28 decembrie 1895, în cafeneaua „Grand Café” din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière

0 421

893 – Un puternic cutremur distruge orasul Dvin vechea capitala a Armeniei, fondata in sec. IV de regele Khosrov III Kotayk (care a domnit din 330 pana in 338).

A fost reconstruit in Evul Mediu devenind un centru comercial infloritor cu 100000 de locuitori.Orasul a fost abandonat in timpul invaziei mongole in secolul al XIII-lea si a cazut in ruina.

1065 – In Anglia este inaugurata catedrala Westminste Abbey.

Abația Westminster ( în limba engleză Westminster Abbey) este biserica cea mai cunoscută din Londra. Construcția sa a început în secolul XI. Este mormântul majorității regilor și reginelor engleze, dar și a mai multor oameni celebri. Colțul poeților aduce onoruri scriitorilor Regatului Unit. Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această abație. Westminster Abbey este cea mai veche și mai faimoasă dintre catedralele din Londra.

Acolo a fost un locaș de cult încă din secolul al VII-lea, când conform legendei, Sf Petru a fondat o biserică care purta numele lui.

Clădirea actuală este rezultatul reconstrucției care a fost începută de Henry III în 1245, apoi continuată în 1745.

Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această biserica,de la încoronarea lui Harold al II-lea în 1066, iar biserica adăpostește mormintele multor regi și regine, incluzându-i pe Elizabeth I, Mary, Regina Scoției și Henry VII.

De asemenea aici se afla și morminte de poeți, polticieni și eroi de război, printre care “Soldatul Necunoscut”, care a luptat în primul Război Mondial.

1612 – Pluto este pentru prima dată observat de către Galileo Galilei, dar este catalogată doar ca o stea fixă. 

Abia peste 234 de ani, această planetă va fi considerată o nouă planetă a sistemului solar. În 2006 a primit statutul de planetă pitică.

Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în lucrări mai vechi) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca masă după Eris și, ca volum, cea mai mare planetă pitică. A fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai numesc plutine.

Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii.

1795 – În Canada, începea constructia Străzii Yonge (Ontario) – considerate astăzi cea mai lungă stradă din lume (1896 kilometri). Yonge St.

Strada Yongese intinde pe distanta uluitoare de 1.896 kilometri – mai mare decat distanta dintre Bucuresti si Paris. Strada porneste de pe malul din Toronto al lacului Ontario si se avanta spre nord-vest, de-a lungul Autostrazii 11, inspre Raul Rainy, din Ontario, la granita cu statul american Minnesota.

Exista si surse – chiar Cartea Recordurilor Guinnes este una – care nu mai aseaza Yonge in postura celei mai lungi strazi din lume, inlocuind-o cu Autostrada Pan-Americana, careia ii acorda titlul de cel mai lung “drum rutier”.

Yonge Street este o arteră de circulație majoră a Canadei, care pornește din Toronto (malul lacului Ontario), spre nord (North Bay), arcuindu-se spre nord-vestul provinciei Ontario. A fost recunoscută în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai lungă stradă din lume -1896 km- construcţia sa reprezentând un eveniment naţional cu semnificaţie istorică.

O mare parte a arterei urmează un vechi traseu al aborigenilor care lega Lacul Ontario de partea de nord a regiunii. Yonge Street a reprezentat, de asemenea, traseul pentru prima linie de metrou în Canada. Strada a fost numită astfel ca un omagiu adus lui Sir George Yonge, expert în drumurile antice romane.

1840 – S-a născut Ion Kalinderu, jurist, membru al Curţii de Arbitraj de la Haga, membru şi preşedinte al Academiei Române; (d.11.12.1913).

Ioan Kalinderu s-a născut într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”.

A urmat studiile liceale la București, iar cele universitare la Facultatea de Drept din Paris, unde și-a luat doctoratul.

