(VIDEO) Tradiții românești de Anul Nou

0 670

Anul Nou, denumit și Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu foarte puține conotații religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie.

Celebrarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi, având o vechime de peste 4000 de ani. Astfel, în jurul anului 2000 î.Hr., vechii babilonieni sărbătoreau Anul Nou în momentul apariției lunii noi după echinocțiul de primăvară, care cădea de regulă în perioada 23-25 martie, dupa actualul calendar și care coincidea cu începerea anotimpului renașterii, al semănatului și al înfloririi.

La romani, celebrările, numite Calende, durau trei zile, timp în care oamenii își făceau daruri simbolice – dulciuri și miere – pentru a avea pace, aur și bani pentru prosperitate, sau felinare pentru un an plin de lumină.

În zilele noastre, în veritabilul maraton după ținute sofisticate, prepararea mesei, sau dotarea cu petarde sau pocnitori, românii fac în noaptea dintre ani și în prima zi a noului an, o mulțime de gesturi, moștenite de la părinți sau bunici, unii fără să cunoască că în spatele unora dintre acestea se găsesc tradiții care au dăinuit de scole.

Sfantul Vasile

Anul Nou coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Trebuie remarcat că în perioada sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moși – Andrei, Nicolae, Crăciun – la cei care sunt serbați în noul an – Sfântul Vasile. De aici și ideea împletirii perfecțiunii începuturilor, cu beatitudinea vârstei de aur. În această perioadă se întâlnesc la români cele mai multe tradiții și obiceiuri populare, un amestec de vechi și nou, extrem de prețuite la noi în țară.

Anul Nou, prin întreg complexul de tradiții asociate, este perceput ca moment de renovare a timpului dar și a lumii, de alungare a spiritelor rele, un moment ce face trecerea între două cicluri de vegetație și de munci.

După perioada Crăciunului, dominată de colinde, răspândite mai larg la nivelul țării, Anul Nou este marcat anumite tradiții generale dar și de obiceiuri locale sau zonale foarte puternice, care încă se mai păstrează și în zilele noastre.

Pornind de la Revelion, văzut ca o petrecere între ani, în familie sau cu prietenii, însoțită de joc și dans, mâncare din belșug și băutură, artificii sau petarde și tradiționalele obiceiuri de la miezul nopții dintre ani, Anul Nou prilejuiește o multitudine de tradiții extrem de prețuite: plugușorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești, Vergelul, Capra, Ursul, Căiuții, Cerbul, Berea, Țurca, Brezaia sau Caledarul de ceapă, pentru a prezenta o enumerare succintă. Mai mult, fetele nemăritate încearcă, urmare a unor credințe sau superstiții, să vadă, la cumpăna dintre ani, cum ar putea arăta alesul.

În toate tradițiile prezentate sub formă de joc, coregrafia este asigurată de măști diferite în funcție de zonă. Spre exemplu, în Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la această sărbătoare, întruchipate de cete de feciori, care prezintă fel și fel de jocuri și costumații din cele mai variate, colindând, în mod uzual, din casă în casă, și jucând în ritmul fluierăturilor și strigăturilor, sau al muzicii.

În Bucovina, are loc un obicei unic în țară, de Anul Nou: bungherii, costumați în uniforme militare asemănătoare generalilor austrieci, jocă în cerc și produc diferite strigături, fiind acompaniați de instrumente de suflat și tobe. În cele ce urmează vă prezentăm pe scurt câteva din tradițiile românești de Anul Nou.

Sorcova – este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în cete și, în prima zi a anului, pleacă, mai ales pe la casele cunoscuților. Sorcova este la origini o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, tăiată șuvițe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată și ciucuri. După „sorcovire” – care este în esență o urare pentru un an mai bun, copiii sunt recompensați cu colaci, dulciuri și bani.

