2009 – A avut loc o manifestaţie de protest a îmblânzitorilor de şerpi din India.
Aproape 1000 de îmblânzitori de şerpi au demonstrat în Calcuta, în estul Indiei, în sunete de flaut, cerând dreptul de a apărea în public cu reptile vii.
Apariţiile publice ale îmblânzitorilor de şerpi sunt interzise în India din anul 1991, dar rămân vizibile în ţară, fiind tolerate inclusiv în zonele turistice şi la sate.
2008 – Parlamentul din Kosovo a proclamat independenţa. Serbia şi aliatul său, Rusia, au respins această proclamare a independenţei, recunoscută de 69 de ţări, printre care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE.
1993 – Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu â în interiorul cuvântului și a formei sunt în loc de sînt.
1987 – Studenții au manifestat, la Iaşi, împotriva condițiilor inumane din cămine, scandând Vrem apă să ne spălăm și lumină să învățăm!
1986 – A avut loc primul summit al Francofoniei.
La chemarea preşedintelui francez François Mitterand, primul Summit al Francofoniei a reunit 42 de participanţi, inclusiv 16 şefi de stat şi 10 şefi de guvern.
Prima ediţie a fost inaugurată în decorul castelului de la Versailles, iniţiatorii intenţionând să facă din această organizaţie un fel de Commonwealth francez.
1979 – S-a declanșat războiul de graniță chino-vietnamez.
În urma intervenţiei armate vietnameze din Cambodgia, 250.000 militari chinezi au invadat Vietnamul. În primă fază, chinezii au înregistrat câştiguri importante, dar, în cele din urmă, au fost forţati să se retragă cu importante pierderi.
1966 – A fost plasat pe orbită satelitul francez D-1A, lansat la baza de la Hammagulr (Sahara).
1965 – Colonia africană britanică Gambia a devenit stat independent.
1965 – A avut loc lansarea spre Lună a navetei cosmice americane RANGER-8. La 20 februarie, nava a transmis pe Pământ 7500 fotografii ale suprafeţei Lunii.
1958 – A apărut Decretul prin care erau instituite măsuri privind asigurarea ordinii de stat; acesta prevedea internarea în colonii de muncă obligatorie, pe o perioadă între 2 şi 4 ani, a persoanelor care, prin manifestările lor, puneau în pericol sau încercau să pună în pericol ordinea de stat.
Chiar în condiţiile achitării de către instanţele de judecată a unor astfel de persoane, Ministerul de Interne putea aplica o pedeapsă privativă de libertate de până la doi ani.
1950 – Prin decret al Consiliului de Miniștri, a fost modificat statutul de organizare și funcționare a Academiei Române, care a devenit Academia Republicii Populare Române.
1947 – În Austria a intrat în vigoare A doua lege privind național-socialismul, lege care excludea foștii naziști din viața publică.
1947 – A decedat Elena Văcărescu, scriitoare română de expresie franceză, membru de onoare al Academiei Române (1925).
Desfăşurând o bogată activitate ca romancieră, eseistă, memorialistă, traducătoare, s-a impus în cadrul literaturii franceze în primul rând ca poetă. A tradus din Mihai Eminescu, O. Goga, G. Topîrceanu, I. Vinea etc.
În anii Primului Război Mondial, a depus o intensă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident.
1941 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, preotul catolic polonez Maximillian Kolbe a fost arestat de trupele germane pentru scrierile sale anti-naziste și ajutorul dat unor refugiați evrei.
Kolbe și-a dat viața la Auschwitz, în locul altui prizonier.
1938 – A avut loc prima demonstraţie a unei transmisiuni de televiziune color, organizată de inginerul scoţian John Baird. Imaginile au fost difuzate de la Crystal Palace la Teatrul Dominion din Londra, în timpul unei demonstraţii publice.
1923 – S-a stins din viaţă, la Iaşi, Teodor T. Burada, istoriograf al teatrului şi al muzicii, folclorist roman; membru corespondent al Academiei Române (1887).
Din 1885, acesta s-a dedicat activităţii muzicale şi etnografice. Are meritul de a fi pus bazele muzicologiei româneşti, prin editarea, în 1875, a primului periodic denumit „Almanah muzical”.
