Interviu / Adrian Păunescu: “Toate femeile pe care le-am iubit sunt sfintele calendarului meu”

Interviuri cu fluturi şi inorogi / Constantin Preda în dialog cu Adrian Păunescu

0 360

Vă e frică de moarte?

Nu mi-e frică. Mi-e mai puţin frică, astăzi, decât atunci când eram tânăr! Constat, cu surprindere, că fetiţa mea mă întreabă când l-am văzut eu, ultima oară, pe Mihai Viteazul. Pentru fetiţa mea nu există timp. Probabil că, la această atitudine, ar trebui să ajungem cu toţii. Nu mai am fereala aia, spaima aia, când mi-au apărut primele extrasistole şi credeam că pot muri…

De tânăr!

Da, de tânăr şi că nu pot ajunge nici măcar la primul om care ar fi în stare să mă ajute sau, în cel mai rău caz, să mă audă. Realmente, nu mai am nici o teamă. Mi-e uşor greaţă de penibilul prin care ar trebui să trec. De asta ar mai fi vorba, un fel de frivolitate în exces.

Nichita se temea de moarte! V-a fost vreodată teamă că o să muriţi în somn?

Da, toată adolescenţa, toată tinereţea mi-a fost teamă că n-aş putea să-mi controlez ultimele clipe. Şi m-am îngrozit. Dar, la puţin timp după împlinirea vârstei prin care treci tu, am început să mă liniştesc. Până la urmă, nici nu mai contează cum mori. N-aş vrea, însă, să mor înainte ca Basarabia şi Bucovina să se întoarcă la Patria-mamă. Adică, dacă am avut de mic o obsesie, din casa bunicului meu şi a tatălui meu şi până astăzi, asta a fost: integritatea teritorială! România Mare, România întreagă. Însă, îţi spun: noi nici în România Mare nu vom fi fericiţi! Suntem un popor destinat zbuciumului nefericirii şi nestatorniciei. Eu sper să ajungem în România tuturor teritoriilor locuite de români, eu sper să mor în România Mare. Dar nu vor spori decât grijile. Este o fatalitate pentru noi, românii, să nu ajungem să ne bucurăm aproape niciodată de ceea ce facem!

Fiecare om are un călcâi al lui Ahile. Dumneavoastră?

Punctele mele vulnerabile sunt calităţile mele. Dacă n-aş avea sensibilitate, aş fi de neînvins. Dar am sensibilitate şi relansez, în fiecare confruntare, o bătălie împotriva mea, în primul rând pentru că sensibilitatea nu e un bun gardian. Eu nu pot să spun orice, pentru că mi-e ruşine. Apoi, tot o calitate a mea este empatia, adică faptul că mă pun în locul altuia. E greu, când te pui în locul altuia, să câştigi o bătălie. Pentru că omul, în locul căruia te pui, nu se pune în locul tău.

Să trecem, atunci, la poezie. Cum o definiţi?

Nu, nu pot. Poezia nu poate fi definită.

Dar iubirea?

Iubirea?

Da.

Este motorul lumii. Motorul lumii căruia noi îi spunem combustibil. Mereu plătim cu viaţa ca să meargă motorul lumii.

Care sunt marile iubiri ale vieţii dumneavoastră?

Asta e greu de spus. E greu de spus, pentru că n-am un clasament riguros şi rece. Toate femeile pe care le-am iubit sunt sfintele calendarului meu.

Cât de multe sunt?

E un calendar ortodox întreg, o parte dintr-un calendar catolic, o parte dintr-un calendar mozaic, o parte dintr-un calendar protestant etc.

S-ar putea scrie o carte despre toate iubitele dumneavoastră?

Eu am scris ceva, dar n-am avut tăria să duc totul până la capăt. Am şi publicat, în 1990-1991, fragmente dintr-o carte. “Vinovat de iubire”. “Vinovat de iubire” este un roman al tuturor marilor mele iubiri. Şi nici una n-a fost mică, dintre iubirile mele. Dar cea mai mare probabil că este aceea care m-a făcut să fiu cel mai bun.

