Umorul este considerat o virtute de către cehi

De vorbă cu Stefan Bouda, vicepreședinte al Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România

0 473

Limba cehă se aseamănă, în multe aspecte, cu limbile slave, însă – mai ales pronunția – nu este ușor de însușit pentru cei care sunt vorbitori ai unei alte familii a limbilor indo-europene. Această diferență între vorbitorii nativi și nenativi este sesizabilă până-n bătrâneți – ne-a relatat Stefan Bouda, vicepreședinte al Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România. Cu dânsul am stat de vorbă cu ocazia Zilei Limbii Cehe, sărbătorită pe 28 septembrie. Am aflat totodată și de ce poate fi considerat soldatul Svejk – un personaj ceh savuros al literaturii universale – un exponent al spiritului jucăuș al culturii cehe, care chiar și în momentele de cumpănă își găsește răgaz să se elibereze de povoara ce-l apasă.

 Haideți să începem cu o posibilă mândrie literară cehă, și anume romanul Peripețiile bravului soldat Švejk care mi-a rămas în suflet datorită faptului că prezintă o latură profund umană, lipsită de eroism festivist, a războiului. Lumea largă a aflat prin scriitura unui autor ceh de acest aspect plin de umor al unei situații limită cum este războiul. Ce însemnătate are pentru comunitatea dumneavoastră și ce v-a inspirat dumneavoastră personal acest roman al lui Jaroslav Hašek?

Acest roman poate fi găsit în bibliotecile satelor locuite de comunitatea de cehi din România, o comunitate care trăiește într-o parte mai izolată a Banatului. Însă nu putem vorbi aici de un anume cult al acestei scriituri, fiindcă pe vremea când Hasek și-a scris romanul, accesul la informații era destul de limitat. Comunitatea cehă din România cunoaște Peripețiile bravului soldat Švejk mai cu seamă prin profesorii trimiși din Cehia – dar aici vom ajunge puțin mai târziu –, prin ei a ajuns această capodoperă literară și în conștiința comunității. Desigur, filmul făcut cu foarte mulți ani în urmă, după acest roman, a fost văzut de aproape fiecare membru al comunității noastre, dar asta s-a întâmplat mai târziu, după ce accesul la informații a fost posibil.

În ceea ce mă privește, cunosc foarte bine acest roman satiric, neterminat de autor care între timp murise. La ce-a de-a patra ediție a romanului, jurnalistul Karel Vaněk a fost rugat de editor să completeze opera neterminată, dar această versiune, în care a fost inclusă Rusia și revoluția, printre altele, este mai puțin cunoscută.

Ceea ce vă pot spune cu certitudine despre spiritul romanului este că cehii au în ADN-ul lor un pic de cultură din asta, de a fi mai veseli, ei nu percep lucrurile ca pe niște tragedii. Spre exemplu, momentul în care țara a fost ocupată de armata rusă, după cel de-al doilea Război mondial, ei au perceput acest fapt cu mult umor. Pentru că, vedeți, și romanul lui Hašek este despre un soldat al Primului Război Mondial care nu participă la război. Mai mult de atât, și ilustrațiile făcute de Josef Lada iau în derâdere tipul de abordare mult prea serios al războiului. Dar și la modul general: umorul la cehi este la ordinea zilei.

Ca să accentuez spusele dumneavoastră:  am putut vedea nu de mult, la Praga, cel mai mare chef  din câte se cunosc, de ”îngropare a pandemiei și al virusului”, eveniment despre care a relatat și întreaga mass medie românească…

Da, exact, pe Podul Carol a fost întinsă o masă cât e podul de lung, unde fiecare ceh putea să vină cu bucatele aduse de-acasă, iar la această sărbătoare tema era, practic, îngroparea pandemiei. Desigur, nu s-a reușit, din păcate: în acest moment Cehia se confruntă cu un număr foarte mare de cazuri…

Însă nu putem afirma că acest eveniment festiv nu s-a ”armonizat” perfect cu spiritul romanului lui Hašek…

Da, absolut adevărat: pentru cehi, umorul este o virtute…

Să ne întoarcem un pic în România: comunitatea de cehi trăiește în partea vestică a țării.  Ce i-a adus pe aceste meleaguri, departe de Cehia?

Cum, probabil, bine știți, ei au venit aici pe vremea Austro-Ungariei, când nu existau granițe, era o singură țară. Locul în care astăzi trăiește comunitatea de cehi, exact lângă Moldova Nouă, foarte aproape de Reșița și Timișoara, practic, era aceeași țară cu Cehia. Zona aceasta, de graniță, pe atunci cu turcii, era nepopulată, liberă, erau păduri și atât. Satele noastre de cehi sunt poziționate undeva aproape de Dunăre, la între 3 și 7 kilometri de fluviu, pentru că în acea vreme Imperiul dorea să aducă oameni în fiecare colț al său, în toate zonele nepopulate, într-un fel să-i momească să se stabilească acolo.

