2 noiembrie 1784, izbucneşte marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan

0 270

1699 – S-a născut pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin. 

Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris – d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea. Este în special cunoscut ca maestru al naturilor moarte, al scenelor de viață și al portretelor, domenii în care talentul artistului s-a desfășurat în toată splendoarea lui. Stilul lui Chardin este atât de personal, încât nu poate fi asociat unei anumite perioade strict delimitate. Artistul activează în Franța în epoca rococo-ului, în același timp cu Watteau, Boucher și Fragonard, opera lui însă se caracterizează prin simplitate și realism subtil, care va iniția un curent burghez în pictura franceză.

A fost cel mai mare pictor de naturi moarte din secolul al XVIII-lea, foarte cunoscut pentru gravurile realizate dupa picturile sale. A fost recunoscut in 1728, cand a devenit membru al Academiei Regale de Pictura din Paris. Cunoscut ca pictor de naturi moarte si scene domestice remarcabile pentru realismul lor intim, atmosfera calma si luminozitate. Linistea meditativa a lucrarilor sale contrasteaza cu stralucirea superficiala a lucrarilor multora dintre contemporanii sai. Multi dintre pictorii secolului al XX-lea au fost inspirati de lucrarile sale. Printre picturile sale se numara: “Vas de arama”, 1734, “Femeie curatand gulii”, 1739, “Cutia muzicala”, 1752, “Cosul cu zmeura”, 1760, “Borcanul cu masline”, 1760, “Briosa”, 1763.

1721 – Petru I  este proclamat împărat (ţar) „a toate Rusiile”.

Nascut în 1672,la vârsta de 10 ani fusese ales ţar, însă nu singur, ci împreună cu fratele său Ivan, care avea  16 ani, dar care era  bolnav, cu mintea rătăcită.

Această situaţie neobişnuită a fost forţată de ambiţiile surorii vitrege a lui Petru, Sofia – soră bună cu Ivan. Sofia a fost numită regentă şi rămâne cu Ivan la Moscova, iar Petru a fost trimis la o reşedinţă din apropierea capitalei.

La vârsta de 17 ani s-a căsătorit, a plecat la Moscova, iar în anul 1695 a început război cu turcii.

A creat prima flotă a Rusiei, cu care a învins navele turceşti staţionate în dreptul Azovului, pe care apoi l-a cucerit.

Împreună cu 250 de oameni a plecat într-o călătorie prin Europa, într-o aşa-numită “Mare Ambasadă”, pentru a vedea noile realizări ale Occidentului dezvoltat şi a se întoarce în ţara sa îmbogăţit de cunoaştere.

Petru I a făcut importante reforme în diferite domenii, de la schimbarea veşmintelor slujitorilor la interzicerea bărbilor pentru cei care nu erau clerici. A dus un război cu suedezii, pe care i-a învins.

La 2 noiembrie 1721  Senatul i-a oferit tarului titlul de imparat, Rusia devenind oficial imperiu,iar  Petru t “Împărat și Autocrat al întregii Rusii”.

Formula finală este ușor diferită de predecesorii lui Petru și anume “al tuturor Rusiilor”, descriere care reflectă pretențiile țarilor de a domni peste toate teritoriile fostei Rusii Kievene.

Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: “Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”

Cancelarul Golovkin a rostit o cuvântare mişcătoare la adresa lui Petru:

 “Senatul găseşte de cuviinţă s-o roage pe Majestatea Voastră, cu cea mai adâncă umilinţă, să primească numele de Petru cel Mare, părinte al patriei, împărat a toate Rusiile…Trăiasca Petru cel Mare, părinte al patriei, împărat a toate  Rusiile ! “. Petru se preface uimit, apoi stânjenit, dar sfârşeşte prin a primi.

Succesorii lui Petru au modificat titlurile incluzându-l și pe cel de Mare Duce al Finlandei (1809) și Țar al Poloniei (1815).

A murit la data de 28 ianuarie 1725.

