19 octombrie 1869, se inaugurează, oficial, linia ferată Bucuresti-Giurgiu, cu o lungime de 67,71 km

0 265

2001 – Parlamentul României a adoptat hotărârea de participare a ţării, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacului de la 11 septembrie 2001.

1999 – A avut loc primul Forum al Presei Române de Pretutindeni, organizat la Bucureşti şi Sinaia (19-24 octombrie), cu participarea jurnaliştilor de limbă română reprezentând 200 de instituţii mass-media din 20 de ţări.

1961 – A decedat Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român, considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. A fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948), a condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949) şi a fost distins cu ordine şi medalii; a fost, de asemenea, director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919).

A publicat aproape o sută de volume („Hanu Ancuţei” – 1928, „Împărăţia apelor” – 1928, „Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, „Baltagul” – 1930, „Zodia Cancerului” – 1929, „Creanga de aur” – 1933, „Ostrovul lupilor” – 1941).

1937 – S-a stins din viaţă fizicianul britanic Ernest Rutherford; cel care a stabilit în scurt timp un record mondial de distanță la care se pot detecta undele electromagnetice. Studiind radioactivitatea, a introdus în fizică termenii de radiație alfa și radiație beta, pentru a descrie cele două tipuri distincte de radiații emise de toriu și uraniu. Rutherford a efectuat lucrări de o excepțională importanță în domeniul radioactivității și al structurii nucleare.

Experimentele sale se caracterizează printr-o extraordinară finețe și ingeniozitate, iar analizarea faptelor experimentale denotă o profundă înțelegere a fizicii. În anul 1908 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Chimie pentru lucrările sale despre structura atomului.

A efectuat cercetări asupra structurii atomului prin difracția particulelor alfa pe foițe de aur, demonstrând experimental că atomul nu este indivizibil, și a formulat, în 1911, ideea modelului planetar al atomului. A cercetat natura transformărilor radioactive, transmutarea nucleului de azot cu particule alfa. Savantul a presupus, de asemenea, că atomii substanței radioactive se dezintegrează în mod spontan și continuu. A mai formulat ipoteza alcătuirii protono-electronice a particulei ce avea sa fie denumită neutron.

Rutherford n-a precizat cum sunt dispuși electronii în jurul nucleului; a anticipat existența protonului și neutronului dar n-a precizat cum e alcătuit nucleul. A sugerat că nucleul de aur ar putea consta din 49 de nuclee de heliu (așa ieșea la socoteală greutatea atomică), dar n-a mers mai departe fiindcă n-avea date. Lordul Rutherford a fost profesor la universitățile din Montreal, Manchesterși Cambridge.

În anul 1907, după ce profesase la Universitatea Mc Gill din Montreal, Canada, Rutherford a acceptat un post la Universitatea din Manchester. În 1919 i-a succedat lui J.J. Thomson la catedra Cavendish de la Universitatea Cambridge. Mulți savanți de renume i-au fost studenți. Printre aceștia se numără nu mai puțin de 9 laureați Nobel.A decedat pe neașteptate în anul 1937, în urma unei operații de hernie.

1935 – A încetat din viaţă, la Bucureşti, Gib I. Mihăescu, prozator român. A adus o contribuţie importantă la dezvoltarea modernismului românesc în literatură. Este autorul volumelor de nuvele „Grandiflora” în 1928 și „Vedenia” în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice:„Rusoaica” (tradus și în limba slovacă), „Brațul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele și nopțile unui student întârziat”, „Donna Alba”. A scris și piese de teatru (adunate în volumul „Pavilionul cu umbre”) și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne Dovalova, din Bratislava.

Romanele lui Mihăescu au influenţe rusești, mulți critici vorbind despre „dostoievskianism”, însă textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. El a murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani.Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihăescu l-a aşezat între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre.

1934 – URSS a devenit membru al Ligii Naţiunilor.

1926 – A murit Victor Babeş, membru titular al Academiei Române (1893), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare (Franța), medic şi bacteriolog; fiul lui Vincențiu Babeș, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde și-a luat doctoratul. Babeș și-a început cariera științifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 – 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, a fost atras de microbiologie și a plecat la Paris unde a lucrat un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta a publicat primul tratat de bacteriologie intitulat „Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses” (1885).

Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene.

De o deosebită importanță este descoperirea unei clase de paraziți, sporozoari intracelulari nepigmentați, care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie din Londra (1900) acești paraziți sunt clasificați în genul Babesia. În 1892 a publicat împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un „Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos”. A editat timp de mai mulți ani Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București.

Victor Babeș, datorită formației sale științifice de bază, a creat concepția ce poate fi denumită „patomorfologia procesului infecțios”, sinteză a microbiologiei cu histopatologia. Activitatea lui Babeș a influențat și dezvoltarea medicinei veterinare, imprimându-i orientări noi, strâns legate de obiectivele medicinei profilactice. Astfel, a introdus vaccinarea antirabică în țara noastră, ameliorând metoda prin asocierea, în cazurile grave, cu seroterapia. Prin cercetările sale valoroase asupra antagonismelor microbiene, s-a situat printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor.

1919 – A fost înfiinţată Opera Română din Cluj; spectacolul inaugural a avut loc la 25.05.1920 cu opera „Aida” de G. Verdi; clădirea Operei din Cluj face parte din patrimoniul cultural naţional, fiind declarată clădire monument istoric şi de artă.

1908 – S-a născut Dumitru Almaș, prozator și istoric român

Dumitru Almaș (pseudonim pentru Dumitru Ailincăi; n. 19 octombrie 1908, Negrești, județul Neamț – d. 12 martie 1995, București) a fost un prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar român, autor de romane istorice și de biografii romanțate. A inițiat în 1967 și a condus, ca redactor șef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971.

A fost consultant istoric la filmele Pintea (1976), Iancu Jianu, zapciul (1980) și Iancu Jianu, haiducul (1981).

Deşi opera lui Dumitru Almaş este una vastă, poate cea mai cunoscută creaţie a sa, care a marcat copilăria multora dintre noi, este volumul Povestiri istorice. “M-am ostenit a o alcătui dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică, numită râvna de a ajuta micuţii noştri preşcolari şi şcolari, copiii noştri dragi, să înceapă a desluşi, încă din fragedă pruncie, câte ceva din adevărul istoriei şi din lumina legendelor patriei. Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anişorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici şi străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiţi şi respectaţi. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogăţită şi înfrumuseţată de aceşti moşi şi strămoşi. Că patria aceasta, România, are o istorie de muncă, de creaţie, de luptă şi eroism pe care datori sunt şi ei a o cunoaşte şi a o iubi, cum se iubesc pe sine. Că dragostea de ţară trebuie să fie aidoma tuturor simtămintelor cu care s-au născut şi în care trebuie să crească: adâncă, serioasă, demnă, nobilă.” (Dumitru Almaş, prefaţă la Povestiri istorice)
Însă Dumitru Almaş este mult mai mult decât un scriitor. El aparţine culturii europene prin studiile universitare, prin formaţia intelectuală, prin multitudinea de studii istorice, prin fulminanta ascensiune a revistei Magazin istoric.
De ce numele Almaş? De la Negreşti, spre sud, peste muntele Măguricea, poţi ajunge pe valea Almaşului, un pârâu care a şi dat numele satului, Almaş. Aici, copilul Dumitru Ailincăi a crescut şi s-a îndrăgostit de aceste meleaguri de al cărui pseudonim se leagă.
Devenit profesor universitar de Istorie  universala, era cunoscut pentru numărul mare de studenţi care participau la prelegerile sale. Dincolo de profesorul, scriitorul şi istoricul Dumitru Almaş se afla un excelent povestitor. Un povestitor al trecutului.
George Călinescu, vorbind despre o geografie a spaţiului literar românesc, afirma Că se nasc şi în Moldova oameni. Dumitru Almaş este, indubitabil, unul din aceşti oameni. Îmi permit însă să spun că este mai mult decât atât, este unul din stâlpii culturii româneşti şi nu numai în spaţiul culturii moldoveneşti. De altfel, doar prin naştere este moldovean. Ca formaţie culturală el este român, studiile universitare şi le-a făcut la Bucureşti, iar perioada de maturitate intelectuală şi-a trăit-o tot în capitală. Putem chiar spune, fără a greşi cu nimic, că Dumitru Almaş este o personalitate de anvergură europeană, multe din lucrările sale de istorie, începând cu teza de doctorat, tratează probleme europene”
1869 – Se inaugurează, oficial, linia ferată Bucuresti-Giurgiu, cu o lungime de 67,71 km
Calea ferată Giurgiu-Bucureşti este primul traseu de cale ferată construit în România, făcând abstracţie de liniile construite anterior în cuprinsul Imperiului Habsburgic (din 1867 Austro-Ungaria) şi Otoman, care astăzi se află pe teritoriul României. Construcţia a fost concesionată la 1 septembrie 1865 asociaţiei J. T. Barkley & J. Staniforth, care a lucrat, cu o întrerupere, între februarie 1866 şi aprilie 1867 – până în august 1869. Linia a fost terminată la 26 august 1869, însă inaugurarea oficială a avut loc abia pe 19 octombrie 1869.

