Secrete ale Sarmizegetusei Regia şi misterele sanctuarelor solare

0 261

Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei, înainte de războaiele romane care au dus la distrugerea ei. În prezent, situl arheologic al vechiului oraş antic este inclus în patrimoniul UNESCO, importanţa fiindu-i astfel recunoscută pe plan mondial.

Sarmizegetusa Regia este considerată „perla” Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, rezervaţia naturală întinsă pe aproape 40.000 de hectare în Munţii Şureanu. Sarmizegetusa a fost cea mai importantă şi cea mai mare aşezare din Istoria Daciei, iar în prezent este unul dintre siturile istorice principale din România. Este, de asemenea, monument UNESCO, alături de alte 5 foste cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.

De unde provine numele Sarmizegetusa

Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripţiile antice şi la autorii antici sub diferite forme Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege. Potrivit istoricilor, numele este compus din două părţi zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate), iar între date sunt „cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade”. Istoricul Vasile Pârvan arăta că numele aşezării indică sacralitatea acesteia, faptul că Sarmizegetusa era o cetate a regilor.

Cum arăta Sarmizegetusa Regia în Antichitate

Aşezarea Sarmizegetusa Regia, de pe Dealul Grădiştii, era formată din 3 părţi dinstincte: cetatea, incinta sacră şi cartierele unde se aflau construcţiile civile. „Numai terasele din zona sacră sînt susţinute şi protejate de ziduri puternice ridicate în tehnica de inspiraţie elenistică, unele având în Antichitate o înălţime de 12 – 14 m. Terasele cele mai mari ajungeau la zeci de metri lungime şi 20-30 m lăţime (cea mai mare avea 200 m lungime şi o lăţime medie de 50 m), încât pentru amenajarea lor s-au excavat, tasat şi consolidat sute de mii de metri cubi de pământ şi stâncă”, informa cercetătoarea Cristina Bodo, în studiul „Munţii Orăştiei, centrul regatului Dac”, publicată în monografia judeţului Hunedoara.

Potrivit istoricilor, întreaga aşezare a Sarmizegetusei era dotată cu instalaţii de captare şi de transport a apei potabile şi de drenare a apei de ploaie. În Sarmizegetusa Regia au funcţionat la un moment dat 7 temple, afirmă Cristina Bodo, în lucrarea „Munţii Orăştiei, centrul regatului Dac”.

Potrivit istoricului Hadrian Daicoviciu, Sarmizegetusa era şi un loc de refugiu al dacilor. „Aşezarea avea şi o cetate, cea mai mare şi ea, cuprinzând o suprafaţă de circa 3 hectare între zidurile ei cu plan neregulat. Dar Sarmizegetusa n-avea în primul rând însemnătate strategică; spre deosebire de celelalte cetăţi care domină ţinutul dimprejur, aceasta, deşi se află la 1.200 metri înălţime, este ea însăşi dominată de înălţimile înconjurătoare mai mari. E, prin urmare, o cetate de refugiu, menită să adăpostească numeroasa populaţie din împrejurimi. La Sarmizegetusa, locuinţele aşezării civile se întindeau în afara zidurilor cetăţii pe distanţa de vreo 3 kilometri, înşirîndu-se pe terasele Dealului Grădiştii şi lăsând, pare-se, între ele adevărate străzi”, scria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat în 1965.

Capitala Daciei – apărată de un lanţ de cetăţi

Capitala Daciei era bine protejată în faţa invadatorilor de un sistem de fortificaţii unitar. „O simplă privire pe hartă arată că fortificaţiile de la Costeşti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie, Băniţa, ca şi numeroasele elemente defensive de mai mică însemnătate, au fost concepute în vederea unui scop limpede: protejarea marelui centru economic, politic şi religios-cultural de la Sarmizegetusa (Dealul Grădiştii).

Cetăţile menţionate nu sunt simple centre tribale întărite. Ele sunt construite în astfel de locuri, încât se văd şi se sprijină reciproc”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”, publicat pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică. Din aceste fortificaţii erau supravegheate căile de acces spre Sarmizegetusa Regia, iar în jurul lor erau aşezări civile. În prezent, în jurul Sarmizegetusei din Munţii Orăştiei mai sînt cîteva sate risipite pe văile şi pe culmi, cu o populaţie mult mai mică decât cea care locuia această zonă, în trecut.

Cine sînt cei care au domnit la Sarmizegetusa

Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa a devenit capitala politică a Daciei în vremea lui Deceneu, urmaşul lui Burebista la conducerea poporului. „Deceneu este cel care mută capitala politică a Regatului Dac de la Costeşti – Cetăţuie (unde a funcţionat în timpul lui Burebista) la Sarmizegetusa Regia (Dealul Grădiştii), unde se afla şi centrul religios. Astfel, din această perioadă funcţiile de rege şi mare preot sunt reunite, iar indicii privind separarea celor două funcţii pînă la finalul existenţei Regatului Dac nu există”, relata cercetătorul ştiinţific Cristina Bodo, în studiul dedicat Sarmizegetusei. „Opera târzie a lui Iordanes ne ajută, aşadar, să stabilim următoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa: Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal. Deceneu, primul rege al Daciei transilvănene după asasinarea lui Burebista, nu e un personaj necunoscut şi succesiunea lui la tron apare foarte firească dacă ne gîndim că tocmai el fusese colaboratorul cel mai apropiat al defunctului rege”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat la Editura Ştiinţifică, în 1965.