Petru suferea de dureri de coloană, abcese și o infecție a căilor urinare. În ianuarie 1725 a suferit o operație de extragere a pietrelor urinare. În noaptea de 20 spre  21 ianuarie 1725,  se plânge de dureri cumplite, pricinuite de retenția urinei. Medicii nu au nici o îndoială că gangrena a cuprins colul vezicii urinare. Sosise clipa să numească urmașul la tron, dar totuși, țarul tace.

La 28 ianuarie , la ora șase dimineața, la 53 de ani și după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare își dă sufletul. Clanul din jurul  Ecaterinei citeste o proclamație prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile.

A avut cinci copii, însă moştenirea sa cea mai importantă pe care a lăsat-o a fost o Rusie pornită spre modernizare şi întărită economic şi militar.

1755 – S-a născut Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena, (cunoscută în istorie sub numele de Maria Antoaneta)

Născută arhiducesa de Austria, apoi regina a Frantei si a Navarei (Regatul Navarei, initial Regatul Pamplona, a fost un stat feudal din vestul Europei, de o parte si de cealalta a Pirineilor, in partea de Vest, pe coasta Oceanului Atlantic; in anul 1620, este incorporat in cadrul Regatului Frantei).

La vârsta de 15 ani se căsătorește cu Delfinul Frantei, viitorul Ludovic al XVI-lea, pe data de 16 mai 1770, la Palatul Versailles. Delfina era criticată constant de mama sa pentru inabilitatea de a „inspira pasiune” soțului ei, care rareori dormea cu ea și care era mai interesat de hobby-urile lui. Pentru a compensa lipsa de afecțiune a soțului si criticile nesfârșite ale mamei, Maria Antoaneta a început să cheltuiască mult pe jocurile de noroc, îmbrăcăminte și cosmetice. Și-a făcut din ce în ce mai mulți inamici chiar și la curtea de la Versailles din cauza dorințelor sale exclusiviste.

Regina a fost o cititoare pasionată de romane istorice; a fost fascinată de filosofia lui Rousseau precum și de cultura incașilor din Peru. A vrut să învete limba engleză, dar n-a vorbit niciodată fluent.

Maria Antoaneta este cunoscută mai degraba pentru excesele sale legendare (considerate exagerari de unii istorici moderni, la fel ca si celebra fraza: “N-au pâine? Să mănânce cozonac!”), dar și pentru moartea sa. A fost executată la ghilotină, în toiul Revoluției Franceze, pentru un așa-zis încest cu fiul ei, precum si pentru inalta tradare (a incercat sa salveze regalitatea prin negocieri secrete cu facțiuni monarhiste si cu fratele ei, imparatul Leopold al II- lea, neobtinand sprijin, însă zvonurile despre acest lucru i-au înfuriat pe revolutionarii francezi, ducand la rasturnarea monarhiei, la 21 septembrie 1792). A petrecut un an în închisoare, suferind de tuberculoză și posibil de cancer la uter, ceea ce îi cauza hemoragii frecvente. La ora 12:15 pm, cu două săptămani jumătate inainte de a împlini 38 de ani, a fost executată în Piața Revoluției (în prezent, Place de la Concorde). Ultimele sale cuvinte au fost: „Iertați-mă domnule, n-am vrut”, adresate călăului Sanson al cărui picior îl calcase din greseala. Corpul ei a fost aruncat într-un mormânt nemarcat în cimitirul Madeleine. Atât corpul său, cât și al regelui Ludovic al XVI-lea au fost exhumate la 18 ianuarie 1815 în timpul Restaurației, când contele de Provence a devenit regele Ludovic al XVIII-lea. Înmormântarea rămășițelor regale a avut loc trei zile mai târziu, la 21 ianuarie 1815, la biserica St Denis.

1784 – Izbucneşte marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan

În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad,  Crisan a venit cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacan, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat.

Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia  pentru a se pune în slujba împăratului.

Oamenii au pornit  spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de trupele  nobililor maghiari, și au înnoptat  în satul Curechiu.

În timpul nopții  au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au  învingsși le-au  dezarmat.

Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi  Baia de Cris au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.

