11 noiembrie 1821, s-a născut Feodor Mihailovici Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși

0 271

2011 – Teoria Conspiraţiei: o serie de numerologi, metafizicieni şi predicatori au prezis pentru ziua de 11.11.2011 că va rămâne în istorie din cauza schimbărilor radicale care vor avea loc.

„Nimic nu va mai fi la fel ca înainte”, au avertizat ei. Echipe întregi de numerologi, metafizicieni şi teoreticieni au susţinut că Pământul se va „trezi”, iar un portal se va deschide cu scopul de a ne transporta într-o altă dimensiune, susţinând că cifra 11 este menită să aducă dezastru. Raritatea evenimentului consta tocmai în repetiţia de trei ori a numărului 11. O asemenea alăturare de numere mai poate avea loc peste o mie de ani în 11.11.3011.

Au apărut câteva scrieri care atestau faptul că în urmă cu o mie de ani, pe continentul american, în ziua de 11 noiembrie, ar fi scăzut temperatura brusc. Mai exact, în 10 minute a scăzut cu 10 grade Celsius, iar din cauza gerului şi a unor furtuni năpraznice şi-ar fi pierdut viatţa peste 300 de oameni.

2004 – A încetat din viaţă Yasser Arafat, lider palestinian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace alături de liderii israelieni Ytzak Rabin şi Shimon Perez.

Yasser Arafat a murit într-un  spital din Franţa, după ce a intrat în comă din 3 noiembrie şi a suferit o hemoragie cerebrală.

A condus lupta poporului său pentru libertate timp de peste 40 de ani.

2001 – China a fost acceptată oficial în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), de către cele 142 de state membre, reunite la Doha, în Qatar, pentru cea de-a patra conferinţă ministerială.

1998 – Serviciul Român de Informaţii (SRI) a intrat în posesia unor documente, microfilme şi instalaţii specifice miniaturizate, descoperite de vameşii portului Constanţa într-un container expediat de firma Megapower din SUA. Containerul a ajuns în portul Constanţa pe 18 mai 1998, fiind adus de o navă-port container aflată sub pavilion bulgăresc. Scandalul „Megapower” a ţinut multă vreme prima pagină a ziarelor.

1995 – A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Tărănesc Creştin şi Democrat.

Între 1937 și 1940, Coposu a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția secretar politic al lui Iuliu Maniu, iar în 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj.

Pe 14 iulie 1947, aceasta a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău”. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplarie mecanică.

În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții.

Moartea sa (noiembrie 1995) a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

1992 – Conducerea Bisericii Anglicane a acceptat hirotonirea preoţilor femei.

1975 – Angola a devenit independentă faţă de Portugalia.

1970 – A intrat în vigoare Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii.

1946 – A început procesul conducătorilor şi membrilor organizaţiilor de rezistenţă anticomuniste: Sumanele Negre, Mişcarea naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram Iancu şi Grupul de Rezistenţă Sinaia.

1944 – Administraţia română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord a fost expulzată de sovietici, care au introdus o administraţie militară proprie. Măsura era destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra ţării.

1940 – După ce Uniunea Sovietică a ocupat, în 28 iunie, Basarabia, ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov, administrația sovietică a trecut la reorganizari administrativ-teritoriale. Astfel, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), au fost create următoarele raioane : Căușeni, Edineț, Kotovsc (Hâncești), Călărași, Lazovsc (Sângeri), Leova, Orhei, Rezina, Râșcani, Florești, Fălești, Vulcănești şi Cimișlia.

1933 – A apărut, la Bucureşti, România, revista săptămînală politico-literaro-teatrală şi de artă Cuvântul liber, sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Branişte.

