Mircea Albulescu, actorul de cursă lungă

0 402

Teatru suntem noi, eu, de pe scenă, noi de pe scenă şi dânşii din sală… E legătura vie dintre noi, cei de pe scenă şi dânşii, cei din sală, dintre dânşii şi noi… şi se simte această emoţie extraordinar… Emoţia pe care noi o generăm pe scenă, se duce către spectator, spectatorul se emoţionează, trăieşte aceste emoţii, şi această emoţie se întoarce încet, încet peste rampă, către noi, iar noi o simţim… şi acest schimb de emoţii viu, extraordinar de viu, acesta este minunea şi sper mereu că se va numi teatru… – Mircea Albulescu

Mircea Albulescu s-a născut la 4 octombrie 1934 în București și a fost absolvent al Școlii Medii Tehnice de Arhitectură cu diploma de conductor-arhitect (1952).

Și-a început cariera de actor, ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular ”Ana Ipătescu”, iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Național ca ”artist corp ansamblu” adică figurație. Doi ani mai târziu, a devenit student al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Aura Buzescu.

A absolvit Institutul în 1956, devenind, în același an, actor al Teatrului Municipal din București, apoi al Teatrului de Comedie (1968-1974) și al Teatrului Național (din 1974 până în 1997, când a ieșit la pensie).

Starea de poezie este o trăire esenţială, atât de sfântă şi de înaltă încât îmi dă voie ca, odată ce i-am pătruns înţelesul, să o port mereu în sufletul, în simţirea mea, în gândul meu, în sensibilitatea mea. Nevoia de a te întoarce acolo unde tăcerea poate avea o valoare aproape egală cu vorba.

A fost profesor universitar la Academia de Teatru și Film (1985-2005), la catedra de Arta Actorului, secretar de stat la Ministerul Culturii, șef al Departamentului instituții de spectacole și așezăminte culturale (30 dec. 1992 — 4 apr. 1994); Doctor în Arte cu teza ”Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației”.

Două entităţi nu pot ocupa acelaşi volum. Într-o sticlă de un litru, nu încape decât un litru. Trebuie să te goleşti de sufletu-ţi, ca să faci loc sufletului personajului. Cine nu face aşa te păcăleşte şi-ţi ia banii degeaba.

Ca profesor la Facultatea de Teatru a îndrumat generații de actori între care Elvira Deatcu, Florin Piersic Jr., Natașa Raab, Adrian Titieni, Irina Movilă, Alexandru Jitea, Cristiana Răduță, Alexandra Velniciuc, Irina Cojar, și mulți alții.

Actor cu un vast registru repertorial, peste 80 de roluri, dispunând de o voce inconfundabilă și de o dezinvoltură cuceritoare în ceea ce privește mișcarea scenică, a creat roluri de neuitat în sute de spectacole, dintre care amintim: ”Căsuța de la marginea orașului” (1957), ”A douăsprezecea noapte” (1958), ”Moartea unui comis voiajor” (1959), ”Comedia erorilor” (1963), ”Victimele datoriei” (1968), ”Danton” (1974), ”Richard al III-lea” (1976), ”Cavoul de familie” (1980), ”Caligula” (1981), ”Ifigenia” (1981), ”Despot Vodă” (1983), ”Jocul ielelor” (1986), ”Cine are nevoie de teatru” (1990), ”Cabinierul” (1991), ”Pescărușul” (1993), ”De Crăciun după Revoluție” (1994-1995), ”Profesionistul” (1995), ”Azilul de noapte” (1998), ”Numele trandafirului” (1998), ”O scrisoare pierdută” (2000), ”Ultima oră” (2003), ”Nebunia Regelui George” (2004), ”Sânziana și Pepelea” (2006), ”Molto, gran’ impressione” (2009), ”Livada de vișini” (2010), ”Vizita bătrânei doamne” (2011), ”Revizorul” (2013).

