Mitică Popescu, actorul solemn din teatrul românesc

0 528

Actorul Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 la București. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București. A urcat pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara, dar a jucat și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Primul contact cu scena l-a avut în perioada în care era elev, după cum mărturisea marele actor într-un interviu în ziarulmetropolis.ro.

”Eram elev, erau serbări, intrasem și în echipa de dansuri populare românești și rusești, cum era pe atunci. Și după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul și opereta și mă lua cu ea. (…) Apoi, am făcut și multă figurație la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Și câștigam destul de bine. Dacă mai spuneam și un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă țineam numai sulița, doar 12 lei. Și adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulți decât actorii consacrați”, spunea actorul în interviul amintit.

La București, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ”Philadelphia ești a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit, în 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.

Pe site-ul Teatrului Mic, acolo unde a activat cea mai mare parte a carierei, maestrul Mitică Popescu este caracterizat ca un “actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale, alături de aparițiile în emisiunile de divertisment, îi întrețin marea popularitate de vedetă națională”.

A realizat roluri de excepție în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul și Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Niște țărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), ”Pescărușul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Școala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex și Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul ”Moromeții”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu. Un alt rol de referință este cel din ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Niște țărani”, de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție de neuitat.

Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgență” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roșii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghițitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiție” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morții” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloșii” (regia Șerban Marinescu, 2007) sau ”Umilință” (regia Cătălin Apostol, 2011).

„Eu nu sunt artist, eu sunt actor.

Sunt destui care apar o dată la televizor şi devin artişti peste noapte.

Eu am fost îndrăgostit de actorie.

Eu nu am fost nici domn, nici tovarăş, am fost nea Mitică, am fost mai popular”, spune Mitică Popescu… Cel care a renunţat să predea la o facultate particulară pentru că, atunci când a avertizat că dacă un student nu e bun, el nu-l trece, a primit o replică trist de actuală: „Ce zici, dom’le, să pierdem bani?”

Pe site-ul Teatrului Mic, maestrul Mitică Popescu este caracterizat ca un „actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentandu-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale, alături de aparițiile în emisiunile de divertisment, îi întreţin marea popularitate de vedetă națională”. Maestrul este o vedetă națională, dar în nicio împrejurare nu s-a comportat ca atare.

„Eu am avut un «accident» pe rută, a trebuit să întrerup Institutul.

Am fluierat în biserică, cum se spune.

N-am spus ce am auzit şi am fost luat de la Institut, am fost dus undeva şi un domn drăguţ care stătea la un birou m-a întrebat dacă ştiam ceva şi am zis că da. «Stai jos!», a zis. Şi am stat trei ani.

Asta-i toată povestea… Ce să mă bat acum cu pumnii în piept pentru asta?

Pe cine interesează?”

A trăit toată viaţa sub semnul unei modestii care a caracterizat o întreagă generaţie de actori de aur ai României.

Îl intâlneai pe stradă, mergând pe jos spre teatru, cu aerul unui om care nu are ceva esenţial de făcut în seara respectivă. Dacă nu-l cunoşteai, n-aveai cum să îţi dai seama că acest bărbat, care trecea adesea gânditor şi deloc grăbit pe Calea Victoriei, va fi, peste numai câteva ore, la final de spectacol pe scena Teatrului Mic, aclamat de un public impresionant minute în şir. Rolul lui Cocosilă din „Moromeţii” a rămas memorabil, dar în general orice apariţie a să se lasa cu aplauze furtunoase în sala de proiecţie.

Pe Leopoldina Bălănuţă, marea sa iubire şi femeia care i-a devenit soţie, a întâlnit-o la vremea când se juca piesa „Matca” a lui Marin Sorescu, care s-a bucurat de un imens succes. În piesă, Mitică Popescu interpreta rolul logodnicului Leopoldinei şi în viaţa reală i-a devenit soţ. Au fost amândoi născuţi sub semnul zodiacal al Săgetătorului şi s-au înţeles unul pe altul în fiecare moment al vieţii lor. Poate tocmai de aceea, la mulţi ani de la clipa în care „Poldi”, cum îi ziceau prietenii, a plecat spre stele, iar maestrul Mitică Popescu se comporta ca şi cum ea ar fi încă alături de el.

Nu scotea verigheta de pe deget decât dacă pe scena joacă rolul unui celibatar şi nu prea intră în dormitorul lor decât să-l întreţină.

„Toată viaţa m-am temut de singurătate.

Şi am avut parte de ea multă vreme…

Asta-i viaţa! Cum o depăşeşti?

E atât de simplu, ca şi cum te-ai apuca de fumat. N-ai ce face. Şi dacă te dai cu capul de pereţi ce faci? Te doare şi iese sânge. Câteodată e plăcut să mai stai şi singur”

Leave A Reply

Your email address will not be published.