25 octombrie, Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie

0 316

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Evanghelia Zilei

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: nimic nu este acoperit care să nu se descopere, şi nimic ascuns care să nu se cunoască. Drept aceea câte aţi spus la întuneric, se vor auzi la lumină; şi ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se vor vesti de pe acoperişuri. Deci vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeţi de cei care omoară trupul şi după aceasta nu au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce şi în Gheena; da, vă spun vouă: de acela să vă temeţi. Au nu se vând cinci păsări cu doi bani? Şi nici una dintr-însele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Chiar şi perii capului vostru toţi sunt număraţi. Deci nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe păsări. Eu vă spun: oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor lepădat va fi în faţa îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va zice vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta lui; dar celui care va grăi blasfemii împotriva Duhului Sfânt, aceluia nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi, la dregători şi la stăpânitori, nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice; pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa, chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.

Leave A Reply

Your email address will not be published.