(VIDEO) Ion Caramitru, viață trăită între oglinzi paralele

0 407

„În noaptea aceasta o să dorm puţin, dar fericit…”

Actorul de origine aromână Ion Horia Leonida Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942.

Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” Bucureşti (1964), clasa profesor Beate Fredanov..

A debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în “Eminescu”, de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu.

Actor şi regizor al Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestui teatru. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Süto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.

Conform site-ului Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti (TNB) – www.tnb.ro, Ion Caramitru a jucat pe naţionalul bucureştean în rolurile: Perdican – “Să nu te joci cu dragostea” de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964; Mircea Basarab – “Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965; Romeo – “Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967; “Dialoguri şi fantezii în jazz” – spectacol de poezie şi muzică alături de Johnny Răducanu; Eduard al III-lea – “Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth – “Macbeth” de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Pierre – “Dineu cu proşti” de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012; Recital – “Dor de Eminescu”, 2012; Prospero – “Furtuna” după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014.

Alte roluri avute în teatru, potrivit www.tnb.ro: Teatrul Sturdza Bulandra Bucureşti (Regizorul – “Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005; Iuri Zvonariov – “Sorry” de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, 2003; Creon – “Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993; Lelio – “Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, 1992; Cotrone – “Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987; Hamlet – “Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985; Ferdinand – “Furtuna” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978; Paşa din Vidin – “Răceala” de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977; Actorul – “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975; Bacon – “Elisabeta I” de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974; Feste – “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regie colectivă, 1973; Riccardo – “Vicarul” de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972; Lelio – “Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971; Leonce – “Leonce şi Lena” de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970; Tommy – “Photo Finish” de Peter Ustinov, regia Petre Sava Băleanu, 1969; Cezar – “Iulius Cezar” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, 1968; Malcolm – “Macbeth” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968; Bota – “Procesul Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, 1967; Herault – “Moartea lui Danton” de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1966; Vânzător de ziare – “Un tramvai numit dorinţă” de Tennesse Williams, regia Liviu Ciulei, 1965.

(Ion Caramitru și Tamara Buciuceanu – Botez sau Socrate și  Isoscel. Foto: Studiourile Cinematografice Buftea)

La Teatrul Odeon Bucureşti a jucat în Pericle – “Pericle” de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981, iar la Studioul Casandra Bucureşti în Profesorul – “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Costache Antoniu, 1964 şi în Hamlet – “Hamlet” de William Shakespeare, regia Costache Antoniu, 1963.

A regizat, totodată, piesele la Teatrul Naţional din Bucureşti: “Angajare de clovn” de Matei Vişniec, 2016; “Magic Naţional”, spectacol-concert, 2015; “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” de Iulian Margu, 2014; “Anonimul veneţian” de Giuseppe Berto, 2014; “Bârfe, zvonuri şi minciuni” de Neil Simon, 2014; “Dor de Eminescu”, recital de poezie şi muzică (împreună cu Aurelian Octav Popa), 2012; “Dineu cu proşti” de Francis Veber, 2010; “Toţi fiii mei” de Arthur Miller, 2009; “Şapte dintr-o lovitură” de Lia Bugnar, 2008; la Teatrul Naţional Mihai Eminescu Botoşani – “Cetăţeni de onoare ai poeziei”, scenariul şi regia, 2011, iar la UNITER – “Tragedia lui Carmen”, versiunea lui Peter Brook după “Carmen” de Georges Bizet, 2007.

La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra a regizat: “Acasă” de David Storey, 1992; “Forma mesei” de David Edgar, 1991; “A treia ţeapă” de Marin Sorescu, 1988; “Neînsemnaţii” de Terry Johnson, 1984; “Amintiri” de Alexei Arbuzov, 1982. A mai regizat la Opera Naţională din Bucureşti (“Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, după romanul în versuri scris de Aleksandr Sergheevici Puşkin, 2009; “Micul coşar” de Benjamin Britten şi “Eminescu” de Paul Urmuzescu), la Teatrul muzical Constanţa (“My Fair Lady” de Frederick Loewe), la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti (“Bastiene şi Bastienne” de Mozart), la Opera din Belfast (“Evghenii Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovsky şi “The Tragedy of Carmen”, versiunea lui Peter Brook după “Carmen” de Georges Bizet). De asemenea, a pus în regie la Theatre du Signe (Japonia): “Othello” de William Shakespeare, 2004; “Macbett” de Eugen Ionesco, 2002 şi “Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare, 2001.

