23 martie 1998, pelicula „Titanic” a adunat nu mai puțin de 11 trofee Oscar, egalând filmul „Ben-Hur”, care stabilise recordul pentru cele mai multe premii câștigate

0 298

1749 – S-a născut Pierre Simon Laplace, astronom, matematician, fizician francez (d. 1827)

A formulat ecuația Laplace și a pus la punct transformata Laplace, care apare în multe ramuri ale fizicii matematice, un domeniu în al cărui dezvoltare a jucat un rol esențial. Operatorul Laplace, utilizat pe scară largă în ecuațiile cu derivate parțiale, este, de asemenea, numit după el.

Cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile, denumit uneori „Newton al Franţei”.

Este celebru datorita ipotezei sale cosmogonice, cunoscuta sub numele Kant-Laplace, potrivit careia sistemul nostru solar s-a format dintr-o nebuloasa aflata in rotatie.

A fost conte al Primului Imperiu Francez (din 1806) și marchiz din 1817, după restaurația Bourbonilor.

1813 – S-a născut poetul roman Cezar Boliac; (d. 25 februarie 1881).

A fost unul dintre fruntașii revoluției din1848, un poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar roman.

A participat la toate acțiunile revolutionare importante din anul 1848, fiind prezent la citirea proclamației revoluționare. A fost însărcinat “să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, “Scrisori”).

A fost de asemenea secretar al Guvernului provizoriu revolutionar, vornic al Capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor.

După înfrângerea revoluționarilor, a luat drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic ‘Espatriatul’, care are ca subtitlu “Dreptate, Frăție”.

În toamna lui 1849 a trebuit să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri).

Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul sau intitulat “Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821″ și revista ‘Buciumul’, care avea mai mult un caracter politic, fără a lipsi insa din ea literatura.

Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857 devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a domnitorului Cuza.

În 1867, deputat fiind, îşi asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale.

A fost unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.

 1821 – În Franța, la Les Baux este descoperită bauxita.

Bauxita este un produs de dezagregare compus din pamanturi rosii sau laterita, care a fost descoperit pentru prima data in localitatea Les Baux-de-Provence, situata in sudul Frantei. Denumirea minereului provine de la aceea a localitatii in care a fost descoperit.

Bauxita este unul dintre cele mai importante minereuri de aluminiu și se compune în cea mai parte din mineralele ce conțin aluminiu.

Bauxita este o roca sedimentara care e formata din geluri si agregate cristaline de hidroxizi de aluminiu in proportie de pana la 75% si restul apa.

Din circa 95 % din bauxita exploatată se obține aluminiu, cantități mai mici sunt folosite la producerea produselor chimice ce conțin aluminiu, în producerea abrazivelor și materialelor rezistente la foc. Un produs auxiliar ce se mai obține în afara aluminiului este galiul.

Bauxita în recipienți sub presiune încălzită la temperaturi de 150 – 200 °C într-o baie alcalină de sodă va fi separat ulterior prin metoda Bayer aluminiul de aluminat.

 1839 – A fost consemnata prima utilizare cunoscuta a expresiei americane ”OK” (oll korrect), in cotidianul american ”Boston Morning Post”.

O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen de jargon care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre.

Expresia OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England la vremea aceea, in data de 23 martie.

Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat aceasta expresie. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind considerata prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură.

În 1919, presedintele Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie înlocuită de ortografierea mai modernă “okay”.

Dicţionarul de limbă Choctaw, scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma spusele presedintelui Wilson. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”.

Deşi se insistă asupra ortografierii OK . Multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografiere: poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”, „k” sau „kk”.

1840 – Prima fotografie clară a Lunii, făcută de John William Draper.

Fotografia a fost realizată cu ajutorul unui dagherotip – aparat  inventat de către Louis Daguerre, părintele fotografiei. Și tot John William Draper este și cel care a realizat și primul portret fotografic al unei femei -portretul lui Dorothy Draper (sora sa).  O fotografie realizată în același an, 1840.

1847 – De Paște, un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București.

Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile.

Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu.

Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului.

Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“: „Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“.

„Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane.

„La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane“.

Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării.

Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia, „Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate, 700.000 lei.

„Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor.

Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate.

Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală a ţării unite“.

1847 – S-a născut Alexandru D. Xenopol, istoric, filosof, critic literar român (d. 1920)

La 23 martie 1847 (după altă versiune la 24 martie 1847) se naşte la Iaşi, Moldova, Alexandru Dimitrie Xenopol – academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român.

Alexandru D. Xenopol, istoric, filosof si critic literar, membru al Academiei Romane, autorul celui dintai tratat de “Istoria Romanilor”. Este printre cei mai mari istorici romani, alaturi de Nicolae Iorga. Alexandru Dimitrie Xenopol avea parinti de origine aromana, iar potrivit unor alte surse istorice s-ar fi nascut in 24 martie, la Iasi.

Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). A devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani. Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi. A fost ales, in 1893, membru titular al Academiei Romane, dar si membru al altor academenii din tara si strainatate.

Alexandru D. Xenopol a respins ”Teoria” lui Roesler privind disparitia inaintasilor romanilor din Dacia Traiana”,insa lucrarea sa de capatai este ”Istoria Romanilor din Dacia Traiana”, lucrare structurata in sase volume si totalizand aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859. Savantul roman a murit la 27 februarie 1920 in Bucuresti.

Alexandru Dimitrie Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, Istoria românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atît de Mihail Kogălniceanu cît şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea cînd aceste idei erau parte esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848. Xenopol este considerat cel mai mare istoric român după Nicolae Iorga.

În plan educaţional, ca profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie şi istorici români.

Simultan cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate ştiinţifică, atît ca autor, publicînd numeroase lucrări şi studii în presa ştiinţifică a vremii, cît şi ca editor, redactor şi director al Revistei “Arhiva”, apărută la Iaşi.

1887 – S-a născut la Madrid pictorul Juan Gris (José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez);( d. 11 mai 1927 in Franta).

A fost alături de Pablo Picasso si Georges Braque unul din principalii reprezentanți ai curentului cubist in pictura.

La inceput, Gris a pictat in stilul analitic al Cubismului, dar dupa 1913 a inceput sa treaca la Cubismul sintetic, devenind un reprezentant permanent, folosind mult colajele de hartie. Spre deosebire de Picasso si Braque, ale caror lucrari au fost monocromatice, Gris a pictat intro armonie de culori luminoase si indraznete in combinatii inedite in maniera prietenului sau, Matisse.

A decedat la Boulogne-sur-Seine (Paris) in in primavara anului 1927 la varsta de 40 de ani, lasandu-i singuri pe sotia sa, Josette si fiul Georges.

Pretul cel mai mare la o licitatie pentru lucrarile sale a fost de 20.8 milioane $ pentru lucrarea sa, “Livre,pipe et verres”.

1898 – Se adoptă Legea învățământului secundar și superior

 elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior.

or istorice ale dezvoltarii Romaniei dupa cucerirea independentei de stat la 1877. Se avea in vedere, si pentru aceste trepte scolare, orientarea spre nevoile concrete ale tarii, in domeniul economiei si vietii sociale, al culturii si stiintei. In raportul de prezentare a legii in Parlament se arata ca actul normativ era menit „sa satisfaca trebuintele invatamantului secundar si superior potrivit cerintelor culturii moderne si nevoilor reale ale tarii“. In aceeasi expunere se mai preciza: „Ideea care ne-a calauzit in alcatuirea noului proiect a fost sa dam invatamantului o astfel de organizare incat sa satisfaca nevoile actuale ale statului si sa aiba in acelasi timp destula elasticitate pentru a garanta dezvoltarea treptata a invatamantului, in paralel cu progresul ce-l face statul roman“ .

Prin reorganizarea liceului, conform legii se realiza trecerea de la liceul unilateral la liceul cu trei sectii – clasica, moderna, reala -, oferindu-se tineretului posibilitatea de a se pregati temeinic pentru viitorul lui si al tarii, angajata in actiunea de modernizare complexa, cat si pentru a se inlesni dezvoltarea personalitatii tinerilor in acord cu aptitudinile lor.