În magistratură a parcurs toate gradele și a ajuns consilier la Curtea de Casație și membru al Curții de Casație de la Haga

Un calator francez, Ulysse de Marsilac, trecand prin tara noastra descrie astfel acest mijloc de transport:

“Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt intr-adevar- cu bancile lor din catifea rosie- de o rara elegant si foarte confortabile. Fara zguduituri, aluneci pe sinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate cand esti obisnuit cu scuturaturile birjei pe caldaram.

Cu cinzeci de bani poti face o plimbare incantatoare pana la capul  Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecand pe la Sfantul Gheorge, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul National, strazile Stirbei Voda, Luterana, Fantana Rosie si Targusor, pana la bariera Mogosoaiei, si ce de felurime de pasageri! Oboreni, pana la Sfantul Gheorge, bancheri si samsari!, pana la piata Teatrului si apoi plimbareti care se duc pe sosea.”

1868 – S-a născut  Bucura Dumbravă – pseudonimul scriitoarei Fany Seculici.

Născută la Bratislava, s-a stabilit în România de la vârsta de cinci ani. Pasionată excursionistă, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful Omul. Unul dintre romanele ei, “Pandurul”, a fost pus în scenă de Ion Şahighian, în 1942 (d.30.01.1926).

Drumeata neobosita, Bucura Dumbrava e una din initiatoarele turismului românesc. Împreuna cu geograful Mihail Haret si scriitorul Emanoil Bucuta, ctitor al “Hanului Drumetilor”, ia initiativa întemeierii unei asociatii care sa lupte prin toate mijloacele pentru “infiltrarea gustului de excursiuni în marea masa a populatiei si pentru înfiintarea de Parcuri Nationale în România”.

Aceasta asociatie era necomerciala, cu scopuri exclusiv stiintifice, culturale si sportive. Comitetul stiintific cuprindea pe Simion Mehedinti pentru geografie, pe Bucura Dumbrava pentru literatura, pe Mihail Haret pentru turism. Aceasta asociatie inaugureaza în vara anului 1920 seria excursiilor colective sub conducerea lui Mihail Haret si Bucura Dumbrava.

S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la București în 1873.

A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română.

Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea “Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.

Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: “Der Haiduck” (Regensburg, 1908) – o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; “Der Pandur” (Regensburg, 1912) – o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, “Sarea Norodului”, evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut.

Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat “Hanul Drumeților”.

Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, “Cartea munților” (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuța.  Această carte a fost denumită de Perpessicius un “adevărat vademecum al drumețiilor”.

În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: “Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă”.

Vârful Bucura Dumbravă, sau mai simplu Vârful Bucura, cu o înălțime de 2503 m, este al doilea vârf ca înălțime din Munții Bucegi, fiind depășit cu doar 2 metri de Vârful Omu. Mai este denumit uneori și Vârful Ocolit. Această denumire este posibil să vină de la faptul că traseul spre Vârful Omu ocolește practic Vârful Bucura pe curba de nivel. Denumirea de Bucura Dumbravă a fost primită în memoria scriitoarei Ștefania Seculici, care a fost o promotoare în literatura turismului montan și care și-a luat pseudonimul Bucura Dumbravă.

Vârful Bucura Dumbravă este ceva mai puțin cunoscut, fiind eclipsat de vecinul său cu doar puțin mai înalt dar mult mai renumit, Vârful Omu.

În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea “Ceasuri sfinte” (București, 1921), apoi a tradus cartea “La picioarele învățătorului” (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.

În anul 1927, a părut lucrarea postumă “Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori” (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.

1869: Dentistul William Finley Semple din Mount Vernon, Ohio, era primul care primea un patent pentru guma de mestecat, obtinand certificatul numarul 98.304 al S.U.A. 

Istoria gumei de mestecat, este, insa, una destul de lunga. Grecii antici mestecau “mastic” – o guma facuta din rasina copacului mastic. Mayasii mestecau o guma (Chicle) facuta din seva copacului sapodilla. Indienii din America de Nord rugumau uscatura din molid si au transmis acest obicei colonistilor.

