26 iulie 1856, s-a născut George Bernard Shaw scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură

0 282

2012 – Festivalul usturoiului în California, SUA

În fiecare an se organizează un festival dedicat în întregime usturoiului: mâncare gătită proaspăt, deserturi, ornamente, sosuri. Un meniu inedit ar fi îngheţata de vanilie şi ciocolată, cu aromă de usturoi sau un porumb fiert presărat din abundenţă cu usturoi şi sare cu aromă de usturoi.

2012 – Membrii Sindicatului din Serviciile Publice şi Comerciale Britanice declaşează o grevă de 24 de ore, cu o zi înainte de începerea Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra.

Această grevă implică şi părăsirea posturilor de către lucrătorii de la controlul paşapoartelor de la aeroporturile din Marea Britanie, ceea ce va duce la o creştere a duratei formalităţilor  de intrare şi de ieşire din ţară.

Această grevă este un protest faţă de înăsprirea măsurilor de austeritate guvernamentale şi reducerea numărului de salariaţi, ca răspuns faţă de criza economică.

2006 – A decedat prinţul Şerban Ghica, om politic ţărănist, unul dintre puţinii oameni din anturajul lui Iuliu Maniu, care a supravieţuit temniţelor comuniste.

Alături de Corneliu Coposu, a fost unul dintre membrii fondatori ai PNŢCD, vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al organizaţiei Capitalei imediat după 1990, iar în tinereţe a fost membru al echipei naţionale de rugby şi preşedinte al Federaţiei de specialitate.

2003 – A decedat Victor Gaga, sculptor român, recunoscut pentru operele sale expuse atât în ţară, cât şi în străinătate.

De-a lungul carierei a participat la numeroase expoziţii colective şi de grup, internaţionale, precum şi la saloane oficiale: Expoziţia Festivalului Internaţional al Tineretului (Moscova), Expoziţia Internaţională de Sculptură în Libertate (Elveţia), Expoziţia Internaţională a Oraşelor Înfrăţite (Austria), Expoziţia Mail Art (Japonia), Bienala Internaţională Dantesca (Italia).

2001 – A avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc, având ca temă „Nunta la români”.

De atunci, în toată ţara se organizează concursuri, concerte cu tineri interpreţi, dar şi cu nume sonore ale cântecului popular.

1995 – A decedat Constantin Anastasiu, medic fiziolog român, membru corespondent al Academiei Române (1974), membru titular al Academiei de Ştiinţe medicale (1969) şi preşedinte al Societăţii de Pneumologie şi Fiziologie (1974), membru consilier al Uniunii Internaţionale împotriva tuberculozei.

În 1967 a primit Medalia de aur C. Forlanini din partea Federaţiei italiene de tuberculoză.

Activitatea de cercetare şi-a îndreptat-o spre diagnosticarea şi tratamentul tuberculozei, dar şi în privinţa altor afecţiuni pulmonare.

1993 – A încetat din viaţă Nell Cobar, regizor de filme de animaţie şi caricaturist român. El este creatorul popularului personaj de desene animate Mihaela, film pentru care a obţinut un premiu la Festivalul de film pentru copii de laVeneţia (1971).

1981 – A murit inginerul agronom Alexandru Priadcencu, creator de soiuri de ovăz şi grâu, membru corespondent al Academiei Române din 1952.

1976 – Primul card VISA a fost utilizat pentru prima oară la Thompson Travel, în Burlington, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacţionată a fost de 178 USD, folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.

Astăzi, în întreaga lume există mai mult de un miliard de carduri VISA, generând un volum de vânzări de aproximativ 2000 miliarde dolari. Cardurile VISA sunt acceptate global în peste 22 milioane de locaţii, dintre care 653000 sunt bancomate.

1976 – A decedat Dominic Stanca, poet, dramaturg şi actor român.

Debutul literar l-a făcut cu poezia Crengi în „Revista Fundaţiilor Regale” (1944). Impresionat de realităţile războiului, a scris ciclul de poeme Ceruri arse (1942-1945),

1971 – A murit Theodor Sauciuc-Saveanu, istoric şi om politic ţărănist (deputat, senator, ministru), membru corespondent al Academiei Române din 1945.

S-a remarcat ca istoric al antichităţii greco-romane şi ca epigrafist, între anii 1925 şi 1940 a scos la iveală, în urma unor ample săpături arheologice, ruinele oraşului Callatis.