Confruntarile armate izbucnite in noapte de 31 octombrie  spre 1 noiembrie 1784, s-au întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj si a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național .

Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.

Revolta  s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către autorități.

Ţăranii iobagi răsculaţi  au atacat curtile nobiliare de la Criscior ucigand 17 persoane. De aici o parte din răsculaţi s-a  îndreaptat spre Mihăileni, iar alta spre Brad. In curand flacara revoltei a cuprins cea mai mare parte a Transilvaniei.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. . Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Muntii Gilaului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan.

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.

Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roata  s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul.

Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost pangarit în acelasi fel.

1864 – Prin decret se decide inaugurarea Şcolii de bele-arte din Bucureşti, România. 

Şcoala propriu zis va fi inaugurată la 26 decembrie 1864.

Şcoala de Belle Arte din Bucureşt a fost înfiintata din initiativa artistilor Gheorghe Tattarascu si Teodor Aman si a functionat în cladirea Monetariei Statului pâna în 1912, când acea cladire a fost demolata.

1885 – S-a născut astronomul american Harlow Shapley, cel care a descoperit mărimea și forma spiralată a Căii Lactee.

Studiile sale asupra distributiei roiurilor de stele in galaxie l-au dus la concluzia ca Soarele, despre care anterior se credea ca se afla in apropiere de centrul galaxiei, se afla de fapt la 50.000 de ani-lumina de centrul galactic (astazi, distanta este estimata la 28.000), realizand astfel prima estimare realista a marimii galaxiei noastre.

1919 – In zilele de 2-4 noiembrie 1919 au loc alegeri parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor şi în 7-9 noiembrie pentru Senat, pe baza votului universal la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României.

La 2-4 noiembrie 1919 au loc alegeri parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor şi în 7-9 noiembrie pentru Senat, pe baza votului universal la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României, un parlament de tip democratic.

În iulie 1917, Constituţia României a fost modificată, introducîndu-se votul universal, egal, direct, secret şi obligatoriu pentru toţi cetăţenii (bărbaţi) de la 21 de ani în sus.

Decretul-lege din noiembrie 1918 detalia prevederile constituţionale, aducînd precizări importante. Pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vârsta de 25 de ani împliniţi; a avea domiciliul real în România. Pentru a fi ales în Senat se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vârsta de 40 ani împliniţi; a avea domiciliul real în România. Cetăţenii primeau certificat de alegător; cei care nu-şi exercitau „fără temei legitim” dreptul de vot erau amendaţi cu sume variind între 20 şi 50 de lei. Modificările au însemnat, printre altele, renunţarea la censul de avere.

Introducerea votului universal a avut ca rezultat creşterea spectaculoasă a numărului de alegători, mutarea centrului de greutate a vieţii electorale de la oraş la sat şi schimbarea modului de desfăşurare a luptei politice. Dacă pînă la război, în regimul votului pe colegii, existau circa 100.000 de alegători cu vot direct, după adoptarea legii electorale numărul acestora a crescut la cîteva milioane (4,6 milioane în 1937). Evident, aceste cifre se referă la vechiul Regat care avea, în 1914, circa 7,7 milioane de locuitori şi la România Întregită, cu o populaţie de 19,5 milioane locuitori în 1937. Pentru a evidenţia noua realitate electorală, menţionăm că în 1914, un deputat era ales de aproximativ 400 de cetăţeni; decretul-lege din 1918 stabilea ca un deputat era ales de 30.000 de cetăţeni, iar din 1920 – de 50.000 de cetăţeni, adică de 125 de ori mai mulţi, comparativ cu perioada antebelică.

1947 – Excentricul miliardar american Howard Hughes a ridicat de la sol giganticul aparat “Spruce Goose”, cel mai mare avion construit vreodata.

Aparatul putea sa transporte peste 700 de militari ori o incarcatura de aproximativ 60 de tone, nu a mai zburat niciodata de atunci fiind depozitat intr-un imens hangar.

Inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Hughes a obtinut un contract din partea guvernului american care presupunea construirea unui hidroavion de mari dimensiuni care sa poata transporta cantitati mari de marfa.

