5 februarie 1852, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului

0 290

2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare.

2003 – A intrat în vigoare Charta Constituţională a Serbiei şi Muntenegru, după adoptarea de către Parlamentul Federal de la Belgrad.

2003 – Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia consiliului de administraţie al băncii centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro cu începere de la 01.03.2003, în detrimentul dolarului SUA.

1999 – A avut loc reuniunea Comitetului Internaţionalei Socialiste pentru Europa Centrală şi de Est (Bucureşti, 5–6 feb.).

1991 – România a fost aleasă membră a Comitetului ONU pentru Resurse Naturale, la sesiunea anuală a ESCOSOC (Consiliul Economic şi Social al ONU).

1991 – Franţa, Spania şi Italia au semnat protocolul cu privire la elaborarea unui sistem comun de rachete antiaeriene.

1990 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român ( director Horia Bernea ), continuatorul unor îndelungate tradiţii muzeale datând încă din 1875, când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă.

La 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, „Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”.

1971 – A avut loc aselenizarea navei cosmice americane „Apollo 14”, care a fost lansată la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard.

1958 – O bombă cu hidrogen americană s-a pierdut în Oceanul Atlantic.

Bomba nucleară de 3500 kg s-a pierdut în apropierea coastelor statului Georgia, după ce avionul care transporta bomba s-a ciocnit în aer cu un avion de vânătoare. Bomba nu a fost găsită nici până acum.

1956 – Au luat sfârşit Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina d’Ampezzo, Italia.

Au participat reprezentanţi a 32 de naţiuni; 821 de atleţi (134 femei şi 687 bărbaţi) s-au întrecut în 24 de probe olimpice, între 26 ianuarie şi 5 februarie.

1953 – A murit (în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor), omul politic ţărănist Iuliu Maniu; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă.

1949 – Prin strădania acad. Radu Cernătescu (1894-1968) a fost fondat, la Iaşi, Institutul de Chimie, care din 1964 şi-a schimbat numele în Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”.

Institutul efectuează cercetări fundamentale în domeniul chimiei şi fizicii compuşilor macromoleculari şi în domeniul sintezei de polimeri.

1935 – A avut loc constituirea organizaţiei Frontul românesc, din aripa de dreapta a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Alexandru Vaida-Voievod.

Frontul românesc a editat publicaţia cu acelaşi nume din 1935 până în 1938. Organizaţia şi-a încetat activitatea la 30 martie 1938.

1919 – A fost creată compania United Artist (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut.

1896 – A văzut lumina zilei Nicolae Bagdasar, filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943; profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic – Grecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).

Ca secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), a întemeiat Editura Filosofică (1930 – 1944) și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943).

A fost asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București (din 1 februarie 1928), asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940, acesta a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.

La universitatea ieșeană a devenit profesor titular la catedra de Filosofie Generală (Epistemologie și Metafizică), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane (1942 – 1949).

Destituit din învățământul superior (1949), a devenit director de secție al Institutului de Istorie din București (1949 – 1950), apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), între anii 1953 – 1956, coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956 – 1958).

După pensia de merit (1959), a lucrat la revizuirea operei sale, pentru o viitoare reeditare, până la dispariția sa din 21 aprilie 1971.

A colaborat la numeroase reviste de specialitate și de cultură din țară și străinătate. Lucrările sale, de proporții, de valoare actuală, au fost elaborate de pe poziții raționaliste.

1889 – Ministrul de externe al României, P.P. Carp, a cerut Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor, din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care era în curs de organizare la Bucureşti, o „odae mare în casele ce ocupă”. În aceeaşi zi, directorul general al telegrafelor şi poştelor a răspuns că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1 aprilie „să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române, ce este în ajun, a se înfiinţa spaţiul solicitat.

1876 – A apărut prima revistă română de medicină din Transilvania, Higiena şi şcoala, editată de Paul Vasici–Ungureanu.

1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania și Banatul au rămas încorporate Ungariei, Transilvaniei anulându-i-se autonomia.

Perioada 1859-1866 a fost una deosebit de dificilă pentru statul austriac. Înfrânt în mai multe bătălii, în fața armatelor piemonteze, franceze și prusace, a existat posibilitatea dispariției acestui stat, care stăpânea numeroase popoare și teritorii străine. În aceste condiții, împăratul austriac Franz Joseph I a găsit soluția menținerii statului său prin acordarea unor importante concesii maghiarilor. Astfel, s-a încheiat Acordul austro-ungar privind constituirea monarhiei dualiste Austro-Ungaria. Îngrijorat de intensificarea luptei popoarelor aflate sub stăpânirea Sa, împăratul a preferat realizarea acestui compromis cu nobilimea maghiară, care deținea cele mai importante poziții politice și economice, în cadrul statului, după cele ale austriecilor.

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană, nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică: Imperiul austriac și regatul maghiar.

Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania. Din punct de vedere constituțional, monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria a dobândit dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu. De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale. Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Cisleitania avea capitala la Viena și cuprindea inclusiv teritorii locuite de sloveni, cehi, polonezi, ruteni și de românii din Bucovina (fosta parte a principatului Moldovei).

Teritoriile formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită indulgență culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalmația. Partea ungară a Imperiului, denumită Transleitania, avea capitala la Budapesta și cuprindea inclusiv teritoriile locuite de croați, sârbi, sloveni și de românii din Transilvania și Banat.

Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

În anul 1867, data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a Austro-Ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia, erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.Austriecii și ungurii aveau aceleași drepturi.

La data de 8 iunie 1867, împăratul Franz Joseph I (1848-1916) a fost încoronat inclusiv rege al Ungariei. Statul austriac a fost salvat, prin acest compromis făcut nobilimii maghiare, pentru încă o perioadă de 51 de ani. Numeroase popoare se aflau, în continuare, sub dominație străină, dualistă și erau supuse unui amplu proces de deznaționalizare. Deosebit de dificilă a fost situația popoarelor din teritoriile dominate de unguri, așa cum a fost și cazul românilor din Transilvania și Banat, care erau lipsiți de numeroase drepturi și supusi, după anul 1867, unui amplu proces de maghiarizare forțată.

1861 – S-a înfiinţat, la Sighet, Asociaţia pentru Cultura Poporului Român din Transilvania, care a avut o mare contribuţie în pregătirea cultural-naţională a românilor aflaţi în imperiul habsburgic.

1852 – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului.

Muzeul Ermitaj, din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai vechi și mai mari muzee de pe mapamond, a fost deschis publicului larg pe 5 februarie 1852. El a fost creat de Ecaterina cea Mare încă din anul 1764; colecțiile, care adună peste 60.000 de piese expuse în aproximativ o mie de săli, alături de circa trei milioane de obiecte de mare valoare culturală și istorică păstrate în spații care nu sunt deschise publicului, își au domiciliul în șase clădiri istorice, printre care și Palatul de Iarnă (foto), situate pe malul râului Neva. Pe lângă numeroasele piese din Antichitate și de colecția de opere de artă europene din perioada clasică, în acest muzeu se găsește și o colecție unică în lume de argintărie sasanidă.

Muzeul Ermitaj, situat în inima orașului Sankt Petersburg, Rusia, pe malul Nevei, în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Mai mult de 60.000 de piese sunt expuse în aproximativ 1.000 de săli, în timp ce 3 milioane de obiecte sunt păstrate în rezervă. Muzeul prezintă, pe lângă numeroase piese ale antichității, o colecție de opere de artă europene a perioadei clasice care se numără printre cele mai frumoase din lume, alături de cea a muzeului Luvru și muzeului Prado. Printre operele expuse figurează picturi ale maeștrilor olandezi și francezi ca Rembrandt, Rubens, Matisse și Paul Gauguin. Aici pot fi găsite o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, cât și 31 de picturi ale lui Pablo Picasso. Muzeul are 2500 de angajați. Clădirile ce adăpostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt-Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.

1851 – S-a născut, la Brăila, Ştefan C. Hepites, fizician şi meteorolog roman, membru titular al Academiei Române (1902); cel care a înfiinţat, în 1878, la Brăila, prima secţie meteorologică românească.

Ca profesor universitar, a publicat, în 1882, un „Curs de fizică”, fiind primul curs de fizică generală de nivel superior redactat în limba română.

Este considerat fondatorul şi organizatorul studiilor meteorologice din România. A creat, în 1884, Institutul Meteorologic din Bucureşti, pe care l-a condus până în 1908.

1836 – A apărut, la Bucureşti, până la 1838, sub redacţia lui Ion Heliade-Rădulescu şi Aaron Florian, Muzeul naţional, gazetă literară şi industrială, supliment săptămânal al Curierului românesc.

1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Roman, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler.

1679 – A încetat din viaţă Joost van den Vondel, poet şi dramaturg olandez. Împreună cu Pieter Corneliszoon Hooft (1581-1647) şi Constantijn Huygem (1596-1678), a reprezentat „epoca de aur” a literaturii olandeze.

Dramele sale baroce, cu subiecte biblice şi mitologice (Paştele evreiesc, 1612; Ierusalimul distrus, 1620; Inocenţa distrusă, 1625; Lucifer, 1654) au fost la mare căutare de-a lungul timpului.

În poezie, acesta a abordat toate genurile, situându-se printre marii poeţi ai secolului al XVII-lea (Poezii, 1647; Poezii diferite, 1682).

1286 – Filip „cel Frumos” a fost încoronat, la Reims, rege al Franţei, până în 1314.

Filip „cel Frumos” a fost fiul regelui Filip al III-lea (1245-1285) și al reginei Isabela d’Aragon (1247-1271). La data de 14 august 1284 s-a căsătorit cu Ioana I de Navara, astfel devenind regele Navarei din 1284 până în 1305, când a decedat Ioana.

Leave A Reply

Your email address will not be published.