Jurnalist sportiv şi scriitor de cărţi pe teme sportive, Ioan Chirilă s-a născut la 25 octombrie 1925 în comuna Cairaclia, jud. Ismail din sudul Basarabiei, localitate care aparţine în prezent Ucrainei, potrivit „Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România” – Volumul II (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002).
În anul 1940, la vârsta de 15 ani, Ioan Chirilă s-a stabilit împreună cu familia în oraşul Galaţi, apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949. În această perioadă a practicat mai multe sporturi: fotbalul (ca junior la echipa de categorie inferioară Cetatea Ismail, apoi la divizionara B Dacia „Vasile Alecsandri” Galaţi. Cariera de fotbalist i-a fost întreruptă de o accidentare gravă. În timpul studiilor universitare a jucat volei, tenis şi a practicat atletismul.
Ca ziarist, a urmat cursuri pentru perfecţionarea cadrelor din domeniul presei (1974). Din 1950, a lucrat, ca redactor, la Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport. În 1958, s-a transferat la cotidianul „Sportul popular” (transformat după 1989 în „Gazeta sporturilor”), unde a fost, rând pe rând, redactor (până în 1964), şef de rubrică (până în 1974), publicist comentator (până în 1978) şi şef de secţie, până în 1993, când devine director general al „Gazetei sporturilor” (1993-1999). În anii ’70, a deţinut la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă în calitate de comentator.
Din 1997, a activat, ca senior editor, la o altă publicaţie sportivă „Pro Sport”. Prodigioasa sa activitate de ziarist, comentator radio şi de televiziune – Ioan Chirilă fiind promotor al unui stil original de exprimare – îl situează în fruntea ierarhiei personalităţilor presei sportive din România. Printre evenimentele sportive de unde a transmis se numără turneele finale ale CM de fotbal (Anglia – 1966, Mexic 1970, Germania – 1974, Argentina – 1978, Spania – 1982, Mexic – 1986, Italia – 1990, SUA – 1994, Franţa – 1998), precum şi Jocurile Olimpice din 1972 (München) şi 1992 (Barcelona).
Ioan Chirilă – „nea Vanea”, cum îl numeau cei apropiaţi – este autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original. Cărţile sale au fost editate în tiraje foarte mari.
Cărţi publicate: „Decatlonul de aur” (Editura UCFS, 1963), „Finala se joacă astăzi” (Ed. Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, 1966), „World Cup’66” (Ed. Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, 1966), „Glasul roţilor de tren. Istoria ‘Rapidului'” (Ed. CNEFS, 1968; ed. a II-a, Ed. Economică, 2000), „Şepcile Roşii” (Ed. CNEFS, Bucureşti, 1969), „Mexicul – această ‘fata morgana'” (Ed. Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, 1970), „Mexico ’70. Jurnal sentimental” (Ed. Stadion, 1970; ed. a II-a, 2002, încorporând „Mexicul – această ‘fata morgana'”; ed. a III-a, 2009, Gazeta sporturilor), „Ar fi fost prea frumos” (Ed. Stadion, 1972; ed. a II-a, 2009, Gazeta sporturilor), „Învingătorul lui Cruyff – Campionatul Mondial de fotbal 1974” (Ed. Sport-Turism, 1975; ed. a II-a, 2001), „Cu cărţile pe faţă. Însemnări din lumea sportului” (Ed. Sport-Turism, 1976), „Nadia” (Ed. Sport-Turism, 1977; ed. a II-a, 2001; ed. a III-a, 2009), „Ar! Gen! Ti! Na!” (Ed. Sport-Turism, 1978, ediţia a II-a, 2001), „Răsucind fusele orare. Însemnările unui cronicar de fotbal” (Ed. Sport-Turism, 1980), „My Husband, the King” (titlul dat de autor: „Meciul iubirii”; redactată pentru Mariana Simionescu) (1980), „Viaţa la puls 200. Ocolul lumii în 30 de sporturi” (Ed. Sport-Turism, 1981), „Espańa ’82” (Ed. Sport-Turism, 1982), „Şi noi am fost pe Conte Verde” (Ed. Sport-Turism, 1983), „Pe marile bulevarde ale fotbalului” (Ed. Sport-Turism, 1984), „Zile şi nopţi pe stadion” (Ed. Sport-Turism, 1986), „Frumoasele noastre duminici” (Ed. Sport-Turism, 1988), „Franz über alles” (Ed. Sport-Turism, 1990), „Eu am jucat cântând” (redactată pentru Ilie Năstase) (1991), „Maratonul meu” (1993) (ed. a II-a, 2000, încorporând părţi din „Zile şi nopţi pe stadion”), „Lucescu şi drogul său, fotbalul” (Ed. Mentor, 1999; ed. a II-a, 2009, Gazeta sporturilor), „Un veac de fotbal românesc” (Ed. Fundaţiei Pro, Braşov, 1999) împreună cu Mihai Ionescu.
Ioan Chirilă a fost şi un traducător de excepţie, traducând din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru care s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti. Căsătorit cu actriţa şi directoarea de teatru Iarina Demian, a avut doi copii: Ionuţ Chirilă (antrenor de fotbal) şi Tudor Chirilă (actor şi muzician).
În memoria sa, Asociaţia Presei Sportive din România oferă, în cadrul unor gale anuale, Premiile „Ioan Chirilă” pentru presă şi publicistică sportivă. Majoritatea cărţilor sale au fost premiate de Asociaţia Presei Sportive. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Chirilă şi-a înscris numele cu majuscule în cartea de aur a publicisticii sportive româneşti, pe care a slujit-o cu har, competenţă şi fidelitate.
(Foto GSP: Ioan Chirilă alături de Mircea Lucescu)