Teatrul are un număr nedefinit de ani în istorie. N-a murit niciodată, de atâta amar de ani! Mai mult decât atât, au fost situaţii când, chiar în Anglia, ţara lui Shakespeare, ţara teatrului, când, după Shakespeare, teatrul a fost închis oficial. Există un istoric al acelei perioade, se numeşte perioada lui Cromwell, un dictator bigot, care atunci a considerat şi a votat în Parlament, că teatrul e instrumentul diavolului. Şi l-a oprit pe asemenea considerente. Vreau să vă spun că nu s-a jucat teatru vreo 30 de ani! Au mai fost şi alte încercări de a spune că teatrul produce efecte anti-religioase ori e instrument de corupţie morală şi tot nu s-a putut face abstracţie de el! Cel puţin pentru români, teatrul este o componentă organică a culturii noastre generale.

Ion Caramitru este şi un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menţionate producţiile: “Pădurea spânzuraţilor”, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), “Iarba verde de acasă” în regia lui Stere Gulea (1978), “Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea. De asemenea, Caramitru este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie “Liceenii”. Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum “Kafka” (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons şi Theresa Russell, “Mission: Impossible”, regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din “Amen” (2002), regia Costa Gavras.

Rolurile sale în film au fost, potrivit site-ului TNB: doctorul Simon Hermann – “O poveste de dragoste, Lindenfeld”, regia Radu Gabrea, 2014; Victor Ibănescu – “The Necessary Death of Charlie Countryman”, regia Fredrik Bond, 2013; Bloch – “Two Point Five Billion”, regia Jamie Hannigan, Irlanda, scurt metraj, 2008; Eastern European Man – “Adam & Paul”, regia Leonard Abrahamson, 2004; Count Fontana – “Amen”, regia Costa Gavras, 2002; Zozimov – “Mission: Impossible”, regia Brian De Palma, 1996; Caine – “Deep Secrets”, regia Diarmuid Lawrence, serial TV, 1996; Carl Dalakis – “Two Deaths”, regia Nicolas Roeg, 1995; Tatevsky – “Citizen X”, regia Chris Gerolmo, serial TV, 1995; Oscar Karel – “An Exchange of Fire”, regia Tony Bicat, serial Tv, 1993; “A Question of Guilt”, regia Stuart Orme, serial TV, 1993; Solemn Anarchist – “Kafka”, regia Steven Soderbergh, 1991; “Jute City”, regia Stuart Orme, serial TV, 1991; Socrate – “Extemporal la dirigenţie, regia Nicolae Corjos, 1987; Socrate – “Liceenii”, regia Nicolae Corjos, 1987; Socrate – “Declaraţie de dragoste”, regia Nicolae Corjos, 1985; Radu Comşa – “Întunecare”, regia Alexandru Tatos, 1985; “Promisiuni”, regia Elisabeta Bostan, 1985; “Ca-n filme”, regia Manole Marcus, 1983; “Castle in the Carpathians”, regia Stere Gulea, 1981; “Iată femeia pe care o iubesc”, regia Cornel Todea, serial TV, 1981; Luchian – “Ştefan Luchian”, regia Nicolae Mărgineanu, 1981; “Ancheta”, regia Constantin Vaeni, 1980; “Bietul Ioanide”, regia Dan Piţa, 1979; “Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea, 1979; “Înainte de tăcere”, regia Alexa Visarion, 1979; ‘Iarba verde de acasă”, regia Stere Gulea, 1978; Gheorghidiu – “Între oglinzi paralele”, regia Mircea Veroiu, 1978; “Împuşcături sub clar de lună”, regia Mircea Mureşan, 1977; “Casa de la miezul nopţii”, regia Gheorghe Vitanidis, 1976; “Instanţa amână pronunţarea”, regia Dinu Cocea, 1976; ”Marele singuratic”, regia Iulian Mihu, 1976; “Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu, 1975; “Despre o anumită fericire”, regia Mihai Constantinescu, 1973; “Porţile albastre ale oraşului”, regia Mircea Mureşan, 1973; “Stejar, extremă urgentă”, regia Dinu Cocea, 1973; “Printre colinele verzi”, regia Nicolae Breban, 1971; “Balada pentru Măriuca”, regia Titel Constantinescu şi Constantin Neagu, 1969; “Dimineţile unui băiat cuminte”, regia Andrei Blaier, 1966; “Comoara din Vadul Vechi”, regia Victor Iliu, 1964, Petre Petre – “Pădurea spânzuraţilor”, regia Liviu Ciulei, 1964.

Profesor de arta actoriei la Academia de Teatru şi Film.

Preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990. La 20 septembrie 2010 a fost reales în această funcţie pentru încă o perioadă de patru ani.

