7 februarie 1914, Charlie Chaplin a debutat cu rolul care l-a făcut celebru în întreaga lume, micul Vagabond
2020: Temperatura a atins un nivel record în Antarctica, de 18,3 grade Celsius
2017: Tabloul ”Copil cu fundă verde”, de Nicolae Tonitza, se vindea cu 120.000 de euro în cadrul licitaţiei ”Maeştri ai portretului”, organizată de Artmark
2016: Chinezii din întreaga lume sărbătoreau trecerea în Anul Maimuţei de Foc
2014: Începeau Jocurile Olimpice de Iarnă în staţiunea rusă Soci
1992 – A avut loc semnarea Tratatului de la Maastricht, care a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană.
Cele 12 ţări din CEE au semnat Tratatul de la Maastricht în Olanda, tratat care a angajat Comunitatea Economică Europeană pe calea istorică a unei uniuni politice, economice şi monetare.
1979 – A murit Josef Mengele, criminal nazist, supranumit „Îngerul Morții”, din cauza experimentelor sale pe oameni din lagărul de concentrare de la Auschwitz.
Între 1943 şi 1945, Josef Mengele a luat parte la selecţia de prizonieri care urmau să fie trimişi la camerele de gazare şi a efectuat experimente pentru studiile sale rasiale.
La sfârşitul războiului, el a reuşit să scape de aliaţi şi a trăit în ascuns în Bavaria înainte de a găsi refugiu în America de Sud, în primul rând în Paraguay, unde a primit cetăţenia, apoi în Brazilia.
În 1985, o echipă de cercetare formată din criminalişti brazilieni, americani şi germani a ajuns la concluzia că Mengele a uzurpat identitatea unui alt nazist şi că a murit în urma unui atac de cord în 1979, fiind îngropat sub numele de Wolfgang Gerhard.
1971 – Elveţia a acordat drept de vot femeilor.
1969 – Yasser Arafat a devenit liderul Organizaţiei de Eliberare a Palestinei.
1964 – A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera baladei coregrafice „Iancu Jianu”, de Mircea Chiriac. Regia, libretul şi coregrafia au fost semnate de Oleg Danovski.
1953 – S-a autodizolvat Frontul Plugarilor, organizaţie politică a ţărănimii din România, creată în ianuarie 1933, la Deva, şi condusă pe toată durata existenţei ei de dr. Petru Groza (în 1943 a intrat în Frontul Patriotic Antihitlerist); în perioada postbelică şi-a desfăşurat activitatea sub tutela Partidului Comunist.
1935 – Celebrul cuplu de comici Stroe şi Vasilache a prezentat în premieră „Bing Bang” – primul film sonor realizat la București cu o aparatură construită de inginerul român Argani.
1929 – A fost promulgată legea pentru stabilizarea monetară privind devalorizarea leului în România. S-a realizat convertibilitatea leului la bursa liberă a devizelor pe baza cererii şi a ofertei (care fusese suspendată oficial la 14 iulie 1917), iar Băncii Naţionale a României i s-a reconfirmat privilegiul de emisiune monetară.
1922 – Marie Curie a devenit prima femeie membru al Academiei franceze de medicină.
1914 – Charlie Chaplin a debutat cu rolul care l-a făcut celebru în întreaga lume, micul Vagabond, în pelicula „Kid Auto Races in Venice”.
Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator).
Primele filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puștiul face curse de mașini în Veneția).
Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel’s strange Predicament” (Ciudata situație neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin.
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau așa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Și-a conceput mustața din păr artificial care aparținea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aprținea lui Chaplin era bastonul său din bambus. Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema.
Kid Auto Races at Venice (1914): Al doilea film al lui Chaplin şi debutul costumului de vagabond
La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări și alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă și mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice, decât pentru urmăririle specifice celor de la Keysotne. Glumele vizuale, erau totuși în stilul Keystone; vagabondul atacându-și dușmanii în mod agresiv cu șuturi și cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să își redacteze și regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.
1906 – S-a născut Pu Yi, ultimul împărat al Chinei.
În urma revoltei din Wuchang, din 10 septembrie 1911, i s-a cerut să demisioneze, iar la 12 februarie 1912, s-au încheiat domnia dinastiei Qing şi perioada feudală.
După proclamarea primei republici chineze, a obţinut aprobarea guvernului să continue să trăiască în Oraşul Interzis, înainte de a fi expulzat de autorităţi în noiembrie 1924.
După invadarea Chinei de către Japonia, a devenit, în 1934, şeful statului marionetă Manchukuo, creat de japonezi, sub numele de „Împăratul Kangde”.
1904 – A avut loc un dezastru în oraşul Baltimore din SUA.
Un incendiu catastrofal s-a declanşat, care a distrus 1500 clădiri în 30 de ore, fapt care a determinat ca întreg oraşul să fie reconstruit.
1895 – În România, comitetul de conducere al asociaţiei „Astra” a decis elaborarea şi publicarea „Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei.
Lucrarea a apărut în trei volume, între 1898 şi 1904.