A publicat „Istoria teatrului în Moldova” (3 vol., 1915-1922), a elaborat primele lucrări despre obiceiurile românilor cu prilejul naşterii, nunţii şi înmormântării şi studii asupra multor instrumente muzicale populare.
1898 – A avut loc prima audiţie, la „Nouveau Theâtre” din Paris, a Sonatei I pentru vioară şi pian de George Enescu, cu autorul la vioară şi Alfred Cortot la pian.
1866 – Şi-a început activitatea la București, ca bancă de scont şi emisiune, Banca României,constituită prin transformarea filialei din București a Banque Imperiale Ottomane.
Activitatea băncii a fost posibilă în urma unei concesii acordate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 19 octombrie 1865.
Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez și francez, avându-i ca principali acţionari pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul. Filiala București a Băncii Imperiale Otomane activa încă din 1861, iar primul preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii României a fost Ion Ghica.
În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit: Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor, căci fără…institute de credit, un stat nu poate prospera.
Între 1870-1876 au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale: de un grup de bancheri bucureşteni (1873), de ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de un grup de deputaţi liberali (1876).
Concesiunea acordată de Cuza Băncii României era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de stat, după obţinerea independenţei României (1877), conducerea țării a decis crearea unei alternative pentru Banca României, prin crearea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. După retragerea privilegiului de emisiune, Banca României a continuat operaţiile bancare ca o bancă de scont sub numele de Bank of Roumania.
Crearea unei bănci naționale românești în baza capitalului intern s-a realizat totuși, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor srăini pentru aplicare și în continuare a capitalului străin preponderent sau în totalitate pentru Banca Națională a României.
Banca Națională a României a fost înființată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanțelor, Ioan Câmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naționale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.
1864 – Prima navă de suprafaţă a fost scufundată de un submarin.
În timpul Războiului Civil american, nava USS Housatonic a fost scufundată în afara portului Charleston din Carolina de Sud, de un submarin al Confederaţiei sudiste CSS HL Hunley.
1859 – A avut loc, la Teatrul „Apollo” din Roma, premiera operei Bal mascat, de Giuseppe Verdi, după drama Gustav III, de Eugene Scribe. Acţiunea se petrece la Boston, la sfârşitul secolului al XVII-lea.
1856 – S-a stins din viaţă, la Paris, Heinrich Heine, poet şi prozator german, stabilit la Paris în 183; ultimul reprezentant de prestigiu al liricii romantice germane.
A îmbrăţişat o tematică variată: motive erotice şi istorico-baladeşti, viaţa mondenă, poezia socială, în volume ca: Intermezzo liric (1822), Cartea cântecelor (1827), Poezii noi (1844), Visul unei nopţi de vară (1851).
A inaugurat, prin Imagini de călătorie (1826-1831) şi Călătorie în Harz (1853), un gen nou literar, foiletonul. Scrierile sale au avut o îndelungată influenţă asupra literaturii germane.
1848 – Chopin cântă ultimul său concert la Paris
Frédéric François Chopin a fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian.
Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul. Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica clasică a secolului XIX. În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționaliste poloneze.
Toată opera lui Chopin include partituri pentru pian. Predominant, pianul este folosit ca instrument singular, însă există și lucrări muzicale unde apar și alte instrumente, precum vioară, violoncel, voce sau orchestră. Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supraviețuit timpului. Manuscrise și lucrări din primii ani ai copilăriei au fost pierdute.
1825 – Împăratul rus a aprobat concepția Consiliului de Stat privind regulile de realizare a comerțului cu Basarabia țaristă.
1753 – În Suedia s-a trecut la calendarul gregorian, 17 februarie devenind 1 martie.
1673 – A murit Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière, scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice.
În ciuda preferinței sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act și interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parțial și erau jucate în stilul Commediei dell’arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puțin succes și sunt considerate în general de importanță scăzută.
„Les Précieuses” i-a câștigat lui Molière atenția și critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. Opera din 1660, Sganarelle, ou le Cocu imaginaire (încornoratul imaginar), a fost un tribut pentru Commedia dell’arte. Subiectul relațiilor conjugale a fost îmbogățit aici de o inserție a unei opinii a lui Molière despre cantitate de falsitate în relațiile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pesimism. Aceasta a fost evidentă și în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspirație pentru mulți autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit și cu un efect diferit) pe Luigi Pirandello.