O comparatie a programelor scolare vechi cu cele noi arata ca se promovau metode pedagogice rationale prin care se solicita profesorului „sa nu faca apel la memoria scolarilor decat atunci cand invatamantul nu-i poate tine locul“, obiectivul esential fiind „a se dezbraca invatamantul, cat mai mult posibil, de caracterul abstract si pur teoretic“.

Timpul a confirmat consistenta cunostintelor din liceu, ca urmare a organizarii predarii potrivit conceptiei lui Spiru Haret, asa cum spunea C. Radulescu-Motru „isi formau personalitatea romanul producator, romanul vanzator si cumparator, cand se dezvoltau, prin acomodarea la noi cerinte nenumarate indeletniciri ale muncii fizice si intelectuale“. Tot C. Radulescu-Motru afirma ca „generatia tanara are misiunea sa grabeasca insanatosirea societatii romane. De aceasta misiune sunt legate multe si grele indatoriri“ fiind necesar sa se uneasca la un loc „entuziasmul faptei cu maturitatea judecatii“.

Perioada care a urmat adoptarii Legii lui Spiru Haret a confirmat intru totul opinia lui C. Radulescu-Motru, mai ales daca tinem seama si de prevederile Legii invatamantului profesional din 1899, conceputa astfel incat sa raspunda – la randul ei – nevoilor agriculturii, industriei si comertului, constituind o cerinta logica a momentului: era nevoie de „scoli multe si accesibile pentru toata lumea“.

1900 – În Creta, arheologul britanic Arthur Evans începe săpăturile arheologice, care vor duce la descoperirea unei noi civilizații antice, cea Minoica.

Sir Arthur John Evans (n. 8 iulie 1851 – d. 11 iulie 1941) a fost un arheolog englez. El a întreprins o serie de expediții în Grecia și mai ales în Creta, contribuind esențial între 1900-1931 la descoperirea și restaurarea palatului minoic din Cnossos.

Civilizația minoică a fost o civilizație din epoca bronzului care a apărut pe insula Creta și înflorit din aproximativ secolul al XXVII-lea î.Hr. până în secolul al XV-lea î.Hr.. A fost redescoperită la începutul secolului datorită activității arheologului britanic Arthur Evans. Will Durant face referire la civilizația minoică ca „prima verigă din lanțul european”. Se consideră că primii locuitori ai Cretei au venit pe insulă acum cca. 128 000 ani, în timpul paleoliticului mijlociu. Cu toate acestea, până la începutul mileniului al V-lea î.Hr. nu au existat semnele unei agriculturi avansate.

Apariția acestei civilizații și perioadele de bruscă înflorire întrerupte de cataclisme rămân un mister.

Termenul minoic provine de la numele regelui legendar cretan Minos și a fost folosit pentru prima dată de arheologul englez Arthur Evans.

Civilizaţia minoică – creatoarea celei dintâi culturi avansate din istoria Europei – a fost considerată multă vreme ca având o origine exotică, africană. Dar un studiu genetic recent a dezvăluit adevărata ei natură.

Minoicii erau europeni „sadea”, nu proveneau din Africa, arată cercetările genetice bazate pe analiza ADN, realizate la Universitatea din Washington, SUA. Rezultatele au fost prezentate în jurnalul ştiinţific Nature Communications.

Concluziile cercetătorilor se bazează pe analiza genetică comparativă a ADN-ului extras din schelete vechi de cca. 4.000 de ani, provenite din cultura minoică din Creta, şi a ADN-ului provenit de la locuitori din trecut şi de azi ai Europei şi Africii.

„Ştim acum că întemeietorii primei civilizaţii europene avansate erau chiar europeni”, spune George Stamatoyannopoulos, genetician, unul dintre autorii studiului. „Erau foarte asemănători cu europenii neolitici şi cu cretanii actuali”.

Deşi pare pare foarte evidentă, această idee contrazice o teorie multă vreme acceptată, conform căreia vechii locuitori ai Cretei, din vremea civilizaţiei minoice, ar fi venit din nordul Africii.

Cultura minoică a apărut în Creta (insulă care aparţine acum Greciei) şi a cunoscut o epocă de înflorire în perioada 2.700 – 1420 î.e.n.

