2006 – La Biblioteca Academiei, au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediţiei facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu. Pe 15 ianuarie 2005, a fost lansat primul volum al ediţiei facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.
2001 – S-a născut Wikipedia, o iniţiativă bazată pe o idee a lui Jimmy Wales.
1999 – În cadrul conflictului din Kosovo, 45 de civili au fost masacraţi la Racak, în sudul provinciei.
1993 – Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ţinut la Braşov, a fost în atenţia opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activităţii UDMR. Această propunere venea în urma intenţiei UDMR de a aproba în Congres un „Program de autoguvernare pe principii etnice”.
1990 – Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului Bucuresti, Partidul Naţional Liberal a reapărut oficial în viaţa politică românească.
1959 – Fidel Castro şi-a asumat funcţia de premier al guvernului cubanez.
1953 –Secretarul de stat John Foster Dulles a declarat în faţa Comisiei de Politică Externă a Senatului SUA că obiectivul major al politicii externe americane era „eliberarea popoarelor captive din Estul Europei”.
1943 – Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe al României, a propus omologului său italian, contele Gaetano Ciano, ieşirea simultană din război a Italiei, României şi Ungariei. Propunerea a fost reiterată în vara aceluiaşi an, dar a rămas fără rezultate.
1943 – A fost finalizată construcţia clădirii Pentagon-ului american.
1918 – S-a născut Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970, liderul de necontestat al mişcării panarabe. Datorită calităţilor diplomatice dovedite în perioada crizei Canalului Suez (în 1956), s-a situat între luptătorii din linia întâi ai naţionalismului arab. Nasser nu a putut evita înfrângerea suferită de egipteni în aşa-numitul „Război de 6 zile”, din anul 1967, purtat împotriva statului Israel.
1913 – A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin şi New York.
1895 – Baletul Lacul lebedelor, al lui Tchaikovski, a avut premiera la St. Petersburg.
1892 – James Naismith publică regulamentul jocului de baschet
James Naismith, pedagog, medic, preot prezbiterian și antrenor canadian, este considerat inventatorul jocului de baschet, primul care a introdus casca de protecție în fotbalul american și primul antrenor care a format și condus o echipă de baschet de 5 jucători.
Sportul i-a fost iubire, refugiu. I-a fost viața, așa cum și-a imaginat-o în visele mărețe ale copilăriei. James Naismith n-a fost doar un practicant, ci o persoană care a vrut să-i mulțumească sportului printr-un nou… sport.
Povestea lui Naismith începe odată cu iarna, pe 6 noiembrie 1861. Nu-și aduce aminte cu prea mult drag de copilărie. Știe că îi plăceau jocurile, cele inteligente. Și mai știe că părinții lui l-au părăsit când încă nu știa prea bine să scrie.
Rămas fără mângâierea părintească, micul James a fost luat în grija de unchiul său. De la el și pasiunea pentru sport. A studiat la Almonte, apoi a mers la Universitatea Mc Grill, din Montreal. A reprezentat cu succes instituția în diverse activități sportive, din mai toate domeniile perioadei de-atunci: fotbal canadian, rugby sau gimnastică
A mers în Statele Unite, la Colegiul Springfield, pentru a preda educația sportivă. De obicei, iarna bloca “mișcarea” ordonată în Massachusetts.
Baschetul, inventat in 14 zile
A primit ordin din partea directorului ca în termen de două săptămâni să se gândească la un sport de interior, care să-i păstreze pe studenți aproape de educația fizică. “James, e frig tare la noi, ai 14 zile să pui în aplicare un nou joc”, i-a zis Dr. Luther Glick, decanul. “James, că uitasem, să nu-l faci prea complicat, am nevoie ca toți elevii să-l poată juca”, adăugă în grabă șeful.
N-a dormit nopțile, dar avea să merite. “13 reguli am scris, suficient cât să nu fie prea complicat”, își spunea Naismith. În decembrie 1891, la o lună după ce bifase a 30-a sărbătorire, James avea să-și pună schițele în aplicare.