1869 – La Timişoara, fruntaşii politici ai românilor din Banat s-au strâns în cartierul Fabric, pentru a înfiinţa primul partid românesc de pe teritoriul de azi al României, Partidul Naţional Român din Banat şi Ungaria, cu şase ani înaintea constituirii Partidului Naţional Liberal în vechiul Regat.
Membrii noului partid l-au ales în funcţia de preşedinte pe Alexandru Mocioni, deputat în Camera Ungară a Parlamentului de la Budapesta, şi au decis participarea la următoarele alegeri. La doar o lună după acest eveniment, la Sibiu, se înfiinţa Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Ilie Măcelariu, fără a avea ca scop participarea la lupta electorală din Austro-Ungaria.
După încă o lună, în 3 aprilie 1969, autorităţile interziceau activitatea celor două grupări, pe motiv că „nu există partide naţionale”.
1831 – A fost promulgată Constituția Belgiei, considerată a fi cea mai democratică din Europa acelei vremi.
1785 – A trecut la cele veşnice, în Alba Iulia, episcopul român Grigorie Maior.
La 27 octombrie 1772, el a fost numit episcop de Blaj, unde a păstorit până la 12 august 1782. A fost îndrumător al celor trei şcoli din Blaj; a trimis la studii în Viena şi Roma numeroşi tineri, iar sub conducerea sa s-au tipărit mai multe cărţi la Blaj, pentru ritul bisericesc.
1777 – S-a născut, la Goleşti, jud. Argeş, Dinicu Golescu, memorialist, cărturar de factură iluministă. A rămas în literatura română ca autor al primului jurnal de călătorie, „Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti” (1826), inspirat de voiajul făcut în Europa apuseană între anii 1824-1826.
1741 – Constantin Mavrocordat, domn al Munteniei numit de Poartă, a emis un hrisov domnesc, care prevedea un vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic. Domnul a acordat o mare importanţă acestui act, cunoscut străinătăţii sub titlul de Constituţie, fiind publicat în revista franceză Mercure de France. Scopul urmărit era de a-l prezenta pe domn în plan internaţional în calitate de promotor de reforme, adică de prinţ luminat. Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de răgazul care a intervenit pentru a-l aplica în practică.
În septembrie 1741, Constantin Mavrocordat a fost transferat de Poartă în Ţara Moldovei. Aici, a încercat să pună în aplicare prevederile Constituţiei sale. Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală, care prevedea desfiinţarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a cuniţei (impozit pe cai), fixarea plăţii birului în patru sferturi pe an. În cadrul fiecărei localităţi suma totală era, însă, împărţită la plată conform averii fiecărei familii. Cei care dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Rezultatele bune ale reformei fiscale au degradat pe parcurs din cauza impunerii dărilor tot mai mari către Poartă, fapt ce a impus domnitorul să renunțe la o parte din reforme.
Mai reuşite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. În anul 1741, Constantin Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu şi mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului (leafa reprezenta o anumită cotă-parte din suma impozitelor de stat acumulate).
În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii, călăraşii, dărăbanii, majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile, ei sporind numărul ţăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziţia dregătorilor, în schimbul unor înlesniri fiscale, şi exercita funcţii poliţieneşti.
Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale, domnul a întreprins şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatului de stat central, ceea ce corespundea necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările, care aveau loc în viaţa socială a ţării. În primul rând, a fost unificată şi subordonată şi mai mult puterii centrale administraţia ţinuturilor. În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici, cărora le reveneau funcţii administrative, fiscale şi judiciare. Aceştia, asemenea boierilor dregători, aveau dreptul să intre în orice moşie şi să judece ţăranii dependenţi. La dispoziţia ispravnicilor se afla un grup de slujitori sub comanda unui căpitan.
Unele schimbări s-au produs şi în organizarea judiciară din principat, fiind desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau dregătorii. Ei erau obligaţi să se prezinte la curtea domnească şi să examineze diferite litigii, fiind salarizaţi din vistierie. Funcţionarii, numiţi de domn şi plătiţi din bugetul statului, erau obligaţi să informeze regulat domnia despre activitatea lor. Informaţia trebuia alcătuită numai în limba română. Astfel, când marele căpitan de Soroca trimisese domnului o adresare în limba greacă, acesta i-a reproşat: Să-ţ cauţi logofătul să ne scrii rumâneşte. Să nu ne mai scrii greceşte.
În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte, aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut, să aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemniţaţi. Constantin Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni.
Reformele din perioada domniei lui Constantin Mavrocordat în Moldova, din anii 1741-1743, n-au vizat problema situaţiei juridice a ţăranilor şerbi. Dar, după ce a fost numit din nou de Poartă domn al Munteniei (1744-1748), domnul s-a preocupat şi de ea. Hrisovul de eliberare din şerbie (rumânie), din 1746, a dat posibilitate ţăranilor să iasă din starea de dependenţă personală faţă de stăpânii de moşii, răscumpărându-se cu suma de 10 taleri pe cap. Reforma ţărănească a fost promulgată de domn şi în Moldova, în timpul aflării sale la domnie în anii 1748-1749.