Sfârşitul ei a fost destul de brusc, iar cauzele lui rămăn încă enigmatice: unii cercetători cred că o erupţie masivă a vulcanului Thera, de pe insula Santorini, ar fi adus sfârşitul civilizaţiei minoice, în vreme ce alţii susţin că invazia miceniană a pus capăt acestei civilizaţii din Epoca Bronzului.

Cultura minoică a lăsat vestigii celebre: palatul regal din Knossos , descoperit de arheologi în urmă cu peste 100 de ani.

Când arheologul britanic Sir Arthur Evans a scos la lumină vestigiile magnificei construcţii, a fost de părere că ar exista o asemănare între arta minoică şi cea egipteană şi a emis ipoteza că această civilizaţie cretană ar fi fost „importată” din Egipt sau Libia.

Geneticienii au testat acum această ipoteză comparând ADN-ul mitocondrial provenit de la schelete minoice străvechi, găsite între-o peşteră din Creta şi având vârsta de 3.700-4.400 de ani, cu 135 de mostre de ADN provenite de la populaţii vechi şi moderne din Europa şi Africa.

Rezultatele arată că membrii civilizaţiei minoice erau neîndoielnic europeni, fiind foarte asemănători cu locuitorii de azi ai Cretei (mai ales cei din regiunea Platoului Lassithi, unde au fost descoperite scheletele) şi cu alţi europeni neolitici, dar diferiţi de populaţiile din Libia şi Egipt.

1917 – Proclamația regelui Ferdinand I, prin care se promite pământ și vot universal

La 23 martie 1917 în România are loc proclamaţia regelui Ferdinand I, în care promite pămînt ţăranilor şi drepturi cetăţeneşti. Promisiunile cuprinse în această proclamaţie sunt reluate de rege la 23 aprilie – 6 mai 1917.

1945 – Guvernul comunist a hotărât ca fermierii burghezi să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile. Totul, pentru un singur ţel: colectivizarea.

Considerat„Grânarul României“, Bărăganul a fost confiscat, aproape în totalitate, de regimul comunist. Zeci de mii de hectare de terenuri, conace moşiereşti, utilaje agricole sau animale au luat drumul Cooperativei Agricole de Producţie (CAP).

Imediat după ce sovieticii au ocupat România, în finalul celui de-al doilea război mondial, a fost instaurat regimul comunist condus de Petru Groza. Una din primele decizii luate de noua conducere „roşie“ a fost cea îndreptată împotriva deţinătorilor de terenuri şi exploataţii agricole. Secera şi ciocanul moscovit au tăiat adâncşi în inima Bărăganului. Nimeni nu a scăpat de furia confiscărilor abuzive, conacele boiereşti fiind transformate în puierii, grajduri sau magazii.Ţăranului din Ialomiţa, judeţ care cuprindea pe atunci toată zona Bărăganului, inclusiv judeţul Călăraşi, i s-au confiscat porcul din coteţ, calul din grajdşi chiar lenjeria intimă.

Nu mai aveau ce pune pe masă

Oamenii îşi amintesc şi acum cu mânie cum au rămas fără agoniseală. Mulţi dintre ei spun căle-a fost măturat şi grâul din hambare. „Eram copil, nu-mi dădeam seama de ceea ce se întâmplă, dar părinţii mei s-au îmbolnăvit. Am fost nevoiţi să părăsim casa din comuna Dichiseni şi să ne mutăm la Călăraşi pentru că nu mai aveam ce pune pe masă. La oraş, cu mare greutate, printr-o cunoştinţă, tatăl meu s-a angajat factor poştal şi aşa am reuşit să ne înjghebăm o gospodărie”, spune Ştefania Anghel, 76 de ani, pensionară

Au luat şi vaca din grajd 

„Într-o zi, m-am trezit cu o echipă de oameni de la Partid că au intrat în curte şi mi-au zis că cele patru hectare de pământ vor fi băgate în colectiv. În acea zi, mi-au luat şi vaca. Nu am avut ce să fac… Nimeni nu a vut ce face, ne-au luat tot“, spune  şi Gheorghe Bejgu (85 ani), din comuna Munteni Buzău. Bătrânul îşi mai aminteşte că naşul său, care a refuzat să predea cele zece hectare de teren şi animalele din curte pe care le deţinea, a fost „săltat“ de comunişti şi dus cu forţa la primărie. „L-au legat şi vroiau să-l ducă la primărie, să-l oblige să renunţe la pământ. Am înţeles că l-au bătut şi, într-un final, a renunţat la terenuri şi la animale. L-au lăsat doar cu găinile în curte“, spune Gheorghe Bejgu. De la un capăt al altuia al Bărăganului, echipele de comunişti, conduse de Comisia Judeţeană a Exploataţiilor Agricole, au trecut toate bunurile mobile sau imobile în proprietatea statului.