Primii colonisti americani faceau guma de amestecat din uscatura de molid si ceara de albine. In 1848, John B.Curtis a facut si vandut prima guma de mestecat care a fost numita State of Maine Pure Spruce Gum (Guma Pura de Molid a Statului Maine). In 1850, Curtis a inceput sa comercializeze gume din parafina cu aroma, care deveneau pe zi ce trece mai populare decat guma din molid. In 1869, Antonio Lopez de Santa Anna I-a prezentat lui Thomas Adams produsul “Chicle”, iar acesta a patentat aparatul de producere a gumei de amestecat in 1871. In 1888 o guma Tutti-Frutti, lansata de Thomas Adams a devenit prima guma care a fost vanduta in automate cu fise pentru dulciuri, in statiile de metro din New York.

Prima guma de mestecat care facea si baloane a fost inventata de Frank Henry Fleer in 1906. A botezat-o Blibber-Blubber. Reteta a fost inbunatatita de Walter Diemer care a numit inentia sa Double-Bubble. In Japonia, astazi, un producator de guma sustine ca produsul sau contine un extract de Pueraria mirifica, care poate sa mareasca sanii si sa tonifieze musculatura.

1872 – Intră în exploatare la Bucureşti, prima linie de tramvai cu cai pe traseul Calea Tîrgoviştei, Podul Mogoşoaiei, Teatrul Naţional, străzile Biserica Enei, Colţei, Academiei, Piaţa Sfîntul Gheorghe, Moşi.

Tramvaiul cu cai a fost introdus în Bucureşti în decembrie 1972 şi a circulat până în 1929, deşi tramvaiul electric a fost introdus în 1894 (municipalitatea dispunea de un foarte mare număr de cai rămaşi de la trupele de cavalerie demobilizate din perioada războiului de independenţă). Roţile exponatului sunt fabricate la Edimburg (Scoţia) şi foarte probabil şi restul boghiului. Nu se cunoaşte cine a fabricat caroseria.

În 1871, „Societatea Anonimă Română de Tramvaie”, cu capital englez şi belgian, a obţinut autorizaţia de a instala, pe unele străzi, linii de fier, pe care să circule primele tramvaie trase de cai.

Un an mai târziu, societatea introducea primele trei linii de tramvaie cu cai din Capitală, care circulau pe rutele Bariera Mogoşoaiei – Calea Moşilor (prin Str. Fântânei, Teatrul Naţional, Sf. Gheorghe, Hotel Atena, Str. Romană), Şoseaua Bonaparte – Calea Călăraşilor (via Şcoala Comercială, Sf. Gheorghe) şi Sf. Gheorghe – Calea Văcăreşti. Tramvaiele trase de cai erau galbene, vatmanii aveau uniforme şi şepci roşii, stăteau pe platforma din faţă şi îndemnau caii cu lovituri de bici. Controlorii, îmbrăcaţi asemnător vatmanilor, erau străini pentru că englezii aveau mai multă încredere în ei decât în bucureşteni, potrivit almanahului Flacăra, publicat în 1982.

Dacă erau prinşi fără bilet, oamenii erau obligaţi să achite călătoria, dar cum viteza tramvaielor trase de cai era mică, mulţi săreau din mers ca să scape de plata călătoriei.

Fiecare dintre vagoanele tramvaiului cu cai avea 10 locuri, iar atunci când acestea erau ocupate, la scară apărea tăbliţa “complect” şi nimeni nu mai putea să urce pentru că era interzisă călătoria în picioare.

