Amintiri, amintiri…

0 201

Acum aproape 10 ani, când am venit la Hunedoara, am găsit o biserică tristă. Aproape goală, cu părinți cu năcazuri, cu schemă aglomerată, cu un patrimoniu a cărui întreținere și restaurare depășea cu mult posibilitățile financiare reale ale parohiei. Am realizat rapid jugul în care m-am băgat de bunăvoie. Deși nu am realizat toată profunzimea lui. Un OM m-a făcut să nu-mi pierd nădejdea. Epitropul Bisericii, Popa Petru. Tipul pădureanului ideal. Smerit, harnic, optimist. O enciclopedie de folclor care era în stare să recite ore în șir.

Staroste profesionist. Cu o familie în care decența și respectul reciproc au fost literă de lege. De o omenie proverbială. Cu casa lânga biserica din Alun. Cu grajd din marmură cum nici Hollywood-ul nu a văzut. Omul ăsta știa orice despre biserica unde a slujit. Mai bine ca mine. Din vremuri memoriale. De o corectitudine de micron. Nu a pierdut din socoteli nici 10 bani. Când numără el un fisic de bancnote era infailibil. Totul benevol. A apucat 80 de ani. Deși ne vorbisem să fie staroste la nunta Andreiei, nu a vrut să ne mai încurce. Are o nuntă mai importantă în cer… Dumnezeu să-l odihnească!

Ps. Nu voi uita niciodată! Venisem la Hunedoara. Familia era în Vulcan. Nu aveam unde sta. Casa parohială era nelocuibilă. Făceam naveta,  mâncam pe la cantine. El a fost singurul  parohian care insista să merg la dânsul să-mi dea o lingură de mâncare…

 Preot Marcel Suciu

(Foto: Mara Cosău)

Leave A Reply

Your email address will not be published.