„Aveam şase pogoane de pământ… Într-o dimineaţă, m-am trezit că îmi intră în curte nişte băieţi în haine de piele, care mi-au pus o hârtie în faţă, pe care scria că renunţ la pământ. Am semnat, ce să fac? Mi-au luat şi calul şi căruţa. Offf, tată… Am trăi vremuri grele atunci. Am prins războiul, în ’46 a venit seceta, în ’47 a fost foamete, ne luaseră şi pământurile… A fost vai şi amar de noi, dar ne-a ţinut Dumnezeu în picioare“, spune şi Ilie Nistor (90 ani), un bătrân din comuna Jilavele.

Conacele, transformate în puierii

În anul 1945, în toată zona Bărăganului, regimul comunist a confiscat 467 de conace, 771 de case, 28.050 de hectare de teren arabil, 300 de hectare de vii, 268,05 de hectare de livezi, 1.315 de hectare de păduri, 266,5 de hectare de bălţi, peste 32.000 de animale, 788 de atelaje agricole cu tracţiune mecanică sau animală şi peste 2.200 de tone de cereale.

Printre capodoperele arhitecturale din Ialomiţa confiscate de comunişti, se numără conacul Bolomey, ferma-model de la Perieţi, conacul de la Maia- Catargi, casa memorială Ionel Perlea din comuna Ograda sau conacul Hagianoff de la Manasia. Acestea au fost transformate în puierii, magazii de depozitare, grajduri sau au fost lăsate în paragină.

O floare de mireasă, indispensabili şi furouri de damă

În „Istoria totalitarismului“, scrisă de Nicolae Ţiripan, actualul director al Arhivelor călărăşene, apar câteva aspecte privind aplicarea decretului 83/1949 din fostul judeţ Ialomiţa. Oamenilor le-au fost confiscate atunci chiar şi obiecte fără valoare, din orgoliul celor desemnaţi să se ocupe de exproprieri sau din dorinţa de a ieşi în evidenţă.

Dintr-un proces verbal încheiat la 15 octombrie 1949 reiese faptul că lui Gogu Sumbasacu, din Călăraşi, i-au fost înapoiate, îmbrăcămintea, lenjeria de corp şi de pat, confiscate greşit. Acţiunea a fost gândită în aşa fel încât, la finalul acesteia, proprietăţile şi stăpânii lor să fie distruse în totalitate. Obiectele confiscate şi, ulterior, înapoiate sunt: 7 flanele de corp, un pardesiu de copil, 2 bluze de damă de lână, 2 pijamale bărbăteşti, fulare, pulovere, cămăşi de damă, 2 şaluri de damă, o rochie de mireasă, un voal de mireasă, o floare de mireasă şi 5 perechi de lenjerie intimă de damă. De asemenea, i-au mai fost luate: 3 perechi de indispensabili, 2 corsete, 10 sutiene, 2 perechi ciorapi bărbăteşti, 4 furouri de damă, o cămaşă de piele de copil şi 9 rochiţe de copil.

Duşmanii poporului

În scrierile acelor vremuri, cei care deţineau pământ şi averi erau văzuţi ca duşmani ai clasei muncitoare: „moşierii expropriaţi sunt şi nu pot fi decât cei mai îndărjiţi şi înrăiţi duşmani ai celor ce muncesc. Ei au sabotat toate măsurile luate de guvern în sprijinul ţărănimii muncitoare, semănând panică, neîncredere şi duşmănie împotriva puterii de stat a oamenilor muncii.“ Haosul exproprierii a durat aproape trei ani, în anul 1948 fiind confiscate ultimele terenuri din Bărăgan. România a deschis, atunci, o pagină de istorie care a marcat generaţii întregi de oameni: comunismul.

