25 mai 1827, românul Petrache Poenaru a brevetat, la Paris, stiloul

0 399

2008 – Nepalezul Min Bahadur Sherchan, în vârstă de 77 de ani, a ajuns pe vârful Everest, împreună cu cei 12 şerpaşi care l-a însoţit, şi a devenit cel mai în vârstă om care s-a căţărat pe „acoperişul lumii”, doborând recordul stabilit, în 2007, de alpinistul japonez Katsusuke Yanagisawa (71 de ani).

2007 – A avut loc inaugurarea Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, primul organism nonguvernamental din România, care are ca principal obiectiv problema copiilor dispăruţi, abuzaţi sau exploataţi sexual

1985 – Republica Bangladesh a fost lovită de un ciclon tropical, în urma căruia au murit aproximativ 10.000 de oameni.

1979 – A avut loc cel mai mare accident aviatic civil din istoria americană. Un avion aparţinând American Airlines s-a prăbuşit, ucigând 271 persoane de la bord şi alte două persoane de la sol, aflate într-un parc de rulote.

1961 – Preşedintele John F. Kennedy a făcut în mod oficial anunţul aselenizării unei navete spaţiale americane.

1933 – A venit pe lume Ioan Eugen Simion, critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.

După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius.

În perioada 1962-1968, acesta a fost redactor al „Gazetei literare”, între anii 1964-1971, lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. Apoi, între anii 1970-1973, a fost lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).

Din 1971, a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.

A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”.

Din 1983, a fost redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În anul 1998, a fost ales Președinte al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. În prezent, este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.

A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009. Din 2005, sub numele Ariergardă avangardei, a ținut o rubrică permanentă în revista „Cultura”. Este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

1930 – S-a prăbuşit cu avionul, accidentându-se mortal, pe când executa un zbor de şcoală, pilotul Mircea Cantacuzino, socotit întemeietorul turismului aerian.

Pilotul era deţinătorul Brevetului de turism aerian nr.1. În memoria sa a fost instituit concursul anual dotat cu Cupa M. Cantacuzino.

1925 – Procesul Maimuțelor: Profesorul John T. Scopes a fost pus sub acuzare pentru predarea teoriei evoluției a lui Charles Darwin.

Procesul Scopes (Procesul maimuței) se referă la o acțiune judiciară ce a avut loc la Curtea de Justiție din Dayton, Tennessee, în 10 iulie 1925, care a verificat constituționalitatea unei legi aprobate pe 13 martie același an, lege care interzicea ca în învățământ să fie predate acele teorii care contrazic Biblia.

Profesorul John Scopes a fost acuzat că predase teoria evoluționistă la o școală publică din Dayton, fapt interzis de actul Butler, primind o amendă de 100 de dolari.

Pe 13 mai 1925, în statul Tennessee a fost elaborată o lege (actul Butler) care interzicea ca în școlile publice să fie predate teorii care vin în neconcordanță cu textele biblice referitoare la actul creației divine.

Uniunea pentru Libertățile Civile Americane s-a oferit să suporte cheltuielile de judecată pentru orice persoană reclamată pe baza acestei legi. Omul de afaceri George Rappleyea, care conducea mai multe exploatări miniere locale, și-a dat seamă că o asemenea controversă ar putea aduce mai multă publicitate zonei Dayton. Acesta, având și acordul altor afaceriști din zonă, a efectuat demersuri ca prietenul său, John Scopes, să predea biologia și chiar evoluționismul.

Rappleyea susținea că, deși Actul Butler interzicea predarea teoriei evoluției, statul cerea profesorilor să utilizeze cartea Civic Biology a lui George Hunter, care evoca teoria lui Darwin.

Scopes a devenit participant activ la această înscenare ajungând până la a se autoacuza, cerând și studenților să depună mărturie împotriva lui.

Pe 24 aprilie a fost adus în fața instanței, iar trei studenți au depus mărturie împotriva sa. Pe 7 mai a fost acuzat de încălcarea Actului Butler.

În urma unui proces îndelung mediatizat, profesorul a fost condamnat să plătească o amendă simbolică, de 110 dolari! Ulterior, însă, Curtea Supremă a anulat-o și pe aceasta.

1862 – Mihail Kogălniceanu a ţinut, în parlament, celebrul discurs despre îmbunătăţirea soartei ţăranilor, în care se pronunţa pentru împroprietărire şi abolirea clăcii.

1856 – A luat fiinţă la Socola, lângă Iaşi, societatea Unirea, cu scopul organizării luptei pentru unirea Moldovei cu Valahia.

1827 – Românul Petrache Poenaru a brevetat, la Paris, condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală, precursorul stiloului de mai târziu.

1681 – A decedat Pedro Calderón de la Barca, important poet și dramaturg spaniol.

Creațiile dramatice ale lui Calderón de la Barca reprezintă culminarea modelului teatral baroc creat spre sfârșitul secolului XVI, de către Lope de Vega.

Calderón este autorul a cincisute optzeci de acte sacramentale, intermedii și alte opere minore precum poemul „Psale et sile” sau alte piese ocazionale.

Operele sunt un spectacol baroc complet, care acordă importanță scenografiei și muzicii.

Calderón de la Barca a utilizat în mod frecvent piese anterioare, din care a eliminat scene inutile; a redus din numărul de personaje și din bogăția polimetrică a teatrului lopesc.

De asemenea, a sistematizat exuberanța creativă a modelului său și a construit opera în jurul unui singur protagonist.

În prima parte a operei sale sunt prezente multe personaje reprezentative pentru epoca sa și condiția sa socială, toate având în comun cele trei teme ale teatrului baroc spaniol: dragostea, religia și onoarea.