Misterul inscripţiei Decebalvs Per Scorilo

Una dintre cele mai importante descoperiri înregistrate la Sarmizegetusa Regia a fost un vas înalt de un metru şi cu un diametru asemănător, care i-a făcut pe istorici să susţină că dacii cunoşteau scrisul. Vasul, probabil unul de cult, potrivit cercetătorului Hadrian Daicoviciu, era ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine.

Cu multă dreptate acad.Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvîntul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte, sau măcar cu litere latineşti a fost redactat, mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă.

Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sînt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).

Ce rol aveau sanctuarele Sarmizegetusei

Construcţiile religioase din Sarmizegetusa Regia sînt impresionante. Au fost dispuse pe două terase, iar istoricii au stabilit că au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care Sarmizegetusa s-a aflat în apogeul dezvoltării ei.

Soarele de andezit este unul dintre cele mai misterioase astfel de construcţii. „În imediata apropiere a marelui sanctuar rotund, despărţit de el prin canalul deschis ce venea dinspre piaţeta pavată, se afla unul din cele mai interesante monumente ale incintei sacre: un pavaj de lespezi de andezit aşezate în formă de raze în jurul unei lespezi rotunde din aceeaşi rocă.

Datorită formei sale, acest pavaj circular de aproape 7 metri în diametru, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îşi merită pe deplin numele de „soare de piatră” care i-a fost dat. El servea ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosită la ceremonii sau chiar sângele jertfelor. Dacă rostul „soarelui de piatră” a fost lămurit, enigmatică rămîne menirea unui coridor nu prea lung acoperit cu lespezi de calcar, aflat în apropiere.

Presupunerea cea mai plauzibilă este că el a servit ca „depozit de ofrande”, scria Hadrian Daicoviciu. Potrivit istoricului, marele sanctuar rotund din Sarmizegetusa Regia avea ca rol efectuarea unor observaţii cereşti. „Rostul acestui sanctuar n-a putut fi încă desluşit, dar nu încape îndoială că şi în construcţia lui se oglindesc anumite observaţii astronomice.

Legătura dintre calendarul dacic şi religia dacilor e evidentă. O subliniază însăşi prezenţa calendarului de piatră în incinta sacră, alături de alte sanctuare, o subliniază spusele lui Iordanes despre rolul hotărîtor al lui Deceneu în dezvoltarea preocupărilor astronomice la daci. Natural, astronomi erau preoţii. Prin cunoştinţele lor despre mişcarea corpurilor cereşti, prin reglementarea calendarului, atît de necesară agriculturii de exemplu, ei îşi sporeau autoritatea asupra masselor, apărând în faţa acestora nu ca nişte simpli cărturari, ci ca posesori ai unor puteri misterioase şi supranaturale”, scria Daicoviciu.

Descoperirile din Sarmizegetusa

Din anul 1990, Sarmizegetusa Regia a devenit unul din locurile preferate ale căutătorilor de comori. Cele mai importante descoperiri au fost făcute prin acte de braconaj, în urma cărora piesele valoroase de patrimoniu au ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor.

Printre cele mai valoroase tezaure se numără cele ale brăţărilor dacice din aur masiv. „În timpul lui Decebal existau la Sarmizegetusa cele mai mari ateliere metalurgice din Europa acelor timpuri. Aurul transilvan conţine 25-26 la sută argint, are o culoare deschisă uşor verzuie, uşor de recunoscut. În atelierele argintarilor daci erau utilizate cu mici nicovale, dălţi, pile, ciocănaşe.

Aici se executau coliere, brăţări, inele, broşe, catarame şi piese de harnaşament. Însă ceea ce îi încântă în cel mai înalt grad este împodobirea trupului cu brăţări, colane, inele şi găteala hainelor cu tot felul de aplice, nasturi şi pandantive fixate pe stofe.

Cei mai bogaţi au toate aceste podoabe de aur pur, precum tot de aur erau şi vasele lor de zile mari”. În Sarmizegetusa au fost descoperite numeroase unelte agricole: coase, seceri, sape, săpăligi, greble, tîrnăcoape, cosoare pentru vie, cuţite şi brăzdare de plug. „Mulţimea şi varietatea acestor unelte agricole de fier nu demonstrează numai dezvoltarea lucrării pămîntului, ci şi înflorirea metalurgiei: doar meşterii daci erau aceia care le făureau”, scria Hadrian Daicoviciu.

