4 februarie 1925, a luat fiinţă Patriarhia Română

0 317

2004 – Tenismanul elveţian Roger Federer a devenit Numărul 1 Mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem Australian Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Marat Safin, cu scorul de 7-6(3); 6-4; 6-2.

2003 – Parlamentul iugoslav a proclamat oficial naşterea noului stat Serbia-Muntenegru. Concomitent, a fost votată şi noua Constituţie.

1998 – Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter, în nord-estul Afganistanului, a provocat moartea a mai mult de 5.000 de oameni.

1976 – A avut loc un puternic cutremur de pământ în Guatemala (7,5 grade pe scara Richter), soldat cu 22 778 de victime.

1967 – A început construcţia primei autostrăzi din ţară: Bucureşti-Piteşti.

1961 – A avut loc începutul luptei armate de eliberare a Angolei de sub dominaţia colonială portugheză, condusă de Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei, MPLA.

1948 – S-a încheiat un Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic, prin care a fost consacrată satelizarea României de către URSS.

1945 – Au început lucrările Conferinţei de la Yalta (Crimeea), în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice.

Yalta este, de obicei, asociată cu împărţirea sferelor de influenţă între marile puteri.

1934 – Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim şi V. Dumitrescu) a cucerit titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveţia. Pentru rezultatele obtinuţe, sportivilor li s-a decernat „Premiul naţional pentru sport”.

1933 – A fost promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în baza căreia guvernul României a fost autorizat a decreta în orice moment ar crede de cuviinţă, pe termen de cel mult şase luni, starea de asediu globală sau parţială.

1932 – S-au deschis Jocurile Olimpice de iarnă de la Lake Placid.

Preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, a deschis a treia ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă la Lake Placid, în nordul statului New York, la poalele Munţilor Adirondack, la care au participat 17 naţiuni reprezentate şi numai 306 de sportivi.

1927 – În SUA s-a lansat filmul The jazz singer (Cântăreţul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.

1925 – A luat fiinţă Patriarhia Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române; Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”; la 1 noiembrie 1925 a avut loc învestitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939).

Pe 4 februarie se împlinesc 91 ani de la înființarea Patriarhiei Române. La această dată, în anul 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii a început însă imediat după Marea Unire.

Pentru a da expresie deplină unificării statale, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române a fost ales ca mitropolit primat episcopul Caransebeşului, Miron Cristea. Învestirea şi înscăunarea noului mitropolit primat au avut loc la 19 decembrie 1919.

Numărul total al eparhiilor ajunsese la 18, iar cel al credincioşilor, la 14 milioane. România a devenit a doua ţară ortodoxă ca număr de credincioşi.

La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Documentul a fost semnat apoi de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.

Propunerea a fost adusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în şedinţa din 4 februarie 1925, condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.

În urma tuturor luărilor de cuvânt, învăţatul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul istoriei.

În încheierea istoricei întruniri sinodale, a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor ce pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de a înălţare a unei Catedrale, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost apoi recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.

La 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.

Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an.

1872 – S-a născut Octav Băncilă, pictor realist român și activist politic de stânga; fiul lui Vasile Băncilă și al Profirei, născută Neculce, descendentă a cronicarului. Octav Băncilă a urmat școala primară și două clase la Liceul „Ștefan cel Mare”, după care, în 1887, s-a înscris la „Școala de Arte Frumoase” din Iași. Anii de studii la această școală, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și C.D. Stahi, i-au dat posibilitatea să-și însușească o serioasă pregătire profesională. Între 1894–1898, și-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München, unde a avut ocazia să lucreze în atelierele pictorilor Haschbe și Lenbach, realizând și expoziții personale cu lucrările create în acea perioadă.

Întors la Iași, Octav Băncilă s-a afirmat cu toată vigoarea talentului său în primele decenii ale secolului XX, într-o epocă de puternice frământări sociale. Și-a închinat cei mai avântați ani din viață, mai ales, între 1905–1916, cauzei muncitorimii și țărănimii.

În numeroase lucrări, ca Muncitorul (1911), Grevistul, Întrunire (1914), Pax (1915), el a zugrăvit chipul muncitorului. De asemenea, el a consacrat temei țărănești numeroase tablouri. Răscoalele din 1907 i-au inspirat 15 lucrări, printre care: Înainte de 1907, 1907, Execuția, Recunoașterea, Înmormîntarea, După răscoale, Historia. A înfățișat și alte laturi ale vieții țăranilor, legate de munca și de momentele de repaos în mijlocul naturii, dar opera sa cuprinde și portrete, peisaje, flori și naturi statice.

1861 – Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Louisiana, Georgia şi Texas au proclamat secesiunea şi au creat, la Montgomery (Alabama), Confederaţia Statelor din Sud (căreia în aprilie şi mai i s-au alăturat Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee).