În cariera teatrală şi cinematografică, a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat “Cel mai bun actor al anului”. Premii pentru film: Premiul revistei “Cinema”, pentru interpretare (1976); “Premiul Asociaţiei Cineaştilor” (1980); “Premiul special al juriului” pentru rolul principal din filmul “Luchian”, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti (1984). Decorat, în 1995, de Regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de “Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi.

A primit, la 28 martie 2011, Premiul de Excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM) în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2011.

„Inspiraţia actorului trebuie să vină, în primul rând, din observaţia vieţii.”

La 18 martie 2013, Ion Caramitru, a primit premiul la secţiunea “Teatru”, decernat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, pentru modul în care a organizat programul “Caragiale – 2012” al Naţionalului bucureştean, derulat cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale şi a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg, eveniment care a înregistrat un real succes.

Alte premii şi distincţii: Premiul Academiei Române “Aristizza Romanescu” pentru rolul “Macbeth”, 2013; “Meritul Academic” acordat de Academia Română, 2012; Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”, 2012; O stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, 2012; Cetăţean de onoare al oraşelor Sibiu, Sulina, Târgu Jiu, Ipoteşti, 2011; Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000; Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor în Franţa, 1997.

În zilele de 21-22 decembrie 1989, s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

Membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, constituit şi anunţat populaţiei în seara zilei de 22 decembrie 1989, apoi membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi preşedinte al Comisiei pentru cultură (din 27 decembrie 1989); membru al Biroului Executiv şi vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, răspunzând de Comisia pentru cultură şi probleme de tineret (februarie 1990 – mai 1990).

Alături de activitatea dedicată teatrului se manifestă ca un membru marcant al Alianţei Civice.

„Aştept să nu fiu bolnav şi, sănătos fiind, să-mi pot onora obligaţiile pe care le am sau care mi le impun. Şi să am bucuriile pe care existenţa poate să le ofere unui om care munceşte şi căruia îi place viaţa.”

La 11 decembrie 1996, este desemnat ministru al Culturii odată cu învestirea guvernului Victor Ciorbea. Ulterior s-a înscris în PNŢCD. În cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

Este director general al Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, din 2 iunie 2005.

În onoarea actorului a apărut sub egida Fundaţiei Culturale “Camil Petrescu” şi a revistei Teatrul azi, cu sprijinul AFCN şi UNITER, volumul “Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” ce face parte din colecţia Galeria Teatrului Românesc, îngrijită de Florica Ichim, în care apar o serie de şapte dialoguri pe care actorul Ion Caramitru şi criticul de teatru Mircea Morariu le-au avut în perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2009, un schimb de opinii dintre doi oameni preocupaţi de teatru.

„Nu-mi face plăcere să-mi amintesc că a mai trecut un an. A mai trecut un an din cei care vor trece mereu până la un anumit moment, când nu vor mai trece. E un ciclu al vieţii care se închide şi el, an de an. Ritmul vieţii noastre s-a modificat de la revoluţie încoace, e mai trepidant, mai pretenţios, mai solicitant, mai tensionant; s-a schimbat competiţia. În artă, există încercarea de a atrage atenţia asupra a ceea ce faci, a crescut foarte mult importanţa publicităţii, care a devenit esenţială şi care costă. Experienţa de viaţă şi modul în care ai trecut prin ea şi ceea ce ai cules, ai ales, ai găsit uneori sau ţi-ai propus, toate aceste experienţe au produs şi produc în continuare un proces de cunoaştere de sine mereu valabil. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Naturile artistice, să spun aşa, au şi o memorie specială sau un sistem de a memora în mod special evenimentele în care fiinţa ta este implicată.

În primul semestru al anului II de facultate, profesoara mea, Beate Fredanov, făcând împărţirea temelor de examen, mi-a propus să încercăm câteva scene din «Hamlet». Lucru pe care am încercat să-l refuz, după care dânsa a reuşit să mă convingă, cu argumente logice, că exerciţiul pe partiturile mari, chiar imperfect, este mai important decât altele. Ulterior, această experienţă a dus la un examen de diplomă, pe scena Studioului, un spectacol de două ceasuri şi jumătate. Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi revin în memorie din ce în ce mai clare şi mai pline de semnificaţii, amintirile copilăriei.

Amintirea jocului de-a viaţa, făcut cu seriozitate, atunci când eşti copil, lasă urme adânci şi chiar dă un soi de personalitate copilului care înalţă zmeul. Obsesia mea de-o viaţă este nu să fac un rol mai bun decât altul sau să visez anumite roluri, ci să nu cobor media calitativă a tuturor rolurilor pe care am apucat să le joc”

Leave A Reply

Your email address will not be published.