Drumul de fier a fost construit de-a lungul drumului de pământ pe unde a fost adus în anul 1853 cazanul cu abur pentru moara lui Gheoghe Assan. Trenul traversa vița de vie de pe moșia Cuțitul de Argint și intra în București prin gara Filaret, prima din România. Giurgiu-București a fost prima cale ferată din Vechiul Regat, însă în alte provincii acest gen de cale de comunicație deja exista: în Banat din 1854, Dobrogea 1860 și Ardeal 1868.

Istoria căilor ferate din România începe în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Primul ministru Mihail Kogalniceanu afirma în fața Adunării pe 4 ianuarie 1865: ”Oricum sesiunea aceasta nu va trece fără ca guvernul să propuie cel puțin un început de rețea, care să facă să șuere locomotiva și în partea asta a României(aluzie la provinciile românești sub stăpânire străină), măcar pe linia de la București la Giurgiu”. La 1 septembrie 1865 compania britanică John Trevor Barclay&John Staniforth a fost însărcinată cu construirea tronsonului, urmând să i se acorde exploatrea în concesiune. Lucrările au fost încheiate în august 1869, după ce o bună perioadă lucrul fusese întrerupt datorită adbicării lui Alexandru Ioan Cuza. Inaugurarea a avut loc pe 19 octombrie 1869. Grație faptului că drumul trecea pe lângă localitatea Călugăreni, unde în 1595 Mihai Viteazul obținuse un succes împotriva otomanilor, primul tren a fost denumit ”Trenul de onoare Michaiu Bravul”. Acest nume demonstra încă o dată dorința românilor de eliberare de sub suzeranitatea otomană.

S-a propus și construirea unui pod peste Dunăre care să lege Giurgiu de Ruse, adică România de Imperiul Otoman, dar proiectul a eșuat. Interesant de menţionat este că linia fiind simplă trebuia găsită o soluţie ca trenurile să treacă unul pe lângă altul. De obicei, într-o gară, se dubla numărul liniilor. La jumătatea distanţei Bucureşti–Giurgiu se află gara Comana care, la vremea aceea, era aşezată între linii, după sistemul englezesc. Fiecare faţadă deservea un sens de mers, iar aici trenurile se încrucişau. Pe data de 19 octombrie 1869, toată țara aștepta inaugurarea rutei București-Giurgiu. Trenul avea 3 vagoane cu 24 de locuri. S-au emis 72 de invitații, dar mai puțin de jumătate dintre invitați au călătorit cu acest tren. Presa vremii notează că majoritatea călătorilor: ”s-au temut să se suie în năzdrăvana aceea de trăsură cu aburi, nemaivăzută până atunci în țară. S-au prefăcut că sunt bolnavi și nu pot veni”. Garnitura a plecat din Giurgiu în uralele mulțimii de spectatori și oficialități, la ora 10.45 după o slujbă oficiată de Mitropolitul Primat Nifon. Pasageri erau importante personalități politice dar și primarii localităților pe unde trecea trenul. După o oră și jumătate, cei 67 de kilometri dintre Giugiu și București erau parcurși. La destinație trenul a fost întâmpinat cu mult fast. O lună mai târziu, după ce lumea s-a convins că viteza de aproximativ 45 de km pe oră nu făcea ca trenul să sară de pe șine, călătoria cu trenul a devenit o adevărată modă.

