Vladimir Găitan: Teatrul este o aventură frumoasă

0 376

”Teatrul este o aventură frumoasă. O femeie superbă, de care m-am îndrăgostit  <<cu o dragoste nebună, nebună, nebună>> şi pe care am slujit-o cu veneraţie şi pe care o iubesc şi-acum. Cu experienţa, însă, a celui mai în vârstă. Trebuie să-ţi mărturisesc că am fost un bărbat răsfăţat de femei. Am fost un bărbat frumos – se spune – şi asta m-a făcut să fiu iubit şi ocrotit de femei. Şi am simţit dragostea lor şi m-a ajutat foarte mult. Le sunt recunoscător. De-asta pentru mine, teatrul, care m-a iubit şi m-a protejat, e tot aşa, o femeie superbă în braţele căreia vreau să şi mor”

S-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava.

„Copilăria mea a fost superbă. Şi meritul aparţine părinţilor mei, care au fost nişte oameni extraordinari, s-au iubit, au şi murit la opt zile unul după altul, n-au suportat ideea să fie singuri, am făcut două înmormântări în opt zile. Se întâmpla la Suceava…

Casa mea, cum era aşezată, lângă biserică Mirăuţi unde se spune că a fost miruit Petru Rareş şi alţi domnitori moldoveni, este chiar vizavi de cetate. Iar cimitirul e lângă cetate.

(În filmul Reconstituirea alături de actorul George Mihăiță)

Şi ca să ajungem mai repede o tăiam prin cimitir. Cimitirul era locul de joacă, din cimitir furam flori să le ducem profesoarelor la şcoală. Când simţeam că ne vine rândul la ascultat luam nişte bujori superbi de la un mormânt şi le duceam profesoarei şi ştiam că în ziua aia nu mă ascultă. Cimitirul era chiar locul în care am condus-o pe una din colege în clasa a XI-a şi am pupat-o de ne-am rupt nasurile, prin cimitir mergând, pe aleea principală. Fără nici un sentiment de spaimă… Era locul nostru.

O copilărie de Creangă, pentru că te ajuta şi natura… Aşa e când grădina ta se termină sub zidurile Cetăţii lui Ştefan şi ăla e locul tău de joacă, cu săbii de lemn, cu arcuri, cu toată încărcătura aia de istorie în jurul tău şi cu o familie care s-a echilibrat după întoarcerea lui tata din puşcărie… O armonie superbă, cu o bunică superbă, care mă încărca de poveşti şi pe care o exploatam ca un escroc, pentru orice serviciu îi ceream bani şi ea era fericită şi toată pensia mi-o dădea mie. Cu mirosurile de Paşte în vacanţă, când toată casa mirosea a cozonaci, cu Crăciunul când era tăiat Ghiţă – toţi porcii erau Ghiţă. Ghiţă era prietenul meu şi eu plângeam şi fugeam în curtea bisericii. Venea dl Silţer un măcelar, un neamţ, cu o trusă în mână. Şi când venea el mie începeau să-mi curgă lacrimile, ştiam ce urmează şi eram trimis în curtea bisericii, asta se întâmpla la 6 dimineaţa, aşa începea ritualul. Îl auzeam pe Ghiţă plângând puţin, după care se făcea linişte, veneam cu lacrimile pe obraji, dl Silţer îmi dădea o ţuică fiartă şi încet, încet trecea dragostea pentru Ghiţă, începea şoriciul, ritualul ăla care era fascinant…Asta mi-a fost copilăria.”

Înainte de a se înscrie la Facultatea de Teatru și Artă Cinematografică, actorul a vrut să devină geolog, însă a picat examenul de admitere. Apoi, un actor din Suceava, Radu Iscuș, i-a îndrumat pașii spre teatru, cu toate că nu știa să recite nici o poezie.

„A fost o întâmplare, pentru că eu visam să mă fac geolog. Şi am căzut cu succes la geologie, pe urmă mi s-a explicat că în facultatea aia cu dosarul meu n-am şanse să intru şi, într-o vacanţă de iarnă, Răducu Iscuş, să-i dea Dumnezeu sănătate, un sucevean şi fost actor al Teatrului Naţional, din păcate mai puţin cunoscut, m-a deturnat… Mi-a zis <<mă, ce te chinuieşti tu cu geologia asta?

Dă, mă, la teatru! E o facultate super>>.

El era în anul 2. Şi mi-a povestit ce viaţă au, ce perspective şi i-am zis: <<Dar eu nu ştiu nici o poezie…>> <<Nu-i nimic.>> Mi-a lăsat nişte versuri să le învăţ şi zice: „în vacanţa de primăvară te îndrum eu puţin”. Şi mi-a dat adresa unui uriaş actor, care era şi un profesor desăvârşit, Petre Gheorghiu. La care am ajuns într-o zi de vară, cu o lună înainte de examene, cu o valiză de carton, cu faţa aia de ţăran provincial, am sunat la uşă la el, în Drumul Taberei stătea, la etajul 7, n-am să uit cât trăiesc. Şi în jurul mesei era el cu Florian Pittiş, Dumnezeu să-l ierte!, şi cu Cătălin Naum.