1857 – Caimacamul Moldovei, Teodor Balş, a semnat, la Iaşi, o proclamaţie către locuitorii din sudul Basarabiei ţariste, prin care-i asigura de respectarea drepturilor şi privilegiilor avute sub ruşi.

1881 – A văzut lumina zilei Fernand Léger (născut, Jules Fernand Henri Léger), pictor, grafician și artist decorator francez; printre primii pictori francezi care au expus public lucrări de orientare cubist.

Primele sale opera, cu evidentă inspirație impresionistă, în maniera lui Paul Cézanne, datează din anul 1903, pentru a-și dezvolta cu timpul propriul stil, dinamic și plin de optimism.

Fascinat de civilizația industrială, dar și de problematica socială, Leger a făcut dovada timpului în care trăia într-un stil inovator, plin de expresivitate. Îi plăcea formatul mare și executa tablouri de mari dimensiuni și decorații murale.

Fernand Léger s-a născut în mica localitate Argentan, din Normandia, fiind singurul fiu al lui Marie-Adèle Daunou și Henri-Armand Léger, crescător de vite. La vârsta de trei ani a rămas orfan de tată.

De la vârsta de 16 ani, a lucrat ca desenator în ateliere de arhitectură la Caen (1897-1899) și la Paris (1900 -1902). În anul 1902, acesta s-a înscris la Școala de Arte Decorative (École des Arts Décoratifs) din Paris; a frecventat și cursurile lui Léon Gérôme și Gabriel Ferrier la École des Beaux-Arts, precum și cele de la Académie Julian din Montparnasse sau de la Académie de la Grande Chaumière.

Atras de timpuriu de viața formelor, de prestigiul fizic al obiectelor dintr-o lume tot mai marcată de acumulările tehnologice moderne, a traversat o așa zisă „epocă mecanică”, când s-a cristalizat vocația sa constructivă, aducând în imagine rețeaua tubulară a utilajelor tehnice, care a împrumutat ceva din geometria lor simplă și pregnantă figurilor omenești.

Creația lui este bogată, plină de expresivitate, abundentă în culori strălucitoare, este o sinteză a viziunii lirice asupra unei lumi dominate de mașini. Treptat, figurile omenești devin tot mai prezente și mai deslușite în tablourile pictate (Oameni în oraș, 1918). În compoziția Trois femmes (Trei femei, 1921), cunoscut și cu numele de Le grand petit-déjeuner, figura umană capătă o poziție privilegiată. Contrastul – pilonul esteticii lui – este exprimat într-o mare varietate de opoziții. Formele ondulate ale siluetelor feminine contrastează cu arhitectura geometrică a planului secund, liniile orizontale și verticale se repetă și în pozițiile personajelor.

1799 – A venit pe lume João Baptista da Silva Leitão de Almeida Garrett, poet romantic portughez, romancier, dramaturg, politician liberal și mason.

Garrett a fost o figură a vieții mondene din epoca sa, făcându-se cunoscut atât prin aventurile sale galante, cât și printr-un anumit snobism de tip exhibiționist. Dar sub această mască a pulsat o viață emoțională intensă, care a conferit unei anumite părți din opera sa literară o anumită profunzime psihologică.

Cele două poeme narative ale lui Garret au fost scrise sub impresiile exilului, dar sub semnul școlii arcadiene: Camões (1825), cu care a marcat începutul romantismului portughez, și Dona Branca (1826). În primul poem, eroul hoinărește pe străzile Lisabonei, copleșit de dorul iubitei moarte, de nedreptatea regelui care nu-i recompensa poemul; știrea fatală a dezastrului de la Alcácer Quibir vine să pună capăt acestei vieți fără rost, moartea poetului identificându-se ce cea a patriei. Poemul urmează foarte îndeaproape Lusiadele ca și compoziție și limbaj.

Deși scrisă în versuri albe, Dona Branca are un caracter diferit: povestind amorurile unei infante portugheze cu un prinț maur care lupta sub zidurile cetății Silves, Garret se vrea inspirat de evul mediu, cu pitorescul său, cu credințele sale în magi și vrăjitori, prin acea tentativă deliberată de a introduce în Portugalia aspectul folcloric și medieval al romantismului englez și german și, mai ales, prin înlocuirea mitologiei grecești romane cu o presupusă mitologie națională şi populară.

1794 – În Franţa a fost abolită sclavia.

În 1794, sub presiunea revoltei sclavilor negri din Guadelupa, Convenţia a emis un decret pentru abolirea sclaviei. Această măsură a fost de scurtă durată, pentru că, în 1802, Napoleon a restaurat sclavia şi a trebuit să se aştepte până la 18 aprilie 1848, momentul în care aceasta a fost definitiv abolită.

1789 – George Washington a fost ales de Colegiul Electoral primul preşedinte al SUA.