Pentru că acolo unde densitatea populației era mai mare era și sărăcia mai accentuată, oamenii nu aveau pământ. Și atunci, unul dintre patronii din acele vremuri, un negustor numit Magyarly, s-a dus în Cehia și a rugat mai multe familii de cehi și le-a spus ”dacă veniți voi pe Dunăre în zona asta, unde vă spun eu, acolo veți avea pământ cât vreți, veți fi scutiți de taxe și așa mai departe”.

Pentru că era sărăcie, foarte mulți au decis să se stabilească acolo, în zona Banatului de Vest. Nu s-au stabilit chiar lângă Dunăre, ci un pic mai sus: aveau deja experiența inundațiilor și s-au temut, s-au stabilit mai mult pe dealuri. Primul sat care a fost fondat astfel, Svatá Alžbeta (Sfânta Elisabeta), a fost părăsit ulterior, era situat la 3 kilometri de drumul principal, pe lângă Dunăre.

Începuturile au fost foarte grele, pentru că ceea ce au găsit cehii la fața locului erau terenuri cu păduri: dar pentru că au venit de la 300 de kilometri, nu s-au mai putut întoarce, trebuia cumva să se descurce. Patronul le spunea că pot să stea acolo liniștiți: ”câți copaci veți tăia și veți face pământ arabil, acel pământ va fi al vostru”. Și au construit colibe, iar copacii tăiați au fost cumpărați de negustori și au fost construite din ele traversele de cale ferată. Așa au început ei când s-au stabilit acolo, și astfel au trăit ani de zile. Pas cu pas s-au format sate, s-a construit biserică, a venit un preot… Însă, deja de pe atunci și până astăzi, legătura lor cu Statul ceh a fost una permanentă.

Dacă întrebi pe cineva de pe aceste meleaguri care este primul cuvânt care îi vine în minte legat de cehi, va spune, cu siguranță: Praga, despre care am și vorbit adineauri, un oraș frumos, vizitat de foarte mulți turiști. Însă v-aș ruga să-mi detaliați un pic legătura dintre comunitatea cehă din România și țara de obârșie a strămoșilor, Cehia?

Desigur, dar îngăduiți-mi să vă mai spun și alte cuvinte asociate cu Cehia, spre exemplu: Skoda, și berea cehească arhicunoscută. Și mai sunt… Dar, într-adevăr, când vorbim de Cehia, vorbim, înainte de toate, de Praga, vizitată anual de milioane de turiști. Mai puțin în acest an…

Comunitate cehă din România are legături foarte strânse cu țara-mamă. În primul rând, trebuie să știți că satele noastre sunt vizitate anual de mii de cehi pentru că au rămas intacte în privința arhitecturii specifice anilor 1800, și vin foarte mulți turiști cehi s-o vadă. Dar, din păcate, foarte mulți dintre cehii noștri s-au întors în Cehia, și-au întemeiat familie și, încetul cu încetul, satele se depopulează. Deci legătura cu statul ceh este una foarte simplă, până la urmă: ai noștri pleacă acolo pentru un trai mai bun, iar cehii de acolo vin la noi ca să vadă cum era la ei acum o sută de ani.

Ca atare, Ambasada, statul ceh, ministerele colaborează foarte bine cu noi, avem legături extrem de strânse. Iar între cei plecați și bunicii care au rămas, sunt iarăși legături foarte puternice. Între localnici și turiștii care vin să ne viziteze există, din nou, o legătură mai puțin clasică: sunt turiști care aduc pachete din Cehia, trimise de cunoscuții, rudele localnicilor, iar ei, la rândul lor, trimit pachețele în Cehia. Și nu este ceva nou, așa a fost și pe vremea comunismului: noi călătoream des în Cehoslovacia datorită faptului că suntem cehi și aveam un permis de mic trafic, ca atare, nu am fost niciodată izolați de țara-mamă. După Revoluție schimbare a fost, practic, în faptul că avem o promovare și pe internet, se promovează intens comunitatea cehă din România, există reportaje și tot felul de emisiuni în care satele noastre sunt făcute cunoscute cehilor din Cehia.

În continuare să prezentăm puțin o specificitate a limbii cehe: am citit despre ea faptul că se distinge de celelalte limbi europene prin faptul că acest grai produce o distincție de lungime a vocalelor. Puteți să-mi indicați cuvinte care se scriu la fel, dar au total alt înțeles în funcție de lungimea vocalelor?

