23 iunie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Lech Walesa, şeful sindicatului Solidaritatea

0 370

2005 – A avut loc, la Londra, reuniunea miniștrilor afacerilor externe din Grupul celor șapte state puternic industrializate plus Rusia (G-8).

2005 – S-a desfăşurat Forumul Crans Montana, la care au participat președintele ucrainean Viktor Iușcenko, președintele în exercițiu al OSCE, Dimitrij Rupel, președintele georgian Mihail Saakașvili, primul ministru macedonean Vlado Buckovski și vicepreședintele Băncii Mondiale Jean Francois Rischard (Monaco, 23-25 iunie).

2005 – Miniștrii de finanțe și directorii băncilor centrale din 55 de țări, care sunt membre ale Băncii Islamice de Dezvoltare (IDB), s-au întâlnit, la Kuala Lampur, în vederea sprijinirii comerțului din cadrul blocului islamic (23-24 iunie).

2004 – Biroul Electoral Central a dat publicităţii rezultatele finale ale turului doi al alegerilor din România.

PSD a câştigat cel mai mare număr de mandate, respectiv 799 (43,47%), fiind urmat de PNL, cu 336 mandate (18,28%), PD – cu 309 mandate (16,81%) şi PUR – cu 111 mandate.

1995 – S-a deschis Bursa de Mărfuri Bucureşti.

1995 – A decedat Jonas Edward Salk, biolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei.

Vaccinul zis Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficace pentru imunizarea contra unui virus în general. El a fost esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, altădată una din bolile cele mai ucigătoare, mai ales la copii. Vaccinul funcționează pe principiul virusului slăbit. Adică injectarea unei forme slăbite sau inofensive a virusului poliomielitei la pacient care permite corpului uman să dezvolte o imunitate contra acestuia, fără totuși a se îmbolnăvi grav. Imunizat contra formei slăbite, corpul este, în consecință, imunizat și contra formei mai virulente a aceluiași virus.

Salk nu a patentat niciodată vaccinul său, el nu gândea să devină milionar, estimând că salariul său și donațiile îi vor permite să viețuiască decent.

1990 – Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a, în cadrul primei sesiuni, a declarat solemn: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească este un stat suveran.

A apelat la adevăr că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, a înţeles responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, a respectat dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, a exprimat dorinţa poporului etc.

1983 – Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Lech Walesa,  şeful sindicatului Solidaritatea, interzis de autorităţile comuniste din Polonia.

1972 – S-a nascut Zinedine Zidane, fotbalist francez.

Zinedine Zidane (n. 23 iunie 1972), popular poreclit “Zizou”, este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal francez de origine algeriană kabâlă. A antrenat echipa Real Madrid Castilla între anii 2014-2015; pe 4 ianuarie 2016 a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Real Madrid CF, înlocuindu-l pe Rafael Benítez.

Zidane a jucat ca mijlocaș ofensiv, fiind cunoscut pentru evoluția sa la națională de fotbal a Franței, Juventus Torino și Real Madrid. Este considerat unul din cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. A fost numit cel mai bun fotbalist european din ultimii 50 de ani, în baza sondajului UEFA Golden Jubilee Poll. Mijlocaș care prin eleganța driblingului, echilibrul, pasele precise, acuratețea șuturilor și loviturile libere bine a devenit unul dintre cei mai mari artiști ai jocului și un succesor natural al lui Michel Platini în postul de conducător de joc al Franței.

Zidane a intrat în atenția internațională în urma celor două goluri înscrise cu capul în finala Campionatului Mondial de Fotbal 1998 contra Braziliei, două goluri care au adus Franței primul titlu mondial. Zidane a primit trofeul Balonul de Aur fiind considerat cel mai bun jucător al turneului. Pe 25 aprilie 2006, Zidane a anunțat oficial retragerea sa de la echipa națională a Franței după Campionatul Mondial de Fotbal, Germania 2006.

1961 – A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat şi semnat în anul 1959.

Tratatul bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretenţiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea ştiinţifică este liberă, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisă.

1959 – Fizicianul german Klaus Fuchs a fot eliberat din închisoare, după o detenţie care a durat nouă ani.

A fost unul dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Los Alamos, în Statele Unite, la producerea bombei atomice americane şi a fost condamnat la 14 ani de închisoare în martie 1950, după ce a fost găsit vinovat de a fi transmis informaţii care au permis Uniunii Sovietice să îşi construiască propria bombă atomică.

1923 – A avut loc vizita oficială, în Polonia, a regelui Ferdinand I, însoţit de primul ministru I. I. C. Brătianu şi de ministrul de Externe, I.G. Duca.

1923 – A fost înfiinţată, cu participarea statului şi a Băncii Naţionale, Societatea Naţională de Credit Industrial, având drept obiectiv stimularea dezvoltării industriale a României.

1917 – A avut loc întrunirea, la Chişinău, în Palatul Libertăţii, a delegaţilor comitetelor militare din Iaşi, Odessa, Chişinău ş.a., la care s-a hotărât constituirea Sfatului împuterniciţilor soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni de pe frontul românesc, organ central de coordonare a activităţii tuturor organizaţiilor moldovene din întreaga Rusie.