A jucat în peste 70 de filme, între care: ”Dacii” (1967), ”Prea mic pentru un război așa de mare” (1970), ”Mihai Viteazul” (1971), ”Dincolo de nisipuri” (1974), ”Actorul și sălbaticii” (1975), ”Dincolo de pod” (1976), ”Nea Mărin Miliardar” (1979), ”Capcana mercenarilor” (1981), ”Înghițitorul de săbii” (1982), ”Noi cei din linia întâi” (1986), ”Anotimpul iubirii” (1987), ”Dreptatea” (1989), ”Rămânerea” (1990), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Ultimul mesager” (1994), ”Craii de Curtea Veche” (1995), ”Generalul” (2005), ”Tinerețe fără tinerețe” (2006), ”Ana” (2014). A fost naratorul din filmul ”O legendă vie” (2008) și a jucat în serialul de televiziune ”Fetele marinarului” (2009).

În zilele noastre, un basm înseamnă, din fericire pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorinţa de a ne regăsi în vise, dorinţa de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el şerpele, sunt foarte puternici şi foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiţi că pentru noi, şi în numele nostru, pot să biruie răul, cel puţin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până când ei din nou se vor alia şi vor face ca din victorie în victorie viaţa noastră să nu fie plicticoasă şi atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi şi o a doua bătălie, şi o a treia bătălie, şi că până la urmă noi şi ai nostri vom învinge.

În paralel cu activitatea sa de pe scenă, Mircea Albulescu a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile. De asemenea, a avut roluri și în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română. Tot în cadrul Televiziunii Române, a fost prezentator al emisiunii ”Istoria literaturii române” realizată de Cornel Mihalache (2004), iar la Pro TV a prezentat emisiunea ”Am întâlnit și români fericiți” (1997-1998).

Iată că îmi permit să fac o paralelă între credinţa fiecăruia dintre noi şi basmele care de fapt sunt, după părerea mea, cea mai frumoasă întruchipare a credinţei noastre întru bine, întru frumos, întru vindecare, întru noroc.

Ca scriitor, a fost prezent în presa de specialitate cu cele mai diverse producții literare, de la poezie la eseistică: ”Vizite” (1985), ”Pajura Singurătății” (1994), ”Bilete de favoare” (1996), ”Baraka” (1999), ”Bazar sentimental” (2000), ”Fluture în lesă de aur” (2002), ”Clanțe” (2005), “Pardon, 80!!!” (2014).

La sfârșitul anului 2009, actorul a fost protagonistul primului CD din colecția “Mari actori români”, numit “Fluture în lesă de aur” și care conține recitalul a 26 de texte poetice.

A fost societar de onoare al Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București (din 2002) și membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Senatului UNITER (din 2002) și al UCIN.

Distins cu numeroase premii ATM, ACIN, ale festivalurilor de film de la Costinești, a primit Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii și Cultelor (2003), Premiul pentru întreaga activitate, la Gala premiilor UNITER (2005), Premiul ”Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului din partea Academiei Române (2006), Diploma de onoare și Medalia jubiliară ”Magna cum Laudae” din partea Senatului Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Premiul de excelență pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc conferit de Centrul Național al Cinematografiei, Premiul de Excelență cu prilejul Galei de închidere a celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2009)

Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns şi eşti fericit, te scarpini şi spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poţi să te întovărăşeşti pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum şi de la noroi şi glod treci pe la pădure, şi de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franţuzul şi până la urmă, cine ştie, unii dintre ei ajung şi la asfalt. Iată că drumul este cel mai important şi nu neapărat să ajungi. Dacă ai ajuns, ce faci? Ai ajuns şi pe urmă ce faci?

I-au fost conferite Ordinul serviciul Credincios în grad de Comandor în 2000 și Ordinul meritul Cultural în grad de Mare Ofițer în 2004.

În cadrul Galei Festivalului Comediei Românești ”festCO 2010”, desfășurat în mai 2010, Mircea Albulescu a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. La 29 octombrie 2010, actorului i-a fost oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București.

Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama şi tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun “a fost”, pentru că atâta vreme cât eu “mi-s”, înseamnă că şi dânşii “îs”. “S”-ul ăla ne uneşte, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi şi ai noştri.

Din 2011, maestrul Mircea Albulescu are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții noastre culturale. Totodată este Cetățean de onoare al orașului București.

În decembrie 2014, a fost premiat pentru “profesionalismul și dăruirea cu care slujește teatrul românesc”, cu prilejul Galei Premiilor Brâncoveanu, iar în martie 2015 i-a fost acordat Premiul de Excelență cu prilejul celei de-a XV-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural.

Leave A Reply

Your email address will not be published.