26 decembrie 1872, în Bucureşti este introdus tramvaiul cu cai

0 498

1606 – S-a jucat pentru prima oară tragedia Regele Lear scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir.

Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale.

Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe : „Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”.

Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul.

Cordelia, devenită între timp regină a Franței, vine în ajutorul tatălui său. Goneril și Regan vor sfârși în mod mizerabil, otrăvindu-se una pe cealaltă, din rivalitate pentru același bărbat: Edrnund, comandantul oștilor britanice. Cordelia și regele Lear, în timpul luptelor dintre francezi și englezi, ajung prizonierii lui Edrnund. Cordelia este omorâtă din porunca lui Edrnund, chiar sub ochii bietului sau tată, care se stinge de durere.

Cordelia întruchipează în aceasta opera puterea miraculoasa a dragostei și a iertării. Prin dragostea cu care aceasta îl înconjoară, Regele Lear își va găsi liniștea. Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman și în special, a transformării determinată de schimbarea unor idealuri și a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică a percepțiilor sale interioare.

1825 – In Rusia are loc in St Petersburg revolta decembristilor împotriva ţarului Nicolae I .

 Revolta decembriștilor a fost o rebeliune care a avut loc în Imperiul Rus pe 14(sv)/26 decembrie(sn), 1825. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici.

Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici .

Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei.

Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat.

Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit.

Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară. Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori.

Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției.

Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus.

Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprima ideea de devoțiune a soției față de soț.

1865 – În SUA, James H. Mason, brevetează preparatorul de cafea.

Bun prilej de a evoca acest viciu pașnic.

Cafeaua are o istorie fascinantă așa cum este și licoarea însăși: șeici, sultani, intrigi politice, comercianți venețieni, coloniști, sclavi, lupta pentru putere și bogăție, toate sunt elemente care fac parte din povestea cafelei, acest produs care astăzi ocupă locul doi mondial ca importanță economică, după petrol, cu o producție anuală de peste 7 milioane de tone.

Începuturile utilizării cafelei sunt învăluite în legendă: se spune că prin secolul al IX-lea, în Etiopia, un păstor de capre pe nume Kaldi a observat că animalele din turma sa devin hiper-active după ce manâncă bobițele roșii precum cireșele care cresc într-un anumit arbust. A gustat și el din aceste bobițe și exuberanța care l-a cuprins l-a făcut să ducă fructele unui călugăr aflat într-o mânăstire din apropiere. Călugărul a respins categoric utilizarea bobițelor și le-a aruncat în foc. O aromă puternică și plăcută s-a ridicat în aer, atrăgându-i și pe ceilalți călugări. Pentru a scăpa de parfumul amețitor, călugărul a luat boabele prajite și le-a aruncat într-o cană cu apă fierbinte. Și astfel a apărut prima ceașcă de cafea din lume!!! Călugării au descoperit că acest lichid aromat și stimulator, le poate prelungi orele de meditație și rugăciune. Această poveste a apărut pentru prima dată în scris în anul 1671 și cel mai probabil este pură fantezie.

O altă legendă atribuie descoperirea cafelei șeicului Omar din Mocha, Yemen, care, exilat fiind într-o peșteră, a încercat să mănânce din fructele arbuștilor de pădure aflați în apropiere dar a descoperit că sunt amare. Pentru a le îmbunătăți gustul, le-a prajit și le-a fiert, preparând o băutură parfumată și revitalizantă care l-a menținut în viață. Povestea “medicamentului minune” a ajuns la Mocha, Omar fiind rechemat printre oameni și făcut sfânt.