1924 – A avut loc inaugurarea Monumentului Unirii la Cernăuţi, România, în prezenţa regelui Ferdinand al României, a reginei Maria şi a primului ministru Ionel I. C. Brătianu. Acest monument a fost demolat în 1940 de autorităţile sovietice de ocupaţie, refăcut în parte în 1941 de români, dar în 1944 a fost distrus iarăşi de sovietici. Din acest monument se mai păstrează doar un singur fragment, reprezentînd Bourul care calcă Pajura imperială şi se află expus la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

1889 – Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american.

1883 – A venit pe lume istoricul român Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române; a fost preocupat de fenomenul literaturii române vechi şi a fost un susţinător al introducerii limbii române în şcolile basarabene.

În 1918, Ștefan Ciobanu a fost ales membru al Academiei Române, secția literară. Raportul despre activitatea sa a fost citit de Ioan Bianu, care-l cunoștea mai bine ca urmare a corespondenței începute între cei doi încă din 1910; prin intermediul lui Ioan Bianu, Ștefan Ciobanu reușise să cunoască mai aprofundat cultura română în vremea când se afla departe de țară. „Încă de când era student – arăta Ioan Bianu în portretul făcut lui Ștefan Ciobanu – și-a îndreptat studiile și cercetările asupra literaturii neamului din care face parte […]. Deși departe de pământul și graiul românesc, fiind profesor secundar în Rusia la Jitomir […], nu a încetat de a întreține relații de studii cu știința românească, iar când imperiul rusesc țarist s-a prăbușit și patria sa de naștere, Basarabia, a scăpat de jugul greu care o apăsa și o ținea în întunericul lipsei de cultură […], a alergat în sânul patriei sale și toate puterile le-a pus în serviciul organizării îmvățământului național din Basarabia”.

Din 1919 a devenit membru al Comisiei Monumentelor Istorice, secția Basarabia, iar din 1927 președinte al acestei comisii. Activitatea sa științifică s-a desfășurat, în primul rând, în domeniul istoriei literaturii române. Primele sale lucrări au apărut încă din 1912 la Moscova, Petersburg, Varșovia și Kiev, urmate de alte numeroase studii și lucrări, opera sa în acest domeniu fiind încununată prin publicarea în 1947 a valoroasei „Istorii a literaturii române vechi”, editată în colecția „Studii și cercetări” a academiei Române.

În același timp, el a desfășurat și susținut cercetări în domeniul istoriei românești, cu referiri speciale la istoria Moldovei dintre Prut și Nistru.

Ștefan Ciobanu s-a numărat printre aceia care, în virtutea înaltei poziții ce o dețineau în stat, au fost nevoiți să îmbrace mantia neputinței și să asiste la desprinderea, în iunie 1940, a Basarabiei din trupul României Mari.

Ca ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu (11 mai-3 iulie 1940), Ștefan Ciobanu a fost chemat să participle la cele două consilii de Coroană din 27 iunie 1940, convocate de urgență în urma notelor ultimative adresate României de URSS, prin care se cerea cedarea necondiționată a Basarabiei și Bucovinei de nord. Întrebat ce atitudine să adopte România în situația dată, Ștefan Ciobanu s-a pronunțat pentru neacceptarea ultimatumului și mobilizarea oștirii în vederea rezistenței armate în apărarea fruntariilor țării. Regele Carol al II-lea nota în memoriile sale: „Consiliul are loc și am ieșit din el amărât și dezgustat, toți cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, au fost pentru rezistență.

Câteva zile mai târziu, la 2 iulie 1940, în calitate de senator din partea circumscripțiilor electorale basarabene, Ștefan Ciobanu a participat la ședința Comisiilor de Afaceri Străine ale Camerei și Senatului, unde a citit declarația solemnă de protest a parlamentarilor foștilor parlamentari și intelectualilor din Basarabia față de notele ultimative din 26 și 27/28 iunie 1940.

1821 – S-a născut Feodor Mihailovici Dostoievski ,unul din cei mai importanți scriitori ruși

Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.

Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.

Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.

Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale.