Sfatul împuterniciţilor cerea convocarea, la Chişinău, pe bază proporţională, a Sfatului Ţării, care să hotărască asupra proiectului autonomiei Basarabiei pe temeiul naţional şi teritorial. Se cerea, de asemenea, numirea de către guvernul rus în funcţia de comisar gubernial a unui român basarabean şi înlocuirea tuturor comisarilor judeţeni cu reprezentanţi ai basarabenilor, formarea de unităţi militare naţionale, învăţământ în limba naţională, demilitarizarea administraţiei etc.

1909 – A venit pe lume Ovidiu Papadima, eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.

A urmat studiile liceale la Liceul Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș, fiind primul din clasa sa. După absolvirea liceului în 1928, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, între 1928 și 1931. Între 1937 și 1940, s-a dedicat studiilor doctorale în Germania, fiind beneficiarul unei burse Alexander von Humboldt. Imediat după obținerea doctoratului, a ocupat poziția de lector al catedrei de literatură română la Universitatea din Viena (1940 – 1941).

A debutat în postura de cronicar literar, încă de la 23 de ani, în paginile Revistei Gândirea, alături de Tudor Vianu. A mai funcționat ca secretar de redacție la Revista Fundațiilor Regale (1941 – 1947). Din 1941, acesta a devenit asistent al profesorului George Călinescu, iar ulterior a ocupat poziția de șef de lucrări la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

A devenit doctor în litere cu teza Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea (1944). A lucrat, de asemenea, ca cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu.

1894 – A avut loc, la Paris, din iniţiativa lui Pierre de Coubertin, un Congres care a hotărât reluarea, într-un cadru modern, a Jocurilor Olimpice, urmând ca prima ediţie să se desfăşoare în 1896, la Atena.

România, care s-a aflat printre invitate, a propus ca oina să fie introdusă în programul Jocurilor Olimpice.

1878 – Congresul de la Berlin a recunoscut independenţa României.

1868 – Inventatorul american Christopher Latham Sholes (tipograf de meserie) a patentat invenţia sa, pe care a numit-o „Type-Writer” (maşina de scris), vândută ulterior companiei de armament Remington.

1860 – A fost înfiinţat Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii.

1859 – A apărut Nichipercea, săptămânal satirico-literar condus de N.T. Orăşanu, un pamfletar temut în epoca sa.

1848 – Dimitrie Brătianu a fost acreditat ca agent diplomatic al Ţării Româneşti pe lângă Cabinetele din Pesta şi Viena, pentru a susţine cauza Principatelor pe lângă revoluţionarii din Imperiul Habsburgic.

1834 – S-a nascut Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române (d.1895).

Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, București – d. 10 noiembrie 1895, București) a fost un scriitor, arheolog și om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900).

A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeții Văcărești, Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII). Este autorul unor nuvele istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) și volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).

1641 – Au fost depuse moaştele Cuvioasei Parascheva în biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi.

930 – A fost convocat pentru prima oară altingul, adunarea reprezentanţilor marilor comunităţi din Islanda; a fost primul parlament european.

79 – A murit împăratul roman Caesar Vespasianus Augustus sau Titus Flavius Vespasianus, cel care a condus Imperiul roman din decembrie 69 (Anul celor patru împărați); fondator al Dinastiei flavilor ş încoronat în perioada de instabilitate politică (război civil) și criză economică de după moartea lui Nero.

A fost proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69, de legiunile din Orient şi a fost recunoscut în întregul Imperiu după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius (20 decembrie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69-96).

Personalitate energică, Vespasian a fost preocupat de restabilirea liniștii în imperiul grav afectat de războiul civil. A reorganizat finanțele și armata, a creat o flotă în Marea Neagră, a reconstruit Capitolul și numeroase edificii din Roma distruse și a început construcția Colosseumului.

În august 70, fiul său Titus a cucerit Ierusalimul și a încheiat în 72-73 războiul din Iudeea, care a fost reorganizată ca provincie de sine stătătoare.

Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii senatori că scotea bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian a replicat: „banii nu au miros”.

Fiul unui modest funcționar de vamă, Vespasian a urmat o carieră militară care l-a purtat în Germania Superioară, Britania, Africa. În 67, a fost însărcinat de Nero cu reprimarea răscoalei antiromane a iudeilor (Primului război evreo-roman sau Marea Revoltă a Evreilor, 66-67, una din cele trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeea împotriva imperiului roman).

79 – Titus i-a succedat la tronul imperiului tatălui său Vespasian, devenind al zecelea împărat roman.

47 î.Hr.  – S-a născut Ptolemeu Caesarion din Egipt , fiul lui Iulius Cezar şi al reginei Egiptului Cleopatra (d. 30 î.Hr.). Ptolemeu al XV – lea d.30 i.Hr. ) a fost ultimul rege din dinastia ptolomeică din Egipt, si a fost numit coregent de mama sa la varsta de numai trei ani, in anul 44 î.Hr. Acesta avea să devină rege al Egiptului elenistic ca print mostenitor al tronului , dar a fost executat de trupele lui Octavianus , viitorul prim imparat al Romei . Odata cu el a disparut dinastia Lagides a faronilor din Egipt, tara fiind direct administrata de Roma.

Leave A Reply

Your email address will not be published.