Pe latura artistică a răspuns cu două lucrări minore, deși elegante și interesante La Critique de „l’École des femmes“ (în care își imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind prezenți) și L’Impromptu de Versailles (privind pregătire unei improvizări a trupei sale). Aceasta a fost așa-numita la guerre comique (Războiul comic), în care opozanții erau scriitori precum Donneau de Visé, Boursault, Montfleury.
Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influențat în scrierea operelor Le Mariage forcé și La Princesse d’Élide (subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d’entrées de ballet”), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.
Le Tartuffe, ou L’Imposteur a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea sa a ipocriziei generale a claselor dominante a fost a fost considerată un ultragiu și a fost contestată violent. Același rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspende reprezentațiile, iar Molière a scris cu rapiditate Don Juan, ou le Festin de Pierre pentru a o înlocui. A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina și inspirată de viața lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală; ea descrie povestea unui ateist care devine un ipocrit religios și pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Și această lucrare a fost suspendată degrabă. Regele, demonstrându-și încă o dată protecția, a devenit oficial noul sponsor al trupei lui Molière.
Cu minunată muzică de Lully, Molière a prezentat L’Amour médecin (Doctorul Iubire); subtitlurile acestei ocazii relatând că lucrarea a primit „par ordre du Roi”, din ordinul regelui, aceasta înregistrând o mult mai caldă recepție decât predecesoarele sale.
După Mélicerte și Pastorale comique, a încercat să joace Tartuffe în 1667, de data aceasta cu numele de Panulphe sau L’imposteur. Însă de îndată ce regele a plecat de la Paris pentru un tur, Lamoignon și arhiepiscopii au interzis piesa (regele a impus în final respect pentru această lucrare puțini ani mai târziu, când a câșigat mai multă putere absolută asupra clerului).
Molière, bolnav fiind, și-a redus producția. Le Sicilien, ou l’Amour peintre a fost scrisă pentru festivitățile de la castelul din Saint-Germain, urmată fiind, în 1668, de Amphitryon, cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale regelui.
Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta la casa sa, fără împărtășanie, pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
1600 – A fost ars pe rug Giordano Bruno, savant şi astronom, care a intrat, la vârsta de 17 ani, în Ordinul Dominicanilor, la mănăstirea San Domenico Maggiore din Napoli, unde şi-a luat şi prenumele Giordano.
A devenit preot în 1572, la vârsta de 24 de ani, uluindu-i pe toţi cu memoria lui sclipitoare şi fiind invitat chiar în faţa papei Pius al V-lea, spre a demonstra sistemul mnemonic pus la punct de el.
Dar apetenţa lui pentru gândirea liberală şi pentru cărţile puse la index de Biserica Catolică i-a adus necazuri: în chilia lui s-a găsit o carte a lui Erasmus, adnotată de călugăr, Bruno a fost nevoit să fugă din Napoli, pentru a evita să fie judecat.
După numeroase peregrinări, s-a stabilit, în cele din urmă, la Veneţia, unde ar fi devenit protestant. Noile scrieri şi conflictele în care a intrat cu profesorii reputaţi ai universităţilor din nordul Italiei au întărit faima sa de „eretic”, astfel, acuzaţiile s-au înmulţit, obligându-l pe călugăr să se refugieze în Franţa.
Teza sa, cum că Pământul se învârte în jurul Soarelui, a declanşat critici şi controverse, fiind din nou forţat să plece, de astă dată în Germania. Convins că Inchiziţia încetase să-l mai urmărească, a revenit în Italia, dar a fost arestat la Veneţia, în 1592, şi ţinut în temniţă şapte ani, înainte de a fi condamnat la moarte pentru erezie şi ars pe rug la Roma, în Campo de Fiori, după ce refuzase categoric să renunţe la opiniile sale privind pluralitatea lumilor.
1568 – Prin Tratatul de pace turco-austriac de la Adrianopol, se prevedeau delimitarea graniţelor celor două imperii (otoman şi habsburgic) şi obligaţia austriecilor de a plăti un tribut turcilor.
1411 – Musa, unul din fiii sultanului Baiazid, a devenit cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân, sultan al Imperiului Otoman.
Mircea l-a ajutat pe Musa cu o armată condusă de nepotul său Dan, graţie căreia acesta l-a înfrânt, în 1411, pe rivalul său Soleiman şi s-a proclamat sultan.