Tramvaiele trase de cai aveau o capacitate de 20 – 25 călători, circulau cam la 10 minute, între orele 6 şi 10 seara, iar preţul biletului varia în funcţie de confortul asigurat şi de distanţa parcursă. De cele mai multe ori vehiculele erau arhipline, iar oamenii mergeau pe scări şi pe tampoane. Cum viteza lor era redusă, mulţi puteau coborî din mers. Liniile care treceau pe dealul Uranus sau pe ruta Şerban Vodă-Bellu se foloseau cai de urcuş, care ajutau atelajul în pantă şi erau deshămaţi apoi. Vatmanii respectau întocmai traseul şi programul pentru că orice întârziere sau abatere era penalizată prin reducerea salariului.

Biletul, pentru un kilometru, costa 0,20 lei, iar pentru imperială (la etaj), preţul era la jumatate. Vagoanele care circulau vara erau deschise, cu băncuţe pe ambele părţi, iar cele de iarnă, aveau un fel de copertine culisante. În anii următori, aceste mijloace de transport au fost îmbunătăţite: s-a asigurat iluminatul pe timp de noapte, în staţii se puteau amenaja prăvălii, iar pe tăbliţe era obligatorie menţionarea traseului. Nu erau acceptate în vagoane persoanele murdare, iar limita admisa a numărului de călători nu trebuia depăşită.

1879 – Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. 

În noapte de 28 decembrie 1879, a avut loc o catastrofă feroviară pe podul de pe râul Tay.

În cursul unei furtuni nocturne teribile, trenul care făcea ruta între Edinburgh şi Dundee a derait prin trecerea pe podul lung de pe râul Tay din Scoţia, provocând căderea a 13 traverse. Din cei 75 de călători care se aflau în momentul impactului în tren nu a scăpat niciunul!

La scurt timp după ce s-a produs această tragedie, se susţine că mai multe fantome au început să bântuie împrejurimile. În 1887, podul a fost reconstruit  şi traficul feroviar s-a restabilit însă, un an mai târziu, la 28 decembrie, s-a observat trecerea unui tren neprogramat care a dispărut miraculos în momentul în care a ajuns la mijlocul podului. Un tren fantomă!

Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs unde de șoc în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.

1895 – În cafeneaua „Grand Café” din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière.

Cinematografia s-a născut în 28 decembrie 1895 la Paris, când 33 de spectatori plăteau câte un franc pentru a descoperi primele imagini animate ale fraţilor Lumière. De atunci, a şaptea artă a vrăjit întreaga lume, a devenit un fenomen cultural global şi o industrie enormă, cu mai mult de un milion de filme produse şi încasări anuale de zeci de miliarde de dolari.

Frații Auguste și Louis Lumière, sunt copiii industriașului francez Antoine Lumière, proprietarul unei uzine de aparate de fotografiat. Cei doi erau fotografi de meserie. August Lumière s-a născut la 19 octombrie 1862 și a murit la 10 aprilie 1954. Louis Lumière s-a născut la 5 octombrie 1864 și a murit la 6 iunie 1948. Cei doi sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematografică.

1908 – Cutremurul din Messina din anul 1908.

La data de 28 decembrie 1908, un puternic cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc în apropiere de orașul Messina, cel de-al treilea oraș ca mărime din Sicilia, Italia.

Orașul Messina a fost distrus aproape în întregime de acest cutremur ce a avut o durată de peste 50 de secunde și a dus la moartea a peste 75.000 de oameni numai în această zonă. Pe partea continentală a Italiei dincolo de Strâmtoarea Messina, cutremurul a ajuns până în zona Cosenza, făcând una cu pământul oraşele Terranova şi Reggio di Calabria, precum şi nenumărate sate aflate pe coasta Mării Tireniene.

În insula Sicilia, cutremurul a produs pagube uriaşe până departe în sud în oraşele Paterne, Vittoria şi Catania,făcând ca numărul total al persoanelor care și-au pierdut viaţa în acest cutremur să fie de peste 120.000. de oameni. Acest cutremur a fost considerat unul dintre cele mai distrugătoare din istorie, replicile sale simțindu-se constant vreme de 5 ani.

Leave A Reply

Your email address will not be published.