1956 – A avut loc naţionalizarea Canalului Suez, Cairo

Criza Suezului este un episod războinic din timpul perioadei Războiului rece, constând în atacarea Egiptului de către Franţa şi Marea Britanie, pentru redobândirea controlului asupra Canalului Suez, pe de o parte, şi Israel, pe de alta parte, care cerea încetarea atacurilor unităţilor neregulate egiptene contra coloniilor şi populatiei civile israeliene, precum şi respectarea dreptului la navigaţie a vaselor israeliene prin Canalul Suez.

1945Partidul Laburist a câştigat alegerile generale din Marea Britanie, ceea ce a dus la înlăturarea de la putere a lui Winston Churcill.

Partidul Laburist era principalul partid de stânga din Regatul Unit, iar politica partidului era considerată a fi centristă sau de centru-dreapta, în timp ce Winston Churcill aparţinea Partidului Conservator.

1941 – A fost cucerită Cetatea Albă. S-a încheiat campania militara purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei şi Basarabiei.

Cetatea Albă este un oraş în raionul omonim din regiunea Odesa, în Ucraina de astăzi. De-a lungul timpului, s-a aflat sub suveranitatea regatului dacic al lui Burebista, apoi a moldovenilor, când Ştefan cel Mare a pierdut cetatea, aceasta fiind cucerită de turci. Oraşul a devenit parte a Regatului României între 1918 şi 1940.

1940 – La Salzburg (Austria) a avut loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) şi Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, şi Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte, prilej cu care Guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicatorilor Ungariei horthyste prin propuneri şi negocieri directe.

1925 – A încetat din viaţă Friedrich Ludwig Gottlob Frege, matematician german, filozof şi logician.

A fost unul dintre fondatorii logicii moderne şi a avut o contribuţie majoră în matematică.

Ca filozof, este considerat ca fiind părintele filosofiei analitice, datorită lucrărilor sale în filosofia limbajului şi matematică.

1924 – A fost adoptată Legea pentru învăţământul primar al statului român, care prevedea, între altele, obligativitatea şi gratuitatea acestuia, precum şi a învăţământului normal primar.

1885 – S-a născut André Maurois, scriitor, eseist, istoric francez, membru al Academiei Franceze (1938). A devenit cunoscut şi datorită biografiilor făcute unor personalităţi ca Honoré de Balzac, Frédéric Chopin sau Benjamin Franklin.

Primul său roman, Tăcerile colonelului Bramble, a fost o operă caracterizată printr-un acut realism social şi o critică a societăţii contemporane lui. Acest roman a avut un succes imediat atât în Franţa, cât şi în Regatul Unit.

1872 – S-a născut Scarlat Demetrescu, profesor de ştiinţe naturale, geografie, scriitor şi unul dintre cei mai mari spiritualişti români.

Simultan cu o intensă activitate de profesor şi publicist, a fost subdirector la Senat, geolog la Institutul Geografic al României şi cel care a condus revista spiritistă B.P. Haşdeu.

1856 – S-a născut George Bernard Shaw scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. 

În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală, redate de autor cu multă finețe.

Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu prin acțiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.

1788 – A fost fondat oraşul Sydney (Australia) de către coloniştii britanici.

Sydney a fost numit „Noua Galie de Sud” de către coloniştii britanici, care au găsit prima dată o regiune roditoare, aparent nelocuită.

1741 – A fost descoperită Peninsula Alaska de către exploratorii ruşi, iar în 1867 a fost cumpărată de SUA.

Primul contact al europenilor cu Alaska a avut loc în 1741, când Vitus Bering a condus o expediţie a marinei ruse la bordul navei Sf.Petru. După ce echipajul s-a întors în Rusia cu blănuri de vidră, blănuri care au fost considerate a fi cele mai bune din lume, mici asociaţii de blănari au pornit spre Alaska. În anii următori, Compania ruso-americană a pus în aplicare un program de colonizare în primii ani ai secolului al XIX-lea.

1721 – S-a născut Samuel von Brukenthal, jurist saş, guvernator al Transilvaniei, colecţionar de artă şi fondator al muzeului din Sibiu. A fost iniţiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg.

În 1779 a construit la Sibiu palatul, care, astăzi, îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Adăpostea seratele muzicale şi literare patronate de Baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe şi biblioteca, colecţiile de artă europeană.

1476 – A avut loc bătălia de la Valea Albă (Războieni), un eveniment important din istoria Moldovei.

Bătălia s-a purtat între oastea moldovenească, sub comanda lui Ştefan cel Mare, şi armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

1324Basarab I, voievodul Ţării Româneşti (1310-1352), a fost numit într-un act emis de Cancelaria maghiară „voievodul nostru transalpin”. Basarab a acceptat suzeranitatea regelui Ungariei, fiind recunoscut stăpânitor al Banatului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.