17 iulie 1976, la Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară

Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur

0 362

1998 – Reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale ţarului Nikolai al II-lea şi ale familiei sale, ucişi de bolşevici la ordinul lui Stalin, în 1918.

1995 – A avut loc Prima Reuniune în formula „16 + 1” a NATO, cu participarea ţărilor membre ale Alianţei şi a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat şi cooperare economică între Uniunea Europeană şi Rusia.

1985 – 17 state au format, la Paris, „Agenţia de Coordonare a Cercetărilor Europene” –  EUREKA

1980 – Au fost inaugurate lucrările de construcţie a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.

1976 – La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie – 1 august)

Nadia Elena Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, județul Bacău) este o gimnastă română, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

1969 – Legaţia României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă.

1955 – A fost inaugurat parcul de distracţii „Disneyland”, aflat în Anaheim, California, cu mult fast, în prezenţa a peste 30000 de vizitatori veniţi de pretutindeni.

„Disneyland” a fost cel mai căutat parc de distracţii din lume, având aproape 600 de milioane de vizitatori din 17 iulie 1955 până astăzi.

1950 – Au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte, ulterior,  americanii Julius şi Ethel Rosenberg, acuzaţi de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică .

Cei doi soţi au fost singurele persoane civile americane inculpate pentru spionaj în timpul Războiului Rece.

Mulţumită informaţiilor tehnice furnizate de soţii Rosenberg,Uniunea Sovietică şi-a putut construi arma atomică proprie.

1945 – A avut loc „Conferinţa de la Potsdam” a şefilor de stat şi guvern ai URSS, Marii Britanii şi SUA, consacrată reglementării situaţiei postbelice în Europa.

1942 – Asediul oraşului Stalingrad. Al doilea război mondial.

Bătălia de la Stalingrad este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii.

Oraşul Stalingrad a fost bombardat din ambele părţi, germană şi rusă, plus aliaţii, iar numărul total al pierderilor se ridică la aproximativ  3 milioane.

1931 – „Legea privind autonomia universitară în România”. Legea prevedea şi transformarea „Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică” în „Academia de Muzică şi Artă Dramatică”.

1923 – A decedat Theodor Rosetti, publicist, om politic, diplomat, jurist, prim-ministru al României în perioada 1888-1889, preşedintele Senatului şi guvernator al Băncii Naţionale, membru al Curţii Permanente de Arbitraj Internaţional de la Haga.

Rosetti s-a numărat printe oamenii care au contribuit la dezvoltarea culturii române, astfel că Academia Română îl alege printre membrii săi de onoare pe 26 martie 1891.

1920 – S-a născut Nils Ivar Bohlin, cel care a inventat „centura de siguranţă în trei puncte”.

Suedezul Nils Ivar Bohlin a fost inginer de aeronautică, angajat la secţia de avioane a fabricii SAAB.

La 13 august 1959, invenţia lui Bohlin, „centura în trei puncte”, a fost introdusă ca standard în modelul Volvo PV 544.

1920 – S-a născut Juan Antonio Samaranch, preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic între 1980-2001.

În timpul mandatului său a adus Jocurilor Olimpice importante resurse financiare, sponsori şi interes pentru opinia publică.

Ocupă locul al doilea în ceea ce priveşte durata şefiei sale al Jocurilor Olimpice, primul loc fiind ocupat de Pierre de Coubertin (29 de ani).

1919 – Profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa, hotărâre ce a dus la un război civil între Roşii (comunişti) şi Albi (social-democraţi şi liberali), din care Albii au ieşit învingători. Astfel, independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1919.

1918 – Familia Ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei (Nikolai Alexandrovici Romanov) a fost asasinată de către bolşevici la ordinul lui Lenin.

Întreaga familie, în frunte cu Nikolai, a fost împuşcată în subsolul „Casei Ipatiev” de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski. Execuţia a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l va elibera pe Ţar, bolşevicii au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale.

1914 – Reprezentanţii Antantei au informat Guvernul României despre acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu Regatul României. În schimb se cerea ca România să participe la primul război mondial împotriva Puterilor Centrale.

1907 – A murit Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi, în special pentru romanul „Singur pe lume” (1878), dedicat fiicei sale, Lucie. „În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?”.

1882 – A încetat din viaţă Pantazi Ghica, scriitor, critic literar, gazetar, prozator, autor dramatic român, care a participat la „Revoluţia de la 1848”.

A scris articole politice, sudii juridice, cronici literare, teatrale, muzicale, susţinea „Curier al Bucurestilor” (în „Românu” şi „Telegraful”), a lucrat ca redactor la „Independenţa română” (1863), „Opinia constituţională” (1869-1870), a scos ziare şi reviste: „Actualitatea” (1865), „Cugetarea” (1865), „Nuvelistul” (1877).

1867 – A văzut lumina zilei Ludovic Mrazek, om de ştiinţă român, specialist în geologie şi în exploatarea petrolului, membru al Academiei Române. El este primul care a susţinut originea organică a petrolului, fiind ales preşedinte al „Congresului Internaţional al Petrolului”. De numele lui este legată şi înfiinţarea „Institutului Geologic al României”, al cărui director a fost din 1906 până în 1928.

1810 – S-a născut August Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist şi om politic român, unul dintre conducătorii „Revoluţiei de la 1848” din Transilvania. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române, secretar general şi preşedinte al Societăţii Academice Române, precum şi preşedinte al Secţiunii Literare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.