I-a adunat pe toți, a pus un coș în stânga și unul în dreapta. Le-a explicat cum se punctează și s-a dat drumul la primul meci de “Basket Ball”.
“N-au fost prea încântați, dar le-am spus mereu regulile, am jucat tot timpul. Până la urmă l-au îndrăgit”. Într-un an de zile a devenit cel mai popular joc din campusul studențesc. Toata lumea vroia să joace.
1883 – A apărut, la Iaşi, revista Recreaţii ştiinţifice (până în anul 1889), care a marcat dezvoltarea matematicii în România.
1870 – Ministrul de Externe a adresat marilor puteri europene o notă prin care cerea recunoaşterea oficială a denumirii de România.
1870 – Democraţii din SUA au utilizat, pentru prima dată, ca simbol al partidului lor, un măgar.
1850 – A venit pe lume Mihai Eminescu, al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura.
Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. A terminat clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu. A părăsit şcoala în 1863, a revenit ca privatist în 1865, dar a plecat din nou în 1866. Între timp, a fost angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau a pribegit cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 a fost anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie, a murit profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii au scos o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti , în care a apărut şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul, semnată M. Eminovici.
La 25 februarie, a debutat în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea, apoi Iosif Vulcan i-a schimbat numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale.
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, au fost ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu şi-a realizat proiectul. În schimb, a ajuns sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde l-a cunoscut pe I.L. Caragiale.
A continuat să publice în Familia, a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,Geniu pustiu, rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862, a fost student la Viena; a urmat ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar a audiat şi cursuri de la alte facultăţi, activând în rândul societăţilor studenţeşti, unde s-a împrietenit cu Ioan Slavici; tot aici, a cunoscut-o pe Veronica Micle. A început colaborarea la Convorbiri Literare şi-a debutat ca publicist în ziarul Albina (Pesta).
Între 1872 şi 1874, a fost student la Berlin, iar „Junimea” i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
S-a întors în ţară, trăind la Iaşi, între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi . A continuat să publice în Convorbiri Literare. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la „Junimea”.
În 1877, s-a mutat la Bucureşti, unde, până în 1883, a fost redactor, apoi redactor-şef la ziarul Timpul, unde a desfăşurat o activitate publicistică excepţională.
În iunie 1883, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut de lângă Viena. În decembrie, i-a apărut volumul Poezii, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Mihai Eminescu s-a stins din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 3), în casa de sănătate a doctorului Şuţu, fiind înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu.
În Viaţa lui Mihai Eminescu ( 1932), George Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: Astfel, se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ sa-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.
1834 – S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din Bucuresti, Şcoala de muzică vocală, de declamaţie şi de literatură, ce avea menirea de a pregăti actori calificaţi. Directorul şcolii era Ion Heliade Rădulescu.
1824 – Împăratul rus a vizat hotărârea Consiliului de Miniştri privind alegerea, pe un termen de trei ani, a mareşalilor ţinutali ai nobilimii în trei ţinuturi basarabene: Hotin, Iaşi şi Orhei. Drept urmare, în cadrul alegerilor nobiliare din 1825, au fost desemnaţi: Iordache Dimitriu (jud.Hotin), Dinu Rusu (jud.Orhei) şi Alexandru Leonard (jud.Iaşi).
1809 – A văzut lumina zilei Pierre-Joseph Proudhon, economist, sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului.
În 1840, a publicat lucrarea sa de căpetenie, Ce e proprietatea?, întrebare la care răspunde: „Proprietatea e furt!”, declaraţie care a suscitat atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care a început să corespondeze cu Proudhon.
Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi: Proudhon a denunțat intoleranța lui Marx și „religiunea rațiunii” (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Această scrisoare a marat opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști. În urma cărții „Filosofia mizeriei” a lui Proudhon, Marx a ripostat prin lucrarea „Mizeria filosofiei”.
1582 – Rusia a cedat Letonia şi Estonia, Poloniei.
69 – Marcus Salvius Otho (25 aprilie 32 – 16 aprilie 69), a fost proclamat al doilea împărat al Anului celor patru împărați ai Romei, dar după trei luni s-a sinucis.
