12 septembrie, Odovania Praznicului Naşterii Maicii Domnului

0 208

Evanghelia Zilei

În vremea aceea căpeteniile preoţilor şi fariseii au adunat sobor asupra lui Iisus şi au grăit: ce este de făcut, pentru că Omul Acesta săvârşeşte multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede într-Însul şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi poporul nostru. Iar unul dintre dânşii, Caiafa, care era arhiereu în anul acela, a zis către ei: voi nu vă pricepeţi la nimic, nici nu cumpăniţi cu mintea, că-i mai de folos să moară un om pentru popor, decât tot neamul să ne piară. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci arhiereu fiind al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neamul lor; şi nu numai pentru neamul lor, ci şi ca să-i adune la un loc pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L omoare. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un loc, aproape de pustie, într-un oraş numită Efraim şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară au venit sus în Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, vorbeau între ei: credeţi oare că nu va veni la Praznic? Iar mai-marii preoţilor şi fariseii poruncă dăduseră: că de va şti cineva unde este, să-i vestească, ca să-L prindă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.