Au fost desoperite, de asemenea, pumnale curbe (sicae), săbii drepte sau curbe, vîrfuri şi călcâie de lănci şi suliţe (câlcâiele îmbrăcau capătul de lemn al armei care putea fi astfel înfiptă mai uşor în pamânt), scuturi, vase dacice. Cele mai importante bijuterii din vremea dacilor aflate pe teritoriul României sînt cele 13 brăţări spiralice din aur masiv descoperite în Sarmizegetusa Regia.

Tezaurul cântăreşte aproape 13 kilograme şi a fost scos la iveală de braconieri în perioada anilor 1990 – 2000, alături de alte obiecte valoroase. Comorile au fost traficate pe piaţa neagră a antichităţilor, iar din 2007 autorităţile române au reuşit treptat recuperarea lor. Potrivit anchetatorilor din dosarele comorilor dacice, există alte 11 brăţări spiralice din aur, scoase ilegal din ţară de braconieri, care sînt pe cale de a fi repatriate.

„Într-o locuinţă de la Sarmizegetusa, a fost descoperită o adevărată trusă medicală conţinând un bisturiu, o pensetă, mai multe văscioare pentru păstrarea substanţelor medicamentoase şi o placă mică de cenuşă vulcanică, materie care, presărată pe o rană, avea proprietatea de a grăbi cicatrizarea. Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii-medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate. Numeroasele cisterne şi conducte aduse la lumină de săpăturile din Munţii Orăştiei atestă existenţa unor preocupări de igienă publică”, arăta istoricul Hadrian Daicoviciu.

Cum a fost cucerită şi distrusă Sarmizegetusa Regia

Cei mai mulţi dintre istoricii care au cercetat Sarmizegetusa au stabilit că aşezarea a fost cucerită şi distrusă de romani în anul 106. După înfrângerea dacilor, cetatea a fost distrusă, iar templele ei au fost incendiate. „La fel ca în celelalte situaţii, şi în cazul Sarmizegetusei gestul a avut motivaţii politice, economice, dar şi religioase. Se pare că rezistenţa armată a dacilor s-a fundamentat pe sentimentul religios, astfel că a fost distrus în totalitate centrul religios şi politic al acestora”, afirmă Cristina Bodo.

După cucerire, pe locul capitalei Regatului Dac va staţiona o unitate militară romană, pentru aproximativ 11 ani. Scenele asediului Sarmizegetusei sînt redate pe Columna lui Traian, constata istoricul Hadrian Daicoviciu. „Soldaţii romani atacă cu îndârjire, conştienţi că au în faţă ultimul mare obstacol care-i desparte de victorie: se văd folosite maşini de război şi scări pentru urcarea pe ziduri.

La rîndul lor, dacii apără cu eroism cetatea, suferind pierderi grele. Lupta e însă inegală: romanilor le sosesc, desigur, întăriri, în timp ce apărătorii închişi în cetate suferă nu numai din pricina armelor vrăjmaşe, ci mai ales de sete.

Se pare că Traian tăiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: aşa s-ar explica dramatica scenă în care apărătorii capitalei dacice, sleiţi de puteri, îşi împart ultimele picături de apă. E preludiul capitulării cetăţii care, după cum atestă descoperirile arheologice, va fi sistematic şi cu sălbăticie distrusă împreună cu aşezarea civilă şi cu monumentala incintă sacră”, scria Hadrian Daicoviciu. Regele Decebal se sinucide în timp ce era urmărit de un detaşament de călăreţi romani, tăindu-şi gâtul cu o sabie încovoiată.

Cum a apărut „cealaltă Sarmizegetusa”

Potrivit istoricilor, aşezarea Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost întemeiată în anii următori războaielor daco-romane şi a primit la început numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Ulterior, împăratul Hadrian i-a adăugat numele de Sarmizegetusa. „Numele dacic care se dă capitalei romane e un element al acţiunii de pacificare întreprinse de Hadrian. În concepţia împăratului, el avea valoarea unui simbol, subliniind continuitatea de guvernare dintre regatul lui Decebal şi stăpânirea romană”, arăta istoricul Daicoviciu.

Cum a ajuns Sarmizegetusa Regia sit UNESCO

În anul 1999, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse în patrimoniul UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). Le-a fost recunoscută astfel, pe plan internaţional, importanţa istorică şi culturală.

Conform standardelor UNESCO, aşezările istorice îndeplineau trei criterii necesare pentru a intra în Patrimoniul Mondial: „Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii locale în privinţa tehnicilor de construcţie şi a arhitecturii militare antice.

Cetăţile dacice sunt expresia concretă a nivelului de dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfîrşitul mileniului I, înainte de Christos. Cetăţile dacice sunt monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane, caracteristice sfârşitului Epocii fierului în Europa.

Dintre cele 6 cetăţi recunoscute ca monumente UNESCO, Sarmizegetusa Regia, Costeşti Cetăţuia, Piatra Roşie, Costeşti Blidaru şi Băniţa se află pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, iar cetatea Căpâlna este în judeţul Alba, în apropierea limitelor ariei protejate”.

(Iorgu STOIANOVICI)

Leave A Reply

Your email address will not be published.