele maritime, 2405 navele fluviale şi 12593 unităţile terestre ale Marinei (infanterie marină, artilerie de coastă, transmisiuni de marină şi pionieri).

Astfel, după 5 septembrie 1944 au mai continuat operaţiile de curăţire a teritoriului de forţe germane numai Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial, cu unităţile din Dobrogea şi Detaşamentul Dunărea de Sus, totalizând un efectiv de 2268 oameni (77 ofiţeri, 107 subofiţeri şi 2084 trupă).

Totuşi, în comparaţie cu efectivele rămase, participarea Marinei a fost mărită considerabil în decursul perioadei a doua, ajungându-se ca procentajul efectivelor operative faţă de efectivele maxime să crească de la 20% cât era la 20 septembrie 1944 la 47,7% la 10 mai 1945. Această mărire a participării Marinei s-a efectuat treptat, pe măsură ce unităţile se organizau şi după ce au fost stabilite planuri de cooperare cu comandamentele navale sovietice.

Parte din aceste efective au continuat să activeze şi după 10 mai 1945 pentru deminarea Dunării și curăţarea de mine a drumurilor navigabile, asigurând astfel libera navigaţie a navelor comerciale.

Pierderile suferite de Marina Română în cursul războiului împotriva germanilor au fost în prima perioadă de 20 de oameni (2 ofiţeri, 2 subofiţeri, 16 trupă) iar în a doua perioadă 16 oameni (1 ofiţer, 4 subofiţeri şi 11 trupă).

Text: Comandor (r) Marian Moșneagu

Leave A Reply

Your email address will not be published.