6 octombrie, ✝) Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Sfântul Grigorie Khandzteli din Georgia; Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniță Erotiida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea de toți fericită”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Odighitria” de la Xenofont

0 200

Evanghelia Zilei

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Leave A Reply

Your email address will not be published.