Proiectul a primit diferite nume, H-4 Hercules, Barca Zburatoare a lui Hughes, insa a devenit cunoscut  sub numele de  “Spruce Goose”.

De la un capat la altul al aripilor, avionul masura cat un teren de fotbal. Inginerii au reusit sa finalizeze aparatul abia dupa ce Razboiul s-a incheiat, iar pe 2 noiembrie 1947 a fost testat. “Spruce Goose” nu a zburat decat cateva minute dupa care a fost garat intr-un hangar amenajat special.

De la acel prim si ultim zbor, uriasul avion nu a mai fost prezentat public niciodata.

Pana la sfarsitul vietii, Hughes a cheltuit milioane de dolari ca sa isi intretina creatia in conditii bune. Dupa moartea milionarului, avionul a fost expus in Long Beach Harbor, California, iar mai apoi in muzeul aeronautic din Oregon.

1956 – Armata sovietică reprimă sângeros protestul anticomunist al  budapestanilor început în octombrie.

Imre Nagy a fost desemnat prim-ministru de partidul comunist maghiar pe 23 octombrie 1956. Foarte repede a devenit evidentcă el era împotriva intervenției trupelor Armatei Roșii, mai ales că  primise asigurări (care s-au dovedit, în final, mincinoase) de la sovietici ca acestia  nu  vor utiliza violența pentru stopa revoluția maghiară.

Intervenția sovietică a avut loc pe data 23 octombrie 1956 , în aceeași zi când la Budapesta avea loc un mare miting studențesc – desfășurat la Universitatea Tehnică.

Timp de 5 zile s-au duc lupte dure între studenții unguri și forțele AVH (poliția secretă comunista maghiară), ajutate de trupele sovietice (sub pretextul de a apăra țara de invazia NATO ).

În această etapă, trupele sovietice au luptat numai în Budapesta, neintervenind în restul țării.

La 30 octombrie 1956, sovieticii mimează intenția de negociere, iar la 3 noiembrie își schimbă radical poziția, procedând la ocuparea prin forță miltară a Budapestei.

Insurecția maghiarilor s-a soldat cu mii de morți, 13.000 de răniți, cu deportarea a 16.000 de persoane și exilarea a peste 100.000.

În dimineața de 4 noiembrie Imre Nagy a ținut un discurs dramatic la radio, anunțând invazia trupelor sovietice, mai târziu cerând azil la ambasada Iugoslaviei .

A fost înlaturat  și va fi pus în fruntea guvernului comunistul János Kádár, obedient fata de URSS.

Pe 21 este răpit în drum spre casa lui – nefiind respectată înțelegerea cu iugoslavii – și este deportat în Romania, la Snagov, împreună cu mai mulți lideri comunisti reformiști.

Nu a fost dispus să demisioneze și nici să recunoască guvernul lui  janos Kadar, în ciuda presiunilor politice puternice și a somațiilor repetate.

A fost dus in Ungaria în aprilie 1957. Între 9 iunie și 15 iunie 1958 a fost judecat într-un proces cu ușile închise, fiind în cele din urmă condamnat la moarte. Sentința a fost executată chiar în ziua următoare (de menționat că sentința a fost aprobată în prealabil de Comitetul Executiv al Partidului Comunist Maghiar).

Între anii 1961-1989 cadavrul lui a fost ascuns în parcela 301 din Cimitirul Nou  din Budapesta.

Imre Nagy a fost reabilitat în 1989, și a fost reînmormântat solemn în același an la data de 16 iunie.

1995 – Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, Rezoluţia privind asigurarea respectării egalităţii limbilor oficiale la Naţiunile Unite şi combaterea supremaţiei limbii engleze;

Rezoluţia, care prevede respectarea multilingvismului la ONU, precizează că engleza, araba, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt atât limbi oficiale, cât şi limbi de lucru ale Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, iar franceza şi engleza sunt limbi de lucru ale Secretariatului Organizaţiei.

Leave A Reply

Your email address will not be published.