In memoriam / Carmen Galin, actrița dimineților frumoase

0 357

Actriţa Carmen Galin s-a născut la 14 martie 1946, la Iaşi. Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti (1967), unde a studiat cu profesorii Dinu Negreanu, Sanda Manu, Ion Cojar şi Mihai Mereuţă.

După absolvirea institutului a fost repartizata la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. În continuare a desfăşurat o prodigioasă activitate teatrală pe scenele Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Teatrului Mic şi Teatrului Naţional din Bucureşti. Înzestrată cu un talent aparte, a jucat în numeroase piese (“Gaiţele”, “Amurgul burghez”, “Cameristele”, “O trilogie antică”, “Noaptea regilor”, ”Trei surori”, ”Livada de vişini”, ”Steaua fără nume” etc.), alături de mari actori precum Ştefan Iordache, Valeria Seciu, Gheorghe Dinică, Costel Constantin, Ovidiu Iuliu Moldovan, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ, Valentin Uritescu ş.a. De asemenea, a interpretat roluri şi în numeroase piese de teatru radiofonic.

M-a atras, m-a fascinat nebunia asta pe care o au în ei circarii — cei de la 1900, ca şi ces de la 1982 — sunt oameni formidabili! Ei ştiu când urcă sub cupolă, dar niciodată nu pot şti când şi mai ales cum vor cobori de acolo… Şi totuşi urcă! E un risc pe care ei şi-I asumă zilnic — pentru că vorbeaţi de risc. Poate am şi eu gustul riscului… E o lume cu totul şi cu totul specială. Nu ştiu cum să vă explic mai bine… Vedeţi, când am făcut rolul nu mi-a fost frică. A­cum însă, numai gândul că puteam să exist, ca actriţă, în 1980 şi să nu fi avut norocul să mi se ofere acest rol, mă înnebuneşte. Cred că aş fi suferit foarte mult dacă-I ve­deam făcut de altcineva…

Actriţa Carmen Galin are şi o filmografie bogată. A debutat în “Dimineţile unui băiat cuminte” (regia Andrei Blaier, 1966), apoi a fost distribuită în filme precum: “Drum în penumbră” (r. Lucian Bratu, 1972), ”Ilustrate cu flori de câmp” (r. Andrei Blaier, 1974), “Tănase Scatiu” (r. Dan Piţa, 1975), “Mere roşii” (r. Alexandru Tatos, 1976), ”Premiera” (r. Mihai Constantinescu, 1976), “Iarna bobocilor” (r. Mircea Moldovan, 1977), “Profetul, aurul şi ardelenii” (r. Dan Piţa, 1977), “Bietul Ioanide” (r. Dan Piţa, 1979), ”Ora zero” (r. Nicolae Corjos, 1979), ”Labirintul” (r. Şerban Creangă, 1980), “Ana şi hoţul” (r. Virgil Calotescu, 1981), “Saltimbancii” (r. Elisabeta Bostan, 1981), ”Întunericul alb” (r. Andrei Blaier, 1982), “Faleze de nisip” (r. Dan Piţa, 1983), “Secretul lui Nemesis” (r. Geo Saizescu, 1986), “Zâmbet de soare” (r. Elisabeta Bostan, 1987), “Secretul armei… secrete” (r. Alexandru Tatos, 1988), “Campioana” (r. Elisabeta Bostan, 1990) ş.a., conform volumului ”1234 cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). A fost distribuită, de asemenea, în ”Fram” (serial TV, regia Elisabeta Bostan, 1983), precum şi în ”Trenul din zori nu mai opreşte aici” (TV, regia Cătălina Buzoianu, 1994).

Pentru rolurile din “Saltimbancii” şi “Ana şi hoţul” a primit Premiul pentru interpretare feminină al Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN).

Carmen Galin a făcut parte din juriul secţiunii lungmetraj pentru decernarea premiilor Uniunii Cineaştilor (UCIN) în anii 2008, 2009, 2010, 2011.

În 2004, i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – ”Arta Spectacolului”, ”în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Leave A Reply

Your email address will not be published.