Nichita Stănescu și Nicolae Simache, întâlnirea sufletelor luminate

0 326

”Într-o după-amiază de septembrie, când profesorul își scria “blestematul plan de lecție” pentru a doua zi, a bătut sfios la ușă un tânăr înalt, cu părul blond ondulat, ochii migdalați și figură angelică.

I-am deschis. Mi-a spus că vrea să-l vadă, pentru o clipă pe domnul profesor. “Sunt fostul elev de la Caragiale, Nichita Stănescu”.

Atunci nu știam cine este și ce va deveni în timp. Când i-am spus profesorului numele noului venit, a sărit ca ars și mi-a spus să-l poftesc în biroul unde lucram. La apariția profesorului, acesta l-a îmbrățișat ca un adevărat părinte și, privindu-l cu ochii lui scrutători, i-a spus:

– Te-ai făcut mare și frumos, Nichita, pari un mire fericit de muza care, în lumea ta, se numește Poezia.

… am ciocnit pentru revederea poetului cu fostul lui profesor, cu nașul său, așa cum avea să-l numească mai târziu Nichita Stănescu. De atunci, din după-amiaza aceea, când cei doi au discutat mai ales despre pasiunea poetului de a strânge medalii și monezi, au trecut zeci de ani … După zece ani, reîntâlnindu-l pe Nichita Stănescu, la o masă frugală în casa mea, mai mult de o oră am evocat figura “de martir” a profesorului. El – bucuros că l-a avut profesor, că i-a trezit gustul pentru istorie, pentru numismatică. Eu – fericit că mi-a fost părinte spiritual, de la care am învățat să prețuiesc frumosul din viață și artă. În aminitrea acelei întâlniri, pe volumul “Opere incomplete” mi-a așternut un autograph: “colegului Bucur Chiriac, salutul și frăția lui Nichita Stănescu”, iunie 1981. “

(Bucur Chiriac despre Nichita Stănescu în cartea sa dedicată prof. Nicolae Simache,“Trecător grăbit prin timpul nostru”)

Nichita Stănescu despre profesorul său Nicolae Simache:

“Profesorul meu de istorie, Nicolae Simache, un strălucit savant şi un uriaş pedagog, care ne-a format pe toţi în spiritul dragostei de ţară, dar nu numai atâta, ci şi într-un spirit de înaltă curăţenie morală, mi-a zis într-o zi, văzând că mă semnez peste tot cu numele din catalog, adică Stănescu Hristea: «Mă, tu faci publicistică, Stănescu Hristea este un nume de soldat mort la Mărăşeşti, n-o să te citească nimeni. Te cheamă şi Nichita, ia pune-l tu înainte, că se izbeşte aiurea cu Stănescu, şi te ţine minte toată lumea». Şi-atunci am semnat Nichita, deşi tatei nu i-a prea plăcut numele ăsta, că era după socră-său. Pe urmă, m-am obişnuit cu el şi aşa a rămas: Nichita Stănescu.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.