Păi nu știu dacă sunt de acord cu acest enunț pentru că, într-adevăr, se distinge de celelalte limbi europene, dar nu foarte mult.  Este totuși o limbă slavă, adică: cum eu, spre exemplu, vorbesc și limba sârbă și cea slovacă, pot să vă spun că aceste limbi sunt destul de asemănătoare, chiar foarte asemănătoare. Mai ales cu sârba, cu care are niște cuvinte aproape la fel. N-aș putea spune că un ceh poate purta o conversație cu un sârb pe propria limbă și că ei doi se înțeleg, dar sunt foarte multe cuvinte la fel, așa cum și între sârba și poloneza.

Într-adevăr, ceha este o limbă care are multe cuvinte ”moi”, cum spunem noi, spre exemplu ”jejichž”, care are un sunet imposibil de pronunțat, dacă nu te-ai născut ceh. În același timp, limba cehă nu este, spre exemplu, ca maghiara care, într-adevăr, nu se aseamănă cu foarte multe limbi. Ceha se aseamănă și cu rusa, și cu bulgara, și cu sârba, și cu slovaca, și este – într-adevăr – o limbă grea pentru cei care vorbesc nativ româna, sau oricare altă limbă latină. Și este adevărat și faptul că pe cei care nu s-au născut în această limbă îi putem recunoaște până-n bătrâneți.

Ce posibilități au copii cehi din România în a-și învăța limba maternă? Există toate condițiile pentru a o însuși întru păstrarea identității etnice?

Există posibilitățile prielnice însă, din păcate, numărul copiilor se reduce de la an la an, și există școli care sunt aproape închise pentru că nu mai sunt copii, tocmai din cauza a ceea ce v-am spus mai devreme: foarte mulți pleacă pentru un trai mai bun și fiindcă viața la noi nu este simplă.

Însă, copiii care rămân, au posibilitatea de a învăța limba cehă de la profesori trimiși din Cehia. Avem un program, prin Ministerul Educației din Cehia care, pe banii bugetului de stat al Cehiei, trimite anual doi-trei profesori de limba cehă, numărul lor depinzând de localitățile solicitante. Ei, desigur, au contract și cu Ministerul Educației din România, predau limba și au și activități  extrașcolare. Prin ei se stabilește cea mai bună legătură cu limba maternă pentru că total altfel predă această materie un vorbitor nativ din Cehia. Datorită acestui fapt ne păstrăm noi identitatea etnică și aici trebuie să mulțumesc statului ceh că face posibilă această educație, an de an. E un mare lucru pentru noi.

Apropos de alegerile locale care se desfășoară acum, reprezentarea politică este esențială pentru o comunitate, mare sau mai redusă la număr, în primul rând pentru a avea toate instrumentele necesare existenței. Ce puteți să-mi spuneți în această privință?

Aici aș avea foarte multe de spus, dar încerc să formulez cât mai scurt. Din păcate, reprezentarea noastră politică este una precară. În primul rând, suntem încă împreună cu slovacii din România, adică, practic, Cehoslovacia în România, iar în al doilea rând, noi suntem mult mai puțini decât ei, suntem la un sfert din pondere, în cadrul organizației: slovacii sunt undeva la 14-15 mii, iar noi undeva la 3 mii de persoane. Fiind în aceeași organizație, dar într-un număr mai restrâns, reprezentarea noastră are niște lacune.

Trebuie să spun că, în momentul de față, fac toate eforturile pe toate planurile și sper să reușim să facem o divizare de comunitatea slovacă, și nu că am avea vreo problemă cu ei, ci pentru că noi, practic, suntem un alt popor, avem altă cultură și așa mai departe. Sper, să ne permită statul român să ne divizăm în două organizații distincte, și depunem eforturi în acest sens – poate, anul viitor vom reuși –, pentru că atunci comunitatea cehă va fi reprezentată mai accentuat.

Mă refer la faptul că Uniunea Cehilor din România ar putea fi o organizație distinctă, reprezentată de un președinte, și având reprezentant și în Parlament. Dacă acest lucru s-ar putea întâmpla, atunci comunitatea cehă – prezentă în această țară din anii 1800, și nu de ieri, de azi –  ar fi altfel promovată și reprezentată în România. Dar știți, legislația privind minoritățile deocamdată nu ne permite acum,  mai avem de așteptat. Dar sperăm că ne vom atinge acest deziderat.

Interviu realizat de: Bartha Réka

Leave A Reply

Your email address will not be published.