1769 – În Marea Britanie s-a introdus pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalaţiilor industriale.

1526 – A avut loc campania lui Ștefan IV-lea (Ştefăniţă-vodă), domn al Moldovei, în Muntenia. Oastea moldoveană a predat începând din 5 februarie 1526 până la Târguşor, fără vreo împotrivire a armatei munteană.

Domnitorul Munteniei, Radu de la Afumaţi, a fost constrâns să-i predea pe boierii moldoveni pribegi, care au fost executaţi, iar Ștefăniță-vodă a revenit cu bine, în Moldova, din campania sa din Muntenia, pe data de 20 septembrie 1526.

Ștefan IV-lea, cunoscut în cronici și ca Ștefan „cel Tânăr”, a fost feciorul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare al Moldovei. A venit la domnia Moldovei după moartea tatălui său, Bogdan III-lea, și a fost miruit domn de mitropolitul Theoctist, la Suceava.

La 1518, Ștefăniță a încheiat un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. Ulterior, acesta a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. La 8 august 1518, Ștefan a oprit invazia tătarilor de peste Nistru, repurtând o victorie strălucită.

La 15 septembrie 1521, domnitorul l-a executat la cetatea Hârlău, pentru viclenie, pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul când domnul Ștefan IV-lea era minor) și pe feciorii acestuia. A urmat un complot nereușit al boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore, complot generat de frica răzbunare a domnitorului pe boieri. Complotul s-a soldat cu fuga din țară a multor boieri și cu decapitarea rebelilor reținuți la târgul Roman.

Ștefan cel Tânăr a atacat și înfrânt o armată turcescă condusă de Tassa-pasa, ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi, și a luat o prada bogată. Din cauza semeției lui, bunele relaţii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite. Din acest motiv, nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527.

Ștefan cel Tânăr a murit la Hotin și înmormântat la Mănăstirea Putna.

362 – Împăratul roman Iulian a promulgat un edict în care recunoştea drepturi egale pentru toate religiile din Imperiul Roman. Cunoscut sub numele de Iulian Apostatul, acesta a  anulat efectiv edictul unchiului său, împăratul Constantin, care făcuse din creştinism religia oficială a Imperiului Roman, aducând înapoi vechile religii păgâne ale imperiului.

Iulian a murit în Mesopotamia, de o rană primită în cursul unei lupte cu perşii. Avea 31 de ani şi era într-al doilea an al scurtului său principat.

Iulian se arătase neînfricat, izbutise chiar să redreseze situaţia luptei, când a fost străpuns de „o lance de cavalerie venită nu se ştie din ce parte” (Ammianus Marcellinus). Într-adevăr, nu se ştie până astăzi dacă Flavius Claudius Iulianus a murit de lovitura unei suliţe duşmane sau prin trădarea unui roman (L. Jerphagnon).

211 – A murit Lucius Septimius Severus, cu numele întreg, Lucius Septimius Severus Augustus,  împărat roman din 9 aprilie 193 până în 211; singurul împărat născut în Provincia Africa, la Leptis Magna, în Tripolitania, pe coasta mediteraneană a Libiei, într-o familie de cavaleri, cu origini berbere.

Dinspre mama sa, Fulvia Pia, este descendent al unor imigrați din Italia (Fulvii) căsătoriți probabil cu persoane de origine libiană. Prin tatăl său, Publius Septimius Geta, este descendent al unei familii de origine libico-punică, și de cultură punică, care obținuse cetățenia romană încă din secolul I. Cele două laturi ale familiei se compuneau din notabili, spre exemplu, bunicul său patern era prefect de Leptis Magna, înainte de a fi prim Duumvir, când cetatea a devenit colonie romană, sub Traian.

A urmat studii juridice la Roma, a fost admis în senat de Marcus Aurelius și a cunoscut o strălucită carieră militar-administrativă.

A fost guvernator al provinciei Africa (173-174), al Galliei (186-189), proconsul al Siciliei (189-190), consul sufect (190), apoi guvernator al Pannoniei Superior (191-193).

La 9 aprilie 193, acesta a fost proclamat împărat la Carnuntum de legiunile de la Dunăre, la vestea asasinării lui Pertinax și a alegerii lui Didius Iulianus.

Septimius a pătruns în Italia și, după moartea lui Didius Iulianus, a fost recunoscut de senatul din Roma (iunie 193). A reușit în decurs de patru ani să elimine toți candidații la tron și să instaureze un regim riguros autoritar.

În timpul domniei sale, autoritatea imperială a fost întărită, iar atribuțiile senatului au fost drastic limitate. A transformat Mesopotamia în provincie romană (197-199), iar Dacia și Moesia au cunoscut o remarcabilă înflorire economică și edilitară.

Leave A Reply

Your email address will not be published.