Onoarea este în mod special o temă mulțumită căreia Calderón s-a făcut remarcat, cu opere precum „El alcalde de Zalamea” („Primarul din Zalamea”), în care are loc un conflict între onoarea individuală (demnitatea umană) a unui țăran înstărit, Pedro Crespo, a cărui fiică a fost violată de un căpitan de orgine nobilă, și onoarea corporativă (esprit de corps) a căpitanului. Onoarea, ca patrimoniu al spiritului înfruntat cu justiția, cazul Primarului din Zalamea, sau pasiunea amoroasă ce orbește sufletul, cazul operei „El mayor monstruo” („Cel mai mare monstru”) sau gelozia în „El médico de şu honra” („Doctorul onoarei sale”).

În cea dea două parte a operei sale, dramaturgul a inventat, depășind repertoriul cavaleresc, o formă poetico-simbolică necunoscută până la el, care a configurat un teatru esențialmente liric, ale cărui personaje tind către simbolic și spiritual.

Calderón este cunoscut pentru crearea acestor personaje de tip baroc, dezechilibrate în interiorul lor din cauza unei pasiuni tragice, așa cum apar în „El príncipe constante”, „El mágico prodigioso” sau în „La devoción de la cruz”.

Personajul său cel mai cunoscut este teribilul Sigismund de Polonia din „La vidă es sueño” („Viața este vis”), considerată capodoperă teatrului calderonian. Această operă, paradigma comediilor sale filozofice, reunește și dramatizează problemele transcendentale ale epocii sale: libertatea sau puterea voinței în fața destinului, scepticismul în fața aparențelor sensitive, precarietatea existenței, considerată un simplu vis și idea consolatoare că, inclusiv în vise, se poate totuși realiza binele.

1521 – Dieta de la Worms a interzis scrierile reformatorului protestant Martin Luther și a cerut arestarea acestuia, după ce l-a găsit vinovat de erezie.

Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms, referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.

Edictul de la Worms a fost emis la 25 mai 1521, de împăratul Carol al V-lea, prin care se declara: Din acest motiv, interzicem oricui de astăzi înainte să îndrăznească, fie cu vorba ori cu fapta, să primească, să apere, să ajute sau să favorizeze în vreun fel pe cel numit Martin Luther. Dimpotrivă, îl dorim prins și pedepsit ca notoriu eretic, așa cum merită, să fie adus personal în fața noastră, sau să fie păzit până când cei care-l vor fi prins ne vor da de veste, după care vom porunci cum să procedeze cu cel numit Luther. Cei ce vor ajuta la prinderea lui vor fi răsplătiți pentru osteneală.

A fost punctul culminant al luptei dintre Martin Luther și Biserică Catolică în ce privește reformă, mai ales în ce privește vânzarea de indulgențe.

La nivel teologic, Luther contestase autoritatea absolută a Papei asupra bisericii, susținând că vânzarea de indulgențe, autorizată și promovată de Papă, era greșită.

Luther a susținut că mântuirea se atinge numai prin credință (sola fide), și nu prin mecanismele legale ale bisericii sau prin acțiunile întreprinse de oameni pentru a o obține.

El contestase autoritatea bisericii și prin faptul că a susținut că trebuie să se renunțe la toate doctrinele și dogmele bisericii care nu se găsesc în Scriptură (sola scriptura).

Pentru a proteja autoritatea papei și bisericii, dar și pentru a păstra instituția indulgențelor, oficialii bisericii l-au convins pe Carol al V-lea că Luther este o amenințare și l-au convins să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu Roman.

Luther a evitat arestarea și a rămas izolat la castelul Wartburg timp de câțiva ani, unde a continuat să scrie și să traducă Biblia în germană.

1411 – La Roman, a fost încheiat tratatul moldo-polon ce prevedea reînnoirea alianţei îndreptate împotriva Ungariei şi obligaţia pe care şi-o asuma Wladyslav al II-lea Jagelo faţă de Alexandru cel Bun al Moldovei, de a restitui în doi ani restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I al Moldovei, în caz contrar de a ceda Pocuţia.

Tratatul de la Roman se încadra în politica externă a lui Alexandru cel Bun al Modovei care recunoştea suzeranitatea lui Wladyslav Jagello, şi care a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 şi 1415, făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricărui duşman.

Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

În urma numeroaselor complicăţii politice şi militare cu care se confrunta regele maghiar, l-au obligat să înceapă negocieri cu regele Poloniei concretizate prin tratatul semnat la Lublau, la 15 martie 1412. În schimbul promisiunii că nu-i va mai sprijini pe teutoni, Sigismund al Ungariei dorea să realizeze o înţelegere cu privire la extinderea stăpânirii sale asupra Valahiei şi Moldovei. Rezistenţa lui Iagello a condus la o soluţie de compromis. În eventualitatea că voievodul de la Suceava nu li s-ar fi alăturat în lupta împotriva turcilor, Moldova ar fi fost împărţită: nord-estul cu Suceava, Iaşi şi Cetatea Albă ar fi revenit regelui Poloniei, iar sud-vestul cu Romanul, Bacăul, Bârladul şi Chilia lui Sigismund, interesat să ia în stapânire gurile Dunării şi să-şi asigure o legătură convenabilă cu comerţul oriental.

Relaţiile moldo-polone s-au consolidat prin sprijinul acordat de Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello, în anul 1411, dar şi prin asediul cetăţii Marienburg (1422). Aici, cronicarul polon Ion Diugosz a relatat vitejia moldovenilor din luptă, dar şi faptul că au învins o oaste mult mai numeroasă a teutonilor.

După înfrângerea Ordinului teutonic, armata moldoveană şi-a îndreptat forţele spre Dunăre, spre a face faţă primejdiei otomane.

Leave A Reply

Your email address will not be published.