1998 – Pelicula „Titanic” a adunat nu mai puțin de 11 trofee Oscar, egalând filmul „Ben-Hur”, care stabilise recordul pentru cele mai multe premii câștigate.

Drama “Titanic”, realizata in 1997, a avut incasari de peste un mliard de dolari si a fost recompensata cu 11 premii Oscar, un record care a ramas in istorie atat pentru succesul imens de casa, cat si prin costurile imense ale productiei, de circa 200 de milioane de dolari.

Lansat la apa in 1912, Titanic, cel mai mare si mai luxos transatlantic construit pana la acea data , a fost considerat o adevarata minune a tehnicii.

S-a spus ca este de nescufundat, dar din pacate Titanicul avea sa-si gaseasca sfarsitul in apele Atlanticului de Nord, chiar in prima sa calatorie si odata peste 1.500 de oameni, mai mult de doua treimi dintre cei aflati la bord.

2001 – Stația orbitală MIR s-a dezintegrat în atmosferă, încheind cei 15 ani de orbitare în jurul Pământului.

Mir (rusă Мир, însemnând Pace sau Lume) a fost o stație spațială sovietică moștenită după destrămarea URSS de Federația Rusă, în funcțiune pe o orbită terestră joasă între anii 1986 – 2001. Stația era de tip modular, având un număr de nouă componente.

Mir a servit ca laborator de cercetare în microgravitație, în care echipajele au efectuat experimente de biologie, biologie umană, fizică, astronomie, meteorologie și aeronautică, în scopul de a dezvolta tehnologii necesare pentru ocuparea permanentă a spațiului. Ea a fost prima stație de cercetare din spațiu locuită constant, și a fost folosită de mai multe echipaje pe termen lung.

Programul Mir a deținut recordul pentru cea mai îndelungată prezență umană neîntreruptă în spațiu, cu 3.644 de zile, până la 23 octombrie 2010 (când a fost depășit de Stația Spațială Internațională), și deține încă recordul pentru cel mai lung zbor spațial al unui om, cel al lui Valeri Poliakov, cu 437 de zile și 18 ore. Mir a fost ocupată în total timp de doisprezece ani și jumătate din cei cincisprezece ani ai săi de existență, având capacitatea de a susține un echipaj de trei persoane (și chiar mai multe pentru perioade scurte de timp).

În urma succesului Programului Saliut, Mir a reprezentat următoarea etapă a programului spațial sovietic. Primul modul al stației, denumit modulul central sau blocul de bază, a fost lansat în 1986, fiind urmat de alte șase module, toate lansate de rachetele Proton (cu excepția modulului de andocare. La terminare, stația consta din șapte componente presurizate și mai multe nepresurizate. Ele erau alimentate cu energie de mai multe panouri solare montate direct pe module. Stația a menținut o orbită aflată la o altitudine între 296–421 km și se deplasa cu o viteză medie de 27.700 km/h, efectuând 15,7 orbite zilnic.

Stația a fost inițial lansată ca parte a programului de zbor spațial uman al Uniunii Sovietice, cu scopul de a păstra un avanpost permanent în spațiu și, după prăbușirea URSS, a continuat să fie folosit de noua Agenție Spațială Federală Rusă (RKA). Ca urmare, marea majoritate a persoanelor care au lucrat pe stație au fost sovietici sau ruși, dar, prin mai multe colaborări speciale, printre care Intercosmos, Euromir și programul Shuttle-Mir, stația a devenit accesibilă astronauților din America de Nord, Japonia și Europa.

Costul total al stației a fost estimat de Iuri Koptev în 2001 la 4,3 miliarde de dolari de-a lungul duratei sale de viață, incluzând aici dezvoltarea, asamblarea și folosirea, prin aceasta Mir pe locul 11 în lista celor mai costisitoare obiecte construite vreodată. Stația a fost deservită de nave spațiale Soiuz, Progress și (în timpul programului Shuttle-Mir), de navete spațiale americane, fiind vizitată de astronauți din 12 țări diferite.

Leave A Reply

Your email address will not be published.