Multă vreme s-a folosit cărbune adus de la Cardiff. La începutul anilor 1870 s-a încercat înlocuirea cărbunelui cu lemnul de stejar. Inițial, trenurile circulau cu o viteză redusă, de doar 24 km/h. Pentru prevenirea accidentelor un călăreț galopa înaintea trenului. Omul trebuia să agite un steag, să zdrăngăne un clopot sau să sufle într-o goarnă, lucru destul de dificil în goana calului. Un lucru similar se întâmpla și în gări. Un angajat al căilor ferate cu un clopot anunța ce trenuri vin și pleacă și la ce oră. ”Căruțele cu abur” plecau doar după ce șeful de tren anunța evenimentul suflând printr-o mică goarnă. Locomotivele erau și ele văzute drept niște curiozități, de aceea purtau și nume. Prima s-a avea numele ”Michaiu Bravul” iar cea de-a doua ”Călugăreni”. Aceasta din urmă poate fi admirată la Muzeul CFR din București.

1868 – S-a născut geograful şi etnologul Simion Mehedinţi, creator al şcolii româneşti moderne de geografie; membru al Academiei Române; director, între anii 1907 şi 1920, al revistei „Convorbiri literare”, unde a publicat, pe lângă articole literare şi povestiri, numeroase studii şi recenzii pe teme variate (literatură română şi străină, estetică, filosofie, artă, istorie, etnografie, politică şi finanţe, probleme de cultură şi educaţie).

1847 – A venit pe lume Daniil I. Barcianu Popovici, biolog şi botanist; primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală).

1813 – Armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte a fost înfrântă de armatele Rusiei, Prusiei, Austriei şi Suediei în Bătălia de la Leipzig, supranumită „Bătălia Naţiunilor”.

1783 – A fost ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de fraţii Montgolfier, având la bord trei pasageri: o raţă, un cocoş şi o oaie. Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând că şi alte vietăţi decât păsările pot suporta înălţimile. Primul balon, fără echipaj, a fost înălţat la 5.06.1783.

1781 – Lordul Cornwallis  a capitulat în Yorktown, Virginia, în fața generalului George Washington, comandantul armatelor americane. Această capitulare marchează victoria americanilor în războiului de independență.

1745 – A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul irlandez Jonathan Swift, cunoscut pentru lucrarea „Călătoriile lui Gulliver”, apărută în anul 1726.

1497 – Polonii au ridicat asediul cetăţii Suceava a Moldovei. Armata polonă a început retragerea din Moldova, dar nu a respectat clauza impusă de Ştefan cel Mare, alegând drumul care trecea prin oraşul Siret, prin marele codru al Cosminului, spre Cernăuţi.

Ştefan cel mare s-a văzut nevoit să atace armata polonă în retragere prin Codrii Cosminului, unde a fărămiţat-o şi a silit-o să se retragă la Cernăuţi.

La 30 octombrie a avutloc lupta de la Cernăuţi, în cadrul căreia Ştefan cel Mare al Moldovei a înfrânt resturile armatei polone, alungându-i din ţară definitiv.

1469 – Ferdinand al II-lea de Aragon s-a însurat cu Isabella de Castilia, eveniment care a dus la formarea regatului Spaniei.

202 î.Hr. – S-a desfăşurat al doilea război punic: în bătălia de la Zama, legiunile romane s-au confruntat cu armata invadatoare cartagineză.

Aceasta a fost bătălia finală și decisivă a celui de-al doilea război punic, armata romană condusă de Publius Cornelius Scipio, supranumit Scipio „Africanul”, înfrângând forţele cartagineze conduse de Hannibal Barca.

Leave A Reply

Your email address will not be published.