Vă e teamă de nemărginire?            

Da, am o anumită reacţie, de blocaj, în faţa nemărginirii. Deşi nemărginirea e Totul, dar e o nemărginire cartelată. Dar, dacă mă uit de sus în hău, nu mi-e bine. Dacă mă uit în orizont şi orizontul nu are nicio fântână în cale, niciun stog de fân, mă deprimă.

Ce este visul?            

 Ei, dac-aş şti eu ce e visul, aş deschide o fabrică de visuri. Nu ştiu ce e visul.

Un mijloc de comunicare cu altceva?            

 Nu ştiu.

Dar măcar sunteţi de acord cu faptul că este un mijloc de comunicare?            

 Nu ştiu, nu vreau să risc, să fiu…

Tocmai dumneavoastră, care vă pricepeţi aproape la toate…            

 Mă pricep la ce mă pricep. Şi dacă nu mă pricep, nu răspund. Eu, şi când mă hazardez, mă hazardez în ceea ce ştiu, nu în ceea ce nu ştiu. Doar atât pot să-ţi confirm: că există vis şi că eu, din când în când, şi, nu rar, sunt vizitat de visuri. Şi poate mai mult decât atât: sunt asuprit de ele. De visuri!

Sunt ele prevestitoare? Aduc ele vreun mesaj de undeva?            

 Unele sunt prevestitoare, altele amintitoare.

Amintitoare?

Da. Eu m-am întâlnit cu bunica mea, de-atâtea ori, în vis, încât nu cred că era numai prevestire, era şi amintire.

 Poate fi vorba de o altă viaţă acolo, în vis?

Este, probabil, vorba despre plecarea sufletelor din corp. Pe timpul somnului. Şi sufletul e liber când pleacă din corp.  

 Da, dar în perioada visului e vorba de un somn fără de moarte, nu?

Atât mai spun şi gata: timpul somnului, al anesteziei, atunci când iei tranchilizante, sufletul iese din corp. Trezirea se face cu cutremure, cu zguduire. Atunci… sufletul reintră în trup.

Există chiar şi fotografii, ale sufletului care pleacă din corp, în timpul somnului. Plecând şi, eliberându-se de coşmarul materiei, sufletul, acest dar divin şi nedefinit, călătoreşte unde vrea el: în trecut sau în viitor.

Pentru că sufletul n-are trecut şi nici viitor. Nu sunt puncte cardinale. De aceea, nu se ştie ce este visul mai mult: prevestire sau amintire. Şi încă un aspect: nu se ştie dacă amintirea nu este prevestire. Şi cu asta, gata, hai să ne oprim.

Totuşi, în încheiere, puteţi să ne destăinuiţi un nume din galeria marilor dumneavostră iubiri?

 Nu, nu vreau să nedreptăţesc celelalte iubiri. Ca să glumesc, aş spune că a fost un fel de “mişcare populară”!

Ce părere aveţi despre cei care se sinucid din iubire? Ca Serghei Esenin, de exemplu!

 N-am o părere bună despre sinucigaşii din iubire. Mie mi se pare că nicio femeie care supravieţuieşte unei sinucideri din iubire a partenerului sau un bărbat care, de asemenea, supravieţuieşte nu confirmă, ci infirmă sinuciderea.

Nu e o soluţie. Şi aşa iubirea este moarte! A te sinucide din iubire înseamnă a comite tautologii. A face redundantă o calitate care, şi aşa, se vede.

Iubirea e moarte, e consum vital.

Şi este, prin disperarea inspirată a ceea ce face omul când iubeşte, “arhitectul” definitiv al lumii. Aşa cum arată lumea, arată datorită marilor ei iubiri. Aşa că, eu, sinuciderile nu le încurajez şi nici nu le practic.

(Craiova, 1996 – interviu realizat de poetul și jurnalistul Constantin Preda)

 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.