Dincolo de aceste povestiri, un lucru cert este că prima mențiune credibilă cu privire la existența cafelei, datează de la jumătatea secolului XV și se află la mânăstirea Sufi din Yemen. Se presupune că boabele de cafea au fost descoperite într-o regiune a Etiopiei numită “Kaffa” (de unde și numele) și apoi introduse în lumea arabă prin Egipt și Yemen, yemeniți ajungând chiar să cultive cafeau în scopuri comerciale. Originea cuvântului “cafea” poate veni, însă, și de la „quahwek”, care înseamnă „stimulent” în limba arabă . În secolul XVI, cafeaua se răspândise deja în Orientul Mijlociu, Persia și Turcia și se prepara cam la fel ca în zilele noastre. Primul magazin de cafea s-a deschis la Constantinopole în 1475. Începând cu 1512, îngrijorarea pentru efectele stimulatoare ale cafelei a făcut ca imamii conservatori din lumea arabă să interzică consumul licorii pentru muslumani. Decizia a fost însă anulată printr-un ordin comun al Sultanului otoman Selim I și Marelui Muftiu, El-İmâdî, astfel încât prima cafenea a fost deschisă la Damasc în 1530.

Din Orientul Mijlociu cafeaua s-a răspândit în India, Indonezia și America dar și în Italia prin schimburile comerciale dintre negustorii venețieni și cei din Africa de Nord și Egipt. Din Veneția a fost introdusă în restul Europei și acceptată pe scară largă în 1600 când Papa Clement al VIII al numit-o”băutură creștină” în ciuda provenienței sale. Prima cafenea din Europa a fost deschisă în Italia în 1645.

Olandezii au fost primii care au importat cafeaua la nivel industrial și au cultivat-o în coloniile lor din Java și Ceylon. Tot olandezii sunt cei care au introdus cafeaua și în Japonia în secolul XVII. Și în Marea Britanie cafeaua a devenit populară în aceeași perioadă. Prima cafenea a fost deschisă la Londra în 1652 iar Cafeneaua Queens’s Lane deschisă în Oxford, în 1654, este în funcțiune și astăzi.

1872 – În Bucureşti este introdus tramvaiul cu cai.

 Tramvaiul cu cai a fost introdus în Bucureşti în decembrie 1872 şi a circulat până în 1929, deşi tramvaiul electric a fost introdus în 1894 (municipalitatea dispunea de un foarte mare număr de cai rămaşi de la trupele de cavalerie demobilizate din perioada războiului de independenţă). Roţile exponatului sunt fabricate la Edimburg (Scoţia) şi foarte probabil şi restul boghiului. Nu se cunoaşte cine a fabricat caroseria.

În 1871, „Societatea Anonimă Română de Tramvaie”, cu capital englez şi belgian, a obţinut autorizaţia de a instala, pe unele străzi, linii de fier, pe care să circule primele tramvaie trase de cai. Un an mai târziu, societatea introducea primele trei linii de tramvaie cu cai din Capitală, care circulau pe rutele Bariera Mogoşoaiei – Calea Moşilor (prin Str. Fântânei, Teatrul Naţional, Sf. Gheorghe, Hotel Atena, Str. Romană), Şoseaua Bonaparte – Calea Călăraşilor (via Şcoala Comercială, Sf. Gheorghe) şi Sf. Gheorghe – Calea Văcăreşti.

Tramvaiele trase de cai erau galbene, vatmanii aveau uniforme şi şepci roşii, stăteau pe platforma din faţă şi îndemnau caii cu lovituri de bici. Controlorii, îmbrăcaţi asemnător vatmanilor, erau străini pentru că englezii aveau mai multă încredere în ei decât în bucureşteni, potrivit almanahului Flacăra, publicat în 1982. Dacă erau prinşi fără bilet, oamenii erau obligaţi să achite călătoria, dar cum viteza tramvaielor trase de cai era mică, mulţi săreau din mers ca să scape de plata călătoriei.

Fiecare dintre vagoanele tramvaiului cu cai avea 10 locuri, iar atunci când acestea erau ocupate, la scară apărea tăbliţa „complect” şi nimeni nu mai putea să urce pentru că era interzisă călătoria în picioare.

Tramvaiele trase de cai aveau o capacitate de 20 – 25 călători, circulau cam la 10 minute, între orele 6 şi 10 seara, iar preţul biletului varia în funcţie de confortul asigurat şi de distanţa parcursă. De cele mai multe ori vehiculele erau arhipline, iar oamenii mergeau pe scări şi pe tampoane.