Opere majore

Oameni sărmani (1846),Nopți albe (1848),Omul dedublat (1846),Netoșka Nezvanova (1849),Satul Stepancikovo și locuitorii săi (1859),Umiliți și obidiți (1861),Amintiri din casa morților (1862),Însemnări din subterană (1864),Crimă și pedeapsă (1866) Jucătorul (1867),Idiotul (1868),Demonii (1872),Adolescentul (1875),Frații Karamazov (1880)

1784 – Ţăranii din Zarand au cerut desfiinţarea nobilimii şi împărţirea între ţărani a moşiilor acesteia. Aceste evenimente au avut loc în cadrul răscoalei ţărăneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan în Transilvania.

1572 – Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o „stea nouă”, ce se numea „Casiopeea B” sau „Noua Casiopee 1572”, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.

1493 – S-a născut alchimistul, medicul, astrologul, teologul şi filosoful elveţian Paracelsus.

Pe numele adevărat Theophrastus Bombastus von Hohenheim, Paracelsus a fost inițiatorul mișcării iatrochimice.

Profesiunea de medic itinerant l-a purtat prin mai multe țări ale Europei: Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia și Rusia. În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi și alchimiști, dar și din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, țiganii, moașele și ghicitoarele. A adunat informații prețioase, atât din mediile cele mai înalte ale societății, de la cei învățați, ca și de la cei neștiutori, și nu era ceva neobișnuit ca el să fie văzut adesea printre căruțași și vagabonzi, pe șosele și prin hanuri, situație care i-a determinat pe colegii morali ai timpului să-i reproșeze purtarea și să-l defăimeze. După ce timp de zece ani a călătorit, practicând uneori profesia de chirurg, învățându-i pe alții sau studiind alchimia și magia potrivit obiceiului acelor timpuri, la vârsta de treizeci și doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reușite pe care le-a aplicat.

A combătut concepția despre boală a marelui grec al antichității, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepție nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariția bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice. Concepția lui Paracelsus, deși mai generală decât a lui Galenus, a avut totuși un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariția și evoluția bolii, la fenomene chimice. Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.

Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oțet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol și vitriol. Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obținerii pietrei filozofale erau datorate de credința că poate obține o substanță care, în atingerea cu alte metale, le poate preface în aur).

Piatra filozofală (în latină: Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir, de unde și cuvântul „elixir”) este o substanță legendară cu ajutorul căreia alchimiștii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. De asemenea, era considerată și panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepției alchimiste) de a vindeca toate bolile și de a dărui tinerețe veșnică.

Pentru Paracelsus exista o legătură profundă între om și Univers, legătură care se ascundea în existența spiritului. Natura umană se împarte în trei entități: natura noastră sensibil trupească – corpul elementar; natura noastră acoperită, verigă în lanțul lumii întregi, care emite și recepționează influența forțelor din Univers – corpul eteric-ceresc, corpul astral; natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual – sufletul.

1215 – A avut loc Al patrulea Conciliu de la Lateranse, care  s-a reunit pentru a defini doctrina transsubstanţierii, procesul prin care pâinea şi vinul se transforma în trupul şi sângele Mantuitorului Iisus Hristos.

43 î.Hr. – În Roma antică a fost încheiat al doilea Triumvirat între Octavianus Augustus, Marcus Antonius şi Marcus Aemilius Lepidus.

După asasinarea lui Caesar, prietenul și locotenentul său, Marcus Antonius, a incitat multimea într-un strălucitor discurs împotriva asasinilor, care au fugit în Grecia. Al doilea triumvirat a fost o luptă pentru guvernarea Romei între Octavianus și Marc Antoniu, rivali pentru preluarea puterii, și un al treilea, Marcus Aemilius Lepidus, care a fost înlăturat în scurt timp. La rândul său, Marcus Antonius a fost eliminat în urma unui război civil, Octavianus rămânând singurul conducător.

Leave A Reply

Your email address will not be published.