Dintre domnii fanarioţi, promotori ai politicii Porţii în principatele române, a ieşt din comun figura lui Constantin Mavorocordat, care a lăsat o amprentă pozitivă în evoluţia societăţii din Moldova şi Muntenia (Valahia). Acest domn era nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Porţii şi om de cultură; fiul lui Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot, promotor al unei politici de reforme şi susţinător al învăţământului în principate, care întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnându-l spre o guvernare luminată.
Mavrocordat a fost de şase ori domn în Muntenia (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) şi de patru ori domn în Moldova (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769). A fost un remarcabil om de cultură – cunoştea limbile italiană, franceză, turcă, persană şi greaca veche.
Prima sa domnie în Muntenia, în 1730, a fost de scurtă durată. Fiind ales în scaun de boieri, a fost în curând destituit din domnie de noul sultan, Mahmud I. După o a doua domnie în Muntenia, în anii 1731-1733, Mavrocordat a fost strămutat în Moldova (1733-1735), iar domnul Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia.
Dorind să-şi recapete tronul muntenesc, C. Mavrocordat a stors cât mai mulţi bani de la contribuabili pentru a-i corupe pe înalţii demnitari de la Poartă: Şi să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigore Vodă din Ţara Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în ţara” – relata cronicarul Ion Neculce.
Constantin Mavrocordat nu s-a mărginit la sporirea dărilor. El căuta mecanisme de reforme ale structurilor sociale în scopul de a le acomoda mai mult la interesele domniei. Prin Aşezământul din 1734, toţi boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii, începând cu marele logofăt, erau scutiţi de impozitul pe cap de locuitor. În cazul în care îşi pierdeau dregătoria, boierii nu mai erau impuşi să achite darea de mazil, de la această dare fiind scutiţi şi copiii lor.
Noţiunea mazil se referea nu la toţi boierii, care-şi pierduseră dregătoriile, ci numai la acei care nici ei, nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul al treilea. Aşezământul stipula că de acum încolo persoanele de origine neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase şi din componenţa mazililor.
La 9 aprilie 1749, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, Constantin Mavrocordat a convocat Marea Adunare a ţării. Conform Aşezământului, se stabilea statutul vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti. Boierii au fost nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii ţigani, promiţând că pe viitor vecinii vor fi consideraţi săteni megieşi fără moşie. S-a mai convenit ca tunci când se va vinde moşie, oamenii să nu se vânză.
Boierii au convenit să nu le mai spună vecini acestor ţărani, ci ca nişte săteni ai satelor în sat să rămână. Afirmaţia privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moşia stăpânului, ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani, introdusă încă din octombrie 1741, de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei.
Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia, socotind această sumă foarte mică, dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an.
Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea solvabilităţii ţăranilor la prestarea dărilor către stat. Scopul primordial al statului a fost mobilizarea resurselor ţării în vederea îndeplinirii cerinţelor Porţii. Aceasta a constituit cauza principală de ce Poarta a susţinut aceste reforme.
Politica internă promovată de Constantin Mavrocordat a fost realizată prin metode caracteristice absolutismului luminat şi a avut un efect modernizator, cu consecinţe pozitive în perioada care a urmat.
A rămas în istoria Moldovei şi a Munteniei drept un recunoscut om politic, bun diplomat, mare reformator şi mai ales promotor al culturii moderne.
1550 – Giovanni Maria del Monte a fost ales Papă sub numele de Papa Iuliu al III-lea.
După moartea Papei Paul al III-lea la 10 noiembrie 1549, după 10 săptămâni de discuţii, a fost ales Papa Giovanni Maria del Monte, sub numele de Iulius III.
1301 – Fiul cel mare al regelui (reginei) Angliei a primit titlul de Prinţ de Wales.
Edward II al Angliei, fiul regelui Edward I şi al Eleanorei de Castilia, a fost primul Prinţ de Wales. Începând cu 1301, fiul cel mare al regelui Angliei a primit în mod tradiţional titlul de Prinţ de Wales.
Până la cucerirea sa în 1282, de către Edward I al Angliei, Ţara Galilor era divizată în numeroase principate independente. În prezent, prinţul moştenitor al coroanei Marii Britanii, Charles, este şi Prince of Wales.
590 – A luat sfârşit pontificatul Papei Pelagius al II-lea.
Pelagius II s-a născut în Roma, în anul 520, şi a fost descendentul unui got (ostrogot), tatăl său numindu-se Winigild. Din cauza asediului Romei de către lombarzi și a controlului lor asupra vieții din oraș, Pelagius al II-lea a putut fi consacrat abia după patru luni Papă al Romei, la 26 Noiembrie 579.
În timpul pontificatului său, s-a preocupat mult de îngrijirea bolnavilor şi persoanelor în vârstă, a promovat reguli aspre de celibat în rândul clerului.
În timpul iernii anului 589, ciuma a lovit puternic Roma, iar Papa Pelagius al II, afectat la rândul său, a murit pe 7 februarie 590.