Cum viteza lor era redusă, mulţi puteau coborî din mers. Liniile care treceau pe dealul Uranus sau pe ruta Şerban Vodă-Bellu se foloseau cai de urcuş, care ajutau atelajul în pantă şi erau deshămaţi apoi. Vatmanii respectau întocmai traseul şi programul pentru că orice întârziere sau abatere era penalizată prin reducerea salariului.

Biletul, pentru un kilometru, costa 0,20 lei, iar pentru imperială (la etaj), preţul era la jumatate. Vagoanele care circulau vara erau deschise, cu băncuţe pe ambele părţi, iar cele de iarnă, aveau un fel de copertine culisante. În anii următori, aceste mijloace de transport au fost îmbunătăţite: s-a asigurat iluminatul pe timp de noapte, în staţii se puteau amenaja prăvălii, iar pe tăbliţe era obligatorie menţionarea traseului. Nu erau acceptate în vagoane persoanele murdare, iar limita admisa a numărului de călători nu trebuia depăşită.

1890 – S-a născut Aurel Persu, inginer mecanic roman, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic din lume.

Invenția care l-a facut celebru a fost un „Automobil de formă aerodinamică cu patru roți montate înăuntrul formei aerodinamice”. Brevetul a fost obținut în Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresată la 13 noiembrie 1922.

După multe calcule și experimente de laborator, el a ajuns la concluzia că forma ideala a unui automobil, a unui vehicul în mișcare, este forma picăturii de apă în cădere, forma aerodinamică ideală. El a ajuns la coeficienți aerodinamici de 0,22 care si azi sunt greu de atins. A construit automobilul în perioada 1922-1924, cu bani proprii, în Germania.

1891 – S-a născut Henry Miller, scriitor american

Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 la Yorkville, Manhattan – 7 iunie 1980 la Pacific Palisades, Los Angeles) a fost un scriitor american și un pasionat de pictură.

A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franta.

In Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubita. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plina de aventuri.

Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte controversate în epocă datorită faptului ca inlaturau orice tabu referitor la sexualitate.Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.

Între 1944-1963, a locuit in California și a reusit să se impună ca scriitor și în țara natală, dar și ca pictor.

Este cunoscut pentru ruperea de genurile literare existente, scriind un fel mix între povestire, autobiografie, critică socială, reflexie filozofică, ascensiune suprarealistă și misticism. În acest conglomerat el descrie viața reală a lui Henry Miller și care constituie totuși o construcție imaginativă. Cele mai seminificative opere de acest fel ale sale sunt Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului și Primăvara Neagră. A scris de asemenea jurnale de călătorie și esseuri de critică și analiză literară.

„ Ar trebui să citim pentru a le da ocazia sufletelor noastre să se desfete.”

2004 – Un puternic cutremur 9,3 grade pe scara Richter, care a avut loc în Oceanul Indian, a cauzat valuri tsunami, devastând Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive și alte zone. 

 Numărul de morți este de peste 230.000 de oameni.

Pe 26 decembrie 2004, în cea de-a doua zi de Crăciun, a avut loc un puternic cutremur în Oceanul Indian, cu o magnitudine de 9,3 grade pe scara Richter, care a cauzat un tsunami uriaș, ce a devastat zonele litorale din Indonezia, Thailanda, Malaysia, Sri Lanka, India, Maldive şi alte zone din sudul si sud-estul Asiei. Cutremurul care a avut epicentrul în apropierea coastei vestice a insulei Sumatra, a generat o serie de tsunami-uri care s-au întins pe toată suprafața Oceanului Indian, cel mai mare dintre acestea având valuri care au atins înălțimea de 30 de metri și a ajuns până pe coasta estica a Africii la 8000 de kilometri de locul epicentrului.

Această undă de șoc a generat una dintre cele mai mari catastrofe din istoria modernă, deoarece a dus la moartea a peste 275.000 de oameni și la uriașe pagube materiale în valoare de zeci de miliarde de dolari. Cutremurul care a precedat acest tsunami a fost cutremurul cu cea mai lungă durată observată vreodată , respectiv peste 500 de secunde, fapt care l-a plasat printre cele mai devastatoare cutremure înregistrate de-a lungul istoriei.

Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare.

Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.

La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.