Nadia, un zbor de nota 10 (zece!)

0 340

După ce mi-am încheiat cariera de gimnastă nu m-am mai urcat pe niciun aparat. Acum fac fitness și merg mult cu bicicleta. Gimnastica s-a încheiat pentru mine, nu mai am 14 ani”, spune Nadia într-un interviu acordat unui cotidian german. “Când mă uit cât de multe lucruri s-au schimbat pe planeta asta, și chiar în România, țara mea natală, după anul 1976, parcă a trecut o veșnicie. Când mă gândesc la acea zi, parca s-a întâmplat ieri. Dacă mă întreabă cineva, ce am făcut în septembrie 1987 sau în decembrie 1993, nu aș putea răspunde, dar știu cu exactitate ce am făcut în toată luna iulie 1976. În viața unui om sunt puține zile care îți rămân marcate cu exactitate, cum e acea zi pentru mine, când am luat notele de 10.

Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în orașul Onești, județul Bacău. Fiica lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci a fost botezată după “Nadejda” (“speranță”), personajul unui film pe care Ștefania Comăneci, însărcinată fiind, îl urmărea la cinematograf. La un moment dat, ea a simțit că bebelușul ”a mișcat” și i-a spus soțului: ”Dacă va fi fată, se va numi Nadia”.

M-am întâlnit cu șeful firmei care s-a ocupat atunci de tabela electronică. El mi-a zis că, doar cu câteva luni înainte de Olimpiadă, a propus o nouă tabelă cu două cifre, astfel încât să fie posibilă afișarea notei 10. A primit răspunsul că oricum nimeni nu e în stare să obțină un 10 curat. După acea zi, la fiecare turneu la care a fost implicat, i-a întrebat pe organizatori dacă particip și eu, poate e nevoie de o tabelă cu două cifre.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului în România”. La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară (1976) de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnasta care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. Comăneci și-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest contra arbitrajului.

Am avut talent și voiam să ajung sus, în vârful lumii, iar pentru asta trebuia să mă antrenez din greu. Eu nu m-am plâns niciodată de condițiile de antrenament din acea perioadă. Știam că sunt necesare pentru a ajunge acolo unde visam. Nu mă interesează ce spun alții sau alte gimnaste, fără muncă și sacrificii nu ajungi nicăieri. Eu am muncit cu plăcere și n-am avut senzația că mi-ar fi furat cineva copilăria.

La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci cu greutate peste medie și ieșită din formă. Căderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat titlul la bârnă. În 1979, Comăneci, din nou la greutate normală, a câștigat cel de-al treilea titlu suprem (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță).

La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a câștigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infectări a sângelui în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandărilor doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe. A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua după Elena Davîdova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce Davîdova și-a încheiat exercițiul.

Am fost o prizonieră în propria mea țară. Tot poporul era în situația mea. Fiecare avea obligația să facă cumva să supraviețuiască. Parcă eram într-un râu și curentul ne lua pe toți. Nu venea nicio barcă de salvare. Eram ținută sub observație. M-au urmărit permanent, dar eram obișnuită cu asta. Ce puteam face? La o revoluție încă nu se gândea nimeni. La sfârșitul lunii noiembrie 1989, am ales să părăsesc țara. Noaptea, prin păduri, peste lacuri înghețate, am reușit să trecem în Ungaria, apoi în Austria. Dacă aveam pașaport de turist totul era mai simplu, dar nu posedam așa ceva. Par lucruri simple, dar sunt greu de explicat. Nu m-am temut, știam că e singura soluție pentru mine, pentru a-mi câștiga libertatea. A fost un instinct pe care l-am urmat și nu regret ce am făcut. Cred în corectitudinea alegerii mele

Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa. Comăneci s-a retras din activitatea competițională după aceste Jocuri. Între 1984 și 1989, a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, a trecut ilegal granița româno-maghiară, în cele din urmă solicitând azil politic guvernului Statelor Unite. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducătoare a României.

Nadia și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasă. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în România pentru prima dată de la plecare. Comăneci și Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996. În 1999, Comăneci a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului.

Când a murit Ceaușescu eram deja în SUA. Îmi depusesem o cerere pentru azil și urmam o procedură complicată pentru imigranți. Dacă te bucuri de celebritate, procedurile sunt și mai dificile. Am avut norocul ca la turneele unde participasem să cunosc oameni de calitate, care ulterior m-au ajutat. Nu m-am gândit atunci să mă întorc în România. Pe vremea aceea, acasă trăiam doar ca să supraviețuim de pe o zi pe alta, nu aveam niciun fel de perspective. După Revoluție, România s-a trezit la viață. În America, m-am trezit cu șansa de a-mi decide singură soarta. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu ideea de libertate. Abia în 1994, m-am întors pentru prima dată în România.

Nadia este în prezent ocupată cu gimnastică și muncă de caritate în întreaga lume. Ea și soțul său sunt proprietarii Academiei de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company și ai câtorva magazine de echipamente sportive, precum și editori ai Magazinului de Gimnastică Internațională. Nadia Comăneci este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică.

S-a scris că aș fi vrut să mă sinucid, că am avut o relație cu Ceaușescu. Numai prostii, pe care românii nu cred că le-au crezut. Nu știu cine și ce interes a avut să apară aceste zvonuri urâte despre mine. Bârfa vinde bine în România. Un reporter român m-a întrebat câți ani se împlinesc de la divorțul de soțul meu din România, în condițiile în care eu nu am fost măritată înainte să mă căsătoresc cu Bart. Și chiar de ar fi ceva adevărat, pe cine interesează asta? E viața mea.

A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO. În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, „Scrisori către o tânără gimnastă” (în engleză: Letters To A Young Gymnast) şi a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copii orfani din România.

Leave A Reply

Your email address will not be published.