Îngropatul Anului – este un ceremonial de înnoire simbolică a timpului, practicat în noaptea dintre ani – în fapt denumirea care a precedat actualul Revelion. Corespunzător divinității, și credinței că timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după încă 365 de zile, prin obiceiuri și credințe care exprimă teama, dezordinea și haosul, iar după miezul nopții de Revelion optimismul, veselia, ordinea și echilibrul, oamenii acordă diverse semnificații unor fenomene naturale care evoluează distinct de voința fiecăruia.

Vergelul – este un obicei nu atât de larg răspândit – fiind caracteristic bejenarilor ardeleni – , potivit căruia în noaptea de ajun se organiza pentru feciori și fete, un ceremonial nocturn de aflare a ursitei și norocului. Ritualul poate fi întâlnit în zona etnografică Dorna, de unde își trage obârșia.

Astfel la o casă anume aleasă, se pregătea un vas mare cu apă (ciubar), nuiaua pentru „vergeluit”, precum și un butoi cu băutură, iar în noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal sonor, tinerii se adunau la casa stabilită, unde, după o petrecere, fetele și băieții își aruncau pe masă câte un obiect personal, care era aruncat în vasul cu apa neîncepută iar vergelatorul – de obicei un bărbat isteț – ascuns sub un cearșaf, amesteca obiectele din vas, invocând divinitatea pentru a le dărui tinerilor noroc și belșug. De multe ori, prezicerea în fața obiectului scos din apă era presărată cu glume, înveselind astfel atmosfera. Ceremonialul continua apoi cu joc, mâncare și băutură din abundență.

Capra – sau jocul caprei, este întruchiparea unui animal care a simbolizat personificarea prolificității zoologice și fertilității telurice. Capra, își subordonează în timpul desfășurării jocului, toate celelalte personaje, iar în unele zone, jocul apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), în altele animalul fiind singur, însoțit doar de cioban, moș și babă.

Capra este întruchipată de o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Masca mai conține două cornițe cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz și flori și este fixat într-un băț-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperita cu o țesătură – scoarță sau laicer – acoperită de năframe de mătase, sau, cum se întâmpla la origini, era îmbrăcată în stuf.

Ursul – este un joc bazat pe cultul ursului, moștenit de la geto-daci, care îl venerau ca pe un animal sacru. Forma capului de urs se obține întinzând o piele de vițel sau de miel peste o găleată metalică, iar de la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos, deși la origini se folosea chiar o blană de urs.

În zona Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie – cea mai arhaică formă de întruchipare a animalului, costumație pentru care se răsucesc frânghii din paie de ovăz care în dimineața ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtătorului. Jocul ursului, pregnant prezent în Bucovina – locul în care ursul este foarte venerat – este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măști întâlnite în cete. Urșii, constituiți în cete speciale de câte 10-15 personaje sau incluși în grupurile complexe cu mai multe personaje, joacă la comanda ursarilor, tineri chipeși, îmbrăcați în veșminte colorate, care dau ritmul jocului cu ajutorul unor ciururi  (tobe).

Căiuții – Jocul calului are la bază cultul cailor practicat la solstițiul de iarnă, la echinocțiul de primăvară precum și la solstițiul de vară, pornind de la întruchiparea plastică a unor simboluri mitice din tradiția bucovineană, căci în credințele arhaice, calul avea o funcție de protejare a gospodăriilor și bisericilor de spiritele rele. Căiuții (căluții) sunt mai larg răspândiți în Bucovina, mai ales în zonele Dolhești, Zvoriștea, Zamostea, Hârtop și Fântânele, impresionând prin fast și eleganță.

Tinerii aleși pentru grupurile de căiuți trebuie să fie excelenți dansatori, exprimând prin joc vitalitatea și forța exuberantă a tinereții. În mod tradițional, jucătorii de căiuți sunt echipați cu capete de cal, lucrate din lemn și îmbrăcate în pânză roșie, albă sau neagră, la care se adaugă oglinzi, mirt sau panglici. Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, care se acoperă cu un covor sau o bucată de pânză albă sau colorată, peste care se cos elemente decorative.

Există zone în care, similar alaiului caprei sau ursului, se întâlnește alaiul calului însoțit de turc, babă, moșneag și negustor.