O scrumieră plină de ţigări… <<Ce vrei, dom’le?>> <<Păi>>, zic, <<ştiţi, eu vreau să dau la teatru>>. A fost un hohot de râs general în cameră, s-a uitat la ăştia şi zice: <<Na, şi ăsta vrea să se facă actor… Uitaţi-vă la el!>>

Şi a spus: <<Bine, dar ia şi aruncă scrumul ăsta>> Afară era şantier de jur-împrejurul blocului. Era o mizerie generală, era un bloc şantier, ţin minte că am mers pe nişte cărămizi şi scânduri ca să intru. Şi am luat scrumiera de cristal plină cu mucuri şi am aruncat-o. Atât de emoţionat am fost, că am aruncat şi scrumiera. Şi mi s-a făcut rău când am realizat ce-am făcut, m-am uitat după scrumieră şi mi-a venit să mă arunc după ea. Şi am văzut-o într-un maldăr de nisip şi pământ. Am venit de pe balcon, cred că eram livid.

Şi am zis: <<V-am aruncat scrumiera.>>

(Alături de actrița Aime Iacobescu pe coperta Revistei Cinema)

Au râs cinci minute şi au spus că aia a fost proba pentru care el a acceptat să mă preia. Pentru că am avut o moacă atât de dramatică… Şi mi-a zis: <<Bine, dom’le. Ai unde să stai?>>

Zic: <<Am>> N-aveam… <<Mâine dimineaţa la ora 6 dimineaţa eşti la trenul de Moeciu în Gara de Nord. Eu cu trupa mea mergem la Cheia. Acolo o să vă cazaţi şi acolo o să lucrăm împreună.>> Şi am plecat. M-am dus în gară la sala de aşteptare, am mâncat ceva la un bufet şi acolo am rămas şi aşa am intrat eu cu media cea mai mare. Primul. De la o scrumieră aruncată”

A absolvit cursurile Institutului de Teatru și Artă Cinematografică, în 1970, la clasa prof. George Carabin si Elena Negreanu. Debutul său în film a fost a fulminant! S-a produs încă de pe vremea când era student, cu rolul Ripu, din „Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. (E considerată una dintre cele mai bune creații din istoria cinematografiei românești.)

Odată făcut acest pas, a devenit unul dintre cei mai solicitați actori, jucând în producții precum „Ultima noapte de dragoste”, „Accident”, „Pentru patrie”, „Nea Mărin miliardar”, „Mihail, cîine de circ”, „Duelul”, „Secretul lui Nemesis”, „François Villon”, „Mircea”, „Coroana de foc”, „Începutul adevărului”, „15”, „Supraviețuitorul”, „Poker”, „State De Romania” (Serial TV), „Regina” (Serial TV), „Inimă de țigan” (Serial TV), „Margo”, „Triunghiul Morții”, „Omul zilei”, „Noi, cei din linia intai”, „Noi, cei din linia intai”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Vlad Țepes”,

„Pe aici nu se trece”, „Săgeata căpitanului Ion”, „Napasta”, „Femeia visurilor” și multe altele…

„<<Ultima noapte de dragoste>>… E epoca cea mai frumoasă – dacă dăm la o parte războiul. Şi ca modă, şi ca relaţii, şi ca bogăţie, creştere economică, frumuseţe a oamenilor, era şi-un eroism puţin desuet… Aia e perioada în care mi-ar fi plăcut să trăiesc. Femeile erau superbe, îmbrăcate superb, totul era frumos, ştiau să petreacă. A fost o epocă extraordinară pentru România.”

Dupa Revolutie, Vladimir Găitan a fost implicat în managementul instituțiilor culturale, fiind pentru perioade scurte director general la România Film și director la Teatrul Nottara dar, a ramas fidel scenei Teatrului de Comedie, unde joacă si în prezent, inclusiv alaturi de fiica sa, actrița Gloria Găitan.

„Sunt un om care a trăit o viaţă plină de compromisuri. Le-am făcut de spaimă, de frică, o viaţă cu foarte multe împliniri în acelaşi timp. La capitolul muncă şi realizări am fost un om norocos, profesia şi familia m-au mobilizat şi am făcut lucruri extraordinare cu ei alături, am făcut filme bune, am făcut spectacole bune, am doi copii superbi, o familie echilibrată după 37 de ani, îmi iubesc soţia, îmi iubesc casa, îmi divinizez copiii şi pentru ei trăiesc. Pentru astea sigur că-mi acord o bilă albă. Dacă e să mă gândesc, totuşi, la câteva momente pe care le-am gestionat cu laşitate, cu spaimă, cu umilinţă, îmi dau seama că nu sunt deloc mulţumit sau mândru de mine”

Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „Pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”

Leave A Reply

Your email address will not be published.