Cerbul – Pornind de la simbolizarea, în mitologia populară românească, a purității și dreptății, masca de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, cu un un maxilar mobil – clămpănitor, și trup realizat dintr-un covor ornat cu năframe. Jocul cerbului este structurat după modelul caprei, cu o mișcare exuberantă și plină de vivacitate. Cerbul este înconjurat de moșnegi și babe, de muzicieni și dansatori, îmbrăcați în costume populare. Obiceiul cerbului are predominanță tot în Bucovina, iar în satul Corlata se întâlnește cel mai fastuos alai, care încîntă prin eleganța jocului dar și prin colindul de cerb care îl însoțește, fiind cea mai veche formă de colind din zona Bucovinei

Berea – Perioada imediat următoare Crăciunului este, în satele de bejenari ardeleni – mai ales în zona Humorului, momentul petrecerii comunitare numite „Bere”, în vechime porelungită chiar dincolo de Anul Nou, spre Bobotează.

Întreaga manifestare era în responsabilitatea unui colcer sau colacar, iar în satele mari aveau loc chiar două astfel de petreceri – „berea de sus” și „berea de jos”.

În mod obișnuit, băieții se ocupau de tocmirea muzicii, de colectarea băuturii, iar fetele aduceau mâncarea și prăjiturile.

Fetele, îmbrăcate în costume populare veneau însoțite de mame sau de o soră sau altă rudă mai mare, iar cele venite neînsoțite erau prost văzute de lumea satului. Ele erau întâmpinate de feciori, erau servite cu o băutură, apoi erau invitate la dansul cel mare care se desfășura în fața casei, unde ieșeau în șir, ținându-se de mâini.

Fetele care erau scoase la joc aduceau de acasa un „struț” – în fapt un băț împodobit cu mirt și panglici colorate – pe care îl dădeau, la sosire, calfei, în momentul în care începea jocul, în cadrul unui ceremonial special, în care feciorii consacrau prin dans statutul de fete de măritat al tinerelor sosite la petrecere. După un dans în doi, urma o suită de douăsprezece jocuri, cu denumiri aparte – bătrâneasca, pătrunjelul, coasa sau arcanul – fiecare joc fiind dedicat unei luni din an. În pauza jocului, tinerii degustau din bunătățile culinare aduse de fete și din băutura special pregătită.

Uneori, după încheierea jocului și a petrecerii, fetele se îndreptau către casele lor, însoțite fiind de flăcăi, petrecerea continuând între flăcăi și tații fetelor, până târziu în noapte. Așadar „Berea” era un prilej de apreciere a comportamentului fiecărui flăcău, dar și a calității de gospodine a tinerelor fete, de aceea toți se străduiau să prezinte o imagine cât mai bună în fața satului. Evident acest prilej era momentul de la care porneau preparative pentru numeroase căsătorii. Din păcate această tradiție se întâlnește din ce în ce mai rar în satele românești.

Calendarul de ceapa – sursa foto: https://povestisasesti.com

Caledarul de ceapă – este un obicei provenit din zona Hunedoarei, pentru a anticipa cum va fi vremea în fiecare lună din anul care urmează. Astfel, în noaptea de Anul Nou, dintr-o ceapă se desfăceau 12 foi corespunzătoare, în ordine, lunilor anului viitor. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriță de sare, iar foile astfel preparate se lasă pe masă, până în dimineața Anului Nou. În foile (lunile) în care sarea se topește toată, înseamnă că se așteaptă ploi, iar în caz contrar, lunile respective vor fi secetoase.

După cum se observă, zilele din perioada Anului Nou sunt asociate cu o mare varietate de tradiții și obiceiuri, mai ales în zona Bucovinei, în care o mare parte din credințele vechi s-au moștenit și s-au păstrat peste generații. Ele reprezintă de multe ori spectacole grandioase care impresionează nu numai viața locală dar și turiștii din țară și mai ales din străinătate. Toate acestea creează o atmosferă incredibilă, unică, legând punți nevăzute între om și cosmos sau mediul înconjurător, dar mai ales între semeni.

Leave A Reply

Your email address will not be published.